⬆
Societate
Pagina 115
De ce la mare
De ce facem eforturi, cu toţii, să ajungem, în fiecare an, măcar un weekend la mare? În primul rînd, pentru că ne-a intrat în instinct şi ştim că aşa trebuie. De mici, părinţii ne-au dus în vacanţe, în special la mare, pentru că aveam nevoie de aerul de-acolo şi de apa sărată. Dar, pe lîngă nevoia asta, mergînd la mare cu familia, vară de vară, eram în rîndul lumii.
Măgăruşul la 10 lei de la Prichindel
În Neptun, la Prichindel e pustiul falimentului. Uite, o învîrtitoare-două ce-ţi mai dau senzaţii tari, uite două-trei locuri unde sfîrîie hamsia în ulei la 4 lei. Hei, uite, şi omul cu groaznice portrete din chihlimbar – cîtă materie aruncată aiurea pe geam! Şi uite şi două supermarketuri mici-mici şi transpirate, cu mărci de care nici dracu’ n-a auzit.
De mîncare, de mirare, prin Germania (II)
O librărie germană foarte populară categoriseşte titlurile sale într-un mod mai puţin obişnuit. Peretele de rafturi al unei încăperi e împărţit în trei mari coloane: Erotik („Literatură erotică“), Große Gefühle („Sentimente înalte“) şi Wahre Geschichten („Poveşti adevărate“). Altfel spus, eros, trăiri intense, dar şi o porţie sănătoasă de adevăr.
Pussy Riot: globalizarea prin blogalizare
Pe 17 august, un complet de judecată rus a condamnat la cîte doi ani de închisoare, pentru huliganism, trei componente ale deja faimosului grup de punk pe nume Pussy Riot. Vestea a stîrnit nu numai perplexitate, ci şi mişcări de protest, în lumea occidentală.
Să disperăm sau să sperăm?
Mai întîi au ajuns la mine ecourile. Apeluri disperate cum că dispare cultura de la TVR, iniţieri de petiţii online, chemări la mitinguri de protest. Eram plecat în concediu şi nu prea înţelegeam ce se întîmplase. Apoi am aflat că lucrurile nu stau chiar aşa de dramatic cum erau prezentate în e-mail-urile care chemau la luptă pentru salvarea culturii de la TV.
Ce ne facem cu BAC-ul? - educaţia prin coaching
La începutul anului, o echipă de voluntari a demarat un proiect educaţional în cîteva licee din România, licee care în 2011 au avut rezultate slabe la BAC. Acest proiect-pilot îşi propune să găsească soluţii la problemele cu care se confruntă întregul sistem educaţional, pornind nu de la reformarea sistemului, ci de la probleme despre care nimeni pînă acum nu a amintit.
Cu ochii-n 3,14
Cînd ni se face pielea de găină se cheamă că avem o piloerecţie. Fenomenul s-a păstrat de pe vremea strămoşilor noştri cu blăniţă, cînd avea şi un rol termoizolator. Uneori, zburlirea părului îi intimida şi pe duşmani. În epoca noastră, după cum se poate constata pe propria piele, e caniculă şi nici duşmanii nu mai sînt aşa de uşor intimidabili. (M. C.)
Livada cu peşti - fără vişini şi fără Cehov
Nu cred că v-am mai spus acest lucru (oricum n-a venit vorba): fac parte dintre acei cetăţeni pentru care Delta Dunării e o întindere de apă, sălcii, ţînţari şi punct. Am tresărit cvasipatriotic, acum trei decenii, cînd revista pariziană Pif Gadget oferea ca premii, pentru concursuri, excursii în Delta românească; dar nu erau genul de concursuri pe care-aş fi visat să le cîştig.
Poveşti aiuritoare de iubire (III)
„Adriano, te iubesc / Fără tine înnebunesc“, răsună de cum se duce căldura după-amiezii. Şi lumea ştie că Vasilică, văcarul satului, aduce cireada acasă. Vasilică s-a pripăşit în acest sat de cîmpie de vreo doi ani, venit de pe undeva de prin Moldova, după ce a luat toate satele la rînd.
