⬆
Societate
Pagina 114
Cu ochii-n 3,14
Într-o staţie de metrou din Frankfurt am descoperit culmea mîncatului fast food: automatul de pizza sau pizzomatul. (S. G.)
Cică peştişorul de aur (din specia carassius auratus auratus) n-are prea multă minte. Cercetătorii au arătat că miticul peştişor are o memorie foarte scurtă – care acoperă exact trei secunde. Păi, în cazul ăsta, nici n-apuci bine să formulezi a treia dorinţă, că a şi uitat-o pe prima. Să mai credeţi în basme! (M. M.)
De ce lui N. Ceauşescu nu-i plăceau benzile desenate
Din nefericire, răspunsul exact la întrebarea de mai sus l-ar putea da doar N. Ceauşescu – dar nu mai e cazul. Din fericire, putem şi noi intui cîte ceva din raţiunea acestei suspiciuni – cunoscînd cît de cît personajul şi mai ales cunoscînd banda desenată românească a acelor ani.
Despre meserii, bucurii şi plăceri
M-am întrebat deseori ce anume l-a transformat pe Luciano Pavarotti – şi pe alţii ca el – într-un mare artist. Talentul? Nu e suficient: la urma urmei, păstrînd proporţiile, şi Costel Busuioc are talent şi a eşuat, la scurt timp după debutul promiţător, în spectacole de case de cultură comunale.
Bunica metalistă
Într-o familie oarecare, soţul îşi cumpără un telefon mobil mai performant. E interesat de gadget-urile astea noi şi, cum apare ceva mai bun, pac, trebuie să-l încerce. Vechiul lui mobil ajunge la nevastă-sa care folosise pînă atunci tot un aparat de-al lui, căzut în dizgraţie.
În pădure
Multe dintre poveştile copilăriei noastre se petrec în păduri. Nu degeaba, dacă ar fi să-l ascultăm pe Vladimir Propp, ci pentru că acolo se desfăşurau iniţierile băieţilor ajunşi la adolescenţă... În nişte spaţii ascunse, misterioase, precum în filmul The Brothers Grimm, în care pădurea colcăia de personaje şi magii obscure.
1001 de nopţi la doi lei volumul
Cînd am ascultat „Lucy in the Sky with Diamonds“ nu mi-am dorit decît un lucru: Beatles-ul tot la mine în casă. Nu erau vremurile de aşa natură, nu m-am priceput, am uitat, l-am pizmuit în tăcere pe Ion Barbu care-l avea, apoi Luca, sistematic, l-a strîns.
De mîncare, de mirare, prin Germania (VI)
Hochheim am Main – un orăşel cu o faimă discretă. Biserica barocă Sf. Petru şi Pavel – cu acoperiş de ardezie, înălţată pe o colină între vii – domină peisajul şi se vede din depărtare, de pe şosea şi mai ales din trenurile care străbat regiunea. Istoria locului este legată, pe misterioase căi viticole, de lumea anglo-saxonă.
Nenumăratele talente ale Gabrielei Firea
Gabriela Firea intră în politică. E genul de veste care ar provoca dezolare în rîndurile fanilor prezentatoarei, dacă s-ar şti exact care sînt aceştia. Dar, pînă la urmă, au dreptate aceşti fani, în ipoteza că există, să fie dezolaţi? Mai degrabă nu.
Cine iese din televizor
Felul în care a decurs licitaţia pentru privatizarea Oltchim şi faptul că ea a fost cîştigată de un individ care a venit cu aceleaşi strategii de prostire ca în cazul Elodia dovedesc încă o dată că monştrii creaţi de televiziune nu rămîn în televizor, ci, după o vreme, ies de acolo şi ne invadează realitatea.
Milana, o poveste adevărată din Cecenia
Cînd Milana era întrebată „Cu ce vă ocupaţi?“, răspundea, cu autoironie, „Sînt femeie de afaceri“. Proiectul său fusese o fermă de pui – în scurtul timp dintre războaie, femeia a închiriat o clădire mică care fusese bombardată, lîngă care a construit un fîneţ şi o magazie.
La tarabă
La începutul anilor ’90, oamenii se împărţeau în două categorii: cei cu spirit întreprinzător, care aveau curajul să înceapă o afacere, şi ceilalţi, care nu îndrăzneau să-şi părăsească slujbele cu lefuri sigure de la stat şi asistau la schimbările din jurul lor ca nişte spectatori.
Cu ochii-n 3,14
S-a descoperit zăpadă pe planeta Marte! Uraaa! Înseamnă că nu mai e nevoie decît de nişte cărbuni, de un morcov şi de-o mătură ca să facem marţieni de zăpadă. (M. M.)
Cele mai căutate cuvinte pe Google-ul românesc sînt jocuri şi filme. Un popor vesel! (M. C.)
