În mulțime

Publicat în Dilema Veche nr. 944 din 12 – 18 mai 2022
Zizi și neantul jpeg

De cînd cu pandemia, ne-am învățat să ne ferim de mulțimi. Le-am evitat, de vreo doi ani încoace, cu conștiinciozitate. Le-am ocolit de la o considerabilă distanță. Am devenit solitari.

Acum a venit timpul să ne întoarcem, tiptil, în ele. Să ne bucurăm, iar și în sfîrșit, de prezența semenilor noștri. Înainte, pe vremea cînd chiar puteam să alegem, ne permiteam să cîrcotim: cînd era multă lume nu ne prea plăcea, voiam locuri izolate și pierdute-n sălbăticie. Nu simțeam nevoia să ne călcăm pe picioare și să ne sufle cineva-n ceafă.

Nici astăzi nu ne place să ne-nghesuim ori să ne sufocăm în mulțime. Dar cred, totuși, că după atîta izolare și-nsigurare, ne bucurăm să ne aflăm printre oamenei. Eu, cel puțin, am sentimentul ăsta. Mă bălăcesc în mulțimi ca-ntr-un lac prietenos și călduț. Știu, riscuri mai există încă, așa că încerc să mai păstrez distanța, pe cît se poate, și să mai port mască uneori, cînd chiar e cazul.

Altfel, cum spuneam, am redescoperit ceva ce altădată părea la îndemînă: și anume să te bucuri de apropierea semenilor tăi. Pe scurt, să te bucuri de oameni. Recent, m-am aventurat întîi timid, precum Bambi pe gheață, apoi cu tot mai multă încredere, în diverse mulțimi. Cea dintîi a fost de Înviere, la o biserică – așa s-a nimerit – din Otopeni. Era o biserică mare și venise în noaptea de Înviere puhoi de oameni, cum era și de așteptat. Dar am descoperit acolo, cu ocazia primei mele asemenea băi după mult timp, o mulțime ordonată și tăcută, cum de mult n-am mai văzut. Care a ascultat slujba și apoi predica într-o liniște peste așteptări. Pînă și retragerile din curtea bisericii au fost delicate. Și care au avut darul să-mi întărească încrederea în aglomerări umane.

O a doua mulțime în care am plonjat, mai puțin timid, a fost cea de la Mogoșoaia, de 1 Mai. Am ajuns acolo destul de devreme și am găsit o lume „perfectă”, dac-ar exista așa ceva. Dacă de Înviere m-a surprins sobrietatea adecvată momentului, aici m-a copleșit, din start, senzația de bucurie. Erau acolo, pe o iarbă verde-n ca-n filme, copii, părinți, bunici, căței... Erau scene ca desprinse din reclamele la suburbiile îndestulate ale anilor ’50. Doar că acolo, de obicei, puteai sesiza un aer fals, exagerat, un confort și o bucurie cumva induse, prea evidente. Aici nu. Lumea ieșise, în sfîrșit, liberă de restricții și de îngrijorări, într-un loc care întrunea mai toate standardele perfecțiunii clasice ale unui asemenea spațiu. Simțeai, în cei ce treceau pe lîngă tine, cum zburdă, pe dinăuntru și pe dinafară, zglobii și chiar fericți. La Mogoșoiaia, de 1 Mai, plutea un fel de fericire explicită, chiar prostească dacă există cu adevărat așa ceva, prin aerul înmiresmat. O fericire asemenea baloanelor uriașe de săpun, cît o minge adevărată sau și mai și, pe care niscaiva copii întreprinzători le scoteau prin pipele lor supradimensioante. Baloanele alea nu se spărgeau cu una, cu două, se mai rostogoleau un timp prin iarba tunsă periuță, sintetizînd, parcă, spiritul momentului. Ele și o cățelușă albă de rasă incertă și dimensiuni medii, simpatică, ba chiar frumoasă, care se tăvălea cu o voluptate înduioșătoare în iarba vîrstată de bănuți, gălbenele, clopoței și mai ales păpădii.

Prinzînd tot mai mult curaj, m-am aventurat, în cele din urmă, și în mulțimi de interior. Mi-am luat inima-n dinți și am pășit, cu un fior, recunosc, în cele din urmă într-un mall. Și nu într-o zi obișnuită, ci într-una în care stabilimentul găzduia chiar un eveniment: o expoziție de pisici. Poate pentru că mulți îmi împărtășeau dorința asta de baie de mulțime, venise un purcoi de oameni să vadă pisicile. Nu era însă o mulțime agresivă, care să-și dea coate și să-și dorească să ajungă undeva, la pisica cea mai cu moț, cu orice preț. Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz. Da, se-nghesuiau în fața cuștilor, dar puteai detecta, totuși, oarece timiditate în îmbulzeala lor. Era, oricît de absurd ar suna, un fel de armonie în aglomerarea umană și pisicească.

Căci nici pisicile nu erau atît de înspăimîntătoare cum mi le aminteam pe unele dintr-o expoziție de mai demult. Probabil că atunci dădusem ochii pentru prima dată cu niște rase neobișnuite și avusesem un șoc. Dar acum, cînd mai toate fuseseră întrucîtva procesate de mintea mea, nu m-au mai speriat nici pisicile uriașe, cît un cîine, nici cele fără păr, care, de data asta, mi s-au părut chiar simpatice. Cred că spiritul expoziției era cel mai bine reprezentat de o mîță uriașă, galben- portocalie, cu o blană și o-nfățișare ca de leu, în jurul căreia cei mai mulți se opriseră să caște gura: în timp ce atîtea perechi de ochi o țintuiau, ea se juca nepăsătoare cu stăpînul ei. În timpul jocului, cea mai mare distracție era să dărîme panoul pe care erau scrise numele ei și rasa.

În toate băile astea de mulțime am simțit dorința oamenilor de a se bălăci împreună. Am avut o senzație difuză de afecțiune și împărtășire. M-am bucurat, poate pentru prima dată explicit, de a fi un grăunte al unei umanități neostile, chiar prietenoase.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.