⬆
Societate
Pagina 116
Niciodată acasă
Elena a absolvit, înainte de 1989, Liceul pedagogic. A lucrat un an la o casă de copii, după care a intrat la Facultatea de limbi clasice. După ce a absolvit-o (după Revoluţie), cu note excepţionale, s-a angajat suplinitoare la o şcoală din periferia Bucureştiului.
Cum citim
Am întotdeauna o carte cu mine. Iar cititul în metrou mi se pare cel mai incomod. Dacă nu ai un loc de stat jos, cea mai bună variantă e cea în care stai rezemat în nişele acelea de lîngă uşi. Ai stabilitate, ţii cartea cu amîndouă mîinile şi sînt puţine şanse ca cineva să-ţi tot citească peste umăr.
Vrajbe politice şi personale
Îmi aduc aminte, cu claritate, de perioada Pieţei Universităţii: eram studentă şi locuiam cu chirie într-un demisol. Vecinul meu era un domn care studiase, pînă în ’89, la Academia „Ştefan Gheorghiu“: un băiat de la ţară ce visa să ajungă prim-secretar – de judeţ sau de sector.
O broască Atra
S-a stricat broasca Atra. La o uşă de bani mulţi. Şi eu m-am chinuit. Şi chiriaşii s-au chinuit. Şi eu m-am hotărît să schimb uşa. Nu mai suportam broasca, uşa, casa, chiriaşii. Şi merg la Bricolage, unde mi s-a părut că-i cea mai ieftină uşă. 3 milioane juma plus încă un milion juma montajul. Cinci milioane.
Mantou cu carne de crab la abur
Mantou, numit şi „pîine chinezească fiartă la abur“, reprezintă – alături de colţunaşi, ravioli, piroşte, pelmeni sau găluşte – unul dintre cele mai răspîndite moduri de a găti aluatul, umplut sau nu, prin fierbere în apă sau la aburi. Varianta cea mai apropiată geografic de Europa, care încă aminteşte, prin nume, de originea chinezească, sînt colţunaşii turceşti mantî.
Neajunsurile democraţiei
Una dintre obsesiile sociologilor şi, în general, a realizatorilor de sondaje de la noi este aceea de a ne întreba dacă sîntem mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara. Răspunsul este acelaşi de fiecare dată. Cu o constanţă enervantă şi în procente mari, populaţia îşi manifestă dezacordul pentru ceea ce se întîmplă în jurul său.
O cafea dedicată dilematicilor
Născut în 1944 în timpul bombardamentelor, Gheorghe Florescu a avut primul contact cu cafeaua la vîrsta de şapte ani. În Dudeştiul copilăriei a întîlnit un armean, chiriaşul naşului său, care prăjea cafea. În memoriile sale, Confesiunile unui cafegiu, Gheorghe Florescu povesteşte evenimentele care i-au marcat existenţa şi l-au ajutat să meargă mai departe pe drumul cafelei.
Legitimitatea prin ură
Referendumul are nu un cîştigător, ci doi. Înapoi la Cotroceni, Traian Băsescu îi consideră pe alegătorii absenţi susţinătorii săi politici, care au refuzat „lovitura de stat“. USL se sprijină pe cei peste opt milioane de votanţi pentru demitere pentru a spune că referendumul a fost „practic“ cîştigat. Problema e: ce ne facem cu atîta victorie?
Top 5 cele mai inspirate reclame
Săptămîna trecută, făceam un top al stupidităţii publicitare din spoturile care pot fi văzute în perioada aceasta la televizor. Mi se pare corect să vorbesc, totuşi, şi despre reclamele bune.
În faţa şi în spatele calculatorului
Cu Ionuţ m-am întîlnit între un concurs pe care tînărul l-a avut în Statele Unite şi altul în Europa. Îl văzusem la televizor şi credeam că l-aş recunoaşte din prima. Nici vorbă. Eu intram în liceul la care învaţă, el ieşea să mă aştepte, aşa că am trecut senini unul pe lîngă celălalt.
Cu ochii-n 3,14
În ţara asta condusă de un prim-ministru plagiator, s-a trecut cu uşurinţă, cred, peste replica înciudată a unui tînăr, surprinsă de o cameră de filmat imediat după afişarea rezultatelor de la Bac: „În ţara asta nici cu bani nu mai poţi lua Bac-ul!“. (M. C.)
