M-am hotărît să mai rămîn în România o vreme. O vreme au fost șapte ani

Elena BORRÁS GARCÍA
Publicat în Dilema Veche nr. 795 din 16-22 mai 2019
M am hotărît să mai rămîn în România o vreme  O vreme au fost șapte ani jpeg

Ca o formulă de realizare acestui dosar, am ales să le adresăm traducătorilor de literatură română trei întrebări standard, de fapt trei teme de dialog, și fiecare să răspundă într-un mod cît mai nuanțat și personal, în limba română, desigur.

1) De ce traduceți literatura română? Cum v-ați apropiat, de fapt, de limba română?

2) Care au fost cea mai dificilă traducere și cea de care v-ați atașat cel mai mult?

3) Ce se întîmplă cu cărțile, după ce au fost traduse, în țările dvs. de origine și cum este receptată literatura română?

Am obținut astfel un colaj de texte, una dintre mizele dosarului fiind cea de a oferi publicului o imagine cît mai completă a traducerilor din literatura română contemporană sau nu. (Adina Popescu)

1) Povestea mea cu literatură română este absolut legată de întîmplare. De fapt, tot ce m-a adus la limba română a fost o mare întîmplare. Eram în anul trei de facultate și trebuia să aleg o materie opțională. M-am dus la mai multe cursuri înainte să aleg: română, germană, rusă, italiană. Pînă la urmă am ales limba română pentru că era o grupă mică cu un profesor foarte mișto și cu un orar care se potrivea foarte bine cu ce aveam eu atunci, fără să-mi lase ferestre mari sau să fiu nevoită să mă trezesc mult prea devreme. Țin minte că în al doilea semestru am ajuns să fim trei oameni (plus încă vreo doi-trei români care nu veneau niciodată la curs) și țineam cursurile în biroul profesorului. Ne distram foarte bine și ne plăcea foarte mult acel curs. Cîțiva ani mai tîrziu, profesorul (cu care am rămas prietenă și ne întîlneam din cînd în cînd la o cafea) mi-a zis că există niște burse pentru traducători în formare și s a oferit să îmi scrie o scrisoare de recomandare. Eu, pe atunci, îmi dădusem demisia după ce descoperisem că șefa mea de la Universitatea din Alcalá mă păcălise aproape un an de zile (o altă poveste) și nu aveam un plan anume, așa că m-am gîndit… de ce nu? Nu credeam deloc că voi primi bursa, dar în mai puțin de o lună soseam la București, cu mari emoții pentru că nu puteam să înșir două cuvinte fără să greșesc și nu înțelegeam cînd și cum se folosește genitivul. În fiecare zi, învățam foarte multe, a fost o perioadă deosebit de frumoasă. Veneau în vizită foarte mulți scriitori la noi și eu, care nu știam absolut nimic despre literatura română contemporană, am rămas absolut fascinată de ceea ce am descoperit și m am hotărît să mai rămîn în România „o vreme“. „O vreme“ au fost șapte ani.

2) Cartea de care m-am atașat cel mai mult este, fără nici un fel de îndoială, Apropierea, de Marin Mălaicu-Hondrari, dintr o mulțime de motive. Cînd am ajuns în România, Marin abia o publicase și cineva mi-a zis că e o carte mișto, că acțiunea se petrece în Spania și ar trebui s-o citesc. Am cumpărat-o la Bookfest, întîmplător l-am cunoscut și pe Marin acolo (care a ridicat mîna și mi-a spus un „hola“ stîngaci și timid, parcă îi lipsea doar bilețelul cu „busco trabajo“) și am plecat din București cîteva zile. Nu am deschis cartea imediat, dar cînd am făcut-o, pur și simplu nu m am putut opri din citit. Atunci am hotărît că vreau s-o traduc, nu îmi păsa că nu cunoșteam pe nimeni, nu aveam o editură interesată, nici experiență, nimic. Spre norocul meu, nici lui Marin nu îi păsa: a avut încredere în mine încă de la bun început. Am început să traduc și, fiindcă el vorbește spaniolă foarte bine, a devenit un fel de redactor pentru mine. Nu am avut mare noroc în privința publicării în Spania, în primii ani am primit doar cîteva propuneri mai mult sau mai puțin dubioase, dar noi am zis mereu că vom găsi editura aceea care va avea grijă de carte așa cum ne doream noi. Între timp, a apărut în scenă Tudor Giurgiu, interesat de ecranizarea romanului. Tot eu am fost cea care a tradus scenariul scris de Tudor Giurgiu și Marin Mălaicu-Hondrari, și am început lecții de spaniolă cu Tudor. În toamna anului 2017 s-a filmat Apropierea (acum, Parking), iar eu am ajuns la Córdoba, în parcul unde Adrian își petrecuse cîțiva ani, am văzut bucătăria făcută din tablă, rulota unde își petrecea zilele ascultînd Radio 3, citind și transpirînd. Prima dată cînd am intrat pe platoul de filmare, m-am emoționat așa de tare încît nu am putut scoate un cuvînt timp de cîteva minute și Marin se uita la mine și nu scotea nici el nici un cuvînt. Încă mi se pare incredibil că vom vedea filmul în deschidere la TIFF, la sfîrșitul lunii.

