Românii și brazilienii ratează cel puțin o mare plăcere estetică, ignorîndu-se reciproc

Fernando KLABIN
Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
Românii și brazilienii ratează cel puțin o mare plăcere estetică, ignorîndu se reciproc jpeg

Ca o formulă de realizare acestui dosar, am ales să le adresăm traducătorilor de literatură română trei întrebări standard, de fapt trei teme de dialog, și fiecare să răspundă într-un mod cît mai nuanțat și personal, în limba română, desigur.

1) De ce traduceți literatura română? Cum v-ați apropiat, de fapt, de limba română?

2) Care au fost cea mai dificilă traducere și cea de care v-ați atașat cel mai mult?

3) Ce se întîmplă cu cărțile, după ce au fost traduse, în țările dvs. de origine și cum este receptată literatura română?

Am obținut astfel un colaj de texte, una dintre mizele dosarului fiind cea de a oferi publicului o imagine cît mai completă a traducerilor din literatura română contemporană sau nu. (Adina Popescu)

1) M-am apropiat de activitatea traducerii într-un mod informal și spontan atunci cînd încercam să învăț mai bine limba germană. Aveam vreo 18 ani și am cunoscut o vecină pictoriță care avea o bibliotecă cu titluri alese în limba portugheză, în germană, engleză și franceză care ocupau toți pereții sufrageriei. Mi-a arătat odată o carte a unui poet care fusese foarte iubit de cumnatul ei decedat, un mare intelectual de origine grecească ce studiase la Viena și se stabilise ca psihiatru la São Paulo, unde a devenit și critic de artă. M-am apucat așadar să-l citesc pe Georg Trakl în acea ambianță plină de inspirație din bibliotecă și din atelierul de pictură, iar entuziasmul m-a determinat să-l și traduc. De atunci, traducerea a devenit un obicei și am intrat pe piața editorială braziliană traducînd cîteva basme ale fraților Grimm și apoi două titluri ale lui Arthur Koestler.

Apoi, destinul m-a adus în România, iar acolo, ca să-mi cristalizez cunoștințele de limba română pe care începeam să le înșusesc, m-am apucat cu plăcere, încetul cu încetul, tot de traducere, împins de cîțiva autori ca Cioran sau Blecher. Am trăit 16 ani la București, iar acest sejur a fost suficient ca să devin, în mod natural, traducător de literatură română pentru editurile braziliene – unul dintr-un număr restrîns care încape într-o singură mînă mai lejer decît cinci degete. Avînd în vedere că este vorba de o literatură practic necunoscută în țara mea, în afară de activitatea mea de traducător, pînă la urmă acționez ca un fel de agent literar, prezentînd titluri și autori, depun un efort de convingere pe lîngă editori cu un potențial interes. Este mai greu, dar îmi dă plăcerea de-a mă mișca pe un teren virgin și posibilitatea de-a alege majoritatea titlurilor pe care le voi traduce.

2) Fiecare traducere are parti-cu-laritățile ei și, în consecință, dificultățile ei proprii. Poate traducerea pe care am resimțit-o ca fiind cea mai dificilă a fost Șase maladii ale spiritului contemporan a lui Constantin Noica. Am realizat-o, împreună cu Elena Sburlea, abia după doi ani de la sosirea mea în România. Nu numai că nu stăpîneam limba destul, așa cum o știu azi, dar nici nu aveam o formare filozofică potrivită pentru o asemenea aventură. Sigur că traducerea a fost, pe urmă, revizuită de un specialist în filzofie. Dar astăzi nu știu dacă m-aș mai deda unei asemenea îndrăzneli.

Luntrea lui Caron a lui Lucian Blaga mi-a oferit de asemenea cîteva dificultăți, fiind prima lucrare mai lungă de care mă apucam. Mai mult, natura ei neterminată – a fost lăsată în sertar de către autor și niciodată revizuită – revelează schimbări bruște de ritm și de stil care, împreună cu cîteva ardelenisme cu care nu eram deloc familiarizat, m-au dat puțin peste cap.