Pe un banner electoral scria: „România, hai la referendum. Băsescu, hai, la revedere“. Să fi fost pro sau contra demiterii? (S. G.)
De ce am ajuns (iar) la referendum?
Relativ recent, după moartea regretatului acad. Florin Constantiniu, numai ce primesc un telefon de la distinsa dnă Georgeta Dimisianu, redactor-şef al revistei Istorie şi civilizaţie. În paranteză fie spus, dna Dimisianu e printre oamenii cărora le poţi răspunde la telefon cu inima uşoară: e incapabilă să dea veşti rele.
Poveşti aiuritoare de iubire (II)
Mai întîi fu Relu, bărbatul acela frumos, frumos... cu ochii albaştri ca marea şi rîsul sănătos şi molipsitor. L-a cunoscut într-o zi fierbinte de iunie, cînd trebuia să ajungă la examene. Făcea autostopul, la marginea satului, satul ăla pustiu pe unde nu treceau decît vîntul şi ţiganii, din cînd în cînd, cu ochii după ciordeală, în rest nimeni, nimeni...
Dai în mine, dai în fabrici şi uzine!
Privind în urmă la cele întîmplate în ultimele săptămîni, vestea că 44% dintre tinerii ţării au luat bacalaureatul nu mai este o veste chiar aşa de proastă. Dimpotrivă: avînd de rezolvat subiecte stranii şi inutile, cu un sistem de învăţămînt apăsat de ineficienţă şi delăsare, tinerii patriei s-au descurcat chiar onorabil.
Bătălia prosoapelor
Vreo patru-cinci femei stau în balcoane, aplecate peste balustradă. Jos, la piscina micului hotel, cei patru-cinci soţi ai femeilor din balcoane se rotesc hăbăuci printre şezlonguri şi umbrele. „La stînga, la stînga, lîngă palmierul ăla!“, ţipă o englezoaică. Bărbatu-său se duce spre stînga, dar ratează locul cu pricina.
Turism de tarabă
De cînd eram mică, mama a hotărît să mă ducă în vacanţă altfel decît pe ceilalţi copii: şi anume după începerea şcolii, cînd toţi îşi vedeau cuminţi de lecţii. Atunci găseam locuri, atunci era mai puţină lume pe stradă, la masă.
Pepenele la un leu kilu’
E vremea pepenelui. Un pic ’naintea Sfîntei Marii mari şi pînă la a mică. După aia s-a dus, se îneacă, se duce, se rostogoleşte. Nu ne mai pasă de el. Mi-e teamă de pepene. Cum mi-e teamă, vai, de tot ce-i legumă şi se face mai devreme pe piaţă, decît în pămînt. Prefabricatul.
Serviciul en ambigu
Gastronomia clasică distinge între două mari stiluri şi tehnici de a-i servi pe oaspeţi şi de a aduce bucatele la masă: à la française şi à la russe. Cel mai vechi dintre ele este serviciul à la française, în care toate bucatele sînt aşternute pe masă de la bun început şi fiecare oaspete se deplasează şi îşi ia ce şi cît pofteşte. E ceea ce s-ar numi astăzi stilul „bufet“.
Partea plină a paharului
Înainte de toate, şansa intelectualilor merituoşi şi respectabili de a se redescoperi laolaltă, de a respira acelaşi aer, de a abandona dialectele diverselor „bresle“ şi „orientări“ în beneficiul unei coerente limbi comune, de a se reuni, cu toţii, într-o simbolică piaţă universitară, spaţiu al mesajului articulat de un suflu fratern.
Sulina - aceeaşi mare, un loc diferit
De multă vreme îmi doream să ajung la Sulina, însă am tot amînat această călătorie spre „capătul lumii“, de fapt, spre capătul cel mai estic al ţării şi, mai nou, al Uniunii Europene. La Sulina nu poţi să mergi pe fugă, doar două-trei zile, ca la Vama Veche, sau poţi, dar e păcat, căci ai nevoie de ceva timp ca să intri în ritmul locului şi să simţi cu adevărat că eşti de acolo.
