Un înger păzitor pentru fiecare – cum recuperăm anii ’90?

În anii ’90, mai ales spre finalul lor, cînd lumea începuse să se mai „occidentalizeze”, puteai întîlni, ca jurnalist, tot soiul de personaje interesante care astăzi nu știu dacă mai sînt accesibile. De pildă, pe vremea cînd lucram la o revistă cu pronunțate tente erotice care se vindea ca pîinea caldă, am cunoscut mai întîi un stripper, apoi un gigolo. Cu care m-am întîlnit pentru a scrie un reportaj.

Ne-am dat întîlnire la Universitate, la gura de metrou din faţă de la TNB. La telefon mi-a zis doar cîteva indicii după care aş fi putut să-l recunosc: înalt, cu părul lung şi negru, prins în coadă, îmbrăcat într-o geacă din piele, „genul latin lover dacă vrei, dar şi un pic spre macho...”. Am ajuns cu cîteva minute mai devreme şi m-am îndreptat spre cel mai frumos bărbat singur pe care l-am văzut acolo, aşezat pe treptele din piatră, fumînd apatic o ţigără şi privind visător în gol. N-am nimerit-o: tînărul pe care l-am abordat era doar un rocker obişnuit care aducea puţin cu Banderas, dar avea nasul teşit à la Bruce Willis, plus un lanţ gros, argintat, pe mînă. Mi-a zis că e vorba despre o confuzie, că el îşi aşteaptă prietena să meargă împreună la nu ştiu ce concert. Abia apoi l-am văzut și pe el; avea, într-adevăr, un păr negru, prins la spate într-o coadă minusculă, şi purta o geacă din piele, mesteca gumă şi îşi dezvelea dinţii foarte albi, ca într-o reclamă, iar eu, realizînd că este persoana respectivă, am rămas dezamăgită, mi s-a părut cam „cocalar”, dar poate că nu era genul meu...

„Te rog ca în articol să nu-mi dai numele adevărat... Hai să găsim un alt nume... Ce zici de Sly?” Am fost de acord, aşa că de acum încolo îi vom spune Sly. Motivul pentru care îşi ascundea identitatea: „Soţia mea e foarte geloasă, tot timpul mă întreabă de ce vin seara atît de tîrziu, iar eu îi zic «Afacerile mele, dragă!» şi nu mă crede... În fond, nu trăieşte şi ea din banii ăştia?!... Nu înţeleg, mă disperă pur şi simplu!”.

Am mers împreună cu Sly într-un bar, de pe lîngă Piaţa Sf. Gheorghe, unde se asculta muzică latino. O puştoaică zglobie în jur de şaisprezece ani, picoliţa, i-a adus un suc natural de fructe, iar mie o bere. Eram singurii clienţi. După prima gură de nectar, Sly şi-a început povestea. A fost sportiv de performanţă şi şi-a dorit să ajungă pe un podium foarte înalt, dar, în sport, ca să te promovezi, „nu-i vorba doar de talent, ci şi de relaţii pe care eu, unul, nu le-am avut...”. Părinţii n-au putut să-i ofere mai nimic din punct de vedere financiar, aşa că s-a văzut în situaţia de a se descurca singur. Cum a ajuns gigolo? (Deja micuţa picoliţă devenise atentă la discuţie.) „Totul a pornit de la dorinţa de a atinge un standard material pe care mi-l doream, dar şi de a avea ocazia de a cunoaşte persoane influente.” Îşi priveşte „profesia” ca pe o afacere şi, ca în orice afacere, contează „cît de mult şi cum îţi creşte cota”.

Cu timpul, Sly a devenit instructor de aerobic, maseur şi terapeut şi aşa a reuşit să stabilească mai multe contacte cu diverse femei, din medii diferite. „Multe dintre ele nu-şi doreau ca întîlnirea noastră, şedinţa de masaj, de exemplu, să se termine pur şi simplu, fără să existe nici un fel de relaţie între noi, aşa că trebuia să stabilim împreună cît de mult să trecem peste o anumită barieră şi, în funcţie de asta, mă şi plăteau...” Sly a început să fie recunoscut ca gigolo prin „recomandări” de genul: „Am fost cu un tip atît de macho aseară şi, totuşi, atît de finuţ şi de civilizat: n-a sărit pe mine, a făcut doar ce i-am zis... era chiar timid, aş putea spune!”. Aşa a început Sly să-şi formeze o clientelă fidelă. Acum are deja cliente destul de vechi care-l mai sună cîteodată şi-l întreabă: „Mai eşti în stare să-mi faci chestiile alea, ştii tu, pe care mi le-ai făcut atunci?”.  Cum adică să nu mai fie în stare?! Sly face în fiecare zi antrenament la sala de forţă, nu fumează, nu bea şi consumă diverse produse apicole, vitamine, proteine, Guarana, Aloe Vera şi yohimbină – un extract dintr-o plantă din America de Sud care măreşte în mod natural secreţia de testosteron. Spune: „Îmi place să arăt bine pentru mine ca persoană şi pentru respectul pe care îl am pentru corpul meu!”. Îşi scoate geaca de piele şi-mi arată muşchii care sînt bine conturaţi pe sub tricou, dar nu diferă prea mult faţă de cei ai tuturor puştanilor de 16-17 ani pentru care sala a devenit o obsesie cotidiană. Picoliţa e, în schimb, destul de impresionată.

