Oh salvie levănțică iasomie trandafir

Cosmin CIOTLOȘ
Publicat în Dilema Veche nr. 943 din 5 – 11 mai 2022
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg

Gîndul prim fusese acela de a schița, la dispariția lui Mircea Anghelescu (12 martie 1941– 22 aprilie 2022), ceea ce se cheamă un profil intelectual. Nu întru totul inutil, căci studiile lui sînt, multe dintre ele, inevitabile și prin urmare merită cunoscute. Dar scontata neutralitate a tonului venea de altundeva: dintr-o anume nevoie personală de anesteziere. Am ținut mult la profesorul Anghelescu, prea mult cît să nu fi primit, pe 22 aprilie, vestea ca pe una pur și simplu cumplită și nedreaptă, despre care e impudic să vorbești. Mai bine despre cărți, așadar. N-ar fi trebuit decît să-mi revăd o parte din cronici (îmi dau seama, am scris despre toate volumele lui recente, fie în România literară, fie în Timpul, cîndva, fie aici, în Dilema veche) și, pentru conformitate, să fac efortul de a privi altfel, de astă dată bilanțier și concluziv, observațiile mai vechi. S-a întîmplat, însă, ca tocmai în dimineața în care scriu aceste rînduri, să primesc pe Facebook o înștiințare a cărei involuntară inadecvare, de ordin tehnic, desigur, m-a tulburat: mi se sugera să-i urez „la mulți ani” Nadiei Anghelescu, soția profesorului, plecată și ea dintre noi în toamna trecută.

N-am să intru în vortexuri simbolice, dar episodul m-a trimis direct la un moment povestit de aceasta în memoriile ei publicate la Editura Polirom, Mic jurnal cu amintiri: „În anul al doilea, relația s-a mai consolidat, dar tot avea suișuri și coborîșuri. Eu îmi notam pe scurt într-un carnețel ce făceam în fiecare zi, și aveam pentru relațiile cu Mircea un limbaj secret: azi m-am simțit bine sau azi am fost supărată. Destul de des eram supărată, pentru că el nu-mi dădea mie toată atenția. Cu toate acestea, în scrisoarea adresată părinților în 26 mai 1960, dădeam socoteală astfel de ce făceam eu în București: în București e primăvară frumoasă, și am simțit primăvara asta poate mai mult ca niciodată. Am fost de cîteva ori în Parcul Stalin, care e locul ce-mi place cel mai mult din București. M-am împăcat definitiv cu Mircea și nu cred că o să ne mai certăm vreodată. Scepticii pot să rîdă, am să dovedesc însă că nu vorbesc prostii”.

Repet, n-am de gînd să cad în lecturi fantezist-simbolice și să invoc cine știe ce „sincronicități”. Dacă spontana convingere a unei studente de nici douăzeci de ani e fără-ndoială emoționantă pînă azi (cu atît mai mult cu cît, s-o spunem: a avut dreptate...), uluitor mi se pare că acest pasaj epistolar consună cu versurile, mult ulterioare, din probabil cel mai frumos poem al lui Virgil Mazilescu: „viață moarte viață moarte / pentru că ne-am despărțit de o mie de ori / pentru că ne-am despărțit de o mie două sute patruzeci / şi patru de ori / noi nu ne mai putem despărți niciodată niciodată // oh salvie levănțică iasomie trandafir”. Abia asta e amețitor: felul cum adevărurile simple ale inimii se înalță pînă în pragul marii poezii. Fără s-o știe, fără s-o intenționeze și, mai ales, fără să facă, numaidecît, caz de asta. Cum s-a întîmplat cu Neli și Dinu Pillat, cum s-a întîmplat cu Lyggia și Gellu Naum, cum se întîmplă... Au, aceste întîlniri miraculoase, ceva discret și delicat, o căldură aparte, așezată în pliuri, în anse, în paliere. Nu neapărat inaccesibilă, dar inaparentă la suprafață.