Crin Antonescu
Doamnelor şi domnilor, faceţi loc: în această săptămînă crucială şi fierbinte, în care, de fapt, nu se întîmplă nimic, intră în scenă posibilul beneficiar al referendumului, interimarul preşedinte, potenţialul stăpîn al destinelor noastre, ale tuturor. Crin Antonescu, căci despre el e vorba, se află la un pas de poziţia numărul 1 în stat sau de a fi luat în serios.
Top 5 cele mai stupide reclame
Rexona a inventat femeia cu clopoţei. Nu, clopoţeii nu indică enervarea sau iminenţa atacului, ci faptul că femeile dau din mînă. Un spot TV care promovează un deodorant ne spune că s-a făcut un experiment pentru a evidenţia de cîte ori se mişcă o femeie într-o zi. Prin urmare, unor nefericite li s-a pus o brăţară cu zurgălăi la mînă.
Cum se schimbă „sistemul"
Pe 14 iunie, anul acesta, chiar de Ziua mondială dedicată donatorului de sînge, Centrul de Transfuzii Bucureşti a fost renovat. În 60 de ani, de la înfiinţarea sa, a fost prima renovare serioasă. Ce înseamnă acest lucru şi cine sînt cei care s-au prins în hora ambiţioasă a schimbării sistemului?
Cu ochii-n 3,14
M-am trezit într-o dimineaţă, am accesat site-ul capital.ro şi am dat peste următorul titlu: „Patriarhia Română, profit mai mare decît McDonald’s România“. Pentru cine mai avea dubii că spiritul e mai presus de hrană. (P. M.)
Nasul omului n-o fi la fel de sensibil precum nasul cîinelui, dar tot îşi poate aminti cca 50.000 de mirosuri diferite. Un motiv suficient de bun ca să umbli cu el pe sus. (M. C.)
Referendumul, Epoca Luminilor şi puţulica unui musulman
În cursul lunii iunie a.c., în Germania, în oraşul Köln (sau Cologne, pentru cei ce iubesc apa de colonie No 4711), s-a petrecut următoarea întîmplare: o familie de religie islamică a dorit să opereze asupra micului lor fiu (relativ) nou-născut o circumcizie;
Poveşti aiuritoare de iubire
S-a trezit scăldată de soarele cald al primei zile de toamnă. Privi în jur cu mulţumire. Totul era atît de perfect că părea ireal: draperiile prinse în ciucurii lor, cearşafurile de damasc, bine apretate şi foşnitoare la atingere, culoarea covoarelor, calitatea bibelourilor, alinierea paharelor în vitrinele bine şterse de praf, cărţile aranjate de pe rafturi…
Meseria, brăţară de tinichea
Rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta, ca şi cele de anul trecut, au lăsat în urmă doar vociferări inutile, mari promisiuni pentru viitor şi mari reproşuri adresate guvernărilor anterioare. Soluţii, proiecte, programe – nici vorbă.
Tanti Maria
Să ştiţi că sînt un soi de administrator al clădirii în care locuiesc. Adică am fost desemnată, fără drept de refuz, să strîng banii pentru factura de apă. Domnul în vîrstă care venea o dată pe lună să ne aducă scrise sumele datorate pe diverse bucăţele de hîrtie s-a mutat. M-au înscăunat pe mine regină absolută a apometrelor.
Rutine şi fericiri (anti)bovarice
Cînd ai mult de lucru acasă, treci prin cîteva faze, mereu aceleaşi, dar pentru care niciodată nu te simţi destul de pregătit. Întîi, trăieşti un sentiment de imensă libertate, ţi se pare că ai tot timpul din lume şi poţi face absolut ce vrei. Eşti propriul tău stăpîn, îţi stabileşti propriul program.
Sinaia. Parcarea cu ora
Să zicem că-i bine că nu se mai parchează brambura şi că ţi se ridică maşina. Dar care-s locurile oferite pentru parcare în mod real? Unul este cu zece lei pe oră. Altul cu trei lei cincizeci. Altul cu cinci lei ora. În Bucureşti, un leu jumătate. Depinde cum ţi-o iei, cum ţi-o trag băieţii! N-ai voie să parchezi, dar nici n-ai unde să parchezi.
