Societate

Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele.

Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.

Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală

Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.

Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.

Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.

Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.

Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.

Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.

Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.

Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.

Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.

Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.

Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.

Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.

Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.

Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.

În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.

Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.

În cazul filosofilor, atenția cu care le este citită și judecată biografia este mai mare decît în cazul scriitorilor sau pictorilor.

Din prospețimea naturală a dimineții, roua trece în registrul auroral al vieții spirituale, care are nevoie de speranța eficace a începuturilor și a reînnoirii.

În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul.

De cînd cu Zoom-ul, Mess-ul, Internetul, granița între scriitor și cititor aproape că nu mai există.

Contextul actual nu ne dă nici un ghes să zburdăm fericiți și fără nici o grijă.

Sădită pretutindeni, în toate civilizaţiile, în adîncul umanităţii, stă reverenţa dinaintea morţii oricărui om.

După trei generații sovietice, rușii au înlocuit marxism-leninismul prin instrumentalizarea Ortodoxiei ca discurs filetist antieuropean.

E ca un moment de pauză, de oprire a ritmului „obligatoriu” al consumului.

Casa veche putea găzdui rochia bunicii Magdei Isanos, într-o ladă uitată în pod, dar apartamentele minuscule care se construiesc și se vînd în București nici măcar debarale nu mai au.

Ne întoarcem încă o dată în pașnicii ani ’90, cu două personaje antologice – un „lider” și un „artist”, amîndoi nostalgici ai comunismului.

Esențializarea despre care vorbește Patericul este, pe alocuri, de neînțeles și se însoțește adesea cu o altă virtute, cea a ascultării.

Cinstirea cu totul specială acordată Sfintei Maria Egipteanca, păcătoasa care, retrăgîndu-se în pustie, atinge desăvîrșirea, înseamnă recunoașterea de către Biserică a faptului că excepționalul și unicitatea ireductibilă a unei vieți pot exprima un adevăr general și eficace pentru viața spirituală.

Lumea „ușurătății ființei” a fost înlocuită cu una a gravității, în care gesturile și opțiunile fiecăruia dintre noi par să conteze altfel.

Lucruri esențiale din viața ta, în jurul cărora, la un moment dat, se învîrte tot universul tău, după ani și ani, practic nu mai contează.

Cineva care a trăit într-un mediu violent își va crea în mod automat reacții violente față de toată lumea, fie că se va afla ulterior într-un mediu agresiv sau non-agresiv.

Delirul imperial al lui Putin se vrea legitimat şi „intelectual” de vreme ce, se ştie, ruşii sînt sensibili în privinţa asta.

Biblioteca Academiei Române din Cluj-Napoca găzduiește (între 8 februarie și 8 aprilie 2022) expoziția FRAGMED, un „puzzle transilvan”, cuprinzînd cîteva zeci de fragmente de manuscrise medievale recuperate din legăturile unor volume din secolele XVI-XVII.

Războiul ăsta m-a făcut să mă gîndesc la multele lucruri și gesturi care mi-au luminat viața, care ne-au luminat viețile noastre, ale tuturor, într-un moment sau altul.

Avem o imagine cuprinzătoare cu privire la rolul arhitectului în societatea post-renascentistă pe de o parte și în relație cu meșterii și constructorii pe de alta.