Murdării şi murdăriri
Viaţa publică din România ultimelor luni seamănă cu o groapă de gunoi, în care se aruncă injurii, vorbe mucegăite, promisiuni false, adevăruri stătute. Dar nicicînd mizeria presei şi a rîvnitorilor ei nu mi s-a părut mai mare decît atunci cînd au dat de pămînt cu orice formă de respect pentru vieţile, şi morţile, celor puţini care s-ar putea numi modele.
Domnul C.
Munceşte de sare cămaşa de pe el. A fost plecat o perioadă în Austria; placa faţade de clădiri. Acum s-a întors pentru că, din 30 de euro cît plăteau austriecii la metru pătrat, lui îi ajungeau în buzunare doar firimituri. A plecat prin intermediari care, la rîndul lor, luau banii prin intermediari şi la final se alegea cu mai nimic.
Sam şi Dean, supranaturalii
De ceva timp încoace, mă uit la aventurile lui Sam şi Dean, doi fraţi care se luptă cu tot ce mişcă pe lumea cealaltă, de la monştri la îngeri şi demoni. De ce mă uit la Sam şi Dean? Primul şi cel mai la îndemînă răspuns ar fi că nu am destui prieteni reali şi că am nevoie de unii virtuali. Chiar unii din seriale proaste.
AVE femeilor de la arhiva ASE!
După 20 de ani m-am trezit să caut diploma de absolvire a facultăţii. Un examen acum 20 de ani, o speranţă, o neprezentare, o uitare grea. Ioc diploma. Ca s-o dai dispărută umbli năuc prin nu-ş’ cîte locuri. Aşa că mai bine merg la ASE. Sigur acolo am lăsat-o. Şi intru în hol. Badiguardul mă întreabă ce facultate caut.
Aerul uşor al prieteniei
Un număr din Martor, revista Muzeului Ţăranului Român, a avut ca temă, la ideea Irinei Nicolau, „Bucureştii în timpul comunismului: rezistenţă, normalitate, supravieţuire“. Ca exemple de normalitate am evocat grupurile de discuţii şi de studiu, acele grupuri informale de prieteni reuniţi în jurul unor lecturi, al unui interes cultural sau spiritual comun.
De mîncare, de mirare, prin Germania
În avizierul catedralei parohiale luterane Sf. Maria din Marburg, găsim următorul anunţ (majusculele nu-mi aparţin): „Vă invităm cu drag la o BERE, în curtea bisericii luterane, în fiecare vineri între orele 19 şi 23. Se va servi berea Kirchhofer – tot ceea ce-şi doreşte un marburghez!“.
Noi, robotul
Curiosity, robotul care a amartizat pe 6 martie, e şi el om. A greşit ţinta şi îşi tîrîie cu greu, pe suprafaţa roşie şi neprimitoare a vecinei noastre, cele vreo 900 de kilograme. Are, în schimb, o mulţime de ochi şi de braţe, un scop constînd în multe alte scopuri, determinarea de a le realiza şi calitatea de a se plia pe situaţiile apărute.
Poziţia ingrată a unui cronicar TV
Am ajuns după cîţiva ani de-a dreptul intoxicat de mizeriile pe care le urmăream pe micul ecran.Starea mea generală se înrăutăţise şi aproape că treceam prin ceea ce a trecut şi Chloé Delaume, cea care s-a supus unui experiment de a privi neîntrerupt la televizor şi a observat după un timp cum sănătatea ei se deteriorează grav.
Jocul de-a vacanţa, la Eforie
Îmi creează disconfort cînd ochelarii de soare mi se umplu de nisip şi nu am cu ce să-i şterg. Dar nu există prostie mai mare decît să ai pretenţia să nu te umpli cu nisip cînd mergi la plajă. Dar nu înseamnă că nu-mi vine să ţip cînd diverse persoane clefăie şlapii în faţa ta, cînd stai întins pe cearşaf, trimiţînd un nor din finele particule pe ziarul tău.
Cu ochii-n 3,14
La una din întrecerile atletice tradiţionale de la Olimpiadă, reprezentanta României, Bianca Perie, n-a aruncat prea bine ciocanul. Mă gîndesc că putea fi şi invers. (A. M.)
Facebook a anunţat că 83 de milioane dintre utilizatorii săi sînt falşi. Facebook, această reţea de socializare a Second Life! (M. C.)
