Scandalul adopţiilor

Publicat în Dilema Veche nr. 629 din 10-16 martie 2016
Scandalul adopţiilor jpeg

La începutul anilor 2000, problema adopţiilor internaţionale devenise în România un subiect cît se poate de fierbinte, legat în mod direct de unul dintre cele mai importante interese naţionale de atunci – aderarea la Uniunea Europeană. Totul a pornit de la un raport prezentat în Parlamentul European de către baroneasa Emma Nicholson (raportoarea pentru România, la acea dată) în 2001, care a pus şi problema suspendării negocierilor de aderare pentru ţara noastră. Emma Nicholson acuza autorităţile de la Bucureşti de neglijarea intereselor fundamentale ale copiilor şi vorbea despre un aşa-numit „comerţ profitabil de copii“.

Reacţiile Guvernului român nu s-au lăsat aşteptate. Adrian Năstase s-a grăbit să trimită scrisori raportoarei şi comisarului pentru extindere Günter Verheugen în care încerca să „corecteze“ informaţiile din raport, despre care susţinea că ar conţine unele erori sau interpretări exagerate. În Parlamentul României şi în articole de presă favorabile Puterii de atunci, baroneasa şi raportul ei erau ironizate în cel mai straşnic spirit local. Opoziţia, la rîndul ei, în aceeaşi straşnică tradiţie, critica Guvernul, considerînd avertismentul venit de la Bruxelles cît se poate de serios.

România devenise un caz pe harta lumii în privinţa adopţiilor internaţionale. La presiunile enorme venite dinspre Uniunea Europeană, Guvernul a legiferat foarte repede în acel an, printr-o ordonanţă de urgenţă, un aşa-numit moratoriu. Adopţiile internaţionale au fost suspendate pînă la elaborarea unei noi legi privind adopţiile, lege care avea avea să intre în vigoare trei ani mai tîrziu.

Pînă la izbucnirea acestui scandal, istoria adopţiilor internaţionale din România fusese oricum destul de tulbure şi existaseră tot felul de suspiciuni şi zvonuri legate de un presupus trafic de copii, ba chiar de trafic cu organe prelevate de la copii adoptaţi, deşi aşa ceva n-a fost vreodată dovedit. Au fost situaţii în care unele instanţe au aprobat adopţii pe baza unor dosare incomplete. Exista şi o acuzaţie recurentă la adresa unor politicieni privind traficul de copii. Era o metodă prin care se încerca demonizarea adversarilor politici, metodă care se pare că n-a fost uitată pînă astăzi (nici actualul preşedinte n-a fost scutit de ea).

Fenomenul adopţiilor internaţionale a luat amploare după momentul 1989, cînd întreaga lume a putut vedea imaginile terifiante ale copiilor din orfelinatele româneşti care fuseseră patronate de regimul comunist. În 1997, un raport UNICEF observa deja că adopţiile internaţionale erau făcute mai degrabă din interese financiare decît în interesul copiilor. Existau nenumărate fundaţii care înlesneau procesul, prezentînd cetăţenilor străini interesaţi albume cu copii. Era o adevărată afacere. Taxele declarate pentru aceste servicii variau între 2000 şi 3500 de dolari. Cifrele oficiale arată că în primul deceniu de după Revoluţie, circa zece mii de copii au fost daţi spre adopţie internaţională. E de presupus însă că numărul adevărat e mult mai mare, pentru că, la începutul anilor ’90, asemenea „tranzacţii“ se puteau face la mica înţelegere. Sărăcia era mare, regulile păreau că dispăruseră şi, aşa cum unii oameni sperau că vor trăi mai bine vînzîndu-şi un rinichi, alţii ajunseseră să-şi vîndă, la propriu, copiii. În anul 2000, adopţiile naţionale au fost de trei ori mai puţine decît cele internaţionale (care depăşeau cifra de trei mii).

