Educație religioasă

Publicat în Dilema Veche nr. 941 din 21 – 27 aprilie 2022
Zizi și neantul jpeg

În copilărie nu știam ce se serbează de Paști. Știam că se vopsesc ouă roșii și chiar, mai tîrziu, că vine Iepurașul. Dar nu știam adevărata semnificație a sărbătorii. Educația mea religioasă era aproape egală cu zero pe atunci. Copilăria mea s-a desfășurat în România ceaușistă.

În familia noastră, pe atunci cel puțin, mai nimeni nu era religios. N-aș spune „credincios”, căci mama și bunica credeau, cum se zice, în felul lor. Dar bunicul meu, care era fiu de preot, nu credea. Cel puțin la nivel declarativ. Pentru că în practică era ceea ce azi s-ar numi „un bun creștin”: ajuta pe toată lumea și dădea – vine vorba, dar nu chiar – și cămașa de pe el. Dacă-l întrebai, însă, era ateu convins. La fel și tatăl meu. Care nu numai că ajunsese să trăiască aproaape ca un ascet, mulțumindu-se cu tot mai puțin și reducîndu-și la minimum contactele, chiar și vorbele, dar avea și un simț ieșit din comun al supranaturalului. Mitologia copilăriei mele e o dovadă a acestuia. La sfîrșitul vieții, păstrînd proporțiile, a trăit aproape ca un martir.

Dar asta nu însemna că era în vreun fel creștin practicant. Nu mergea la biserică sau mă ducea din motive estetice. Ca să văd cum arată și ce se-ntîmplă acolo. Mama credea în Dumnezeu, dar nu-mpărtășea credința ei cu mine. Nu țin minte să-mi fi vorbit vreodată despre asta. Bunica mea credea și ea, cu ea am mai mers la biserică să trec pe sub masă în Joia Mare, de pildă. Dar habar nu aveam de ce făceam asta, în afară de faptul că era destul de interesant, așteptam cu emoție să-mi vină rîndul și să nu ratez momentul, să nu-i încurc pe ceilalți din șirul care se formase la bisericuța noastră de pe Șoseaua Giurgiului, nu departe de Șura Mare. Bunica mea avea icoane pe pereții din camera ei de culcare, dintre care multe cu Maica Domnului. Știam cine e, dar numai atît. Simțeam că e ceva cu icoanele și cu crucile care le însoțeau, simțeam că sînt altfel și că toate contează, le respectam, în felul meu de copil, dar fără să știu ce și cum.

Prima brumă de educație religioasă a venit de la Oca, pe numele ei adevărat Elisabeta Roșca, mama nașei mele, care mi-a fost ca o a doua bunică (și despre care am mai scris). Ea venise din Cernăuți, avea origini poloneze și nemțești și era catolică. Locuia vizavi de bunicii mei și venea, cel puțin de cînd îmi amintesc eu, zilnic la ei. Apărea în bucătăria lor în fiecare dimineață și își beau cafeaua împreună. Bunicul meu făcea aceleași glume de-o viață cu ea, iar bunica mea îl apostrofa, în urma lor, mereu aproximativ la fel. Bărbatul Ocăi, Paul, murise în pușcăriile comuniste și ea trebuise să se angajeze muncitoare la Adesgo, fabrica din apropiere. Fata ei, Zoe, care-mi devenise mai tîrziu nașă, copilărise la bunicii mei, împreună cu mama și unchiul meu. Le fusese ca o soră.

Oca mă lua uneori la ea, în casa de vizavi. Bunica mea mereu era geloasă, mereu mă întreba la întoarcere ce-mi dăduse Oca să mănînc, cum făcuse carnea. Mîncarea era suprema probă și concurență. Mie-mi plăcea mult la Oca, pentru că era ca un loc misterios, diferit de familiarul meu. Deși era atît de aproape, era totuși altfel. Se schimbau întrucîtva regulile jocului. Mai întîi pentru că, așa cum am mai scris, Oca mă ducea uneori și la „Baba”, cuscra ei, o doamnă de familie, înțeleg, aristocrată sau ceva pe acolo, care plecase în străinătate și-i lăsase ei în grijă casa. Casa era într-o altă zonă, cea care, peste ani, avea să devină și a mea, dar evident că habar n-aveam pe atunci: zona Bd. Carol – Sf. Ștefan. Cînd ajungeam acolo, parcă treceam toate granițele și pășeam pe lumea cealaltă. Ceea ce într-un fel chiar așa a fost: pentru că nu doar „Baba” a emigrat în lumea „de dincolo”, ci, după ea, ca-n cîntecelul copilăriei, „The House that Jack Built”, și fiul ei Mircea, și nașa mea Zizi, care i-a devenit soție, și, după ea, Oca însăși.

