Fericirea şi suferinţa partizanilor lui Băsescu

Publicat în Dilema Veche nr. 439 din 12-18 iulie 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Am zărit-o repede, în îngrămădeala de acolo, dar o vreme n-am făcut nici gest şi nici mişcare spre ea – nimic în stare să-mi trădeze interesul. Nimeni nu e abil la 17 ani – şi nici eu, cu siguranţă, nu eram. În ceea ce-o priveşte, era frumuşică foc – şi, de veţi citi pînă la capăt, veţi afla că o chema Marcela, că avea părul lung, că mi-a atras atenţia imediat (am mai spus asta?) şi că purta în picioare espadrile verzi, din cele la modă (deşi se găseau greu) atunci, la începutul anilor ’80. Pe ringul de dans eu mă mişcam precum o aşchie de lemn; ea se unduia armonios, ca şi cum fiecare notă sonoră ar fi dat un impuls misterios cărnii tinere din care era alcătuită. Deodată a început o muzică ce mi-a dat idei: „E tenersi per mano / Andare lontano / La felicità / E il tuo squardo innocente / In mezzo alla gente / La felicità...“

Era vara lui 1984. Eram la bunici, în comuna Negoi (Dolj) şi toată ziua altă treabă n-aveam decît fotbal şi lectură. Şi ascultam muzică – aveam un casetofon Aciko şi o mulţime de casete, numai hit-uri. Era mijloc de august – şi, dat fiind că aveam veri şi mulţi prietenari în acel sat, deja plănuisem cum o să mergem cu bicicletele (şi cu cîte un pui fript) la Dunăre, cu ocazia lui 23 August ce se apropia. În cîmpia sudică a anilor ’80, cam asta era toată distracţia: muzica, fotbalul şi mersul la Dunăre – mal cu nisip foarte fin, aflat la vreo patru kilometri de sat.

Doar că, în acea seară, nişte puştani (dintre cei mai mari decît mine) organizaseră o discotecă în Căminul Cultural al comunei – o clădire lunguiaţă, galben-pai, aflată în imediata apropiere a unui monument dedicat celor căzuţi în Primul Război Mondial. În acei primi ani ’80, „discoteca“ era un cuvînt sacru. Aşa că s-a încropit una: scaunele din sală au fost date de-o parte – cu excepţia unuia, tras lîngă un perete, aproape de-o priză, scaun pe care stătea urcat un casetofon. Ce fel de muzică se scurgea din el, v-am spus: „Felicità / E un cuscino di piume / L’acqua del fiume / Che passa e va / E la pioggia che scende / Dientro le tende / La felicità...“

Cînd am invitat-o la dans, ea mi-a zîmbit şi m-a prins în braţele-i mici şi slabe, precum şi eu am prins-o în braţele-mi slabe şi lungi. Din casetofonul urcat pe scaun, Al Bano şi Romina se auzeau de parcă ar fi fost lîngă noi. Am întrebat-o cum o cheamă (Marcela – ştiţi), am mai vorbit cîteva zeci de clipe (Dumnezeu ştie ce), iar la finalul dansului ştiam că are 16 ani, că îi plac trandafirii galbeni şi că e şi ea în vacanţă. Avea pieptul micuţ (ca şi Romina Power) iar peste el se înfăşura un tricou de bumbac, prelungit cu o fustă vaporoasă ce-i mîngîia gleznele. În acea seară tîrzie am luat-o în braţe ori de cîte ori notele joase din casetofonul de pe scaun mi-au permis-o – şi tot ce mai ştiu e că părul ei ajungea pînă la palmele mele, care-o strîngeau anemic la spate, peste bumbac.

Normal, verii mei au început să mă tachineze în scurt timp – iară ei, la rîndu-i, prietenele-i mai şuşoteau una-alta, ori de cîte ori fluxul muzicii ne despărţea. Din cîte-mi amintesc, începutul acelei nopţi fu lung şi parfumat, în acea sală de disco rural – iar în final, să fi fost aproape de ora 1, haita de adolescenţi ce eram a luat-o care-ncotro. Eu şi Marcela, în cea mai platonică manieră pe care v-o puteţi imagina, ne-am dat întîlnire a doua zi, la orele 17, în faţa Căminului Cultural.

În ziua care a urmat, taică-meu (ai mei erau şi ei în concediu) a plecat dis-de-dimineaţă la pescuit – însă eu, deşi iubitor de undiţă, l-am lăsat singur. M-am trezit tîrziu. Habar n-am ce-am făcut toată ziua. Jurnalul pe care-l ţin spune că aş fi citit la Gran Canaria, al lui Cronin; probabil aşa a fost. Cu cît curgea ziua, cu atît îmi spuneam mai vîrtos că Marcela n-o să vină la întîlnire – mai ales după ce, în noapte, pe drumul spre casă, un văr de-al meu îmi spusese că puştoaica „are deja un prieten, la Craiova, care tocmai ce va pleca în armată“.

Şi nu m-am dus la întîlnire. S-a făcut ora 17 şi m-am făcut că nu văd.

Puţin după 18, taică-meu s-a întors de la pescuit. Bunică-mea şi maică-mea au pus masa. Pesemne că am mîncat ceva din prada acelei zile – nu mai ţin bine minte. Tot ce ştiu e că, la masă, deodată, taică-meu, nu-ş’ ce-i vine, ne spune: „Nu-mi iese din cap! Cum veneam, prin centru era pustiu, numai la monument era o puştoaică, semăna cu Romina Power, avea un trandafir galben în mînă, în plin soare. Ce chestie!“.

Bănuiesc că – dat fiind titlul – vă aşteptaţi aici la o altă poveste. Poate vă aşteptaţi să vă spun cît au suferit unii la suspendarea preşedintelui Băsescu. Hai să fim serioşi! În comparaţie cu suferinţa mea de atunci, cea de acum, a oricărui „băsist“, a fost – cred – floare la ureche.
Şi nu neapărat un trandafir galben.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.