Slavă şi putere

Marius GHILEZAN
Publicat în Dilema Veche nr. 628 din 3-9 martie 2016
„Boala de a fi şef“ jpeg

De la facerea lumii, oamenii au întruchipat constant măreţia lui Dumnezeu prin slavă. Glorie, onoare, distincţie, faimă – toate într-un singur cuvînt. Oare de ce funcţiile simbolice ale unor puteri pămîntene s-au schimbat mereu?

Utilizarea heraldicii, ca manifestare simbolică, este atestată încă din preistorie. Într-o vreme în care oamenii nu ştiau să scrie sau să citească, reprezentările iconice delimitau averile, personalizau stăpînii şi evidenţiau rolurile militare, astfel încît oamenii să poată lega un simbol de un nume. Blazonul definea rangul social. Fiecare familie avea propriul însemn pictat sau ţesut, desenat sau sculptat, de cele mai multe ori pe arme.

Pentru o facilă recunoaşterea în lupte, în Evul Mediu timpuriu cavalerii se îmbrăcau în haine specifice şi aveau însemne distincte pentru a fi recunoscuţi atît pe cîmpul de luptă, cît şi de regele căruia îi erau vasali. Unii se asociau cu vulturii, alţii cu leii, pentru a-şi particulariza virtuţile militare. După ce biruiau în bătălii, în semn de preţuire pentru curajul lor, reprezentările grafice deveneau simbolurile puterii familiei. Se transmiteau din generaţie în generaţie, ca un semn de legitimitate. Şi aşa au apărut nobilii. Familiile domnitoare aveau compoziţii complexe de reprezentări. Săracii, doar datorii faţă de atotputernici şi nu simţeau nevoia de a se identifica în vreun fel. Oare de ce oamenii simpli nu sînt atît de atraşi de simbolurile puterii?

În trecut, apartenenţa la o elită socială era ereditară, acum competiţia pentru putere încalcă de prea multe ori codurile de conduită socială. Şi aşa apar impostorii. Falsificatorii de demnităţi.   

Dar dacă Dumnezeu, prin bunătatea lui, împarte tuturor egal puterea, de ce unii au privilegiul de a se naşte bogaţi, iar alţii săraci?

Poate nu doar oamenii zilelor de astăzi îşi pun asemenea întrebări.

Cercetătorii spun că heraldica a apărut în curţile domnitoare ale puterilor occidentale după primele cruciade. În vechiul regat, pe vremea domniei lui Mircea cel Bătrîn au apărut primele însemne ale puterii pe sigiliul aplicat tratatului de alianţă cu regele Vladislav al Poloniei. Era în anul de graţie 1390.

Heraldica şi simbolurile heraldice reprezentau adevărate programe politice în perioada medievală. Stema, sceptrul şi scutul conţineau diferite coduri. Nu toţi ştiau să decripteze mesajele ascunse. Masoneria, ca formă de rînduire a înţelepţilor luminii, a valorizat şi a reinterpretat simbolurile antice. Puterea ei discretă a fost mitologizată mai mult de adversarii ei decît de propriile confrerii.

Timp de multe secole, stema Transilvaniei conţinea un scut decupat în partea superioară, pe care trona un vultur arţăgos (simbolul nobilimii maghiare), flancat de soare şi de lună (simbolul secuilor), precum şi şapte turnuri, semn al zidirii şi al continuităţii puterii nobilimii. Puţini ştiu că în cetăţile ardelene, secole de-a rîndul, românii nu aveau voie să intre în cetate.

Dacă Mihai Viteazul ar fi vrut să facă unirea celor trei principate, aşa cum susţineau protocroniştii istoriei, de ce nu au apărut şi simboluri româneşti pe heraldica transilvană a veacurilor trecute?

Primele simbolurile heraldice ale capului de bour, corbului, precum şi pretinsele armerii ale Daciei apar în cărţile lui Grigore Ureche, Miron Costin şi Dimitrie Cantemir.  Nu aş miza pe încartuiri simbolice ale unor nomazi războinici, dar despre asta în altă discuţie dilematică. De-a lungul timpurilor, doar cei puternici şi-au păstrat efigiile, ca pe un semn de suveranitate.