Nici pentru mine n-a fost evidentă decît cu timpul. La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“. Nu-i eram, oficial, student, dar, în anii facultății, obișnuiam să-mi „dublez” cursurile de literatură, mergînd și colo, și colo, adică și la seria mea, și la seria paralelă. Îi citisem deja cîteva cărți, așa că prezența lui mi s-a impus, ca să zic așa, din avanposturi: în termeni colocviali, știa carte. Emana siguranță, ferindu-se să facă, totuși, din asta un instrument al vanității. Dimpotrivă: nu doar postura, dar și timbrul lui inspirau o franchețe sportivă. Mai tîrziu abia aveam să aflu că fusese scrimer de performanță. Îi plăceau, așa mi se părea cel puțin, dintre pașoptiști, majorii: lui Heliade Rădulescu i-a consacrat o excelentă biografie și o ediție științifică absolut remarcabilă, chiar dacă selectivă; pe Filimon l-a editat, de asemenea, exemplar, la F.N.S.A. Extravaganță a vîrstei, probabil, eu mă dădeam în vînt după minori. Mai rău, după obscuri: Ioan Catina, C.D. Aricescu, Al. Pelimon, N. Crețeanu. Îmi închipuiam că-l voi deruta cu opțiunile mele și mă amuzam citînd ba din unul, ba din altul. Mă înșelam: nu mai puțin amuzat, dar înțelegător, patern aproape, îmi recomanda în pauze piste curioase pentru (chiar ăsta era cuvîntul) „bigudiurile” mele. I-am fost foarte îndatorat cînd, peste cîțiva ani, în lucrarea de absolvire, aveam să mă mișc dezinvolt printre sutele de referințe freatice ale Levantului lui Mircea Cărtărescu.

Particule fine

Adevărul adevărat e că de asemenea răscoliri chirurgicale, pe spații mici, nici profesorul Anghelescu nu era străin. Cu toată vocația lui sintetică, cu toată sobrietatea panoramărilor lui (vezi Preromantismul românesc, din 1971, vezi Literatura română și Orientul, din 1975, vezi Poarta neagră din 2013 sau Lîna de aur din 2015), Mircea Anghelescu n-a ratat niciodată ocazia de a descompune în particule fine amănuntul istorico-literar. Mi-amintesc, de exemplu, cum, într-o altminteri neutră Introducere în opera lui Gr. Alexandrescu (1973), în jumătate de pagină el explică de ce versul eminescian din Epigonii („descifrînd eternitatea în ruina unui an”) nu se referă, cum în mod tradițional s-a crezut (și anume: a crezut-o Anghel Demetriescu și a perpetuat-o E. Lovinescu), la poemul Anul 1840, ci la o altă elegie a aceluiași, Un ceas e de cînd anul trecu: „Căci știu eu viitorul... El nu poate să fie / Decît ca anu-acesta, ca anul cel trecut; / Bogat de chinuire, deșert de bucurie, / Pustiu, fără nădejde, sălbatec și tăcut”.

Mi-amintesc, iarăși, cît efort a investit pentru a o recupera, în peisajul istoric al epocii, pe adevărata Pena Corcodușa (o elegantă matroană, se pare, despre care corespondența lui Alecsandri dă seama într-un rînd) din țesătura Crailor de Curtea-Veche. Astfel, în februarie 1858, de la Nisa, I. Bălăceanu îi scria poetului Doinelor și lăcrămioarelor: „Îmi ceri adrese ale unor femei de măritat. Cunoscîndu-ți natura esențialmente vagabondă și necrezînd nici o vorbă din pretinsele tale mîncărimi matrimoniale, eu îți trimit adresele a două cunoscute tîrfe: 1. Madam Pena, strada Sf. Spiridon, lîngă colegiu; Madam Draga, lîngă intrarea principală în Cișmigiu, str. Știrbei-Vodă”. În aceeași carte din 1988, Textul și realitatea, Mircea Anghelescu mai repară nu una, ci două inadvertențe perpetuate zglobiu de exegeza noastră. Ambele, referitoare la minusculul (în toate sensurile) Daniil Scavinschi, și el citat în Epigonii. Legenda curentă, pusă în circulație de C. Negruzzi („Un poet necunoscut”), face din Scavinschi un ipohondru melancolic, care, tocmai de teama bolilor, se tratează după ureche cu mercur și care, firesc, își găsește în felul acesta sfîrșitul. Ce constată Anghelescu cercetînd Arhivele Naționale e, întîi, că omul nostru avea o solidă educație medicală și că, în al doilea rînd, el chiar era suferind de boli cît se poate de reale, nicidecum închipuite.