„E adevărat, cu toate tratamentele astea şi cu toată viaţa mea sănătoasă, mi se mai întîmplă uneori, dacă femeia nu-mi place, să… înţelegi…”, recunoaşte Sly spăsit. Şi atunci? Apelează la imaginaţie, de exemplu îi place foarte mult Britney Spears şi îşi închipuie că face sex cu ea. Sau pînă şi femeia care-l plăteşte mai are cîteodată o mică contribuţie: „Orice bărbat poate deveni macho dacă partenera ştie ce vrea de la el”.

Sly a colindat vreo zece ţări occidentale unde, pe lîngă că a practicat meseria de gigolo, a participat şi la filmări pentru reclame la pastă de dinţi, blugi etc. „A fi gigolo este ceva foarte normal în ţările civilizate”, spune el. „Pentru femeile de acolo e ca şi cum ar merge la dentist sau la ginecolog. Te văd într-un bar, se apropie de tine şi-ţi zic: «I want to fuck you! How much?», după care are loc o mică negociere şi se ajunge la o înţelegere.”

La masă ni s-a alăturat deja picoliţa, o cheamă Cristina şi e fascinată să cunoască un gigolo în carne şi oase: „Io am văzut doar prin filme; nu credeam că aşa ceva se întîmplă de-adevăratelea”. Începe să pună şi ea întrebări: „Bine-bine, şi ce le faci la femeile alea care te plătesc?”. Sly începe să-i explice că el este în primul rînd un „domn de companie” care trebuie să însoţească diverse dame pe la manifestări publice gen recepţii, conferinţe, delegaţii etc. Tariful „de companie” este cuprins între o sută şi două sute de dolari. Pentru un astfel de însoţitor este foarte important să aibă cunoştinţe solide în toate domeniile, cum ar fi istorie, artă, politică, economie etc., căci „ea participă la diverse discuţii cu oamenii, iar eu nu pot să stau ca un mut, îmi exprim părerile, am diverse opinii”. Depinde doar de gigolo ca seara să nu se termine într-un mod mai mult sau mai puţin oficial. Pentru Sly, job-ul cel mai greu este să seducă femeia, ceea ce nu înseamnă neapărat să-i facă semne pe sub masă cu piciorul, ci s-o cucerească pur şi simplu, s-o farmece într-atît încît ea să-i şoptească la ureche „unde i-ar plăcea să fie atinsă şi cum”. Normal, se stabilesc şi tarifele, de la sex normal la cunnilingus, „69” etc. „Ce înseamnă «69»?”, întreabă Cristina, cu o inocenţă deloc prefăcută.

Sly spune că 70% din clientele sale sînt căsătorite şi apelează la un gigolo pentru că ori „vor să schimbe taurul”, fără vreo implicaţie emoţională, după care se reîntorc cuminţi la căminul conjugal, ori au probleme de natură sexuală în căsnicie şi hotărăsc, de comun acord cu soţul, să vină un „profesionist” care să le rezolve.

S-a făcut deja tîrziu în barul în care, de obicei, se asculta muzică latino (Cristina a dat de mult sonorul la minimum, iar alţi clienţi încă n-au apărut). Sly se autodefineşte, poetic, „îngerul păzitor al femeilor singure” şi mă întreabă dacă n-am cumva prietene care şi-ar dori un masaj „profesionist”, la domiciliu. Trebuie să plec. Sly mai comandă un suc natural şi-mi comunică că „mai am ceva de discutat între patru ochi cu domnişoara”. Cristina zîmbeşte, iar ceva din zîmbetul ei mă face să înţeleg că, probabil, a înţeles povestea lui Sly mai bine decît mine.