Femei (şi intelectuale) pe malul mării
La Mangalia, la început de august, unele doamne și domnișoare (topless sau nu) au un aer atît de ofensiv, încît Consiliul de Securitate al ONU ar trebui probabil să dea o rezoluție împotriva lor. Numai că ar trebui să vă așteptați la mai mult în aceste modeste rînduri, unde povestitorul privește mult deasupra nudităților marine.
Temeri, temeri, temeri - recenzarea românilor pe la 1830
Mă uit cu amuzament și tristețe la toată bălăcăreala noastră politică. Carevasăzică în anul de grație 2012 nu prea știm cîți am fost, cît am mai rămas, cîți am putea fi, recenzarea devine o poveste… Pe la noi, numărarea populației a fost mai totdeauna un lucru dificil. Mă refer aici la Moldova și Valahia, căci Transilvania a avut altă traiectorie.
Un ministru care numără atomii
O analiză rapidă a felului în care se exprimă ministrul Educației provoacă o persistentă depresie: mai întîi, „cred că“ introduce, fără să mai fie nevoie de vreo explicitare, un punct de vedere personal. Nu pot spune „din punctul de vedere al lui Gigi, (eu) cred că ar trebui să închidem subiectul“.
Departe
Cît timp tu beai un Sex on the Beach sau nu știu ce altă porcărie într-un bar pe la Romană, cam la vreo trei sute de kilometri de București, într-un oraș mai degrabă mic, murea o mătușă ajunsă la 80 de ani, cu plămînii inflamați de o pneumonie a bătrîneții, mai înmicită decît atunci cînd era mică, mai adunată în ea decît atunci cînd tăcea ca semn absolut al supărării.
Supereroi
În perioadele de vacanță abundă, evident, filmele cu supereroi. De fiecare dată mă duc să le văd, și de fiecare dată constat că își au, în continuare, farmecul lor. De ce? Desigur, nu pentru calitățile estetice ale peliculelor. Poate fiindcă ideea de „supererou“ în sine continuă să țină, să fie valabilă.
Cum e posibil?
Cum e posibil să găsești pepene și roșie crudace în plin august? Cine a mai pomenit? De deasupra, vine soarele. De dedesubt, se udă. Răul e înăuntru. Sămînța e proastă. Omul e și mai prost. Sămînța și omul sînt căsăpiți de Om. Supraomul pepenelului și roșiuței.
Arhitectura unor destine
Ce-ar însemna să ai o familie cu mulți copii, să trăiți, de cînd vă știți, laolaltă într-o singură încăpere, într-o casă joasă din chirpici, ai cărei pereți se pot prăbuși oricînd peste voi, în care vara te sufoci, iar iarna te înăbușe fumul gros scos de lemnele ude puse peste foc?
Ce-are friptura cu prefectura
Cînd spui, la noi, „primărie“ ai înaintea ochilor un imobil impersonal sau un căsoi delabrat, naționalizat fără urmă, transformat într-un cuib al birocrației, corupției și ineficienței: cozi interminabile, probleme insolvabile, funcționari impertinenți, indicații contradictorii.
Maşina naţională
Nemții au cel puțin trei, de la Mercedes la BMW și apoi la Volkswagen – de fapt, cam orice realizează se revendică cu succes de la arhetipul mașină germană. Japonezii fac ce fac și ajung la fiabilitate, consum redus, siguranță, energii nepoluante.
Nu, nu a murit Adrian Copilul Minune
Săptămîna trecută, miercuri, se stingea la Viena una dintre cele mai talentate pianiste române, Mihaela Ursuleasa. A doua zi, marele dirijor Paarvo Järvi anunța acest lucru pe contul lui de Facebook, apoi știrea a fost dată pe cîteva site-uri culturale internaționale (artsjournal.com, de exemplu), iar, la sfîrșitul zilei, informația ajungea și pe site-urile ziarelor din România.
La Praid: antropologie pe fundul unei mări evaporate
Infecție virală/bacteriană a căilor respiratorii, bronșită, faringită, laringită, traheo-bronșită, otită, amigdalită, rino-faringită, pneumonie interstițială – 186 de rețete strînsesem în cinci ani și jumătate pentru doi copii născuți și crescuți în București. O bună parte din acești ani mi i-am petrecut fragmentați în ore de administrat tratamente, scăzut febre, cozi la doctori, analize.