Același Negruzzi e la originea unei alte confuzii, de astă dată interpretative. E vorba despre poemul Călătoria dumnealui Hatmanului Constantin Paladi la Feredeile Borsăcului, pe care autorul Păcatelor tinereților îl reproduce fragmentar, fără măcar vreun disclaimer editorial, ceea ce face ca Aron Pumnul să-l preia ca atare în Lepturariul său, iar Eminescu (și, după el, toți istoricii literaturii, pînă la Călinescu, inclusiv) să-l comenteze trunchiat și anapoda. Căci, departe de a fi o meditație bucolică sub tegmine fagi, Călătoria... e un poem de-a dreptul goliardic: scăldat în vin și garnisit cu dezmierdări lubrice. Stimulat de observațiile esențiale ale lui Mircea Anghelescu, am documentat, nu demult, contextul într-un articol apărut în revista Transilvania. Dau, spre ilustrare, cîteva versuri din partea inițială, rămasă în manuscris vreme de două veacuri: „lar mai vîrtos pătimașul de lumeasca neputinţă, / Ce face pre om în lume o netrebnică ființă, / Ce-i răpește bărbăţia, tot ce-i mai plăcut sîmţirii / Pre care razimă toată harmoniia însoţîrii, / Și mai mult acesta încă acolo să norocește / Căci vrednicia pierdută înzăcit o dobîndește”.

Aș mai adăuga, între numeroasele astfel de bijuterii revelate de Mircea Anghelescu (inclusiv în recenta și, din păcate, pentru totdeauna neterminata O istorie descriptivă a literaturii române, din care-a apărut un prim volum cît se poate de ofertant), un remarcabil studiu despre D. Bolintineanu, cel din Conrad, privit, în sfîrșit, și altfel decît ca o sursă incontinentă de viziuni exotic colorate: și anume, ținînd cont de adnotările pe care poetul însuși a simțit nevoia să le plaseze la finalul poemului său. E ceea ce face din romantismul altminteri flanant al imaginilor o a doua (măcar prin intuiție tehnică și printr-un parfum de bibliografie) Țiganiadă: „Ce este cu totul neașteptat pentru cel care are răbdare să intre puțin în laboratorul acestui poet agitat, nedrept cu propria sa poezie, este să descopere dedesubturile, urzeala acestei țesături care este poemul Conrad, în care «notele esplicative» trebuie să fie citite cu aceeași deschidere ca și versurile și a cărui viziune se sprijină pe o bibliografie impresionantă. Se știe că în ultimele sale luni de viață poetul își pusese la loterie biblioteca pentru a avea cu ce plăti spitalul, dar n-am văzut nici o referință la o listă a celor o sută și unu titluri care o compuneau și le putem regăsi pentru a afla cam ce citea sau măcar răsfoia Bolintineanu pentru a se documenta în acest scop, cărți pe care începuse să le cumpere probabil cînd era încă proaspăt venit la Paris”.

Înainte de a vorbi, deci, despre profesionalismul cercetării, despre sobrietatea tonului, despre amploarea documentării, despre erudiția fără parapon și despre vocația mentoratului (fără doar și poate reale, în ce-l privește) s-ar cuveni să trecem prin aceste observații stabile, sigure, inefasabile pe care profesorul Anghelescu ni le-a lăsat. Căci dacă primele pot fi invocate și demagogic, acum, la despărțire, celelalte rămîn și vorbesc de la sine.

Pe https://starcast.ro/podcasturi/all-you-can-read puteți asculta, în arhiva emisiunii All You Can Read, un dialog între Mircea Anghelescu și Marius Chivu înregistrat în martie 2019.