Desfiinţarea legii
Adam Michnik amintea că, în Polonia, rezistenţa anticomunistă i-a adus aproape pe unii membri ai Bisericii şi ai intelighenţiei laice. Oameni care în genere nu aveau preocupări şi stiluri de gîndire similare au descoperit că îi uneşte totuşi ceva fundamental: fidelitatea faţă de valori ale civilizaţiei europene, un umanism care poate îmbina adeziunea religioasă şi adeziunea laică.
Crabi la borhot
O tehnică aparte de preparare în bucătăria chineză este fermentarea alimentelor în borhotul rămas după distilarea alcoolului de sorg, mei sau orez. Iată una dintre cele mai apreciate reţete de acest fel: spălaţi în apă curgătoare o duzină de crabi şi înfăşuraţi-i apoi strîns, cu fire de pai.
Rio + 20: sîntem pe cont propriu
În 2009, am fost la Copenhaga pentru a scrie despre conferinţa de la care se spera atunci că pune bazele unui acord internaţional care să menţină încălzirea globală în limite ce nu vor aduce transformări catastrofice (celebrul „mai puţin de 2 grade Celsius“). Atunci a existat o speranţă reală, s-a negociat pînă în ultima clipă şi s-a eşuat.
Extensii virtuale
În weekendul care a trecut, m-am nimerit producător de locaţie la un reality show aflat în stadiul incipient, pe care o să-l vedeţi pe un post de lifestyle, dacă totul se desfăşoară conform planului. Protagonista butona pe iPhone ori de cîte ori avea răgaz. E o banalitate? Ca gest cotidian, sigur că da. Dar în gest e ceva mai ascuns.
Ţara păduchilor din frunte
Mult timp, expresia „iese ca păduchele în frunte“ a fost pentru mine destul de obscură. Poate pentru că nu m-am procopsit niciodată cu drăgălaşii paraziţi şi prin urmare nu le cunosc obiceiurile. Cu vremea însă, viaţa din ţărişoara noastră mi-a dezvăluit înţelesurile profunde ale acestei ziceri.
Fîntîna de la Universitate şi rîvna gospodărească
„Igienizarea“ spaţiului din jurul fîntînii de la Universitate se înscrie în aceeaşi logică a lui „Să facem să fie frumos“! Or, ce valoare estetică poate avea acest banal bazin din beton placat cu travertin? Ce argument poate explica păstrarea sa în forma actuală?
Cu ochii-n 3,14
Eu zic că ar trebui scos de pe peretele Spitalului de Urgenţă Floreasca panoul acela de „autopromo“, căci într-un loc de o asemenea gravitate nu poţi să ţii rime puerile ca astea: „Totdeauna şi tuturor gata pentru ajutor“. (M. V.)
Titlu pe un site de ştiri: „Ce semnale îţi pot face poliţiştii rutieri în trafic? Află-le semnificaţia!“. Oare poliţiştii rutieri or fi aflat semnificaţia semnelor făcute de şoferi? (M. M.)
Fericirea şi suferinţa partizanilor lui Băsescu
Am zărit-o repede, în îngrămădeala de acolo, dar o vreme n-am făcut nici gest şi nici mişcare spre ea – nimic în stare să-mi trădeze interesul. Nimeni nu e abil la 17 ani – şi nici eu, cu siguranţă, nu eram. În ceea ce-o priveşte, era frumuşică foc – şi, de veţi citi pînă la capăt, veţi afla că o chema Marcela, că avea părul lung, că mi-a atras atenţia imediat.
Obişnuinţele capului plecat
Mă aflu în Franţa de vreo patru luni. Şi pe aici au fost alegeri, şi legislative, şi prezidenţiale, şi dezbateri, şi dispute, dar au lipsit înverşunarea şi vehemenţa. Cetăţenii obişnuiţi îşi văd de treburile lor, de viaţa calmă şi ferice în care statul este colaborator şi susţinător. Exagerările politice, sau academice, româneşti nu interesează pe nimeni.
Copiii de azi ştiu tot
Bătălia adulţilor cu Internetul şi cu mass-media pare a fi pierdută: copiii noştri sînt la un click distanţă de orice informaţie pe care şi-o doresc şi de orice dialog pe care vor să-l înfiripe. Reţelele de socializare sînt mai tari decît orice întîlnire în parc sau la film, referatele în format electronic stau la îndemîna oricărui elev necăjit de tema la istorie sau geografie.
