În aşteptarea noului Keynes

Publicat în Dilema Veche nr. 625 din 11-17 februarie 2016
De la injustiţie la disoluţie socială jpeg

Criza economică din anul 1929-1933 are pentru economiști im­por­tanța unui reper. A fost prima criză economică planetară, instalată în contextul internaționalizării mediului de afaceri. De atunci, problemele economice ale marilor puteri comerciale și financiare nu mai sînt numai problemele lor, ci ale întregii planete. Prin virulența sa și costurile sociale uriașe pe care le-a generat, această criză a pus realmente în discuție viabilitatea construcției sociale capitaliste. Se spune că momentele dificile ale istoriei au creat mari personalități. Se poate să existe o legătură între anvergura momentului istoric și anvergura personalităților care-l gestionează. Criza pe care am invocat-o a oferit ocazia de manifestare pentru un mare om politic, Franklin Delano Roosevelt, dar și pentru un mare economist, John Maynard Keynes. Dacă primul a contribuit în mod decisiv la găsirea unor soluții practice de combatere a crizei, cel de-al doilea a oferit lumii economice un fundament teoretic și științific de combatere a crizelor. Acest fundament a folosit mai multor generații de teoreticieni și practicieni ai economiei în combaterea crizelor economice. Opera științifică despre care vorbim, scrisă în perioada Marii Crize și publicată imediat după aceasta, este The General Theory of Employment Interest and Money (în limba română: Teoria generală a ocupării forței de muncă, a dobînzii și a banilor, Editura Publica, 2009, sau Teoria generală a folosirii mîinii de lucru, a dobînzii și a banilor, Editura Științifică, 1970).

Din păcate, mulți dintre noi îl consideră pe Keynes, dacă nu un socialist, atunci un anticapitalist. Această credință vine dintr-o confuzie, dar și din convingerea celor mai mulți oameni că economia nu se reglează de la sine și că este nevoie permanentă de intervenția statului. Aceasta este o altă utopie. Statul nu este chemat și nici nu a fost chemat să dețină capacități de producție, și să înlocuiască piața cu ,,înțelepciunea“ birocratului. Statul proprietar de mijloace de producție este o remanență de tip socialist. Statul nu este și nici nu poate fi manager, nu poate fi jucător pe piața liberă, pentru simplul motiv că menirea sa este aceea de a fi arbitru. Acolo unde statul deține capacități de producție, gestiunea acestora devine un proces înecat în birocrație și corupție. Statul nu deține expertiză economică și nu poate participa în mod corect la joc, fără a încerca mereu să-l influențeze în mod decisiv. Mai ales după criza economică din anul 1929 și după apariția Teoriei generale… a lui John Maynard Key­nes, susținerile în favoarea intervenției statului au căpătat o nouă dimensiune. S-a produs aceasta pe fondul crizelor de o tot mai mare amplitudine ale capitalismului, dar și pe fondul ascensiunii, în epocă, a socialismului. Teoreticienii sau practicienii care îl folosesc pe Key­nes și opera sa ca argument în favoarea intervenției statului în economie se află într-o mare eroare dată de o mare neînțelegere. Keynes a oferit posibilitatea de intervenție a statului în economie ca ultimă soluție în combaterea și evitarea haosului social pe care îl poate produce o criză economică, dar nu a dat niciodată soluția transformării statului în proprietar de mijloace de producție și jucător activ, în această calitate, pe piața liberă. Statul lui Keynes este un pompier care intervine să stingă un foc și apoi pleacă, lăsînd casa în proprietatea celor de drept. Metodele de intervenție ale lui Keynes nu presupun naționalizări sau intervenții de acest tip în economie. Premisa de la care a plecat Keynes este una corectă și genială. El a observat că, în condițiile internaționalizării și expansiunii lumii capitaliste, crizele capitalismului sînt din ce în ce mai ample și mai greu de suportat de către cetățenii mai puțin bogați. Asemenea crize, ca aceea din 1929, dar și aceea din 2008, pot genera haos social pe fondul depășirii unui prag critic, de suportabilitate socială. Dacă în timpul unei asemenea crize izbucnește o revoltă socială, consecințele crizei pot fi amplificate și șansele combaterii sale eficiente, mult reduse. Pînă la Keynes, economiștii nu și-au pus problema acțiunii în combaterea crizei, deoarece crizele erau de mai mică însemnătate, dimensiunea lor națională fiind gestionată într-un fel sau altul. Intervenția statului în economie, pentru combaterea crizei, nu trebuie să ne ducă cu gîndul că John Maynard Key­nes ar fi socialist, etatist sau antiliberal. Nu despre asta este vorba. Un economist poate fi catalogat ca etatist atunci cînd discută despre un complex de măsuri care poziționează statul în economie și societate, complex care include calitatea statului de proprietar de mijloace de producție. Etatist este economistul care admite extinderea libertăților birocrației în dauna libertăților individuale. Keynes nu vorbește niciodată despre asemenea măsuri. Ceea ce propune Keynes și chiar descrie pe larg este ideea intervenției statului ca finanțator al unor mari proiecte de dezvoltare care să combată șomajul și să ducă la o suportabilitate a crizei. Key­nes alege între inflație și șomaj, propunînd folosința banului, a expansiunii monetare, prin instrumente fiscale sau monetare, pentru a combate șomajul. De la Keynes înspre noi, toate crizele au fost combătute prin ieftinirea creditului și expansiune monetară. În cazul unei crize ca aceea din anul 2008, culoarea politică și linia ideologică a celui care combate criza aproape că nu mai contează. Keynes nu a fost un anticapitalist, dimpotrivă, prin soluțiile oferite a asigurat un uriaș balon de oxigen și un culoar de acțiune pentru cei care apără capitalismul și libertățile economică și politică. Alegerea lui Keynes a fost îndelung criticată în epocă și nu numai. Există voci care spun și azi că statul nu ar trebui să intervină în nici un fel, ci pur și simplu ar trebui să lase piața să-și urmeze destinul. Costul social al unei asemenea alegeri ar fi însă unul foarte mare, punînd chiar în pericol libertatea, dar și celelalte valori. Întrebat dacă, pe termen lung, măsurile de combatere a șomajului nu duc tot la inflație, Keynes a răspuns că, pe termen lung, vom fi cu toții morți. Este vorba despre un răspuns în glumă care ascunde o înțelegere superioară a situației și nu o indiferență, așa cum cred unii comentatori. Viitorul este mereu altul, are provocările și necunoscutele sale, care nu seamănă cu cele din trecut. Crizele economice ale viitorului pot să nu semene și nici nu seamănă cu cea despre care tocmai discutăm, deoarece viitorul este altul, mai complex în devenirea sa. Dincolo de opțiunile în vreme de criză, misiunea statului modern ar trebui să se mărginească la funcțiile pentru care acesta a fost creat. Statul are la îndemînă instrumentul redistribuirii de resurse și trebuie să asigure administrația și apărarea unui teritoriu. Un stat anticapitalist este un stat împotriva misiunii pentru care a fost creat. Keynes oferă soluții de combatere a efectelor negative ale ciclului economic, deoarece suferința oamenilor din perioada Marii Crize a fost o lecție greu de uitat.

