Coolvin&Hobbes: poetici coolturale

Între cool şi nesimţire,
Linia-i tot mai subţire...

(dintr-un poem care nu s-a scris încă) 

În nemuritoarele cuvinte ale lui Calvin (Bill Watterson, Calvin and Hobbes), atunci cînd se fac mari, oamenii nu mai au habar ce e cool. Pertinenta observaţie este concluzia unei discuţii în care Calvin îşi imploră mama să-i comande lentile de contact. Nedumerită, aceasta încearcă să-şi lămurească fiul că ochii lui sînt perfect funcţionali şi, în consecinţă, nu necesită adjuvantul cu pricina. Din acest punct, argumentaţia lui Calvin urmează un traseu paralel cu cel al mamei, dar impecabil sub aspectul coerenţei. Motivul pentru care Calvin solicită lentile de contact este nu ca să vadă mai bine, ci ca să-şi schimbe culoarea ochilor. Mama, suspectîndu-l de vanitate, parează cu o replică ce-i laudă frumuseţea ochilor în stare naturală – argument cu totul irelevant pentru băiat, care îşi urmează neabătut traiectul logic personal şi evocă, plin de entuziasm, avantajul de a putea avea un ochi de culoare roşie şi unul vărgat ca o insectă. Refuzul mamei lipseşte din secvenţă, dar este, probabil, vehement şi declanşează concluzia la care mă refeream în deschiderea acestui text.

În benzile desenate cu Calvin şi Hobbes, fenomenul cool revine frecvent. Pentru el pledează neobosit Calvin, confruntîndu-se fără excepţie cu opacitatea adulţilor, dar şi cu imposibilitatea de a face termenul inteligibil pentru bunul său prieten Hobbes. Acesta ar fi dispus să fie cool alături de Calvin, însă pare să rateze sistematic esenţa atitudinii cool, fie asumîndu-şi-o superficial, fie dîndu-i curs în mod neadecvat. A fi cool este un proces cumulativ şi dinamic. De aceea, Calvin decide că el şi Hobbes trebuie să devină mai cool decît sînt. Hobbes este surprins să afle că nu sînt destul de cool, dar Calvin susţine că nu sînt atît de cool pe cît ar putea să fie. Şi vine imediat cu soluţia – ochelari negri. Amîndoi îşi pun ochelarii, dar, în timp ce Calvin se aşază nonşalant pe iarbă, Hobbes încearcă să-şi continue rutina cotidiană, nereuşind decît să se izbească orbeşte de toate cele. Cînd, contrariat, îl întreabă pe Calvin dacă e cool să te poticneşti la fiecare pas, acesta îl lămureşte superior că, atunci cînd eşti cool, nu te deplasezi – numa’ şezi...

Vedem de aici că a fi cool este o opţiune cu consecinţe drastice, care anulează toate opţiunile anterioare şi consecinţele lor şi care trebuie asumată plenar şi consecvent. Este cool să porţi lentile de contact colorate neverosimil, atîta vreme cît o faci ca să dinamitezi normele în vigoare. Este cool să porţi ochelari negri, atîta vreme cît eşti pregătit să-ţi asumi întunericul dindărătul lor şi nemişcarea pe care acesta ţi-o impune. În nici unul din cazuri miza nu e – şi nu trebuie să fie – o transformare superficială şi de complezenţă. Este o mare diferenţă între a fi cool şi a te da cool.

A fi cool presupune imersiunea totală în logica paradoxului. Fiecare bandă desenată în care Calvin propovăduieşte o opţiune cool este, de fapt, un koan. Cu altă ocazie, Hobbes îl găseşte pe Calvin tolănit la rădăcina unui copac (fără ochelari negri). Cînd îl întreabă ce face acolo, prietenul său îi răspunde că tocmai exercită atitudinea de a fi cool. În engleză se foloseşte în mod paradoxal prezentul continuu, (I’m) being cool, tocmai pentru a sublinia transcendenţa acestei stări prin transplantarea ei epifanică pe coordonatele realităţii imediate. Hobbes crede că a descoperit o breşă, o notă falsă, în atitudinea lui Calvin, că, la momentul respectiv, Calvin se dă cool, în loc să fie cool. Şi, prin breşa imaginată, lansează imediat o provocare, încercînd să sădească o sămînţă de îndoială în suficienţa prietenului său: „Pare mai degrabă că te plictiseşti“, îi spune el. Iar Calvin, ca un adevărat maestru zen, demonstrează că se situase cu un pas înaintea lui Hobbes şi răspunde netulburat de acolo: „Lumea te plictiseşte cînd eşti cool.“ Din spatele acestei replici, Bill Watterson, autorul benzii desenate, semnalează şi comentează în mod genial (şi nu lipsit de ironie) blazarea asociată îndeobşte cu estetica fenomenului cool. Răspunsul lui Calvin este din nou de natură să-l deruteze pe Hobbes, care încearcă să se adapteze din mers şi, previzibil, comite o nouă gafă – revine cu un sombrero pe cap şi cu replica: „Uite, mi-am adus un sombrero! Acum putem fi cool amîndoi!“ Pentru o clipă, Calvin încetează (uită?) să mai fie cool, se smulge din gravitaţia blazării sale transcendentale şi se răsteşte foarte uncool la Hobbes, acuzîndu-l că a înnebunit şi emiţînd imprudent postulatul conform căruia „oamenii cool nu poartă sombrero“. Ba chiar supralicitează perdant, adăugînd că nimeni nu poartă sombrero, ceea ce contrazice evidenţa şi pune sub semnul întrebării credibilitatea maestrului cool. Hobbes îşi însuşeşte însă critica şi se retrage cîrtind că, dacă n-ai voie să porţi sombrero, nu mai are nici un farmec să fii cool. Dar revine imediat, cu un nou accesoriu pe care el îl consideră cool – pantalonaşi de Mickey Mouse – de care mai şi este foarte mîndru, comiţînd astfel o dublă încălcare a etichetei cool. Aura cool a lui Calvin explodează acum cu totul. Continuînd să se răstească la Hobbes, îi spune că, departe de a arăta cool, arată ca un idiot. Cu acelaşi calificativ este întîmpinată şi tentativa tigrişorului de a-şi încadra ţinuta în curentul new wave. Pe lîngă pierderea serenităţii cool, Calvin se face vinovat şi de păcatul intoleranţei.

Dacă cei doi ar fi fost să dea testul pentru intrarea în mănăstirea cool din cartea lui Terry Pratchett, Lords and Ladies, rezultatele i-ar fi provocat lui Calvin o nouă criză de furie. El ar fi fost respins, pe cînd Hobbes ar fi fost admis pe loc. Testul pentru novici al călugărilor de la selecta Mănăstire Cool este următorul: novicele este dus într-o încăpere plină cu tot soiul de haine şi întrebat care-i cea mai cool combinaţie vestimentară (Yo, my son, which of these is the most stylish thing to wear?). Răspunsul corect trebuie să fie: Hey, whatever I select.

Pentru că ştie ce-nseamnă să fii cool, Calvin nu este, de fapt, cool, pe cînd Hobbes, care nu ştie că ştie, este... Derivă de aici că cel mai cool e să fii uncool.

Florin Bican este scriitor şi traducător.

Foto: D. Sane