Cu ochii-n 3,14
M-am interesat pe site-urile științifice, și omul nu poate rezista fără somn mai mult de 11 zile. Prin urmare, Connect-R minte cînd cîntă „Eu vara nu dorm“. (M. C.)
Printre comentariile pro- și anti-Băsescu, pe un site, cineva îndemna cetățenii să voteze pentru demisie, ca să „oprească astfel Jihadul dus contra cîinilor“. Unde dai și unde crapă. (S. G.)
România între blonde şi brunete şi între DA şi NU
În penultima zi de campanie pentru referendumul recent, două evenimente s-au suprapus perfect în timp: în două zone distincte din Bucureşti, partizanii preşedintelui Băsescu (într-o piaţă a oraşului) şi adversarii aceluiaşi (în altă piaţă) şi-au chemat susţinătorii – astfel că au împărţit ecranele televizoarelor pe din două.
Bătălia pe ruinele României - astăzi Slănic Prahova
Prin 1985, România Socialistă mă decora cu cravata roşie de pionier. Evenimentul, atît de important, nu se putea desfăşura în incinta şcolii, o banală clădire sătească. Tovarăşul director a ales să ne ducă pe toţi cei de 14 ani la Slănic Prahova.
Niciodată acasă
Elena a absolvit, înainte de 1989, Liceul pedagogic. A lucrat un an la o casă de copii, după care a intrat la Facultatea de limbi clasice. După ce a absolvit-o (după Revoluţie), cu note excepţionale, s-a angajat suplinitoare la o şcoală din periferia Bucureştiului.
Cum citim
Am întotdeauna o carte cu mine. Iar cititul în metrou mi se pare cel mai incomod. Dacă nu ai un loc de stat jos, cea mai bună variantă e cea în care stai rezemat în nişele acelea de lîngă uşi. Ai stabilitate, ţii cartea cu amîndouă mîinile şi sînt puţine şanse ca cineva să-ţi tot citească peste umăr.
Vrajbe politice şi personale
Îmi aduc aminte, cu claritate, de perioada Pieţei Universităţii: eram studentă şi locuiam cu chirie într-un demisol. Vecinul meu era un domn care studiase, pînă în ’89, la Academia „Ştefan Gheorghiu“: un băiat de la ţară ce visa să ajungă prim-secretar – de judeţ sau de sector.
O broască Atra
S-a stricat broasca Atra. La o uşă de bani mulţi. Şi eu m-am chinuit. Şi chiriaşii s-au chinuit. Şi eu m-am hotărît să schimb uşa. Nu mai suportam broasca, uşa, casa, chiriaşii. Şi merg la Bricolage, unde mi s-a părut că-i cea mai ieftină uşă. 3 milioane juma plus încă un milion juma montajul. Cinci milioane.
Mantou cu carne de crab la abur
Mantou, numit şi „pîine chinezească fiartă la abur“, reprezintă – alături de colţunaşi, ravioli, piroşte, pelmeni sau găluşte – unul dintre cele mai răspîndite moduri de a găti aluatul, umplut sau nu, prin fierbere în apă sau la aburi. Varianta cea mai apropiată geografic de Europa, care încă aminteşte, prin nume, de originea chinezească, sînt colţunaşii turceşti mantî.
Neajunsurile democraţiei
Una dintre obsesiile sociologilor şi, în general, a realizatorilor de sondaje de la noi este aceea de a ne întreba dacă sîntem mulţumiţi de direcţia în care se îndreaptă ţara. Răspunsul este acelaşi de fiecare dată. Cu o constanţă enervantă şi în procente mari, populaţia îşi manifestă dezacordul pentru ceea ce se întîmplă în jurul său.
O cafea dedicată dilematicilor
Născut în 1944 în timpul bombardamentelor, Gheorghe Florescu a avut primul contact cu cafeaua la vîrsta de şapte ani. În Dudeştiul copilăriei a întîlnit un armean, chiriaşul naşului său, care prăjea cafea. În memoriile sale, Confesiunile unui cafegiu, Gheorghe Florescu povesteşte evenimentele care i-au marcat existenţa şi l-au ajutat să meargă mai departe pe drumul cafelei.
