Ctitorii de modă nouă

Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
Ctitorii de modă nouă jpeg

Unora le place să se asigure că nu vor fi uitaţi. Nesiguri de recunoştinţa urmaşilor, îşi construiesc din timpul vieţii morminte somptuoase. Cînd vor să ţintească o dimensiune istorică, pentru că nu-s siguri că faptele lor vor fi cu adevărat memorabile, încearcă să înlocuiască memoria colectivă cu cea a pietrei sau a altor materiale rezistente la umezeală.

Unii îşi fac statui încă din timpul vieţii. În cazul lui Everac, al primarului din Belciugatele sau al unora mai puţin notorii, putem spune că-i simplă chestie de stil – dacă facem abstracţie de poluarea vizuală a spaţiului public. Mai trist e cînd un personaj dubios (l-am numit pe Iosif Constantin Drăgan, cunoscut şi drept ginerele generalului Guşă) mutilează un munte întreg, într-un parc natural (Porţile de Fier, golful Mraconia), pentru a pune să se cioplească o măgăoaie înaltă de 55 de metri, la baza căreia îşi înscrie numele, cu litere vizibile de pe malul sîrbesc: „Decebalus rex – Dragan fecit“ (evident, cele două nume ale personajelor „istorice“ sînt scrise cu litere de dimensiuni identice). În acest caz, megalomania individuală afectează peisajul natural, zgîriind atît privirile urmaşilor lui Decebal, cît şi pe ale slavilor de peste fluviu. Chiar mi-ar plăcea să aflu cine a aprobat, şi în baza cărei legi, monstruosul implant săvîrşit între 1994 şi 2004.

O altă apucătură de modă nouă este „ctitoria“ din bani publici. Nu ştiu cît de legal e ca Banca Naţională să finanţeze, la Hurezi, construcţia unui ansamblu de chilii mănăstireşti (incluzînd o luxoasă casă de oaspeţi). Probabil că legile sînt suficient de elastice ca să nu fie o problemă. Dar să adaugi, la intrarea în mănăstire, o placă de marmură pe care este inscripţionat numele guvernatorului BNR care a înlesnit generosul aport mi se pare expresia unei vanităţi nu tocmai creştineşti.

De fapt, mă simt furat atunci cînd, mergînd pe stradă, întîlnesc tot mai des plăcuţe cu mesaje de genul: „Această şcoală/parcare/stradă/panseluţă/etc. a fost renovată/înfiinţată/asfaltată/plantată/etc. de că­tre Primăria X, primar (general/interi­mar/sec­to­rial/etc.) Icsulescu“. Fiindcă e treaba Primăriei să repare şcoli, să înfiinţeze parcări (de preferat, nu în locul spaţiilor verzi), să asfalteze străzi, să planteze panseluţe, mi se pare redundant şi deci nedemn de consumat vopseaua. Că primarul vremelnic simte nevoia să-şi însuşească meritul (inexistent), legîndu-şi persoana aflată vremelnic într-o funcţie de servitor public (iertată fie-mi traducerea mot-à-mot) de un obiect care speră să‑i supravieţuiască, mi se pare o manifestare de ciocoism.

Uneori, iniţiativele astea se întorc împotriva autorilor. Un precursor al „mişcării“, la vremea respectivă primar al sectorului 5, s-a gîndit ca, în preajma alegerilor, să amenajeze la repezeală un spaţiu de joacă pentru copii, vopsit în culori vii şi, evident, dominat de inscripţia vizibilă cu „… de către Primarul XY“. Pentru maximă vizibilitate, spaţiul era amplasat în mijlocul unei intersecţii foarte aglomerate, poluată cît cuprinde şi la care nu ajungeai decît riscînd printre maşini viaţa copilului. Evident, a fost ţinta ironiilor şi a pierdut alegerile (crede şi acum că a fost furat la numărătoarea voturilor).

Un fost primar al Bucureştiului (scuzaţi, am uitat cum îl cheamă) scria în băşcălie, asta fiind tot ce ştia el să facă mai bine, pe placa de pe piciorul unui pod, că acesta a fost „început de Băsescu şi finalizat de Oprescu“. A omis personajul care continuase începutul, în vederea finalizării. Pe soclul statuii Regelui Carol I din faţa Bibliotecii Universitare a fost înşirat un întreg pomelnic de personaje care, chipurile, ar fi pus umărul la reînfiinţarea monumentului.

Zilele astea, vitrinele magazinelor de cartier sînt împînzite de afişe prin care Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor îndeamnă consumatorii să citească eticheta, să ceară bonul şi să ia atitudine (?). Chestia e că două treimi din suprafaţa afişului sînt ocupate de figura, în postură electorală, a domnului Paul Silviu Anghel, şeful Autorităţii. Aflu cu interes că domnul respectiv este (ce să vezi?) candidatul propus de UNPR la Primăria sectorului 5. Evident, afişele sînt tipărite din banii ANPC şi nici un comerciant din sector nu a putut refuza afişul cu pricina.

Am spus mai devreme „ciocoism“? Da, pentru că personajele respective răstoarnă ordinea firească a lucrurilor. Există, în viaţa cetăţilor, deţinători ai unor funcţii publice cărora pos­te­ritatea sau, mai rar, contemporanii au simţit nevoia să le mulţumească pentru modul exemplar în care şi-au servit cetăţenii. În aceste situaţii, le clădesc statui, le scriu numele pe plăci mai mici sau mai mari, din materiale mai ieftine sau mai nobile, după meritul fiecăruia. Ceilalţi sînt daţi uitării. Dar să-ţi mulţumeşti singur, folosind pentru asta banii cetăţenilor, e curată uzurpare. Aşa cum ciocoiul maimuţăreşte boierul, ocupanţii vremelnici ai funcţiilor publice maimuţăresc adevăraţii oameni ai cetăţii.