Mai tîrziu, Nostalgia lui Mircea Cărtărescu, prima carte a autorului român publicată în Brazilia, a fost de asemenea o frumoasă provocare de care însă îmi amintesc cu mai mare plăcere. Lungimea lucrării m-a speriat un pic, dar faptul că este împărțită în cinci povești relativ independente m-a ajutat. Aici, dificultatea a fost de a ajunge la înălțimea unui autor atît de important și de-a recrea, în portugheză, ritmul și stilul lui bogat, cîteodată halucinant.

Dar traducerea cărții Întîmplări în irealitatea imediată a lui Max Blecher poate a fost cea care mi-a oferit cea mai mare plăcere. Frazele și limbajul poetic parcă se prelingeau din limba română direct în portugheză și pentru asta trebuia doar să am grijă de-a apuca fiecare cuvînt cu ritmul și delicatețea unui ceasornicar. Prima carte în limba portugheză a autorului român a avut o retipărire imediat după prima ediție, repede epuizată, ceea ce consider un succes răsunător pentru un scriitor absolut necunoscut în Brazilia.

3) Traducerile mele sînt toate făcute la comandă, pe baza unor contracte, așa că ele ajung, pînă la urmă, mereu să fie publicate, de obicei în tiraje de 2000 de exemplare. Țin să precizez că sprijinul din partea Institutului Cultural Român a fost pînă acum esențial pentru a le insufla curaj editurilor care se simțeau nesigure în a publica o literatură considerată, în Brazilia, atît de exotică. Totuși, mă îngrijorează faptul că, în momentul de față, regulile programului TPS tocmai s-au schimbat, astfel încît apariția unor publicații prevăzute pentru anul viitor va fi grav îngreunată.

Receptarea literaturii române în Brazilia lasă, din păcate, deocamdată, mult de dorit. Nu există nimeni în țara mea care să fi urmărit, în ultimii ani, literatura sau măcar cultura română, în general. Așa că rarele recenzii publicate în ziare sau textele introductive care acompaniază edițiile braziliene sînt semnate de academicieni sau intelectuali identificați cu greu și a căror sensibilitate sau zonă de interes au vreo tangență cu România.

Ca traducător, fac ceea ce îmi este la îndemînă. Există o nișă în Brazilia, multe edituri și mulți cititori sînt deschiși pentru un întreg univers nou, cum ar fi literatura română. Globalizarea pare a fi valabilă numai pentru mărfuri și valori indicate de puterea dominantă. Culturile periferice sînt însă absolut necunoscute și sînt convins că românii și brazilienii ratează cel puțin o mare plăcere estetică ignorîndu-se reciproc – tocmai noi care putem clădi un dialog mult mai fertil decît cel pe care îl avem cu „stăpînii“ noștri care nu știu ce este dorul, imprecizia sau lenea. 

Fernando Klabin este traducător în limba portugheză, în Brazilia.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Soldati rusi in regiunea Herson FOTO Profimedia
Avertismentul soldaților ruși pentru noii recruți: „Veți muri aici. Ceva rău se apropie cu toată forța”
Campania de mobilizare parțială a Rusiei se desfășoară de aproximativ o săptămână. Unii recruți au fost trimiși deja pe front fără pregătire sau cu arme din cel de-al Doilea Război Mondial.
alexandru arsinel
Alexandru Arșinel și controversele din viața lui. Ce s-a întâmplat în cazul transplantului de rinichi
În 2013, Alexandru Arșinel era supus unei intervenții de transplant de rinichi. A urmat un scandal imens, care a durat ani de zile, actorul fiind acuzat că a făcut transplantul „peste rând“.
Mustul e „vedeta toamnei” în piețe jpeg
Mustul, cea mai populară băutură a toamnei poate ucide. Când devine un pericol delicioasa licoare
Deși abundă în vitamine și este o băutură delicioasă, mustul este și foarte periculos. Dacă este lăsat la fermentat în spațiu închis, este interzis să intri în încăpere fără a o aerisi în prealabil.

HIstoria.ro

image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.