O meserie ideală

Cristina ISSA
Publicat în Dilema Veche nr. 590 din 4-10 iunie 2015
O meserie ideală  jpeg

Mi-am asumat acest risc, de a fi profesor, în momentul în care m-am hotărît că aceasta este meseria pe care o voi practica. Astfel, după mulţi ani de studiu, am ajuns la concluzia că meseria de profesor trebuie să ţi se potrivească, trebuie să fie esenţa caracterului tău.

Deşi afirmaţia că meseria de profesor este una nobilă, deosebită, pare învechită (şi, implicit, corelată cu anumite stereotipii din epoca mult blamată), această meserie este, azi, practicată de foarte puţini „oameni“. Meseria aceasta presupune dăruire, implicare necondiţionată, aşa că răspunsul meu este unul subiectiv, deoarece a fi profesor înseamnă pentru mine a fi maestru.

Atunci cînd vorbim despre profesori ne referim şi la standarde, competenţe şi, implicit, calitate, însă oare acestea au legătură cu dăruirea omului sau cu supravieţuirea individului? Dacă mă voi referi la profesor ca om, voi sublinia faptul că acesta este cel care se implică sufleteşte în ceea ce face, şi atunci aşteptările acestuia sînt de natură sentimentală, vrea să regăsească în elevii săi exemple de moralitate, demne de urmat, exemple care să îl încurajeze în demersul didactic. Aşteptările sînt înălţătoare din punct de vedere moral, atît pentru profesor, cît şi pentru elev, pentru că acesta se va raporta în mod direct la persoana de la care a învăţat. 

Dacă ne referim la profesor ca individ, atunci mă aştept ca statutul acestuia să modifice viziunea şi mentalitatea oamenilor din societatea actuală, deoarece acesta merită (subliniez, prin statutul său, profesorul are un rol esenţial: fără profesori nu ar exista celelalte categorii/meserii) să fie respectat şi remunerat pe măsură.

Aşteptările mele sînt deosebite, au legătură cu statutul care implică un standard de calitate atît moral, cît şi material. Aşteptările mele sînt idealiste deoarece această meserie este una ideală (din păcate, nu mulţi oameni înţeleg acest lucru). 

Cristina Issa este profesoară de limba şi literatura română la Şcoala Gimnazială „Sf. Nicolae“, Bucureşti. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

image png
Risto Radunovic face afaceri în România! În ce a băgat fundașul toți bani obținuți de la Gigi Becali
Risto Radunovic urmează exemplul lui Florin Tănase și al altor fotbaliști cu venituri importante, care au investit în imobiliare.
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu jpg
Ce regret o apasă pe Cristina Șișcanu. Mesajul emoționant transmis de vedetă: „Mi-a spus ceva ce mi-a rămas în suflet“
Cristina Șișcanu a vorbit sincer despre provocările pe care le întâmpină atunci când încearcă să îmbine viața profesională cu cea de familie. Recent, jurnalista a publicat pe rețelele de socializare un mesaj în care a apărut alături de fiica sa, Petra, de Filip, fiul lui Mădălin Ionescu din căsnicia
centru pentru salvatori
Șeful UPU-SMURD Bihor, prins băut la volan, a scăpat doar cu avertisment. Motivarea instanței: putea conduce „preventiv”
Curtea de Apel Oradea a decis definitiv ca dr. Hadrian Borcea, șeful UPU-SMURD Bihor, să fie sancționat doar cu avertisment în dosarul în care a fost trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului, respingând solicitarea procurorilor de condamnare la închisoare cu suspendare.
Donald Trump FOTO AFP
Trump vrea să transforme summit-ul G20 de la Miami într-o ceremonie de semnare a unui acord de pace între Ucraina și Rusia
Publicația The Atlantic scrie că Trump speră să obțină un acord de pace între Ucraina și Rusia la summitul G20, din Miami
dovleci de Halloween jpg
Ce fel de dovleci se sculptează pentru Halloween. Soiul cel mai potrivit pentru decorațiuni
Odată cu venirea toamnei, vitrinele, terasele și casele sunt invadate de decoruri tematice portocalii, iar alegerea unui dovleac pentru sculptat devine principala preocupare pentru cei care sărbătoresc această perioadă.
talhari Catalin Botezatu Londra foto standard co jpg
Bărbaţii care l-au tâlhărit pe Cătălin Botezatu în Londra au fost condamnaţi la închisoare, dar ceasul tot n-a fost recuperat. „M-am temut pentru viaţa mea”
Cei trei bărbați care l-au jefuit pe creatorul de modă român Cătălin Botezatu în centrul Londrei au fost condamnați la închisoare. În fața instanței, acesta a povestit cum a fost atacat și că s-a temut pentru viaţa sa.
banner mihai albu jpg
E periculos să stăm sub tocul ușii în caz de cutremur? Sfaturile arhitectului Mihai Albu care ne pot salva viața: „Pregătiți trusa de urgență!”
E indicat sau nu să ne adăpostim sub sub tocul ușii, în caz de cutremur? Sfaturile arhitectului Mihai Albu, care ne pot salva viața: „Nu stați lângă ferestre și nici lângă mobilier”
cristela georgescu png
Cristela Georgescu, explicații neclare despre sursele financiare ale familiei sale: „Nu trăim din bani publici”
Cristela Georgescu, soția fostului candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu, a vorbit marți, 20 octombrie, despre veniturile din care se întreține familia, în contextul sechestrului instituit asupra unor bunuri și al blocării conturilor soțului său.
cultura fructul dragonului jpg
Fructul rezistent la secetă care a îmbogățit un fermier. Cum a ajuns la un profit anual de 185.000 de euro dintr-o plantă exotică
Schimbările climatice și seceta prelungită îi determină pe tot mai mulți agricultori să caute alternative inovatoare la culturile tradiționale. Un exemplu spectaculos de adaptare vine din India, unde un fermier a transformat fructul dragonului într-o afacere extrem de profitabilă.