Tupeul şi libertatea de exprimare

Andreea OFIŢERU
Publicat în Dilema Veche nr. 627 din 25 februarie - 2 martie 2016
Tupeul şi libertatea de exprimare jpeg

În România, a devenit o regulă ca, prin tupeul jurnalistului, presiunea publică să fie atît de mare, încît lucrurile să se schimbe, dar legile să nu se respecte. Cel puțin la nivel teoretic, jurnalistul ar trebui să fie watchdog-ul din societate. Este cel care  selectează ideile, ştirile sau informaţiile, înainte de a le face accesibile în număr cît mai mare, astfel încît să nu creeze turbulenţe şi mai mari în societate. Definiția de manual nu se potrivește însă cu realitatea. Cazul evacuării posturilor de televiziune ale trustului de presă Intact din sediile în care au funcționat de la înființare aduce în discuție nu numai deontologia presei, dar și caracterul ziariștilor.

De caracter legăm tupeul – o mare calitate a marilor reporteri, cum scrie David Randall în Jurnalistul Universal. Ce putem însă învăța în aceste zile despre profesia de jurnalist și despre cei care o practică? Că prin tupeu poți să nu respecți o decizie definitivă a instanței judecătorești, că poți folosi emisiunile și tot arsenalul pentru ca statul să nu recupereze 60 de milioane de euro, cît are de dat înapoi patronul? Pînă unde poate merge tupeul unui jurnalist?

Dacă un extraterestru s-ar uita pentru prima dată la televizor în România, ar înțelege un alt sens al libertății de expresie decît cel stipulat prin Articolul 10 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Poți să spui orice pe post fără ca tu să ai vreo responsabilitate față de cel care te privește, și cam asta înseamnă libertate de expresie în zilele noastre. Poți să manipulezi și să trunchiezi realitatea și, la fel, asta se numește libertate de expresie. Antena 3 a făcut în ultima săptămînă zeci de emisiuni în care a spus că e în pericol să fie închisă și,  prin urmare, libertatea de expresie e pusă în pericol. Cu toate astea, nimeni nu s-a atins de emisia postului de televiziune, iar Consiliul Național al Audiovizualului nu a emis nici o decizie și nici nu a dat vreo amendă usturătoare pentru încălcarea regulilor.

Libertatea de expresie e întoarsă pe toate părțile în acest caz, în care judecătorii au dat o sentință definitivă în urmă cu doi ani. ANAF-ul nu este una dintre cele mai iubite instituții din România. O jumătate de oră petrecută în vreun sediu ANAF și n-are cum să‑ți placă această instituție, pe care scandalurile de corupție nu au ocolit-o. Dar demonizarea pe care o televiziune o face unei instituții fundamentale într-o economie poate fi un joc periculos. Ce s-ar întîmpla dacă toți contribuabilii români nu și-ar plăti dările? Au văzut la televizor că nu e în ordine să te achiți de datorii și atunci fac și ei ca atare. Dezbaterea va dura pînă cînd conflictul deschis de Antena 3 împotriva ANAF va înceta într-un fel sau altul.

Între timp, audiențele cresc, codul deontologic al ziaristului e călcat în picioare, iar publicul larg rămîne perplex. Jurnaliștii fac spectacol în fiecare seară și se plîng că se vor muta dintr-un sediu. De pe micul ecran al Antenei 3 nu lipsește nici precizarea că acest post este afiliat CNN, dar, după cîte observăm, ce le separă este un alt cod deontologic, în care se spune că nu există graniță între informare și manipulare. Între timp, jurnaliștii au organizat un miting prin care să-i atragă pe telespectatori de partea lor. Balanța între informare și opinie înclină clar către ultima.

Cazul Antenei 3 poate fi pus în oglindă cu cazul „Vianu“, în care, pornind de la o postare pe Facebook, jurnaliștii au adus în atenția publică modul în care profesorii și elevii interacționează în școlile românești. Jurnaliștii s-au acuzat reciproc cîteva săptămîni că au făcut linșaj mediatic unui profesor cu rezultate excelente printre olimpicii internaționali. Ca urmare, instituțiile din educație, părinții și elevii au fost informați despre ce se petrece într-unul dintre cele mai bune licee din România. Rezultatele anchetei Ministerului Educației vor arăta ce s-a întîmplat în clasa a X-a unde, după aducerea tezelor la matematică, un elev s-a tîrît în glumă pentru un punct în plus. Mulți cititori i-au acuzat pe ziariștii care au relatat despre incident, recunoscut deopotrivă de către elevi, profesori și părinți, că au avut tupeul să pună pe agenda publică un asemenea subiect, fără să aducă dovezi de necontestat că profesorul de matematică are avea vreun amestec în toată această poveste. Una dintre carateristicile jurnalistului tocmai asta este: îndrăzneala prin care pui întrebări și insiști să afli ce se află în spatele ultimului crîmpei de informație.

De departe, cel mai evident caz de tupeu în presă este cel privind familia Bodnariu din Norvegia, căreia statul i-a luat temporar cei patru copii din motive de violență, după cum chiar tatăl declara la televizor. Fără multe amănunte despre caz, presa din România a scris sute de articole și a rea­lizat zilnic emisiuni TV,  fără exagerare. O comisie de parlamentari a fost în Norvegia ca să vadă ce anume s-a întîmplat. Numărul mare de știri și interesul crescut al publicului au întors cazul Bodnariu pe toate părțile și au degenerat într-o dezbatere despre cît de bine este să-ți bați sau nu copiii. Expunerea media a arătat că, prin tupeul jurnalistului, autoritățile române au reacționat și s-au mobilizat foarte repede în problema modului cum sînt tratate drepturile copilului în alt stat, în timp ce în România 15.000 de copii sînt abuzați anual, iar numai anul trecut au fost scoși din familii peste 2000 de minori din cauza pericolului în care se aflau.

În mod normal, tupeul jurnalistului poate aduce unui trust de presă premii și recunoaștere publică, în același timp. Filmul nominalizat la Oscar Spotlight, despre povestea ziariștilor de la Boston Globe care au avut tupeul să dezvăluie abuzurile asupra copiilor făcute de preoții catolici este o demonstrație că, prin informație bine documentată, lucrurile se pot schimba în societate.  La noi, fenomenul are loc invers: tupeul jurnaliștilor te face să nu mai deschizi din nou televizorul.

Andreea Ofițeru este jurnalist.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Cât de mult ne influențează emoțiile destinul. Psiholog: „Cine le stăpânește, își controlează cu adevărat viața”
Nu punem mare preț pe forța emoțiilor, considerând că, de fapt, gândurile și programele mentale sunt cele care ne controlează destinul. Acest lucru este adevărat doar într-o anumită măsură, pentru că stările pe care le experimentăm zilnic au un rol determinant în viața personală și profesională.
image
Cel mai mare inamic al speciei umane. Are numai 6 mm, dar ucide anual aproape un milion de oameni
Cel mai mare inamic al umanității este de fapt o insectă banală, pe care o întâlnim inclusiv în România. Țânțarul este responsabil de moartea a 830.000 de oameni anual, iar specialiștii consideră că această insectă prin efectele produse a schimbat efectiv istoria umanității.
image
Tânăra care a făcut un scop în viață din a-i ajuta pe alții. Bistro-ul ei social, loc de întâlnire al celor ce vor să ajute
Când dorința de a face bine întâlnește inteligența umană, iese un bistro social. O tânără din Baia Mare a pus bazele unei astfel de afaceri tocmai din dorința de a face bine. Despre inteligența ei ne-a convins în momentul în care a început să vorbească despre această afacere, făcută pentru a ajuta

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.