Măgăruşul la 10 lei de la Prichindel
În Neptun, la Prichindel e pustiul falimentului. Uite, o învîrtitoare-două ce-ţi mai dau senzaţii tari, uite două-trei locuri unde sfîrîie hamsia în ulei la 4 lei. Hei, uite, şi omul cu groaznice portrete din chihlimbar – cîtă materie aruncată aiurea pe geam! Şi uite şi două supermarketuri mici-mici şi transpirate, cu mărci de care nici dracu’ n-a auzit. Aţi auzit de Muntenina? Eu am luat o sana de-asta la 1 litru. Lăcomie! Şi e densă ca un unt, îmi place, e atît de untoasă că mi-e frică să gîndesc cîte E-uri grase mi-or ieşi prin bască, pardon, casca de înotător. Dar pustiul groaznic al comerţului de altădată din Prichindelul neptunian este dat de un măgăruş.
O piticanie cu trup tubular, măgăruş-pechinez. Era noapte şi nu vă puteţi închipui silueta acestei arătări. Patru picioare slabe ca grisina şi un trup umflat ca ridichea. Şi-un cap, şi-o coadă. Scăldat în luminile de la crucile bisericii din Neptun şi mînat cu şuturi în fund de un puştan cît puţa măgarului. N-am cuvinte să vă povestesc. Înainta zăpăug măgarul, că puştanul îşi găsise un titlu de glorie din a altoi animalul. Şi cum ioc clienţi, măgăruşul-pechinez se mişca deja din inerţia şuturilor. Da, mai era la faţa locului un măgar ceva mai mare şi strunit de-un tînăr, dar măgarul acesta nu se amesteca în pedeapsa pipernicitului. Şi mi-a venit o idee; să mă urc pe măgăruşul acesta drag, doar astfel îi pot opri suferinţa. Şi cînd să bag mîna în buzunar, am văzut că-s gras, umflat, că mă chinui să-mi bag mîna în buzunar ca să scot banii. Atunci mi-am zis că nu pot să-l fac pe măgăruş să sufere mai mult. Abia acum, scriind acest articol, îmi dau seama că puteam să-i plătesc puştiului ca să-l ţin pe loc pe măgăruş. Dar acum am scris, e prea tîrziu să întorc timpul înapoi.