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Cenaclul de Luni. Viața și opera, Pandora M, 2021.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (II)
Dar poate că mai mult decît plimbarea în sine conta acel „împreună”.
p 19 jpg
Cultul virginității
Ideea că virginitatea fizică atestă puritatea și inocența depășește granițele religioase, devenind un construct social și ipocrit prin care unei femei i se anulează calitățile morale în favoarea celor fizice, ajungînd să fie prețuită mai degrabă integritatea trupului decît mintea și sufletul.
p 20 San Filippo Neri WC jpg
Despre creștinism și veselie
Multe dintre textele clasice ale creștinismului dovedesc o relație încordată pe care Sfinții Părinți o întrețineau cu rîsul.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Migdalul lui Origen
Editat, tradus, redescoperit în bogăția și autenticitatea sa în ultimul secol, Origen revine de fiecare dată în atenția cititorilor cu o înnoită putere de atracție.
Zizi și neantul jpeg
Dacia roșie
Era o oază, într-o vreme în care lucrurile se degradau pe zi ce trecea: la cantina de acolo se putea mînca bine și ieftin, ba chiar și cumpărai una-alta pentru acasă, uneori.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
La Galați, o candidată a fost surprinsă în timp ce încerca să fraudeze examenul de bacalaureat cu un pix-telefon. Avea 45 de ani și era absolventă a unui liceu particular, la frecvenţă redusă.
41580801101 373a7ea5c2 c jpg
Oamenii fac orașele
Paradigmei moderniste de producție a noilor cartiere, Jacobs îi opune observația directă și studiul la firul ierbii, sau la bordura trotuarului, a vieții urbane.
Zizi și neantul jpeg
Roți și vremuri
Trebuia să mănînci nu știu cîți ani numai iaurt și să economisești, să pui bani la CEC ca să-ți poți cumpăra o Dacie.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Aix-Les-Bains și tinerii francezi de 70 de ani (I)
În Aix zilele de vară se mișcă în ritm de melc, par nesfîrșite, exact ca acelea din vacanțele copilăriei.
E cool să postești jpeg
Tastatura sau creionul?
Este un avantaj real acest transfer al informațiilor direct pe dispozitivele elevilor?
p 20 WC jpg
Religiile manevrate de dictatori
Sîntem înconjuraţi de spaţii unde religia e folosită în beneficiul unor regimuri antiliberale: Rusia lui Putin, Turcia lui Erdogan, Ungaria lui Orbán.
Theodor Pallady jpeg
Discretul eroism al moderației
Nu prea cunoaștem opera românilor americani, iar numele care circulă simultan în cele două culturi provin cu precădere din zona umanistică.
p 23 Lea Rasovszky, Bubblegun of Sweet Surrender (Soft War) I  Codre jpg
„Războiul este doar «eu» și nici un pic «tu»” – artiștii și galeriile în timp de război
„Un fel de așteptare epuizantă la capătul căreia sperăm să fie pace.”
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
După ce, cu o săptămînă în urmă, doi lei au încercat zadarnic să evadeze din grădina zoologică din Rădăuți, un șarpe mai norocos a pătruns în Spitalul Orășenesc din Balș.
Zizi și neantul jpeg
Mare, pofte, necuprins
Tocmai ăsta era hazul vacanței: împletirea ciudată de pofte concrete și visări abstracte. Figurau, cu toatele, într-un meniu pestriț și cu pretenții.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Vacanțe de altădată
Nu pot vedea mai multe, însă sînt convinsă că au și bomboane străine sau ciocolată, poate că au și gume cu surprize.
E cool să postești jpeg
S-o fi supărat pe mine?
Ca să nu „supere” această societate, foarte multe femei ajung să fie prizoniere ale unor prejudecăți pe care și le autoinduc, perpetuîndu-le, uitînd de cele mai multe ori de ele însele.
p 20 Sf  Augustin WC jpg
De ce scandalizează creștinismul?
Scandalul creștinismului stă așadar în neverosimilul lui. Însuși Dumnezeu vorbește, dar nu o face ca un stăpîn.
setea de absolut convorbiri cu christian chabanis jpg
Setea de absolut
Atunci cînd am întrevăzut cîteva adevăruri esențiale este dureros să simțim că, în măsura în care vrem să le comunicăm oamenilor, ele capătă limitele noastre, impuritățile noastre, degradîndu-se în funcție de acest aliaj.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
O femeie din București a fost pusă sub control judiciar, fiind bănuită de săvîrșirea infracțiunii de înșelăciune prin vrăjitorie.
Edgar Allan Poe, circa 1849, restored, squared off jpg
Prăbușirea casei Usher
Una dintre cele mai emoționante descrieri de arhitectură din literatura universală este tabloul creionat de Edgar Allan Poe în debutul nuvelei „Prăbușirea casei Usher”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Cum e să pleci în vacanță bolnav și complet epuizat
N-am mai fost într-o vacanță parțial din cauza pandemiei, însă mai mult din cauza faptului că nu mi-am mai permis o vacanță.
p 20 Ierusalim, Muntele Templului WC jpg
Loc disputat
De curînd, la Ierusalim au izbucnit din nou – dar cînd au încetat? – tensiunile pe esplanada Cupolei Stîncii.
Theodor Pallady jpeg
Scurtă oprire în biblioteca perfectă
Cel mai adesea afli despre autorii de cărți din cărțile altor autori: circulația bibliografică prin notele de subsol asigură ventilația academică din care se compune tradiția intelectuală a oricărei societăți moderne.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.