De ce am ajuns (iar) la referendum?

Publicat în Dilema Veche nr. 441 din 26 iulie - 1 august 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Relativ recent, după moartea regretatului acad. Florin Constantiniu, numai ce primesc un telefon de la distinsa dnă Georgeta Dimisianu, redactor-şef al revistei Istorie şi civilizaţie. În paranteză fie spus, dna Dimisianu e printre oamenii cărora le poţi răspunde la telefon cu inima uşoară: e incapabilă să dea veşti rele. Oamenii aceştia (la fel era şi B. Elvin, de exemplu) trebuie preţuiţi şi ocrotiţi (poate chiar s-ar putea da o lege în acest sens!) – pentru că există şi din ceilalţi, cu duiumul! Sînt convins că ştiţi, onorabili cititori, la ce mă refer: există oameni cărora, după un timp, te temi să le mai spui „alo“ – parcă trag după ei veştile rele şi parcă au şi un plaisir caché să ţi le toarne-n urechi taman cînd ţi-e lumea mai dragă. Cum spuneam, dna Dimisianu nu este printre cei din urmă – şi cu asta am închis paranteza.

N-o mai lungesc: distinsa doamnă şi distinsele sale colege & colegi de redacţie chiar aduceau o veste bună – îmi propuneau să scriu de acum înainte editorialul lunarului pe care îl păstoresc (onorabilă sarcină de care se achitase pînă de curînd, cu verv şi nerv polemic, dl Constantiniu). Vestea era bună, dar provocarea era grea! Nu numai că nu-i simplu să scrii lună de lună un text de deschidere pentru una dintre cele trei (sper să nu greşesc) reviste de cultură istorică ale ţării –, dar mai exista şi ştacheta fixată, sus, de mai experimentatul şi mai cunoscătorul meu predecesor.

Onorat şi entuziasmat, am trecut la treabă. Pe la sfîrşitul lunii mai am scris un editorial „cu faţa la perete“, adică doar pentru mine însumi, ca să văd cum mă simt pus în situaţia de a dezvolta o idee în 1500 de cuvinte (acesta e necesarul paginii de deschidere). Mă mînca-n palmă să scriu ceva despre criza politică ce abia începuse – dar m-am abţinut, şi am scris un text despre ce bine e să ai într-o ţară, totuşi, trei reviste de istorie cu apariţie regulată etc. Apoi, pe la mijloc de iunie, a venit momentul să dau revistei primul editorial „de-adevăratelea“. (Şi) acum o lună criza politică era în toi – şi bănuiţi că iar mă mînca-n palmă să scriu despre ea. Dar iar m-am abţinut – şi am scris (martor mi-e nr. din Istorie şi civilizaţie pe iulie, care e încă pe piaţă) cum cred eu că va intra în istorie actualul nou-val al cinematografiei naţionale şi cum am luat masa cu Cristian Mungiu la un restaurant japonez din New York, prin toamna lui 2007.

Şi iată-ne acum la final de iulie. Iar a venit vremea să dau un editorial pentru revistă. Numai că acum recunosc deschis: nu mă mai pot abţine! A continuat criza politică? A continuat. A ajuns ea la apogeu? Pare c-ar fi ajuns. Păi, atunci de ce să nu dăm curs mîncărimilor din pălmi? Dacă tot e criză politică, măcar să ne crizăm cu toţii!

Aşa încît, din respect pentru dilematicii care sînteţi în aceste vremuri tulburi, vă dau ocazia să cunoaşteţi (în avanpremieră mondială!) ideea pe care o voi susţine în numărul din 15 august al onorabilei reviste amintite. (Cum? Spuneţi că nu vă interesează? Regret, e tîrziu: deja aţi citit trei pătrimi din textul de faţă, aşa că orice-aţi face, de-aici încolo autorul e mîntuit). Iată structura ideii:

● principala explicaţie pentru cvasipermanenta noastră criză politică şi pentru că am ajuns (iar) în faţa unui referendum de suspendare a unui (acelaşi) preşedinte e lipsa unui arbitru intern în jocul politic; nici Justiţia, nici Parlamentul şi nici Preşedintele nu au reuşit să furnizeze un arbitru;
● prin arbitru înţeleg un om sau o instituţie (de preferabil ultima) echidistant/ă, credibil/ă şi acceptat/ă de toţi competitorii – şi care să spună care-i albul, care-i negrul şi care sînt nuanţele dintre ele;
● lipsa unui arbitru credibil intern nu e excepţia, ci e constanta istoriei noastre: din acest motiv am căutat anţărţ arbitrul la Istanbul, Berlin, Moscova etc. Din acest motiv, atunci cînd junele noastre familii politice interne deja se istoveau luptîndu-se, am avut aşa mare nevoie să adoptăm un rege-arbitru (iar Carol I-ul şi Ferdinand s-au achitat mulţumitor de sarcină). După 1940, unii dintre noi am crezut că arbitrul va fi Hitler; apoi am crezut că va fi Stalin; Regele Mihai ar fi putut fi un arbitru, dar nu l-a mai lăsat geopolitica;
● în momentul de faţă, România este o entitate de circa 20 de milioane de cetăţeni, în care fiecare este jucător pentru sine şi are pretenţia de a fi arbitru pentru ceilalţi. E un nonsens;
● iar spargerea acestui nonsens se va face doar cînd fie Justiţia, fie Parlamentul, fie Preşedintele, fie altcineva vor intra convingător în rolul de arbitru.

 * * *

Post-scriptum, exclusiv pentru dilematici: iar dacă nu va reuşi nimeni, poate n-ar strica să ne întoarcem la arbitrul pe care-l aveam pe cînd aveam şi crize mai puţine – la Rege, adică.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.