Legitimitatea prin ură
Referendumul are nu un cîştigător, ci doi. Înapoi la Cotroceni, Traian Băsescu îi consideră pe alegătorii absenţi susţinătorii săi politici, care au refuzat „lovitura de stat“. USL se sprijină pe cei peste opt milioane de votanţi pentru demitere pentru a spune că referendumul a fost „practic“ cîştigat. Problema e: ce ne facem cu atîta victorie?
Top 5 cele mai inspirate reclame
Săptămîna trecută, făceam un top al stupidităţii publicitare din spoturile care pot fi văzute în perioada aceasta la televizor. Mi se pare corect să vorbesc, totuşi, şi despre reclamele bune.
În faţa şi în spatele calculatorului
Cu Ionuţ m-am întîlnit între un concurs pe care tînărul l-a avut în Statele Unite şi altul în Europa. Îl văzusem la televizor şi credeam că l-aş recunoaşte din prima. Nici vorbă. Eu intram în liceul la care învaţă, el ieşea să mă aştepte, aşa că am trecut senini unul pe lîngă celălalt.
Cu ochii-n 3,14
În ţara asta condusă de un prim-ministru plagiator, s-a trecut cu uşurinţă, cred, peste replica înciudată a unui tînăr, surprinsă de o cameră de filmat imediat după afişarea rezultatelor de la Bac: „În ţara asta nici cu bani nu mai poţi lua Bac-ul!“. (M. C.)
Pe un banner electoral scria: „România, hai la referendum. Băsescu, hai, la revedere“. Să fi fost pro sau contra demiterii? (S. G.)
De ce am ajuns (iar) la referendum?
Relativ recent, după moartea regretatului acad. Florin Constantiniu, numai ce primesc un telefon de la distinsa dnă Georgeta Dimisianu, redactor-şef al revistei Istorie şi civilizaţie. În paranteză fie spus, dna Dimisianu e printre oamenii cărora le poţi răspunde la telefon cu inima uşoară: e incapabilă să dea veşti rele.
Poveşti aiuritoare de iubire (II)
Mai întîi fu Relu, bărbatul acela frumos, frumos... cu ochii albaştri ca marea şi rîsul sănătos şi molipsitor. L-a cunoscut într-o zi fierbinte de iunie, cînd trebuia să ajungă la examene. Făcea autostopul, la marginea satului, satul ăla pustiu pe unde nu treceau decît vîntul şi ţiganii, din cînd în cînd, cu ochii după ciordeală, în rest nimeni, nimeni...
Dai în mine, dai în fabrici şi uzine!
Privind în urmă la cele întîmplate în ultimele săptămîni, vestea că 44% dintre tinerii ţării au luat bacalaureatul nu mai este o veste chiar aşa de proastă. Dimpotrivă: avînd de rezolvat subiecte stranii şi inutile, cu un sistem de învăţămînt apăsat de ineficienţă şi delăsare, tinerii patriei s-au descurcat chiar onorabil.
Bătălia prosoapelor
Vreo patru-cinci femei stau în balcoane, aplecate peste balustradă. Jos, la piscina micului hotel, cei patru-cinci soţi ai femeilor din balcoane se rotesc hăbăuci printre şezlonguri şi umbrele. „La stînga, la stînga, lîngă palmierul ăla!“, ţipă o englezoaică. Bărbatu-său se duce spre stînga, dar ratează locul cu pricina.
Turism de tarabă
De cînd eram mică, mama a hotărît să mă ducă în vacanţă altfel decît pe ceilalţi copii: şi anume după începerea şcolii, cînd toţi îşi vedeau cuminţi de lecţii. Atunci găseam locuri, atunci era mai puţină lume pe stradă, la masă.
Pepenele la un leu kilu’
E vremea pepenelui. Un pic ’naintea Sfîntei Marii mari şi pînă la a mică. După aia s-a dus, se îneacă, se duce, se rostogoleşte. Nu ne mai pasă de el. Mi-e teamă de pepene. Cum mi-e teamă, vai, de tot ce-i legumă şi se face mai devreme pe piaţă, decît în pămînt. Prefabricatul.