Din mers, „mici” bucurii

Publicat în Dilema Veche nr. 943 din 5 – 11 mai 2022
Zizi și neantul jpeg

Am călătorit de curînd cu un șofer care, deși, tînăr, nu era prea optimist. Spunea, de pildă, că nu a mai văzut oameni zîmbind pe stradă. Chiar m-a îndemnat să mă uit în jur și să verific dacă văd pe cineva zîmbind.

La îndemnul lui, dar și pentru că eu știam altfel, am și făcut-o. Și am constatat, cu destulă bucurie, că sînt destui semeni de-ai noștri care zîmbesc pe stradă și care arată fericiți. Într-adevăr, sînt mulți dintre noi asemenea celor pe care i-a identificat șoferul de taxi: triști și, pe bună dreptate, împovărați de grijile zilei, care nu sînt puține. Dar există și alții care se bucură de toate cele.

Unii dintre ei zîmbesc (ca) pentru sine. Țin minte că am trăit și trăiesc și eu senzația asta, atunci cînd sînt recent bucuroasă de ceva sau cu gîndul la un moment bun: te bucuri pur și simplu atît de intens, încît se vede. Încît emani bucurie. Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.

Dar mai sînt alții care trec pe lîngă tine și-ți împărtășesc, chiar și pentru o fracțiune de secundă, bucuria lor în mod voluntar. Trec pe lîngă tine pe stradă și-ți zîmbesc, făcîndu-ți ziua literalmente mai bună. Nu contează că e vorba de o fată visătoare, un puști pe role sau un domn în vîrstă care se sprijină în baston. Senzația e aceeași și, atunci cînd există, se compară cu puține altele. E una a bucuriei împărtășite, pe care o poți da de la unul la altul, cu care poți face pase precum cu o minge. Și chiar dacă nu toată lumea o prinde, nu toți au rapiditatea instinctelor, ceva din lumina ei aurie tot îi ajunge într-un fel sau altul.

O asemenea întîlnire, întîmplătoare sau nu, îți schimbă infinitezimal, dar suficient, ziua. Indiferent de celelalte rele ale lumii. Asemănătoare ei sînt și altfel de bucurii aparent mici, dar de fapt esențiale. Cele în prezența unor oameni apropiați. Care fac sau au făcut mult, fără să li se pară mare lucru. Firesc. Cu smerenie instinctivă, de la sine înțeleasă.

Precum bunicul meu Tache, despre care am tot scris. Lumea din jurul lui, din curtea lui, era de felul acesta. O continua pe cea din jurul bunicii mele Tincuța. Vecini, prieteni și rude, de multe ori în nevoie, veneau pe acolo și găseau un moment de acceptare și înțelegere. Eu, care am fost martoră a acestor desfășurări, simțeam, prin ricoșeu, bucuria socializării lor. A împărtășirii salvatoare a detaliilor cotidiene aparent insignifiante, dar, de fapt, importante, la o ceașcă de cafea.

Ori precum prietena mea Ligia. Care avea timp mereu, orice s-ar fi întîmplat, să meargă la film cu mine. Pentru că și ei îi plăcea, dar și pentru că știa că eu am nevoie de asta. Știa că e modul meu de evaziune preferat, care mă repune pe linia de plutire. Noroc că și ea, și eu aveam un stomac deloc sensibil pentru orice fel de filme, oricît de proaste ar fi fost. Umorul era, slavă Domnului, mereu un antidot. Nu voi uita probabil niciodată, așa cum am mai scris, hohotul de rîs al Ligiei la scena cu prăbușirea unui cadavru de undeva, de sus, într-un film de groază prost. Un hohot binemeritat.

Și asemenea prietenei mele de 90 și ceva de ani, Nina. Pe care o știam din adolescență și cu care făcusem, dintotdeauna, italiană: mă cucerise, din start, cu modul ei de a pune problema. După repetarea zilelor săptămînii, a numerelor, culorilor și a conjugării verbelor „a fi” și „a avea”, ajunsesem, chiar, într-o ultimă etapă, să citim din Dante, în română și-n italiană, împreună. Nu pentru că eu aș fi fost vreodată la un asemenea nivel, ci pentru că Dante era preferatul ei și nu se plictisea niciodată de Divina Comedie în traducerea Etei Boeriu, avînd o răbdare îngerească inclusiv cu notele de subsol. De altfel, doar la Nina am mai găsit senzația de deschidere, aproape necondiționată, față de celălalt, pe care o mai simțeam la bunicul meu. Nina ți-ar fi dat și cămașa de pe ea, la modul cel mai concret. Avea o generozitate aproape inumană, în sensul că era dincolo de limitele noastre înguste, omenești: ți-ar fi dat orice din ale ei firesc, ca și cum așa e în firea lucrurilor (și poate că, de fapt, chiar așa și este). Neinteresată de aparențe, pur și simplu pentru că era în stare, fără farafastîcuri, să ajungă cu privirea pînă dincolo de ele.

Pe toate cele de mai sus le-am numit „mici bucurii”. A fost, evident, un eufemism. Așa cum le-ar fi considerat cei care le-au generat. Și aici mă refer, evident, la cei apropiați. Cei care ni le făceau pentru că le stătea în fire.

Cît despre celelalte, cele să le zicem întîmplătoare, venite de la necunoscuți, le consider tot importante. Chiar salvatoare, în anumite momente.

Și unele, și altele, în contextul lumii neașteptate și apăsătoare în care trăim în ultimii ani, fac diferența. Păstrează, în toate cele, concentrația de bine necesară unei supraviețuiri de care să nu ne fie rușine. Și care chiar să ne placă.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.