Trecerea asta în lumi mai puțin previzibile făcea, cum spuneam, șederea la Oca mai palpitantă. Și la ea erau icoane, dar puțin diferite. Și acolo am făcut cunoștință cu alte personaje supranaturale: și anume cu îngerașii. Oca avea și așa ceva. Din tagma celor drăgălași, rubiconzi și, desigur, kitsch. Doar că pentru un copil de vîrstă preșcolară erau exact ce trebuia ca să-ți inducă un prim sentiment al sacrului, simplificînd, adecvat vîrstei. Miraculosul manifestat prin kitsch-ul drăgălaș se pare că a fost ce am putut duce pe atunci. Tot Oca m-a învățat „Înger, îngerașul meu”, cum s-o rostesc înainte de culcare și cum să mă-nchin. Cred că și bunica mea, Tincuța, făcuse niște încercări în sensul ăsta, dar Oca a fost mai eficientă. Nu știam mai multe decît de îngeraș și de un Dumnezeu atotputernic undeva, prin nori, dar pentru momentul respectiv mi-a fost de ajuns. Ceva din sentimentul sacrului și din cel al miraculosului s-a lipit și de mine. Ajutată fiind și de povestea moralizatoare cu Cristinel pe care Oca mi-o spunea înainte de culcare, pe care nu mi-o mai amintesc, dar știu că ideea era că acest băiețel era răsplătit – cum altfel? – pentru faptele lui bune.

Nici de la Oca n-am aflat exact ce se întîmplă de Paști. Dar măcar a pregătit terenul.

41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.
Zizi și neantul jpeg
Mare, trenuri și geamantane
Senzația pe care o am călătorind cu trenul nu poate fi înlocuită cu nici o alta: poate și pentru că ești cu atîția oameni în preajmă, într-o lume mobilă, o lume care o reface, în mic, pe cea mare din exterior.
p 24 D  Stanciu jpg
Cu ochii-n 3,14
Numeroasele avertismente de furtună ale RO-Alert de săptămîna trecută, unul emis chiar în timpul spectacolului Rigoletto, de la Opera Națională din București, cînd pe scenă se auzea replica „Furtuna e aproape”, au provocat un val de glume și ironii.
Zizi și neantul jpeg
Veri și obiceiuri
Am mai fost parte a unor vizite ca din Enigma Otiliei în care erai „servit” fix cu așa ceva: dulceață într-un mic castron transparent, una-două lingurițe, cel mai des de cireșe amare, și apă într-un pahar trainic.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?
Pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.
p 19 WC jpg
Ce valoare mai au simbolurile naționale?
Există în România o serie de simboluri naționale care sînt mai mult sau mai puțin cunoscute, însă cu siguranță extrem de puțin vizibile.
p 20 WC jpg
Adevărul în oglindă
Ghicitura poate fi înțeleasă nu atît ca limită, cît ca o condiție de posibilitate a cunoașterii.

HIstoria.ro

image
„Micile Rome” - Așezările coloniștilor romani în Dacia
După cucerire, teritoriul unei noi provincii era împărțit administrativ și guvernat după principiile dreptului roman. Elementele principale ale romanizării au fost armata, administrația, coloniștii, dreptul roman, veteranii și școlile create în provincii. Armata avea legături permanente cu autohtonii, unii dintre ei înrolându-se în trupă imediat după cucerire, în provinciile lor sau fiind trimiși în altele, chiar departe: trupe auxiliare formate din daci, imediat după cucerire, au fost trimise u
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.