Mizele vulgarității

Publicat în Dilema Veche nr. 946 din 26 mai – 1 iunie 2022
image

Recenta premieră a TNB-ului, Pescărușul lui Cehov, în regia lui Eugen Jebeleanu, a provocat reacții puternice și contradictorii, împărțind publicul în două tabere. Cea mai vocală tabără a fost cea a admiratorilor, care nu s-au sfiit să eticheteze, a priori, posibilii critici drept pudibonzi, înțepeniți atît de mult în tipare încît nu sînt în stare să înțeleagă „modernitatea” și „spargerea convențiilor” și nici faptul că Cehov nu este un dramaturg iconoclast care nu poate fi „reinterpretat”. Totuși, esența discordiei nu a fost nici maltratarea textului (deși integral, a fost împănat, pe ici și colo, cu mici bucățele de context politic), nici folosirea unor procedee care s-au dorit a fi inedite, deși proiecții video s-au mai văzut, iar ideea folosirii mai multor limbi (germană, maghiară, spaniolă și ucraineană) mi-a adus aminte de recentul film premiat la Oscar, Drive My Car, în regia lui Ryûsuke Hamaguchi.

Însă, pe cînd în filmul lui Hamaguchi personajul principal, regizor de teatru, mizează pe ideea inedită a montării pieselor lui Cehov apelînd la actori de mai multe naționalități – sau chiar actori muți, pentru a sublinia universalitatea lui Cehov, care transcende orice barieră de limbaj, prin puternica sa abilitate de introspecție –, în spectacolul lui Jebeleanu, ideea, care apare doar cînd și cînd, își diluează intenția, pierzîndu-se printre multiplele accesorii cu care își împodobește conceptul regizoral.

Pentru că spectacolul are extrem de multe accesorii. Și cred că în special unul dintre acestea este, de fapt, mărul discordiei: puternicele conotații sexuale. Nu doar o nuditate care, prin exces, riscă să nu mai provoace nici o emoție artistică, banalizîndu-se, ci și insinuările de incest și homosexualitate care încarcă spectacolul, într-un mod nejustificat.

Personal, ieșind de la spectacol, mi s-a părut că tocmai am întîlnit un om cu trăsături frumoase, însă  ascunse sub o tonă de machiaj. Un om cu o voce frumoasă, irosită în prea multe urlete. Un om care, deși e evident că are calități, a încercat atît de mult să-și suprasolicite toate atuurile încît a devenit strident.

Și m-am gîndit, socotind după rîsetele din sală (nu pot să nu amintesc scena în care se imită un act sexual cu un tort) și ropotele de aplauze (în picioare, bineînțeles), dacă nu cumva, în societatea noastră hipersexualizată, am ajuns să confundăm senzualitate artei cu vulgaritatea de vodevil.

Pentru că, deși amîndouă au același scop, de a atrage, prin modul lor de exprimare sînt diametral opuse. Dacă o fustă pînă la genunchi, însă despicată suficient de mult pentru a lăsa loc de visare, este senzuală, una care dezvăluie întregul picior și care mai e și purtată cu un tricou minuscul trădează nu doar ostentație, ci și un soi de disperare de a se etala, precum o halcă de carne în vitrina unei carmangerii. Toți cunoaștem anatomia umană, depinde însă de inteligența fiecăruia de a o pune în valoare. La fel cum o privire inteligentă și un surîs misterios vor antrena în noi povești și scenarii, însă o palmă plasată direct pe fund va trezi ori hăhăieli de mahala, ori reacții de respingere (uneori, chiar tentația de a folosi poșeta pe post de armă albă).

Dacă senzualitatea sugerează, acționînd asupra minții, antrenînd mai multe sinapse deodată, vulgaritatea se trîntește de-a dreptul în fața ta ca o pleașcă vizuală și stridentă, ca și cum ar vrea să zică (sau să urle): „Ce-i în gușă și-n căpușă!”.

Pentru că, în apărarea sa, vulgaritatea ar putea invoca un studiu al Universității Cambridge, publicat în 2017 în Social Psychological and Personality Science, potrivit căruia comportamentele ireverențioase, „blasfemiile” sociale pot fi, de fapt, un indiciu al autenticității. Sau, cel puțin, sînt percepute ca atare – susțin cercetătorii care dau exemplul fostului președinte al SUA Donald Trump. Folosind injurii în discursurile din timpul campaniilor electorale, Trump a fost perceput ca fiind un om „autentic” și mult mai onest decît contracandidații săi. „Deși considerăm înjurăturile a fi nepotrivite, ele pot fi luate și drept semn al sincerității, căci denotă că cel care le folosește reacționează precum gîndește, cu alte cuvinte, nu-și filtrează limbajul ca să dea bine” – explica, într-un interviu, dr. David Stillwell, lector la Universitatea din Cambridge și coautor al lucrării.

Altfel spus, vulgaritatea poate avea o primă miză în lumea noastră însetată după autenticitate: aceea de a te face să pari sincer, un om dintr-o bucată, un om care le spune pe șleau. Și nu este oare asta o miză puternică și pentru oamenii politici? Dacă ne uităm doar înspre scena noastră politică, cîți dintre cei care joacă această carte n-au succes, n-au vizibilitate? Cîtă simpatie publică primește un politician elegant și cîtă un grobian? Bineînțeles, am putea spune că nu joacă nici o carte, că „așa” sînt ei, potrivit studiului de la Cambridge, privind percepția asupra vulgarității. Totuși, să nu uităm că vulgaritatea nu este o trăsătură înnăscută, ci una dobîndită, iar dacă această trăsătură te scoate din mulțime, ai putea la fel de bine s-o imiți ca să pari altceva decît ești.

