#metoo? În România?! Să fim serioși!

Apropo de „scandalul” de la Premiile Gopo, de afirmațiile actriței Viorica Vodă și de ce a urmat după aceea – dezbateri și solidarizări necesare –, mă gîndeam zilele trecute și discutam cu prietenul meu că eu nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală, într-o țară în care, de pildă, o marcă de bere autohtonă se promovează cu mesajul sexist „Răcorește bărbatul!”, de parcă femeia nu ar avea voie să se răcorească cu o bere, las’ că se răcorește ea altfel! Poate că fetele din generațiile astea mai noi să aibă mai mult noroc și un alt gen de educație (căci toată povestea ține și de educație, vom ajunge și la asta), însă nu cred că o femeie care are acum 40-60 de ani, care să fi prins și un pic de comunism, și un pic de muncă în fabrică sau „întreprindere”, de fapt o femeie din orice domeniu, nu doar din medii artistice, să nu fi avut parte de avansuri agresive și de doi lei, libidinoșenii din partea bărbaților mai vîrstnici, „oferte” directe care cu greu puteau fi refuzate, căci ar fi pus în pericol un loc de muncă, un viitor, remarci unsuroase și atingeri neașteptate de care după aceea ți-era pur și simplu jenă să-ți aduci aminte. Cred că orice femeie româncă pe care, ca bărbat, o poți ciupi oricînd de cur, doar pentru că îți e la îndemînă, a avut parte de asta. În pubertate, în liceu, în studenție, în anii mișto de tinerețe, căci după aceea, după ce intri oarecum în faza de băbenie, ai cam scăpat, poți în sfîrșit să „te răcorești” cu o bere de una singură, ca femeie, la o terasă sau într-un restaurant (o practică des întîlnită în țări mai civilizate), fără ca privirile bărbaților să se îndrepte asupra ta, unele pofticioase – ce face curva asta aici? –, altele dezaprobatoare, fără să apară vreun mascul care să te întrebe: „Singurică, singurică?” și după aia să se așeze la masa ta, fără să-ți ceară voie. Tu ai vrut-o, tu ai provocat, e de la sine înțeles. Și tot în faza de babă, trebuie să accepți bancurile românilor din moși-strămoși cu babe care așteaptă cu bucurie să fie violate de către soldați, militari în termen sau foști pușcăriași, ba chiar rîd șugubăț și mai vor, atunci cînd toți aceștia se satură și dau să plece.

Cînd eram mică am trăit un moment foarte straniu pe care mi-l amintesc aproape în detaliu. Am petrecut un concediu la mare cu o altă familie, colegi de serviciu cu ai mei, fără copii, ea tot încerca și nu reușea, iar el o ținea cam de proastă, soția care nu era bună de nimic, nici măcar să facă copii. El era băiat de ștab, statut și toate cele, genul fante, frumușel – din cîte îmi amintesc. În concediul acela, ne-am distrat grozav împreună, eu eram copil încă, 10-11 ani, și mă bucuram să am noi tovarăși de joacă adulți, purtam doar un slip la plajă, așadar nu aveam un sutien la costumul de baie, nu aveam pentru ce. Ne-am revăzut cam un an mai tîrziu, într-o iarnă, ne-au invitat la ei acasă. Între timp începuseră să-mi crească sînii, devenisem un soi de domnișoară, iar tipul ăsta a fost surprins de „cît de mare am crescut”. Nu s-a dezlipit de mine toată seara, mă tot lua în brațe inofensiv, chipurile „ca să ne jucăm”, m-a invitat la un dans „de oameni mari”, la un moment dat chiar a vrut să stingă lumina din sufragerie. Totul, însă, la limită, sub privirile extrem de stînjenite ale soției și cele extrem de surprinse ale părinților mei care nu știau cum să reacționeze pentru că nu mai fuseseră puși într-o astfel de situație. În fond, nu se întîmpla nimic rău, nimic indecent, însă intențiile erau clare. Iar eu mă simțeam grozav de jenată lîngă bărbatul acela străin, aproape bătrîn, transpirat și care duhnea a whiskey. Simțeam că ceva nu era deloc în regulă. Am încheiat seara rapid, iar ai mei nu s-au mai văzut niciodată cu acel cuplu.