Criza economică din anul 2008 ne-a pus în fața provocărilor generate de internaționalizarea și expansiunea sectorului financiar. Lumea a devenit complexă și în același timp pare să și fi păstrat fragilitatea. Din nou se pune în discuție existența capitalismului și a libertăților, iar oamenii au devenit din nou neîncrezători în viitorul lor. Se întîmplă așa pentru că libertatea este plătită din nou cu multă suferință și mulți oameni ar fi capabili, din păcate, să renunțe la libertățile lor în favoarea unor utopii care le garantează dispariția suferinței. Acesta este marele pariu otrăvit pe care ni-l propun utopiștii de ocazie: să cedăm libertatea în căutarea liniștii și păcii sociale și personale. Dincolo de libertățile la care ni se cere să renunțăm se află însă o altfel de liniște, liniștea celui care a murit. Cele două doctrine surori, socialismul și fascismul, devin din nou actuale, deși în cursul secolului XX au produs două războaie planetare și sute de milioane de victime. Se întîmplă așa și pentru că generațiile de acum nu cred că se mai poate întîmpla ca lumea să repete greșelile trecutului. Percepția eronată care își face loc acum este aceea că victimele nu au fost făcute de idei, ci de către oamenii care le-au aplicat. Dimpotrivă, forța de influențare a ideilor este mult mai mare decît se crede. Lumea este din nou bulversată de tot felul de profeți mincinoși și profețiile lor care ne vorbesc din nou despre apocalipsă și care nu se sfiesc să ne îndemne greșit. Rasismul, naționalismul, ura religioasă și discriminarea sînt readuse la suprafață și lustruite din nou. Libertatea economică și libertatea politică au nevoie de un nou Keynes, un om care să le apere din nou, oferindu-ne soluțiile așteptate. Provocările sînt date și de comportamentul instituțiilor financiare, dar și de limitele economiei de credit, de creșterea îndatorării și de comportamentele tot mai antieconomice ale politicienilor din toate părțile lumii. Este nevoie ca soluțiile oferite în anul 1936 să fie completate cu o nouă dezbatere. Capitalismul global are nevoie de un suport teoretic care să trateze problematica la nivel global. Problemele sînt globale și soluțiile vor trebui să fie la fel. De aceea încă îl mai așteptăm pe noul Keynes, economistul care să ne ofere rețete noi, dătătoare de încredere.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu Jiu. Cea mai recentă carte a sa este Feţele monedei – o dezbatere despre universalitatea banului, Editura Institutul European, 2015.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.