Nu, nu a murit Adrian Copilul Minune
Săptămîna trecută, miercuri, se stingea la Viena una dintre cele mai talentate pianiste române, Mihaela Ursuleasa. A doua zi, marele dirijor Paarvo Järvi anunța acest lucru pe contul lui de Facebook, apoi știrea a fost dată pe cîteva site-uri culturale internaționale (artsjournal.com, de exemplu), iar, la sfîrșitul zilei, informația ajungea și pe site-urile ziarelor din România. Am urmărit în acea seară infatigabilele noastre televiziuni de știri și nici una nu sufla o vorbă despre dispariția Mihaelei Ursuleasa. Şi nu, nu era o perioadă de efervescență a știrilor „importante“ (considerate importante de oamenii de televiziune de la noi), care ar fi putut să pună în umbră tragedia de la Viena. Nu fusese nici o descindere a mascaților în locuințele interlopilor, nici o demisie, nici o hîrjoneală recentă a politicienilor români. Cel mai important material difuzat în seara zilei de joi la televiziunile de știri – dacă ar fi să ne luăm după frecvența cu care apărea și după timpul acordat – era despre un concurs de alergare pe tocuri la care participaseră niște bucureștence în ziua respectivă. Foarte tîrziu, după ora 12 noaptea, a apărut la Antena 3 știrea despre moartea Mihaelei Ursuleasa, dar doar scrisă pe crawl.
În 1996, Pierre Bourdieu observa, într-o celebră emisiune care apoi a fost transcrisă în volumul Sur la télévision, că jurnaliștii de televiziune au niște ochelari speciali (la noi se numesc „ochelari de cal“) care îi fac să vadă anumite lucruri, și nu altele: ei selectează informația exclusiv după principiul senzaționalului și al spectaculosului, umplînd timpul de antenă cu o mulțime de fapte diverse. Numai că de data aceasta aveam și doza de senzaționalism: o tînără frumoasă și talentată româncă moare în condiții neelucidate. Dar iată că nici acest senzaționalism ieftin nu le-a aprins vreun beculeț oamenilor de televiziune de la noi. De ce? Pentru că ochelarii speciali de care vorbea Bourdieu nu filtrează informația numai în funcție de spectaculos. Jurnaliștii români de la canalele de știri văd numai ceea ce sînt învățați să vadă și ceea ce e după chipul și asemănarea lor. Restul nu există pentru ei și, prin urmare, nici pentru televiziunile pe care le păstoresc. Cine mai e și Mihaela Ursuleasa asta? Nu au auzit niciodată de ea, nici măcar pe vremea cînd trăia în România și era un „copil minune“ al pianului. Dacă însă i s-ar fi întîmplat ceva unui alt „copil minune“ (chiar dacă fals – fals copil și fals minune), Adrian, nu ar fi pregetat să facă ample materiale despre nenorocirea care a dat peste sărmanul artist. La televiziunile românești, cîntăreții de muzică ușoară, populară sau chiar manele sînt numiți „artiști“, în vreme ce adevărații artiști nu există.
Tot Pierre Bourdieu vorbea despre „circulația circulară a informației“: oamenii de televiziune sînt într-o perpetuă concurență și se iau unii după alții. Altfel spus, funcționează în turmă. Dacă un canal a dat un subiect și tu nu-l dai înseamnă că l-ai ratat. Odată difuzată o știre, chiar și de un singur post, ea devine de interes pentru celelalte posturi. O mare parte a activității jurnaliștilor de știri se bazează mai degrabă pe urmărirea a ceea ce fac ceilalți, „de la concurență“, nu atît pe urmărirea efectivă a realității.
Așa s-a întîmplat și în cazul morții pianistei Mihaela Ursuleasa. Odată intrată, timid, știrea la un post, a doua zi de dimineață toate televiziunile o aveau la emisiunile informative. Dar, desigur, doar ca fapt divers: a murit o pianistă tînără la Viena. Nimic despre extraordinarul ei talent sau ceva care să explice telespectatorilor în ce a constat valoarea care a fost aplaudată pe mari scene ale lumii. Așa stînd lucrurile, chiar și după moartea ei, Mihaela Ursuleasa a rămas la fel de necunoscută publicului larg din România. Ce ne interesează pe noi adevăratele valori? Noi rămînem cu maneliștii, interlopii și politicienii noștri și asta ne e de ajuns.
P.S. Pentru a fi corect, trebuie să spun că, după ce am scris acest articol, am văzut totuși, week-end-ul trecut, un material bun despre Mihaela Ursuleasa într-un jurnal TV. Nu era la o televiziune de știri, ci la Pro TV.
