Setea

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
Zizi și neantul jpeg

Îmi amintesc, din verile copilăriei, senzația acută de sete. Cînd mă jucam intens pe afară, în curtea bunicilor mei, și alergam disperată cu copiii de pe stradă între pivniță și magazie, ca și cum nimic n-ar fi mai urmat după asta și totul era pe viață și pe moarte, încet-încet creștea în mine o sete pîrjolitoare.

Cînd nu-i mai rezistam, intram în casă, fără să mai respect regulile, precum neintratul cu noroi de afară, și mă repezeam la cea mai apropiată sursă de apă: chiuveta din baie. Dădeam drumul la robinet și beam, isteric și nesfîrșit, direct de la robinet. Țin mine cum luam apa, foarte rece, în pumni și-o duceam la gură, cu reală voluptate. Căci asta era senzația pe care o aveam, în momentele alea: una de voluptate. Beam, așa, pînă mă săturam. Și-apoi fugeam iar la joacă cu sufletul la gură.

Astăzi, aș fi chiar eu însămi oripilată de modul meu de atunci de a-mi astîmpăra setea. Beam, sălbatic, de la robinetul bunicilor. Aș fi putut măcar să folosesc un pahar. Îl și foloseam, de altfel, cu alte ocazii. Atunci cînd beam apă în timpul mesei, deși bunicul meu îmi spunea că nu e bine, dar totuși mă lăsa. (Se pare că pe vremea mea regulile erau mai puțin drastice ca pe cea a mamei mele și a unchiului meu, cînd nu se făcea rabat de la mai nimic.) Apoi, nici vorbă de filtre, pe vremea de atunci (anii ’70). Nu numai că nu existau în realitate, dar nici ca deziderat ori poveste nu știu să fi fost. Noțiunea de „apă plată” cred că nici nu se inventase, oricum nu la noi. Apa minerală exista, dar era totuși un lux, nu toată lumea și-o permitea. Sau, dacă nu era o chestiune de preț, pur și simplu nu intra în cutumă, decît la ocazii excepționale. Altfel, din rutina nu chiar zilnică mai făcea parte sifonul.

Sifonul era și el, pentru mine, o sărbătoare. Știu că se umplea undeva, două străzi mai încolo, pe colț, într-un loc misterios în care mă duceam și eu arareori. Că atunci cînd îl aveam la masă era semn că se-ntîmpla ceva ieșit din comun, senzațional, că aveam oaspeți din depărtări. Ca atunci cînd apăreau, de te miri unde, cîini negri și grei din metal, cu urechile ciobite de vremuri, pe care sprijineam tacîmurile. Cînd ni se oferea sifonul combinat cu sirop, eventual de pin, era suprema desfătare. La care nici nu îndrăzneam să visez, pentru că eram conștientă că nu era ceva la îndemînă, de care te puteai bucura toată ziua.

Siropul, de altfel, combinat cu apă de la chiuvetă, era unul din deliciile aleatorii ale copilăriei mele. Țin minte siropul Bem-Bem, care nu putea intra nici el în rutina cotidiană, din simplul motiv că nu se găsea tot timpul. Era interesant cum nu era greu ca ceva, care azi ar părea cu totul insignifiant, să fie pe atunci o sărbătoare. Chiar și nectarul bulgăresc pe care-l mai beam din cînd în cînd, ori sucul din portocale stoarse acasă – din simplul motiv că nu aveai întotdeauna portocale. Limonada cred că era cea mai accesibilă, din cîte îmi amintesc, lămîi mai erau.

Setea asta putea fi astîmpărată oarecum și în oraș, cu același sifon ori sirop cu sifon, la dughenele de pe stradă. Care, însă, nu erau oriunde și nu la orice oră. După orele 17-18, cred că se închideau. Ca și cofetăriile, de altfel. Senzația de sete, în verile de altădată, mi-o amintesc amestecată cu frustrarea lipsei de opțiuni și a îngrădirilor temporale. Da, exista ispita acvariului cu limonada de un galben prea intens și de o dulceață bizară, prin care se perindau constant niște bule, de la Romarta Copiilor. A Cico-ului de un alt fel de galben, urmat apoi de Brifcorul mai spre portocaliu, din cofetăriile orașului. Dar, ca să ai acces la ele, trebuia să respecți un orar draconic, să fii devreme acasă.

Dacă voiai să-ți astîmperi setea de care tot vorbesc după vreo plimbare aventuroasă de seară, prin cartiere, nu prea mai aveai cum. Doar la același robinet de acasă. Sau la țîșnitorile de pe stradă, care nici ele nu erau chiar peste tot. Nu funcționau întotdeauna. Și la care, de multe ori, era coadă. Îmi aduc și acum aminte de părinții care-și ridicau copiii în brațe ca să se poată adăpa de la jetul făgăduinței, mult prea sus pentru ei. Ideea era să nici nu pui gura pe margine, nici să nu te faci ciuciulete. Unele dintre țîșnitori curgeau anemic și trebuia să le apeși cu degetul ca să le mai înviorezi și să te-alegi cu ceva. Precum se vede, nu era atît de ușor să-ți gestionezi setea. Sigur, puteai să umbli cu o sticluță de apă în geantă. Nu erau sticluțe de plastic pe atunci. Cele de sticlă, în general, le dădeai la schimb. Puteai întotdeauna să te cari cu un termos.

Abia mult mai tîrziu, la o cu totul altă vîrstă, am aflat că existau restaurante și mai ales baruri, îndeobște cele din hoteluri, deschise pînă mai tîrziu, pînă pe la vreo unu noaptea sau chiar mai mult (ceea ce pentru vremea de atunci era formidabil). Doar că ele astîmpărau setea unei alte categorii, de vîrstă și de venituri decît cea a copiilor și adolescenților treziți pentru prima dată la aventuri și hoinăreli.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social, după cum spune chiar el. Patrik a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali comparativ cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile au fost surprinzătoare
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
EXCLUSIV Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“
Actriţa Millie Bobby Brown spune că o catalogare a serialului drept doar un thriller SF ar fi superficială, căci „Stranger Things“ tratează probleme reale – spre exemplu, personajul pe care îl interpretează, Unsprezece, se confruntă cu „stresul posttraumatic şi traumele din copilărie“.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.