Cu alte cuvinte, o altă miză a vulgarității ar fi vizibilitatea, tradusă prin „rating” – și e suficient să ne uităm la rețetele emisiunilor de așa-zis divertisment de la televiziunile comerciale românești, pentru a înțelege de ce este atît de mult folosită. Motivul invocat, pentru tușele voit grosolane ale acestor emisiuni, este „cerința publicului”, recurgîndu-se, astfel, într-un mod peiorativ, la etimologia cuvîntului vulgar – caracteristic vulgului, mulțimii. Se ignoră însă, cu rea-credință, posibilitatea că acest public nu cere, ci consumă ce i se dă și mai apoi asimilează ce i se dă. În lipsa cultivării unei sensibilități profunde și a unei capacități nuanțate de gîndire, acestui public „de masă” i se bagă pe gît trivialități superficiale pînă cînd se obișnuiește într-atît cu vulgaritatea încît ajunge să o perpetueze ca pe ceva firesc, ca pe o normă de comportament – singura pe care o va recunoaște drept validă.

Iar vulgaritatea este azi mai prezentă ca oricînd, în toate domeniile vieții noastre sociale – potrivit lui Bertrand Buffon, profesor de retorică la Sciences-Po, autorul unei extrem de documentate lucrări despre vulgaritate, publicată la editura Gallimard în 2019, Vulgarité et modernité.

Vorbind despre omniprezența vulgarității, autorul notează: „O vedem în comportamente, o auzim în limbaj, o descoperim în îmbrăcăminte și în artă; o găsim atît la firul ierbii, cît și la nivelul elitelor, pînă la cel mai înalt rang al statului; proliferează în publicitate, mass-media, pe Internet și pe rețelele sociale. Ba mai mult, se etalează fără jenă, este asumată cu mîndrie, adesea chiar într-o manieră agresivă”. În ceea ce privește cauza principală a acestei ascensiuni, autorul este de părere că vulgaritatea des întîlnită azi „este rodul unei modernități necumpătate, propagarea ei reflectînd rătăcirile postmodernismului”, postmodernism caracterizat printr-o radicalizare care, deși se dorește o promotoare a emancipării, în fapt se opune acesteia zădărnicind „înflorirea umanității noastre”.

Pentru Buffon, „ideea de normă și-a schimbat sensul, azi nu mai desemnează excelența, deci raritatea, ci ordinarul”, iar clasicismul a fost surghiunit într-un „muzeu al curiozităților, în timp ce vulgaritatea se etalează ca semn de emancipare față de convenții”.

Un spirit fin, notează autorul, are simțul măsurii, acel bun-simț care, pînă în epoca modernă, era  considerat a fi regula spiritualității și a conduitei umane. Un garant al echilibrului și al durabilității unei lumi în armonie, precum cosmosul. „Ne quid nimis – «Nimic prea mult» –, deviza stoicilor, pare a fi proverbială. Virtuțile acompaniau acțiunile, într-un mod echilibrat. În secolul al XIX-lea, acest ideal al măsurii a fost pus sub semnul întrebării, însă încălcarea sa a expus vulgaritatea. «Exagerarea este cea mai cumplită vulgaritate», era de părere Victor Cherbuliez. Azi, vulgaritatea pe care o acuzăm nu vine doar dintr-un exces care ne șochează simțurile prin dizarmonia pe care o provoacă, prin disonanța și falsitatea ei, ci mai ales din voluptatea cu care o afișăm. Dacă n-ar fi atît de prețuită, ar fi considerată exact ceea ce este: o exagerare pur și simplu grotescă sau ridicolă.”

Bineînțeles, ca artist, mai ales în zilele noastre, dorești să te afirmi prin spargerea „convențiilor”. Și nu e nimic rău în asta. Arta trebuie să fie vie, neîncătușată, să trezească în noi emoții dincolo de sfera ordinarului. Ce ne facem însă cînd vulgaritatea devine ea însăși o convenție?

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Concluziile surprinzătoare ale unui român care a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali faţă de Cluj sau Bucureşti. „Mă costă 10 euro pe noapte”
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social, după cum spune chiar el. Patrik a vrut să afle cât costă viaţa în paradisul din Bali comparativ cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile au fost surprinzătoare
image
Reacţia neaşteptată a doi şoferi ucraineni în faţa unui român. „Mi s-a făcut pielea de găină, n-am ştiut ce să răspund“
Un şofer român a povestit cum a decurs întâlnirea neaşteptată cu doi ucraineni la Berlin, într-o parcare. Cei doi au avut o reacţie emoţionantă atunci când au aflat că au în faţă un român.
image
EXCLUSIV Millie Bobby Brown, actriţa din „Stranger Things“: „M-am îndrăgostit de Unsprezece şi am simţit că vreau să fiu ca ea“
Actriţa Millie Bobby Brown spune că o catalogare a serialului drept doar un thriller SF ar fi superficială, căci „Stranger Things“ tratează probleme reale – spre exemplu, personajul pe care îl interpretează, Unsprezece, se confruntă cu „stresul posttraumatic şi traumele din copilărie“.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.