Isus „indian”
Se știe că o evanghelie apocrifă arabă din secolele V-VI îi prezintă pe magi ca discipoli ai zoroastrismului. Această ipoteză mi-a amintit de o lectură din trecut, potrivit căreia raporturile dintre Isus și Orient ar fi fost mult mai consistente decît reiese din Evangheliile canonice. Încă o dată, la mijloc ar fi acele evanghelii apocrife cenzurate de Biserica oficială din primele secole. Prin intermediul acestora, am avea o altă versiune nu atît asupra magilor, lucru irelevant, cît asupra sfîrșitului vieții lui Isus, dacă este adevărat că în Kashmir se cinstește chiar și un mormînt.
Subiectul lui Cristos „oriental” sau, mai precis, „indian” nu se bazează în sine pe evanghelii apocrife mai vechi, ulterioare celor canonice și deseori demne de atenție critică (un exemplu pentru toți este cel al Evangheliei după Toma, alcătuită din 114 lóghia sau „spuse” ale lui Isus, unele prezente în cele patru Evanghelii, altele necunoscute acestora, dar deseori credibile din punct de vedere istoric). Situația este foarte diferită. Dacă, de exemplu, intrăm pe Internet, dăm de zeci și zeci de pagini despre ceea ce este de obicei numit „The unknown life of Jesus Christ”. Ei bine, această „viață necunoscută” a lui Isus ar fi fost descoperită de un rus, un anume Nikolai Notovici, care ar fi găsit în 1890, într-o mănăstire budistă tibetană, un vechi manuscris ce conținea relatarea, oricum destul de confuză, a unei călătorii a lui Isus în India împreună cu mama Sa. Această relatare a fost treptat îmbogățită de alți autori care recurgeau la texte despre tradiții hinduse și musulmane cu un conținut incert și schimbător, bazat pe o documentație absolut neverificabilă, potrivit, cel puțin, criteriilor serioase de critică istorică și literară. Substanța acestui dosar destul de evanescent, transformat într-un roman de Richard G. Patton și intitulat în mod emblematic Autobiografia lui Isus din Nazaret și anii lipsă (se înțelege, față de Evanghelii), se face înțeleasă de la sine. Mort doar aparent în urma răstignirii, Isus, timp de șaisprezece ani, ar fi călătorit în Turcia, Persia și chiar în Europa Occidentală (de vreme ce tot existau atîtea texte apocrife, unii au adăugat existența, de neverificat, a altora care introduceau și Anglia, unde Isus ar fi plantat un stejar sacru), pentru a ajunge în cele din urmă în India, venerat ca un profet. Acolo ar fi murit și ar fi fost îngropat. La șaizeci de kilometri sud-est de Srinagar, în Kashmir, se află o construcție numită Aish Muqam, în traducere literară, „locul lui Isus”, și anume mormîntul Său, în care s-ar păstra bastonul Său de călătorie și al lui Moise.
Existența unor urme ale prezențelor creștine în acea regiune predominant musulmană este destul de sigură, dat fiind că treceau caravane de comercianți creștini și musulmani, cu toții legați de Cristos, chiar dacă la niveluri diferite. Nu trebuie, de asemenea, să uităm că acolo au ajuns și primii misionari creștini, care au lăsat semne ale prezenței lor, supuse apoi, cum se întîmplă adesea, la derive sincretice și degenerări legendare. Mai trebuie să semnalăm un aspect interesant care chiar se referă la textele apocrife creștine vechi. Una dintre aceste scrieri, Faptele lui Toma, relatează călătoria misionară a acestui apostol în India, unde și astăzi trăiesc comunități creștine care fac trimitere la el și care păstrează rituri proprii, specifice. Există, prin urmare, în acele ținuturi o veche dovadă creștină.
În concluzie, legendele pe care le menționam mai sus ar fi putut înflori pe un teren unde prezența creștină era foarte diferită și amestecată cu alte religii. Și, așa cum se întîmplă adesea, fluviul tradițiilor a adus cu sine materialele cele mai diferite, sporindu-le, schimbîndu-le și creînd din ele altele noi. Anumite persoane sau grupuri occidentale de orientare ezoterică s-au gîndit apoi să pună stăpînire pe aceste materiale și, cu ajutorul condimentelor misteriosului și magicului, au pregătit un produs textual adecvat gustului nu foarte rafinat al celor ce confundă religiozitatea cu magia, spiritualitatea cu ezoterismul, mistica cu miracolul, istoria cu fantezia.
(fragment din Întrebări privitoare la credință. 150 de răspunsuri la întrebările celor care cred și ale celor care nu cred, Editura Humanitas, 2011)