Puterea este simbolică, ritualică şi ideologizantă

În cartea Anatomia succesului, cunoscutul profesor Dorin Sarafoleanu avea să-mi demonstreze că inteligenţa se moşteneşte. Cuceritorii lumii au psihologia învingătorilor. Nu doar marii strategi militari ai istoriei au folosit forţa simbolurilor. De la regele Solomon la dinastiile moderne, funcţiile asociative au avut mai mult roluri de supraexpunere a diapozitivelor riguros încadrate în restricţii identitare decît de instrumente de forţă.

Nativii au cunoscut că mintea umană judecă iconic, aşa cum medicii francezi de pe timpul Regelui Soare ştiau de proiecţia corticală a mirosului alături de cel al sexului, fără a comunica acest detaliu în campaniile de marketing ale unor produse de înfrumuseţare.

Timpul este personalizat într-o clepsidră. Omul se identifică abstract cu timpul, preferă iluziile în locul certitudinilor, de aceea apar disonanţa cognitivă şi căutările nefireşti pentru mecanismul necurat al puterii. De aici toată deruta. Dumnezeu a rînduit omenirea între stăpîni şi supuşi. Rolurile sînt egal distribuite. Nimeni nu e mai presus sau mai prejos. Totul derivă de la interpretare. Clerul a impus în ortodoxism iconografia. O funcţie abstractă a dumnezeirii. Credinciosul poate aduce slavă lui Dumnezeu liber sub cerul liber, de cele mai multe ori prin smerenie şi acord tacit caută un afront heraldicii. Asta nu înseamnă că se opune puterii.

Poporul român, de-a lungul secolelor, s-a refugiat în datini, obiceiuri, foclor, pentru a nu a intra în luptă contra puternicelor semnificaţii ale funcţiilor simbolice. Dinastia română a fost singura din istoria milenară care a personificat identitatea naţională a românilor. Chiar dacă boierii, în diferite divanuri obşteşti, influenţaţi de curente germanice sau franceze, au încercat să întrupeze puterea, Carol I a fost cel mai mare român.

Omul aduce slavă lui Dumnezeu pentru că îl iubeşte. Nu îi cunoaşte măreţia. Dar îi simte puterea. În istoria românilor, voievozii, domnitorii sau regii au fost efigia puterii, fără îndoieli circumstanţiale de timp sau de loc, oamenii au recunoscut supremaţia.

„Coroana regală nu este un simbol al trecutului, ci o reprezentare unică a independenţei, suveranităţii şi unităţii noastre. Coroana este o reflectare a Statului, în continuitatea lui istorică, şi a Naţiunii, în devenirea ei. Coroana a consolidat România prin loialitate, curaj, respect, seriozitate şi modestie“, avea să spună Regele Mihai I, în celebrul discurs din 2011 din Parlamentul României.

Cu Regele în viaţă, sîntem mai puternici. Un prieten mi-a transmis recent filmul Cidul. Mort pe cal, este biruitor. Iată forţa simbolului.

Marius Ghilezan este publicist şi scriitor, autor al cărţii Impostura – despre snobism şi puterea falsului (Editura Corint, 2008).

Foto: wikimedia commons

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
România, determinare, în loc de hăhăieli și fițe: explicația succesului cu Ucraina și demontarea unei idei ridicole
România s-a calificat, în premieră, la turneul final Billie Jean King Cup. Rezultatul se datorează cuplului Ana Bogdan – Jaqueline Cristian. Cele două au acceptat mereu convocarea și, inclusiv când au pierdut, au dat totul pe teren. Ceea ce nu se poate spune despre multe alte jucătoare.
image
Ursul care a ajuns la doi pași de București, căutat în continuare de jandarmi. De ce animalele sălbatice își părăsesc habitatul
Un pui de urs care a ajuns sâmbătă la doi pași de București era căutat aseară de jandarmi. Animalul sălbatic a fost văzut sâmbătă în localitatea Ciolpani, Ilfov, iar autoritățile au trimis un mesaj RO-Alert către locuitorii din zonă să stea departe de urs, să nu se fotografieze cu el.
image
Coperta albumului „Cantafabule” al trupei Phoenix, reconstituită de autor. De ce a fost supusă cenzurii comuniste VIDEO
Primul dublu-album scos în România a aparținut trupei Phoenix și se numește „Cantafabule”. A fost scos în urmă cu 49 de ani, însă creația artiștilor pentru copertă nu a trecut de cenzura vremii.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.