⬆
cine ne traduce?
Un exercițiu de admirație
Cum poți să faci din limba și literatura română o „profesie“ și mai ales de ce această alegere? Înțeleg cînd e vorba despre engleză, franceză, germană, limbi universale, totuși de ce tocmai limba română?
Cărțile traduse și-au început viața lor și în limba bulgară
Fiecare traducere e o retrăire a textului literar – îl lași să te umple, îl duci în tine și după aceea îl redai / îl naști în limba ta. Fiecare traducere cere multă muncă, cercetare, documentare și dedicare. După aceea, opera tradusă devine o parte din
O lume foarte cunoscută mie
Cînd l-am tradus pe Gellu Naum, nu s-a întîmplat nimic. Cărțile – un volum cu poezii alese și romanul Zenobia – au ajuns în librării și au fost puse pe raft. S-au trimis la redacții de ziare și reviste literare, dar nu au fost recenzate.
Am adus cu mine în Ungaria și literatura română
Traducătorul este „un combatant într-un spaţiu al nimănui (no man’s land), spaţiu plasat între două culturi care se contaminează şi se influenţează reciproc“. Dar numai dacă ajung la cititori cărțile traduse. Este dificil să plasezi cărțile într-un
Românii și brazilienii ratează cel puțin o mare plăcere estetică, ignorîndu-se reciproc
M-am apropiat de activitatea traducerii într-un mod informal și spontan atunci cînd încercam să învăț mai bine limba germană. Aveam vreo 18 ani și am cunoscut o vecină pictoriță care avea o bibliotecă cu titluri alese în limba portugheză, în germană, engleză și franceză care ocupau toți pereții sufrageriei. Mi-a arătat odată o carte a unui poet care fusese foarte iubit de cumnatul ei decedat, un mare intelectual de origine grecească ce studiase la Viena și se stabilise
Traduc fiecare carte cu convingerea că ne va schimba lumea
Devin entuziast pentru cărţile pe care le traduc. Ţin foarte mult la cele două de poezie ale Lilianei Ursu, o stea ascunsă a poeziei româneşti. Cu ampla sa cunoaștere legată de Statele Unite şi de poezia americană, traducînd o am simţit că stăm de vorbă, că schimbăm între noi anecdote şi uneori poeme. Ţin şi la poezia şi proza lui Nichita Danilov, o combinaţie mişcătoare între umor şi profunzime. Cu Blinding, m-am gîndit mult la ritmul stilului, efectul halucinant, magnetic.
Traducătorilor, ca și scriitorilor, unele texte le ies mai bine decît altele
Eu am avut privilegiul să nu trebuiască să trăiesc din traduceri, ceea ce e foarte dificil, și de a-mi alege eu însumi textele traduse. Am ales, desigur, texte care mi-au plăcut și, dacă îți place ceva, atunci nu se mai pune problema dificu
Există doar traduceri mai grele și mai puțin grele
Adevărul este că nu există nici o traducere ușoară, pentru că orice carte prezintă greutățile sale proprii; există doar traduceri mai grele și mai puțin grele. Însă viața are prostul obicei să te pună în fața unor provocări pe care ai fi vrut să le eviți, dar pe care uneori ești obligat să le înfrunți. Ca să vă dau un exemplu, eu, unul, am încercat să-l evit pe Creangă. Limbajul său atît de colorat, specific și legat de acea parte a lumii mi s-a părut imposibil de transpus în limba neerlandeză.
M-am hotărît să mai rămîn în România o vreme. O vreme au fost șapte ani
Cartea de care m-am atașat cel mai mult este, fără nici un fel de îndoială, Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, dintr o mulțime de motive. Cînd am ajuns în România, Marin abia o publicase și cineva mi-a zis că e o carte mișto, că acțiu
„Îmi public romanul la Paris“
Comparație: sînt un scriitor din Kîrgîzstan, să zicem. Vară, cald, terasă, bere. Îi anunț pe toți: „Nu-mi scot romanul aici, dragilor, în țara asta; sărăcie mare! Îl public la București, în Uniunea Europeană!“. Dar dacă mă întreabă cineva: „Și cine-ți traduc
Traducătorul – cel mai profund, mai subtil cititor
Mi-a spus că i-a fost mult mai ușor decît la cărțile lui Mircea Cărtărescu. Găsise vocea Vicăi, personajul din cauza căruia multă vreme s-a spus despre Dimineață pierdută că e intraductibilă. Alain însă zicea că „Nu există cărți netraductibile, e
„Fără vocile lor am fi cu mult mai singuri și mai săraci“
Cărțile mele traduse? De bună seamă sînt deosebit de norocoase. Și nu doar pentru că se găsesc acum între alte coperte, în cuvinte de neînțeles pentru mine, ci pentru că în cazul fiecăreia a existat o poveste prealabilă. De pildă, cînd am găsit în
Got my mogo working
O prejudecată de care ne lovim adesea, și nu doar ca traducători, e cea a limbilor şi, respectiv, a literaturilor „mici“ în opoziţie cu cele „mari“. Membrii comunității de traducători de la Mogoșoaia povesteau că s-au trezit în situații în care au fost compătim