3) Ca să înțelegem ce se întîmplă cu cărțile de literatură română după traducere, trebuie mai întîi să explic ce se întîmplă cu cărțile de literatură română pînă ajung să fie traduse. A fi traducătoare de limbă română nu înseamnă (cum, cu mare naivitate, credeam eu acum zece ani) doar să te trezești dimineața (la mare, la munte sau într-o mansardă cu șemineu, de preferat), să îți faci cafeaua, să deschizi dicționarele și laptop-ul și să te apuci de tradus. Pînă ajungi în această ,„Nirvana a traducătorilor“ trebuie mai întîi să ajungi la Cartea Pe Care Vrei S-o Traduci. Această carte uneori este ascunsă și nu ajungi la ea așa ușor. Sau trebuie să cheltui mulți bani pe alte cărți. Sau primești multe alte cărti și nu mai ai timp. Pe urmă, cînd ai găsit-o, trebuie să convingi pe cineva (care să aibă o editură, de preferat) că merită publicată. Așadar, trebuie pregătită o mapă de presă și pe urmă dai e-mail-uri la toate editurile unde s-ar potrivi cartea respectivă. Follow-up cu telefoane. Și toate celelalte. De un an de zile, am un site (www.elenaborras.com) unde pun fragmente din traducerile pe care le fac ca să fie un fel de pod între cele două limbi în care lucrez și pe care le iubesc. Și asta e o parte din munca mea. Co-organizez evenimente, lecturi, festivaluri. Aplic la fonduri, fac interviuri, pun oamenii în legătură. Sînt cîteva festivaluri din Spania care din toamnă vor avea participanți din România. Și fac munca asta și pentru promovarea literaturii de limbă spaniolă în România. Sînt deja cîțiva ani de cînd ajut la selectarea și comunicarea cu participanții din Spania la Festivalul de poezie și muzică de cameră „Poezia e la Bistrița“.

Dar ce se întîmplă cu cartea după ce, în sfîrșit, ajunge să fie tradusă? Depinde foarte mult de editură. După cum știe bine toată lumea, munca traducătorilor de literatură română ar fi aproape imposibilă fără sprijinul economic al ICR-ului, care în fiecare an acordă niște bani la acest capitol. Acest ajutor, deși de bază și absolut vital cînd vine vorba de publicarea literaturii române în străinătate (cel puțin în Spania, deși mă îndoiesc că în alte țări ar fi altfel), este cu dus-întors: există riscul ca unele edituri, fiindcă sînt sigure că vor acoperi cheltuielile pentru o carte anume, să nu promoveze cartea cum trebuie, să ajungă în prea puține locuri, să treacă aproape fără nici un fel de ecou. Bineînțeles, nu toate editurile lucrează așa. Unele aleg să publice chiar și fără sprijinul financiar al instituțiilor. În ultimii ani, eu am observat că a crescut curiozitatea față de literatura română contemporană, probabil odată cu succesul lui Cărtărescu în Spania, dar și datorită eforturilor tuturor celor care traducem, facem festivaluri, evenimente etc. și care ne încăpățînăm să cunoască cît mai mulți oameni calitatea literaturii române. 

Elena Borrás García este traducătoare în limba spaniolă.

Foto: Jack Baty, flickr

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ce rol mai au valorile?
Am aflat că valorile sînt cele care ne dau un sens, iar acest lucru ne face să fim perseverenți și să depășim obstacolele.
p 10 sus jpg
Dihotomia fapte/valori a fost greşit înţeleasă
Valorile sînt ingredientele indispensabile ale realităţii sociale.
Elevi jpg
StateLibQld 2 198959 Planting a tree for Arbor Day at Ban Ban Springs State School, 1920 jpg
Tot ceea ce vreau să fiu
„Prietenia înseamnă să împarți punga de chips-uri cu celălalt.”
p 12 sus jpg
Mesajul corect
Într-o clinică de toxicomani e barometrul cel mai fidel al suferinței unei societăți.
640px Islamic   Garden Scene   1987 360 4   Art Institute of Chicago jpg
Valori, virtuți, viață în islam
Societățile musulmane sînt puternic condiționate de tradiții.
Social Media and Technology jpg
Social media și tribalizarea valorică
Viața noastră socială nu arată întotdeauna precum fluxul nostru de pe rețelele sociale.

Adevarul.ro

Ramzan Kadîrov FOTO Profimedia
Kadîrov îi cere lui Putin să recurgă la arme nucleare tactice în Ucraina
Liderul cecen Ramzan Kadîrov i-a transmis sâmbătă lui Vladimir Putin să folosească „arme nucleare tactice” în Ucraina, unde trupele Moscovei se află în dificultate în unele zone.
Marinela Ardelean a primit titlul de "Cel mai bun somelier" (2014) FOTO: Arhiva personală
Marinela Ardelean, critic de vinuri: „Vinul bun este cel făcut în curtea bunicului – ceea ce, cu mici excepții, este complet fals“ INTERVIU
Dincolo de o afacere, vinul face parte din tradiția vieții de zi cu zi. Asta spune Marinela Ardelean, cea care consideră că licoarea din struguri merită „să devină un element fundamental al brandului de țară“.
Tanczos Barna conflict cu Declic FOTO captură video
Conflict între Declic și ministrul Mediului. Tanczos Barna le vorbește în maghiară activiștilor
Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna a acuzat o campanie denigratoare la adresa sa, după ce activiştii Declic au ajuns în satul său natal, Sâncrăieni, şi îl acuză că nu protejează parcurile naţionale din România.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.