Lost in translation: jmecherul drept constantă intraductibil a identităţii

Publicat în Dilema Veche nr. 673 din 12-18 ianuarie 2017
Lost in translation: jmecherul drept constantă intraductibil a identităţii jpeg

Pe la sfîrșitul anilor ’70, ne-a vizitat la facultate un poet american. Ne-a spus din capul locului că generația sa era masiv traumatizată în urma participării la războiul din Vietnam, căruia cei mai mulți nu i se putuseră sustrage. Existau și excepții, a continuat el șăgalnic, ca de exemplu lectorul american din facultatea noastră, care se fofilase fără scrupule de la îndeplinirea serviciului militar. Văzîndu-se astfel deconspirat, pacifistul lector s-a ridicat de la locul lui din prima bancă și, întorcîndu-se spre sala plină, a clarificat cu un aer poznaș-triumfător (și cu un puternic accent american) cum reușise performanța. Laconica lui explicație se limita la un singur cuvînt: Shmacker!

Dacă americanul, altminteri lingvist de formație, găsise cu cale să preia cuvîntul din română, mi se părea clar că în limba lui maternă nu exista un echivalent satisfăcător. Așadar, cu întemeiată mîndrie patriotică, am adăugat, după mult-rulatul „dor“, și cuvîntul „șmecher“ pe lista termenilor cu care noi, românii, am contribuit la lexicul mondial întru afirmarea identității naționale. Pentru a verifica intraductibilitatea termenului, am încercat să-l traduc, în diferite contexte, în limba engleză. Pentru ceea ce făcuse lectorul american exista, în țara lui, o sintagmă consacrată – draft dodger – iar adjectivul dodgy ar fi corespuns, din punct de vedere denotativ, lui „șmecher“ din română. Sub aspect conotativ, însă, necum să-l acopere. Pentru că, la noi, un șmecher e flamboaiant, pe cînd, la ei, o persoană etichetată cu calificativul dodgy cade mai degrabă sub incidența sordidului.

Termen cu etimologie controversată – ba că vine din „nemțescul“ (Fein)schmecker, ba că vine din turcescul teșmec –, „șmecher“ presupune, în română, un oarece panaș, absent din traducerile sale în varii limbi străine (cu posibila excepție a bulgarei, care operează cu noțiunea de șmeker, preluată, zice-se, din română).

Încă din copilărie rețin titulatura de șmecher ca pe o învestitură la care aspiram cu toții. Dar ea nu le era dată decît cîtorva aleși. Le recunoșteam autoritatea și ne plecam în fața lor, curtîndu-le compania, în speranța că ceva din aura lor va adera și la nevolnicele noastre ființe, împuternicindu-ne să strălucim prin contagiune. Expus de mic elogiului – e drept, neoficial – al șmecherului, ajunsesem să cred că știu ce este și ce face un șmecher. Am avut mai tîrziu ocazia să constat că definiția spontană pe care o dădusem termenului „șmecher“ coincidea cu cea din dicționar. Și, ca orice băiat de pe stradă (și, mai tîrziu, de la bloc), aspiram și eu să fiu șmecher sau măcar să par șmecher, calitate esențială, credeam eu, pentru a mă integra în fauna habitatului. Nu-mi ieșea decît atunci cînd mergeam la țară, unde eram perceput automat ca „șmecher de București“, ceea ce-mi ameliora simțitor statutul. La București, însă, tentativele mele de a mă da șmecher eșuau de fiecare dată atît de lamentabil, încît îi înduioșau pe adevărații șmecheri, care deveneau dintr-odată protectori față de mine, ceea ce-mi garanta o anumită imunitate în interiorul grupului. Retrospectiv, e și aceasta o formă de șmecherie, deși involuntară. Dar ea nu m-a salvat, ca pe lectorul american mai sus menționat, de satisfacerea stagiului militar.

Și în armată, la fel ca pe stradă sau la bloc, inabilitatea mea de a fi șmecher mi-ar fi adus numai ponoase. Norocul meu a fost că acolo concentrația de șmecheri părea să fie atît de mare, încît toată lumea presupunea că și eu trebuie să fi fost șmecher, de vreme ce reușeam să supraviețuiesc de la o zi la alta. Prin urmare, cele mai banale, și uneori ridicole, gesturi ale mele erau interpretate ca acte de șmecherie și apreciate corespunzător. De pildă, cînd un ofițer ne a amenințat că dacă generalul care urma să vină în inspecție ne găsește cu uniforma necălcată ne bagă la arest, eu am luat amenințarea de bună. Ignorînd faptul că uniforma mea era, de fapt, necălcabilă, nu necălcată, am reușit să obțin, în condiții de cazarmă, un fier de călcat – simțindu-mă, din această pricină, șmecher. Dar cum, în așteptarea inspecției, spațiile din cazarmă erau scrupulos supravegheate, nu era deloc ușor să găsesc un colțișor ferit, în care să mă pot dezbrăca de uniformă, în vederea prelucrării ei la cald pentru ochii generalului. Așa că – în continuare convins că sînt, în sfîrșit, un mare șmecher – m-am refugiat în sala de festivități a unității militare, unde generalul, ajuns mai devreme și obosit de pe drum, s-a retras prompt să se odihnească înaintea inspecției, surprinzîndu-mă astfel în izmene, în timp ce-mi exercitam dreptul la imagine asupra șoriciului recalcitrant al uniformei. Asemenea șmecherilor din copilărie, trebuie să fi fost și el înduioșat de această patetică tentativă a mea de a fi șmecher. Fără măcar să mă admonesteze, ținîndu-se să nu izbucnească în rîs (trebuie că, în izmene și chipiu, arătam foarte „șmecher“), mi-a făcut doar semn să părăsesc incinta. M-am retras, așadar, și am defilat cu pantalonii în vine și cu fierul de călcat în bandulieră prin fața ofițerilor și a celorlalți soldați roind pe la ușa sălii de festivități. Văzînd că generalul nu m-a băgat la arest, or fi fost probabil convinși că sînt și eu un mare șmecher. Scăpasem, ce-i drept, de misiunea sisifică de a-mi călca uniforma, dar știam în forul meu interior că nu șmecheria mă salvase. Așa că, de atunci, am cam renunțat să fac exerciții de șmecherie, deși sînt tot mai convins că, pentru români, „șmecher“ este un concept identitar, ajuns între timp, de pe stradă, în sfera politică și în cea academică – aflate, fatalmente, într-un vertiginos proces de suprapunere. Ceea ce face conceptul și mai dificil de tradus…