După moratoriul instituit în 2001, baroneasa Emma Nicholson şi alţi oficiali europeni au tot venit la Bucureşti şi s-au interesat constant de această chestiune. Existau şi presiuni contrare, prin care se dorea liberalizarea adopţiilor, în mare parte venite dinspre Statele Unite. Existau acolo oameni interesaţi să adopte copii din România şi care doreau deblocarea procesului. Unele critici atrăgeau atenţia că, în urma instituirii moratoriului, copiii nu mai puteau fi înfiaţi nici măcar de rude, dacă acestea erau plecate în străinătate. Dar o vreme a părut că moratoriul era respectat.

În anul electoral 2004, scandalul a reizbucnit. Au apărut întîi nişte investigaţii penale privind un trafic de copii la o maternitate din Ploieşti. Apoi, baroneasa Emma Nicholson a acuzat din nou Guvernul român de nerespectarea moratoriului. Ea a venit cu date privind înfierea a 105 copii din România de către cetăţeni italieni. Asta s-ar fi întîmplat după o vizită a premierului italian Silvio Berlusconi la Bucureşti. În Parlamentul European s-a cerut din nou suspendarea negocierilor de aderare cu România (din partea europarlamentarul olandez Arie Oostlander). Din nou, Guvernul român s-a apărat susţinînd că n-a fost vorba de nici o încălcare şi că cele 105 cazuri ar fi fost nişte excepţii. Presa a explodat. Ziarul de Iaşi, de exemplu, titra: „Năstase şi Berlusconi, traficanţi de copii“.

Traian Băsescu, unul dintre principalii liderii ai Opoziţiei de atunci, l-a acuzat pe premierul Năstase că ar fi „şeful celei mai mari reţele de trafic de copii din România – o marfă pe care a administrat-o după bunul plac şi în interes personal“. Secretarul general al Guvernului, Şerban Mihăilescu, susţinea că asemenea declaraţii nu au nici o legătură cu realitatea; preşedintele executiv al PD, Emil Boc, a cerut să se constituie o comisie parlamentară de anchetă; alianţa PNL-PD a cerut demisia Guvernului, iar Partidul România Mare a ameninţat cu o moţiune de cenzură pe această temă.

Preşedintele Ion Iliescu a intrat şi el în joc, afirmînd că ar fi existat presiuni pentru liberalizarea adopţiilor din partea unor senatori americani, dar şi din partea unor autorităţi franceze şi spaniole. Ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Michael ­Guest, declara: „În urmă cu doi ani şi jumătate ne-am oferit să sprijinim Guvernul României pentru a eradica corupţia din acest proces şi să oferim asistenţă la redactarea unui proiect de lege şi implementarea acestei legi după ce va fi votată. În tot acest timp, prim-ministrul şi alţi miniştri m-au asigurat personal că legea va include ca opţiune şi adopţiile internaţionale. Acum văd articole în presă în care prim-ministrul spune că nu este de acord cu adopţiile internaţionale şi aştept nişte clarificări din partea Guvernului României în această privinţă pentru că nu putem pune accent pe excepţii, aşa cum face doamna Emma Nicholson, ci pe faptul că legea trebuie să înainteze“. Jurnalul naţional titra: „Adopţiile au pus Guvernul român între ciocanul UE şi nicovala SUA“. Unii politicieni români au început atunci să se lamenteze, ba că România ar fi în mijlocul jocurilor de interese ale marilor puteri, ba că cererea de suspendare a negocierilor de aderare ar fi o încercare de a destabiliza Guvernul în favoarea Opoziţiei, şi aşa mai departe. Parlamentul European a aprobat raportul Emmei Nicholson, avertizînd Guvernul de la Bucureşti că, în vederea aderării, trebuie să facă eforturi pentru instaurarea statului de drept. În cele din urmă, chiar reprezentanţii Guvernului au recunoscut că, în urma unor presiuni externe, în perioada moratoriului au fost aprobate, în mod excepţional, circa o mie de adopţii internaţionale.

În toamna anului 2004 a fost adoptată Legea 273, care reglementa adopţiile. Ea a fost imediat criticată pentru că era prea restrictivă, limitînd aproape la zero posibilitatea înfierii unui copil din România de către un cetăţean străin. Ulterior, scandalul s-a mai domolit, iar după nişte ani, legea a fost îmblînzită.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.