Discursul populist (sau cine mănîncă poporul?)

Publicat în Dilema Veche nr. 941 din 21 – 27 aprilie 2022
E cool să postești jpeg

IPINGESCU (urmînd citirea): ...A mînca poporul, mai ales, este o greșeală neiertată, ba putem zice chiar o crimă...

JUPÎN DUMITRACHE (cu deplină aprobare): Ştii că şi aici loveşte bine? Da! Cine mănîncă poporul să meargă la cremenal!

Făcînd un arc peste timp, de peste 140 de ani, replicile caragialiene creionează astăzi, probabil cel mai limpede, dinamica relației dintre un populist și susținătorul său. Acel susținător care, pe de o parte, e prins în mrejele unei retorici pătimașe, iar pe de alta, e instigat la ură contra unui inamic invizibil, dar despre care i se spune că există cu adevărat, sub forma unui căpcăun care „mănîncă poporul”. Inamicul fiind, fără îndoială, cel care nu aderă la politica propovăduită de populist.

Dintotdeauna, discursurile populiste au prins adepți mai ales în perioadele de criză socială, cînd, pe fond politic și economic, apare nemulțumirea, o nemulțumire care e preluată și amplificată de către un lider, charismatic sau nu, însă destul de viclean încît să știe că, dacă va hrăni orice supărare cu suficient de multe cuvinte otrăvite, o va transforma într-o furie. Iar furiile, odată stîrnite, îi vor construi și consolida puterea, asigurîndu-i cea mai credincioasă haită de protecție.

„Populistul are nevoie, în primul rînd, să găsească o masă mare de oameni aflați într-o puternică stare de nemulțumire. Iar pentru a accentua acea nemulțumire, va încearcă să le exploateze resentimentele” – a declarat Patrick Charaudeau, lingvist francez, profesor emerit la Sorbona, cercetător la CNRS (Centre National de la Recherche Scientifique), într-o conferință susținută în 2009, la Institut des Hautes Études de l’Amérique latine (din cadrul Universității Sorbona).

„Însă cum va exploata aceste resentimente? Le va vorbi despre situația economică, insistînd asupra greutăților sociale, asupra condițiilor precare în care trăiesc, asupra disparității dintre bogați și săraci, sau va insista asupra sărăciei generale a întregii națiuni? Le va vorbi despre decadența morală a poporului, despre pierderea reperelor identitare (în special despre pierderea identității naționale), despre regresia mentalității civice și, deci, despre slăbirea legăturilor sociale? Își va descrie adepții ca fiind victime reale sau potențiale? Va insista asupra celor defavorizați, a celor nedreptățiți, asupra celor vulnerabili, care suferă din cauza nesiguranței zilei de mîine și a lipsei de protecție din partea autorităților? Cum reușește, pe scurt, un populist să creeze angoasă într-o comunitate?”

O va face prin indicarea unei surse a răului, susține Charaudeau, care este, cel mai adesea, desemnată în discursurile populiste într-un mod vag: „Vinovatul nu trebuie să fie identificat în mod clar, astfel încît să se creeze impresia că acesta își desfășoară afacerile pe ascuns, sugerîndu-se că, de fapt, există conspirații la nivel înalt. Discursul populist trebuie să convingă oamenii că totul ar merge ca pe roate dacă aspirațiile lor de bine nu s-ar lovi de mașinațiunile acelui sistem, abstract, care blochează întreaga societate”.

Pentru a-și antama vizibilitatea și a-și asigura voturile oamenilor, discursul unui populist nu va conține neapărat un program politic explicit, ci va marșa pe un set de invective și promisiuni, populiștii spunîndu-le oamenilor mai degrabă ce vor să audă: disprețul pentru elite, distanțarea de un trecut „ticăloșit”, stoparea corupției și redarea puterii poporului.

„Astăzi transferăm puterea din Washington D.C. către voi, poporul!” – declara, în primul său discurs în calitate de președinte, Donald Trump, în ianuarie 2017 (la aproape zece ani de la conferința profesorului Patrick Charaudeau). În discursul respectiv, fostul președinte al SUA atingea toate caracteristicile acelui discurs populist semnalate de lingvistul francez: „Prea mult timp un grup restrîns de oameni din Capitală s-a bucurat de beneficiile guvernării, în timp ce costurile au fost pe umerii poporului. Washington a prosperat, însă oamenii obişnuiţi n-au avut parte de această bogăţie. Politicienii au prosperat, dar slujbele au dispărut, fabricile s-au închis. Sistemul s-a protejat, dar nu și-a protejat cetăţenii (...)”.

