„Nu mă interesează religia, dacă e alb sau negru, e copil“ - interviu cu Daniela NICOLĂESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
„Nu mă interesează religia, dacă e alb sau negru, e copil“   interviu cu Daniela NICOLĂESCU jpeg

Daniela Nicolăescu este specialist în domeniul protecției și promovării drepturilor copilului. Nu ne-am văzut la birou, ci la o cafea, într-o zi ploioasă și mohorîtă. După ce am vorbit despre doi copii minunați, unul înfiat pe legea veche și unul pe cea nouă, pe care îi are acasă – un băiețel de șase ani și jumătate și o fetiță de trei ani și jumătate –, despre încercări și, mai ales, despre iubire necondiționată, ziua s-a făcut mai frumoasă. Cînd ne am despărțit în fața metroului, la Romană, mîna mea era rece ca gheața, iar a ei era caldă ca o sobiță. Mi-a spus doar atît: „Așa eram și eu, dar, vezi, acum m-am schimbat“. În continuare cred că e vorba de circulație periferică proastă, în cazul meu. Dar, poate, ea are dreptate.

Cînd ați înfiat primul copil?

Era în 2009, cînd am depus dosarul, iar în 2010, l-am adus pe băiețel acasă. Îmi aduc aminte că a fost așa: am zis că nu vreau să mi se arate nu știu cîți copii, pur și simplu îmi doresc un copil, nu mă interesează sexul, religia, dacă e alb sau negru etc. Optasem pentru vîrsta 0-3 ani, cu mențiunea și că, dacă nu se identifică un copil atît de mic, luăm și mai mare. Primul copil pe care îl văd și vrea să vină la mine, nu urlă, nu se ascunde, pe acela îl iau. Și așa s-a întîmplat cu fiul meu.

După aceea a venit fetița, iar ea a apărut după ce băiețelul meu s-a rugat să i aducem o surioară pe care s-o cheme Maria. Cînd am văzut dosarul fetiței și am aflat de toate aceste coincidențe, inclusiv că e născută pe 15 august, nu-mi venea să cred. În cazul ei nu mi-am mai asumat adopția, pentru că știam ce înseamnă, și am ales să o luăm în plasament. Pe principiul că ei o să-i fie bine cu noi și apoi interesul superior al copilului va prima și vom putea s-o adoptăm. Am trăit, însă, aproape doi ani cu spaima de a o pierde oricînd, pînă acum, cînd ne-am împiedicat de un viciu de procedură la pronunțarea încuviințării definitive, viciu care va mai prelungi cu cîteva luni sentința definitivă.

Mama fetiței trăiește și s-a încercat procedura prevenirii separării de familie prea mult, poate, pentru că, uitîn­du mă în dosarul ei, am văzut că după ce s a reîntors la mama naturală a avut parte de același regim: a fost nehrănită, neglijată, lovită.

Sigur că partea cu plasamentul presupune acest risc, că poți oricînd să rămîi fără copil, dacă părinții vin și își exercită acest drept. Doar că cei de la serviciile de asistență socială sînt foarte atenți și vor proteja întotdeauna interesele copiilor. Și nu vor alege să ia un copil din mijlocul unei familii care îl securizează și în care copilul face progrese și recuperează, ca să-l dea familiei naturale și să-l găsească apoi lăsat într-un șanț cu nămol.

Dar copiii înfiați pot să-și aleagă părinții, cum a fost în cazul dumneavostră?

Maria a venit la mine, cînd ne-am dus la centrul de plasament, și-a pus capul pe pieptul meu și a tras un oftat pe care n-o să-l uit niciodată. Tot oftatul ei părea că spune ceva de genul: „Măi, nu mai veneai odată?“

Andrei la fel, cînd ne-am cunoscut, s-a lipit de mine și și-a băgat mîinile la sîn să simtă căldură și afecțiune. Au fost alte cupluri, cu noi, care n-au putut să pună mîna pe copilul pe care l-au cunoscut. Urlau, nu voiau să plece de la asistentul maternal din brațe. Așa că, pînă la urmă, e vorba și despre această potrivire, fără de care cred că este imposibil în aceste situații. Și, da, sînt singurii copii care își pot alege părinții.

Din partea familiei extinse ați simțit vreo reticență?

Nu, din contra, copiii sînt înnebuniți, și-au botezat peștișorii după bunici. Toată lumea îi iubește.

Cum ați gestionat problemele cu care au venit copiii?

Andrei a fost abandonat în spital și a mers direct la asistentul maternal. Cel la care a fost el adoptase deja o fetiță de patru ani, așa că s-au jucat împreună și a avut noroc să se dezvolte normal. Am stat doi ani acasă cu el și am umplut golurile.

La Maria a durat nouă luni s-o pun pe picioare. Mi-am luat concediu fără plată ca să stau cu ea. Nu suporta să închidem ușile, scîncea în somn și se chircea, traumele veneau pe partea de gen. Foarte greu a comunicat cu soțul meu. Dacă se apropia de ea, urla. Nu știa să meargă, să mănînce. Singurul care o liniștea era băiețelul mai mare, Andrei. Ceea ce ne-a făcut să ne gîndim că fusese bătută de tată. Am avut multe de rezolvat, dar ușor-ușor am recuperat.

Le-ați spus ceva despre faptul că au fost adoptați?

Andrei, la 3 ani jumate, m-a întrebat cum a ajuns el pe lume. Atunci i-am spus povestea pe care o aveam pregătită. Cum ne-am întîlnit eu cu tati, cum ne-am dorit copii și pentru că burtica lu’ mami era stricată, atunci a venit la altă mămică în burtică, iar noi ne-am dus și l-am luat acasă apoi. A verificat varianta noastră în toate părțile, și-a întrebat bona, bunicii și, pentru că toți i-au spus același lucru și i-au confirmat povestea, m-a mai întrebat, la o distanță de maxim două săptămîni, dacă îi mai pot spune încă o dată cum ne-am întîlnit și asta a fost. De atunci n-a mai adus vorba.

Ce înseamnă, pînă la urmă, hotărîrea de a adopta un copil?

Să-ți asumi toate riscurile, conștiente și inconștiente, care pot apărea, și toată povestea de viață a copilului pe care îl adopți. Pentru că toți avem dreptul să știm și să ni se spună adevărul. Nu i am purtat în burtă pe Andrei și pe Maria, dar jur că le simt fiecare mișcare, fiecare neliniște, pentru că, dacă îi iubești, se creează și atașamentul.

a consemnat Ana Maria SANDU

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.