Suprema îndrăzneală
Suprema îndrăzneală Stă în faţa laptopului şi bea a doua cafea dintr-o cană pîntecoasă primită de la tipii de la Google. Cana reproduce sigla lui Chrome. Grăsană, cu inserţii oblice de culoare galbenă, roşie, verde. Pe fundul ei, în interior, un cerc albastru. Google Chrome.
Patriotism
Am mai scris că, atunci cînd eram mică, şi stăteam, ca mai toată lumea, la bloc, am înţeles un lucru important pentru supravieţuirea unui cetăţean din Republica Socialistă România de atunci: şi anume că trebuie „să fim patrioţi în bloc“. Evident, chestia asta însemna să nu vorbim prostii împotriva sistemului atît de tare încît să te audă vecinii sau securiştii.
Sărăcia lucie
Locuiesc destul de în centrul Bucureştiului. Zece minute pînă la Unirii. Douăzeci de minute cu autobuzul pînă la Piaţa Romană. Nimica toată. Lîngă Primărie, adică e ordine şi calm pe străzi. Locatari? Deja nu mai cunosc pe aproape nimeni. Şi zilele trecute am simţit adierea sărăciei lucii, a mizeriei, a decăderii.
Ceapă verde în sos de taro prăjit
Cojiţi şi spălaţi în apă rece cîţiva muguri de taro (nu tuberculii plantei, folosiţi îndeobşte). Tăiaţi-i în felii şi prăjiţi-i în două uncii de untură fierbinte. Amestecaţi bine. Adăugaţi apoi o uncie de sare şi o legătură de ceapă verde, tocată mărunt. Acoperiţi şi lăsaţi să fiarbă la foc mic pînă e gata, mai precis, pînă cînd totul devine o pastă omogenă.
SUA, sistemul sanitar şi sănătatea globală
A studiat la Harvard şi Berkley şi are un doctorat în ştiinţe. Laurie Garrett, scriitoare şi analist politic, este singura jurnalistă laureată a tuturor celor trei mari premii pentru jurnalism: Peabody, Polk (de două ori) şi Pulitzer - primit în 1996, în urma relatărilor despre epidemia Ebola din Zair.
Fuga de Popescu
Cînd cu suspendarea, ochii fioroşi au scrutat din nou conştiinţa telespectatorului. De astă dată, din spatele unor ochelari de culoarea semnalizatorului, în formă de elitre. Cristian Tudor Popescu s-a întors la vocaţia principală, de personalitate TV, într-o nouă deghizare.
Mase de manevră
Evenimentele de pe scena politică din ultima vreme au transformat populaţia României în două armate de activişti politici. Ambele clamează că luptă pentru binele ţării şi pentru apărarea democraţiei. Pentru unii, duşmanul este „tiranul Traian Băsescu“ şi ţopăie de bucurie că, iată, poporul îl dă jos prin reprezentanţii săi din Parlament.
Trandafirii conduc detaşat
În ultimii ani, plimbîndu-mă prin florării şi uitîndu-mă pe Internet, constat că lucrurile s-au schimbat radical în domeniu: există aranjamente spectaculoase, cu plante la care nici cu gîndul n-am gîndit... De aceea i-am întrebat pe doi reprezentanţi ai breslei ce se mai întîmplă în lumea florilor.
Cu ochii-n 3,14
Pe stîlpi, nişte afişe: „Cea mai mare expoziţie cu dinozauri în mişcare robotizaţi din Europa“. În ziua de azi, pare aproape un pamflet. (D. S.)
Săptămîna trecută, dar în 1902, nişte cercetători nemţi au izolat acidul barbituric ce a stat la baza somniferelor. Nu e încă tîrziu să celebrăm această reuşită de acum fix 110 ani cu o insomnie bine calculată. (M. C.)
Plagiatul, Duran Duran şi Nicolae Ceauşescu
Cînd mă gîndesc la Nicolae Ceauşescu mă încearcă – de la o vreme – un sentiment de milă, şi acest lucru are directă legătură cu vara lui 1983. Pentru mine a fost o vară foarte frumoasă: tocmai dădusem examenul treptei a II-a la liceul meu de filologie-istorie, după care m-am dedat unei lungi vacanţe – ceea ce, la 16 ani, nu e tocmai greu.