O incursiune pe scara hiponimelor și hiperonimelor ne-ar putea sugera „cel mai apropiat echivalent natural“ în diverse limbi, dar, de fiecare dată, ar rămîne nespus taman conținutul, deloc ușor de cartografiat, care dă savoare termenului în română. Escrocul, de pildă, ar putea fi și el asimilabil șmecherului. Dar acolo unde escrocul plănuiește, calculează, elaborează așezat, șmecherul improvizează flexibil, din mers. Noțiunea de „șmecher“ se modifică și ea din mers, acumulînd nuanțe (ba chiar insinuanțe) și straturi de sens suprapuse. Sărmanul traducător pus să redea azi în engleză, sau în orice altă limbă, termenul „șmecher“ din următorul pasaj al lui Sadoveanu: Flăcăii noștri erau îndrăzneți și șmecheri, comedie mare. De multe ori dădeau în avantposturile turcești, se luau la harță, scăpau ca prin urechile acului și se întorceau aducînd arme și prinși. (Sadoveanu, Opere, VI) ar trebui să îndepărteze mai întîi cîteva din straturile de sens acumulate între timp de acest cuvînt.

Încet-încet, „șmecher“ a ajuns să desemneze un artist al supraviețuirii într-un context advers, ale cărui reguli au, pentru șmecheri, scopul de a fi încălcate haiducește sau ignorate suveran. Și cum românii par să aibă convingerea că totdeauna contextul le este advers (chiar și atunci cînd nu se bat cu turcii pentru independență), se simt îndrituiți să fie șmecheri (sau măcar să aspire, fie și păgubos – vezi subsemnatul – la statutul de șmecher) și își asumă șmecheria ca trăsătură a identității naționale. Șmecherul își însușește în mod flagrant bunuri și „foloase necuvenite“, împăunîndu-se cu propriul său atentat la fairplay, pe care îl ridică la rangul de act de eroism.

Prins în hățișul unor norme care reglementează un parcurs pentru a-l face accesibil tuturor, șmecherul se „descurcă“ – de aceea, „descurcăreț“ este cvasi-sinonim al lui „șmecher“. Și, ca atare, este la fel de intraductibil. O studentă cehă, aflată în România pentru un proiect de cercetare, mi a povestit că descoperise pe undeva prin vestul țării o așezare ai cărei locuitori veniseră din Cehia acu’ vreo sută de ani și se stabiliseră acolo păzindu-și cu strictețe obiceiurile și limba. Descendenții lor încă își vorbeau limba așa cum se vorbea ea cu o sută de ani în urmă, refuzînd vehement să o „polueze“ cu împrumuturi lexicale locale. Cu două excepții notabile: substantivul „drujba“ – pentru utilajul de tăiat lemne – și verbul „descurcărovatsea“ – pentru a ieși confortabil dintr-o situație dificilă… Ceea ce dovedește din nou intraductibilitatea termenului. Mi-l pot imagina foarte ușor pe lectorul american invocat inițial spunînd, în loc de „Shmacker!“, „M-am desskoorkat!“ 

Florin Bican este scriitor și traducător. Cea mai recentă carte publicată: Singur printre mîrlani (Editura Art, 2016).

Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.
p 11 J  Habermas WC jpg
Între think-tank și Denk-Panzer: intelectualul german
Sincronizarea limbajului educațional cu îmbogățirea limbajului specializat este imposibilă.
p 12 sus WC jpg
Turma minților independente
Multe se iartă în America. Mai multe decît în Europa.
p 23 jos jpg
Rusia și cultura ei (neo)imperială sau despre cum se autoîndeplinesc profețiile politice
În realitate, nimeni nu-i pune la colț pe clasicii ruși, fie ei scriitori, compozitori sau poeți.
p 22 jos jpg
Ecou (nu prea) îndepărtat. Intelectualii și puterea la 1996
Ar fi util cititorului dilematic de azi să vadă cum gîndeau acest subiect, acum aproape 30 de ani, stîrniți de revista noastră, trei intelectuali români majori: Ștefan Augustin Doinaș, Livius Ciocârlie și Ion Vianu.
E cool să postești jpeg
Un examen de conștiință
MeToo poate însemna mai mult decît mediatizare, scandal, procese: poate fi un real examen de conștiință.
p 10 sus Alyssa Milano WC jpg
MeToo, scurt istoric
Incriminarea hărțuirii sexuale nu a început cu mișcarea MeToo, iar cazul Weinstein nu a fost primul.
p 11 jpg jpg
De ce stîrnește abuzul sexual atîtea reacții contradictorii?
Reacția la trauma sexuală este una socială, cu rădăcini și ramificații profunde.
p,12 jpg
#MeToo, din nou. Tot despre putere, recunoaștere, dar și hermeneutică
Încercările de delegitimare a mișcării #MeToo înseamnă și o lipsă de recunoaștere a victimelor abuzurilor sexuale și conferă putere abuzatorilor.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.