Blocul, strada, etajul și apartamentul
Pe cînd blocul era nou, iar schelele încă nu fuseseră coborîte de pe fațadă, de la ferestrele etajelor putea fi văzută strada îngustă, pe care circula alene un troleibuz cu forme rotunjite. Pe partea cealaltă, o spălătorie de steaguri scotea la uscat cele mai diverse drapele, iar culorile lor vii contrastau cu verdele peluzei generoase unde erau atîrnate la uscat și cu albul de var al pereților spălătoriei, o construcție foarte simplă, ca un grajd. În spatele spălătoriei, o unitate militară compusă din diverse pavilioane, anexe și ateliere arbora, în fiecare dimineață, steagul unității. Un batalion de soldați ieșea în pas cadențat pe poartă, cîntînd marșuri vesele, trecea pe lîngă spălătorie și cotea în stradă, încadrat de doi ostași cu fanioane colorate care opreau traficul lejer de atunci. Curtea unității era mare, căci următoarele clădiri ce se vedeau erau doar niște blocuri înalte și foarte îndepărtate. Dispunerea lor era una extrem de rațională. La bulevardul pe care îl mărgineau, blocurile erau dispuse ca o cortină. În spatele acesteia, erau așezate perpendicular, iar tot ansamblul, privit de foarte departe și din spate, părea un pieptene enorm sau o cetate străveche, al cărei perete de incintă era punctat de turnuri de apărare. Acest aspect medieval era întregit de un coș înalt de 20 de metri care, ocazional, fumega.
După cîțiva ani, o hotărîtă operațiune de sistematizare a lărgit strada, transformînd-o în bulevard cu linii de tramvai pe mijloc. Spălătoria a dispărut din peisaj și, odată cu ea, a dispărut vremelnica strălucire a drapelelor de pe frînghii, așa cum a dispărut și generoasa peluză verde. Troleibuzele au devenit pătrățoase, iar unele aveau burduf. Unitatea militară s-a redus ca întindere, dar soldații continuau să iasă la instrucție, cîntînd cu voci puternice de băieți tineri și punîndu-și piedică unul altuia. În spațiul cedat de armată a apărut o parcare de mașini de gunoi, care nu miroseau urît de la acea distanță, dar arătau dezolant de murdar și toți, absolut toți locuitorii blocului regretau modesta spălătorie, pe ușa căreia ieșeau steaguri multicolore să se usuce la soare. Peluza fu înlocuită de o uriașă dală betonată, capabilă să rezite la greutatea mașinilor de mare tonaj. Tramvaiul străbătea energic bulevardul, făcînd să trepideze blocul și trezindu-i, invariabil, pe locuitori la ora 5,45, luînd locul cocoșului în efortul de a alunga tenebrele.
La un moment dat, pentru cîteva zile de iarnă, pe stradă au început să circule autobuze cu coșciuge din lemn de brad, executate în pripă, iar spectacolul morții la o scară nemaivăzută i-a înspăimîntat pe locatarii avertizați să stea cît mai departe de ferestrele prin care puteau trece gloanțe răzlețe. Unitatea militară era însă cufundată în liniște, deși toată lumea se aștepta să-i vadă pe soldați ieșind pe poartă cu căștile pe cap și arma la piept. În locul lor, pe stradă au apărut grupuri de tineri și adolescenți care opreau mașinile, verificînd să nu fie teroriști în ele.
Apoi lucrurile au intrat în normal pe bulevard, cu excepția tramvaiului care se auzea din ce în ce mai tare, aproape asurzitor, făcînd să zdrăngăne geamurile, iar soldații, mai puțini ca în anii trecuți, au început să iasă din unitate cu uniforme noi, de camuflaj. După o vreme, au încetat complet să mai iasă, ca și cînd se terminaseră cumva, fiind înlocuiți de mașini mici, microbuze și cisterne. În spatele incintei au prins să se ridice blocuri lungi și înalte, lipsite de proporție, dar și de rafinament sau imaginație, aidoma unor plăci de ciment așezate în dungă, obturînd parțial silueta de cetate din zare care, cel puțin, oferea privirii spectacolul unui ritm la scară urbană. În locul troleibuzelor au început să circule rar autobuze rapide.
Într-o dimineață, enormul garaj al mașinilor de gunoi fu golit și, pe marea platformă betonată de mai mult de un hectar, au fost instalate utilaje de mărunțit betonul, echipate cu benzi transportoare și mori cu bile și biconuri. Apoi au venit excavatoare și utilaje de spart care au prins să rupă dala și să o macine cu un zel de care doar mașinile și nebunii sînt în stare. Camioane veneau goale și plecau încărcate cu beton fărîmițat și, preț de cîteva săptămîni, zgomotul demențial al tramvaiului a devenit un susur silențios, aidoma ultimelor șoapte ale unui cîntec de leagăn după ce copilul a adormit în mod cert. În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri. Orișicît, un parc, cu aleile oricît de drepte, reprezintă un plus urban enorm, mai ales cînd vine în locul unor mașini de gunoi!
Cu timpul, copacii plantați vor crește și vor acoperi aleile drepte ca pistele de bowling, amplasate echidistant, într-un design peisagist inspirat din parcarea unui supermarket. Unitatea militară va dispărea și ea, doar silueta de cetate va închide orizontul la nord, cu ritmul ei de lumini și umbre și sute de ferestre care, la acea distanță, se văd ca gămăliile unor ace care închid în ele destinele miilor de ochi ce se oglindesc în blocul nostru, care nu mai e nou, dar nici vechi, căci copiii care se jucau odinioară printre Daciile parcate în fața lui mai pot fi recunoscuți în siluetele deformate de timp ale adulților împovărați de griji care urcă grăbiți la apartamente.
Lorin Niculae este profesor la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu“ din București.
Foto: flickr