Aflu că la Consiliul General al Municipiului Bucureşti a apărut, în preajma alegerilor, o iniţiativă care să interzică prezenţa plăcuţelor cu numele primarilor în funcţie în parcuri şi suprafeţe verzi amenajate. Eu aş propune să fie interzise de oriunde. Costul lor (şi al înlăturării) să le fie imputat şi, după demontare, să fie aruncate în curţile respectivilor primari.

Mircea Kivu este sociolog.

Viețile netrăite jpeg
Cît de ficționale sînt țările și spațiile în care trăim?
Liniștea și familiaritatea sînt suficiente sau devin prea puțin cînd vine vorba de promisiunea unui altfel?
Drepnea
Jumătate mișcare, jumătate siguranță
Locurile sînt sinonime cu niște stări psihice, sînt legate de întregi constelații de lucruri trăite, sunete, imagini, intensități care au înscris acel teritoriu pe harta mea emoțională.
Neuhausen (Erzgeb ), die Schlossgasse JPG
În satul Noulacasă
Acest sat se numește Neuhausen, iar mie, în română, îmi place să-i spui Noulacasă.
mare
Un lac între munți
Am știut că atunci, acolo, sînt fericit și că e un loc în care o să mă întorc întotdeauna cînd o să mă pierd, cînd o să-mi fie foame, sete sau o să mă rătăcesc.
p 11 jos jpg
Aici, între cei doi poli ai vieții mele
Cred că pentru mine e esențial să pot oscila între două stări sau două locuri sau două universuri sufletești.
p 12 Paris, Cartierul Latin WC jpg
Orașe uriașe
Mă văd întors în Paris, trăind liniștit viața altora, recunoscător celor care se poartă frumos cu mine, pînă cînd alții, nou-veniți, încep să îmi fie recunoscători că mă port frumos cu ei.
25869202527 80595838cf c jpg
4 case x 4 mașini
Mașina pe care mi-aș fi luat-o putea funcționa drept criteriu de delimitare a unor intervale (micro)biografice.
p 13 jpg
Harta
Aș vrea să trăiesc în România pentru că, după atîtea mereu alte și alte hărți, ar fi mai ușor s-o iau pe-a noastră la puricat, și la propriu, și la figurat.
p 1 jpg
Pe aripile gîștelor sălbatice
M-aș lăsa purtată de gîştele sălbatice ale lui Nils Holgersson, dînd roată nu doar Suediei, ci întregului continent, planînd fără nici o obligaţie şi nici un regret pe deasupra locurilor pe care le-am iubit cîndva.
1200x630 jpg
Pentru Constanța, cu dragoste și abjecție
Mi-ar plăcea să trăiesc într-o Constanța în care nostalgia – neobturată de dezvoltările imobiliare – să deschidă portaluri către trecut.
index png
Orașul Sud
Lună plină, Dunărea caldă și întunecată la Brăila, primitoare cînd intri cu picioarele în malul ușor nămolos.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Centrul și marginea
Tendința este acum cea a descentralizării și nu doar din punct de vedere urbanistic.
p 10 sus WC jpg
Strada Tunari în ficțiune și în realitate
Comoditatea locuirii împreună se vede că a primat față de disconfortul izvorît din diferență, rasială, socială.
Mahala jpg
Mahalale şi mahalagii
Oamenii se temeau de mahala şi de puterea cu care devora reputații şi destine.
Diana jpg
La Bragadiru
Lockdown-ul din martie 2020 ne-a prins în cei 46 de metri pătrați ai apartamentului de două camere din Drumul Taberei. Atunci a fost momentul-cheie.
p 12 sus jpg
Periferia sferei moralității: o scurtă istorie despre progres
Virtutea nu mai este ceva ce poate fi impus de la centru, ci descoperit și practicat de fiecare.
Irina jpg
O stradă doar a lor
Blocurile noi, plombe inestetice inserate în această alveolă cu aspect periurban, la rîndul ei înglobată într-un mare cartier de blocuri, ar fi contribuit la „curățirea” zonei.
1024px Bruxelles   Commission Européenne Berlaymont (23191436909) jpg
România, la periferia UE? Da, dar alții dau buzna afară
Faptul că euroscepticismul e (deocamdată?...) o afacere politică fără urmări, în România, e confirmat de ultimele formule de guvernare din țară.
p 14 sus Piazza del Popolo WC jpg1 jpg
Marginea lumii
E o senzație greu de găsit în altă parte, aceea că nimeni, niciodată, n-are ochii ațintiți spre tine, ceea ce îți lasă loc să faci ce vrei și să fii cum ești.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta apărării
Ne-am gîndit să abordăm chestiuni precum soarta, scopul și responsabilitatea artei în vreme de război.
p 10 C  Alba jpg
Artă fără adăpost
Muzeele de artă s-au obișnuit cu drôle de guerre care a șters din mințile tuturor iminența sau măcar posibilitatea unui război real.
p 11 youtube jpg
Patru tablouri
Au fost furate peste 170.000 de mii piese de artă fără ca trupele „eliberatoare“ să intervină.
d15 Dan Perjovschi Anti War Drawings ©Nicolas Wefers 5 jpg
Make art, not war – anchetă
Dată fiind natura explicit grafică a unui conflict armat, am adresat trei întrebări cîtorva artiști care se ocupă cu imaginea: pictori, artiști vizuali, regizori de film, desenatori.
p 1 Carlos Alba jpg
Fragilitatea indestructibilă a literei
Asta e proprietatea esențială a cărților: opresc în corpul lor corpurile morții.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.