Desigur, ce v-am povestit este mai degrabă un caz clasic de pedofilie decît unul de #metoo, însă atunci pentru mine s-a întredeschis o ușă prin care am putut zări cam ce mă aștepta în anii care au urmat. În liceu, am avut un prof de sport care ne punea doar pe noi, fetele, să sărim calul ca să ne poată împinge „patern” de fund, așa că toate fetele din clasă, cînd era vorba de ora de sport, se declarau invariabil „pe stop”. În anii ’90, autobuzele erau încă foarte aglomerate și aproape în fiecare autobuz se găsea cîte un pervers care să se lipească de tine, simțeai o „chestie” care se întărea pe pulpa ta, așa că trebuia să dai din coate ca să te îndepărtezi sau să cobori. Pe stradă, nu puteai ieși în fustă scurtă fără ca niște „muncitori” să te fluiere și să nu auzi eterna replică: „Ce te-aș f...te!”. Anii ’90, în București, așa mi-am petrecut adolescența. Țin minte că odată, pe la 20 de ani, cînd am ajuns cu o prietenă la Cluj, am fost foarte uimite că ne-am întors din centru pe jos, într-un cartier mărginaș, puțin după la miezul nopții, eram amîndouă în fuste mini și nu s-a luat nimeni de noi. Am avut o senzație nouă, de siguranță și de libertate absolută... băiii, se poate și așa! La prima mea ieșire pe munte, șeful școlii de ghizi m-a luat în brațe, chipurile „ca să mă încălzească”, tot insista să vin pînă la el în cameră. Știu că la un moment dat m-am zbătut ca să scap din strînsoare și am fugit. Un burtos infect. Tot pe munte, i-au urmat alții, bărbați „cu experiență” cu fetele astea tinere care cedează ușor. Uneori, cabanieri. Alteori, indivizi care se strecoară noaptea în cort și pur și simplu sar pe tine pentru că li s-a părut lor că i-ai privit languros la cîntarea de la focul de tabără. Mereu te trezeai în situația asta ingrată – tu ai provocat, tu ai cerut-o! Acum de ce respingi? N-am fost o fată foarte libertină, am fost mereu circumspectă în privința apropierii fizice, nu cred că am dat vreodată ceva de înțeles fără să vreau, de aceea toate aceste situații îmi produceau greață, toate aceste momente care mi se păreau rușinoase mă urmăreau. Pe la 25 de ani, m-am ras în cap ca să fac o schimbare de look, iar bărbații de pe stradă mă întrebau dacă „m-a pedepsit bărbatul”. Bărbatul, același bărbat care într-o societate încă tradițională e privit ca „un cap al familiei” (deși de multe ori femeile cîștigă mai mult decît bărbații lor), bărbatul dominator, bărbatul căruia îi aparții. Au urmat și alte situații stînjenitoare, inclusiv în viața profesională și uneori de la bărbați de la care nu mă așteptam deloc. Odată, un tip extrem de decent în aparență, cu care colaboram, m-a întrebat beat la o petrecere organizată de soția sa, în timp ce încerca să-mi mîngîie stîngaci coapsa, că dacă noi doi ne-am întîlni pe o potecă îngustă de munte și n-am avea loc să trecem unul de altul, ne-am f...te? Avea circumstanțe atenuante, desigur, era beat, dar niciodată nu l-am mai privit pe omul acela cu aceiași ochi ca înainte. Iar acesta e unul dintre cele mai soft exemple. De ce n-am luat atitudine? De ce n-am spus nimic la momentul respectiv? Ei bine, aici intervine partea cu educația. Pentru că fetele din generația mea au înțeles că trebuie să accepte toate aceste lucruri ca pe un dat, ba chiar să se bucure de privilegiul că sînt băgate în seamă de către un bărbat oarecare. Sau și mai bine de către vreun șef sau alt bărbat important. Sînt femei, sînt tinere, sînt frumoase, e de datoria lor „să se ofere”. Astfel, granița între respingere și consimțămînt (surprinsă excelent în serialul britanic Anatomia unui scandal de pe Netflix) devine foarte laxă, poți la un moment dat chiar să cedezi, fără să-ți dorești deloc asta, doar cu sentimentul că îți îndeplinești un soi de datorie și că, în fond, nu ai nimic de pierdut. Oare? Atunci cînd consimțămîntul e relativ, astfel de momente te vor bîntui după ani și ani.

Nu cred în supremația femeii. Și nici a bărbatului. De multe ori mi se pare că se exagerează cu feminismul în zilele noastre, că sînt false probleme. Nu-mi plac întîlnirile doar cu „scriitoare”, nu cred în scriitura „feminină”, am rîs atunci cînd o asociație din State mi-a propus să aplic la niște fonduri doar pentru că sînt regizoare, nu regizor. Nu cred în etichete. Totuși, într-o societate ca a noastră, activismul de tip feminist ar putea face un mare bine în primul rînd prin educație.