Bineînțeles, am putea spune că este în firea unui politician să țină discursuri în care să se adreseze „poporului”, pe un ton înflăcărat, și să facă promisiuni – toți au aceste ingrediente la îndemînă, fie ei lideri ai democrației, fie populiști. Totuși, plămada unui discurs populist diferă, pentru că, printre celelalte ingrediente, conține două condimente extrem de puternice, pe care doar ei le au în cămară: pe de o parte, compătimirea poporului, pe de alta, canalizarea revoltei. Amîndouă, otrăvitoare. Pentru că, prin compătimire, le este indus oamenilor un sentiment de victimizare care, mai apoi, este zgîndărit, pînă la transmutarea acestuia în furie.

„Furia ocupă un loc proeminent în viața politică contemporană și explică ascensiunea actuală a populismului și a discursului populiștilor despre criza democrațiilor reprezentative (…), fiind fundamentală pentru interpretarea atitudinilor populiste, fie ele de extremă dreapta, fie de extremă stînga. Apariția unui conflict sau a unor evenimente particulare poate activa furia maselor, deschizînd calea către populism” – afirmă Myriam Benraad, doctor în științe politice și autoarea cărții Géopolitique de la colère: De la globalisation heureuse au grand courroux (apărută în 2020, la Editura Le Cavalier Bleu).

Autoarea amintește și de studiul derulat între anii 2014-2016, în Spania, de către trei cercetători, doctori în științe politice, Guillem Rico, Marc Guinjoan și Eva Anduiza, care a conchis că furia provocată de criza economică a provocat o respingere a tot ce însemna elită și a creat și un val de simpatie înspre ideologia populistă.

„În alte părți, problemele legate de refugiați și migranți sînt cele care au oferit teren fertil și o importantă muniție ideologică mișcărilor și partidelor populiste, care au marșat pe ideea că cei de la conducere au deschis granițele, nefiind în stare, mai apoi, să facă față potopului de oameni care a năvălit în țară. În ultimii douăzeci de ani, mișcările populiste au cules încet, dar sigur, roadele strategiei lor: au triplat numărul de voturi în favoarea lor în toată Europa, fiind acum la putere în zeci de țări (printre care Ungaria, Polonia, Italia, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Austria etc.).“

Lou Safra, cercetătoare în domeniul psihologiei cognitive a comportamentului social și politic, profesoară la Sciences Po, Franța, afirmă, într-un articol publicat pe site-ul universității, că, potrivit celor mai recente teorii ale psihologiei cognitive, „emoțiile nu sînt doar o reflectare a stărilor noastre psihologice (cum ar fi bucuria sau furia), ci servesc și unor scopuri comunicaționale. Exprimarea furiei, de exemplu, nu transmite doar intențiile indivizilor la un moment dat, ci este folosită și pentru a propaga informații asupra unor trăsături de personalitate, un element deosebit de relevant în contextul analizei comunicării politice”.

Cu alte cuvinte, manifestarea furiei îi face pe indivizi să pară dominanți, permițîndu-le să se erijeze în figuri puternice și competente – ceea ce, din punct de vedere politic, poate avea consecințe electorale –, exprimarea furiei, susține cercetătoarea, putînd fi astfel folosită ca instrument de comunicare politică. „Probabil că exprimarea acestei furii de către candidații populiști nu este chiar viziunea lor asupra lumii, însă este, cu siguranță, un instrument politic menit să le aducă vizibilitate și să le confere un statut de lider, cel mai capabil de a conduce poporul în vremuri de criză.”

Spre deosebire de un discurs democratic, care se constituie din premise optimiste și pacificatoare, discursul populist instigă, mai mult sau mai puțin, la anarhie. Totuși, cei care se lasă prinși în plasa acestor discursuri nu sînt neapărat anarhiști, ci mai degrabă oameni nemulțumiți, oameni triști, oameni cu probleme. Un propovăduitor al populismului știe că n-ar avea nici o putere și nici n-ar avea nici un interes să-și formeze armate din anarhiști, puterea sa venind din manipularea și exploatarea nemulțumirilor celor mulți. Nemulțumiri pe care, departe de a le rezolva, le zgîndăre, le întărîtă, le asmute unele contra altora. Le folosește, nu pentru, ci tocmai contra acelui popor pe care îl glorifică în discursuri. Însă, dacă ne plîngem că trăim într-o lume violentă, poate că ar trebui să ne uităm puțin și în oglindă, de vreme ce lumea sîntem noi.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.