Adevărul despre ce vedem la o femeie
Da, este adevărat că un bărbat, cînd priveşte o femeie, se uită la sîni, la şolduri, la gură şi la coama părului. Şi nu de ieri, de azi. Nu de pe vremea lui Burebista şi nici măcar de pe vremea lui Tuthankamon. Ci de cîteva bune sute de mii de ani – cel puţin.
Democraţia, o faţadă în trompe l'oeil?
Cum putem să exprimăm mai bine paradoxul democraţiei europene decît subliniind faptul că soarta acesteia a depins, în ultimele zile, de deciziile consiliului Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Curţii Constituţionale a Germaniei?
Păcatele manualului de religie
Prin felul în care sînt construite, manualele de religie ar trebui să nască nemulţumiri mai curînd în rîndul credincioşilor decît al ateilor: limbajul prăfuit, discursul anost, dădăceala obosită şi poveştile ameninţătoare îl pun pe gînduri pînă şi pe cel mai harnic şi devotat enoriaş care-şi înscrie copilul la cursurile de religie.
Aere, grade, nervi
„Ai văzut, Simono, s-a întors prinţesul din concediu. Să vezi tu dacă n-o să avem iar trei sute de milioane de grade în birou...“ Discuţia are loc în liftul clădirii înalte de sticlă, cu şapte etaje, care înghite în fiecare dimineaţă, pe la opt şi nouă, sute de salariaţi cărora ne-am obişnuit să le spunem corporatişti.
Disneyland şi curajul
Nu e, nici pe departe, prima dată cînd merg la Disneyland-ul din Paris. Am ajuns acolo doar adultă fiind deşi am visat să vizitez parcul (cel american pe atunci) cam de pe cînd aveam vreo 11 ani şi un prieten proaspăt emigrat în SUA mi-a trimis o poză cu el şi vulpoiul şi cotoiul din Pinocchio pe fundalul unui foc de artificii.
Titi papagalistul
E în Piaţa Norilor. „Vrei să-ţi stea pe deşt, să stea pe umăr, să vorbească? Iei băiat tînăr. Vrei să-ţi facă pui, să ai baftă, să faci bani? Ia pereche. Te învăţ cum se face cu toţi. Sînt de 30 de ani în branşa asta. Sînt Titi papagalistul.“
Jocul de-a demonizarea
Acum cîţiva ani, caricaturile profetului Muhammad publicate de un ziar danez au avut parte de o furioasă mediatizare în ţările musulmane. Au stîrnit proteste furibunde, condamnări ale Occidentului, demonstraţii, agresivitate. Acelaşi lucru se întîmplă astăzi cu filmul Inocenţa musulmanilor.
De mîncare, de mirare, prin Germania (V)
Aigner Korbinian (1885-1966) a fost un preot catolic bavarez şi un pomolog pasionat. Oponent al regimului naţional-socialist, i-a luat apărarea lui Georg Elser, autorul atentatului eşuat împotriva lui Hitler, din 8 noiembrie 1939, şi refuza, se spune, să boteze copii cu numele „Adolf“.
Naţionalism fără civilizaţie - Ţebea 2012
Trăim într-o lume ruptă total de realitate. Sărbătorim, aniversăm, comemorăm. Nu contează evenimentul. Straie naţionale, discursuri searbede copiate de pe net, morgă cît cuprinde, sute (dacă nu mii) de coroane depuse. Industria pompelor funebre la români e în floare, căci se perpetuează odată cu gargara politică.
Bîlciul de convenţie
„Partidul Democrat practică viaţa în păcat!“, strigă încrîncenat bărbatul. „Vor comunismul!“ Cu fruntea străbătută de o venă umflată în formă de şarpe, Steve Widdows îşi ţine discursul apocaliptic în faţa microfonului.
Sînii Ducesei şi media globală
Fotografiile topless ale lui Kate Middleton, Ducesă de Cambridge, publicate săptămîna trecută în revista franceză Closer, sînt un scandal, dar şi subiectul unei poveşti relevante cu privire la modul cum funcţionează media globală în 2012.
Cum este luminat poporul român
Evenimentul televizual al săptămînii trecute a fost unul trist: încetarea emisiei postului TVR Cultural, pe 15 septembrie, la ora 23,59. Cum era şi normal într-o rubrică numită „Cultura pe sticlă“, despre acest canal am scris cel mai mult aici. L-am criticat deseori, dar am şi lăudat destule producţii ale postului.
Schimbarea la faţă
Despre mersul societăţii româneşti se vorbeşte, şi azi, în termenii unei lipse acute de viziune pe termen lung. Ne caracterizează, adică, mai mult lejeritatea unor rezultate imediate şi efemere, şi nu răbdarea şi perseverenţa unei gîndiri de durată, a unor proiecte desfăşurate temeini.
Cu ochii-n 3,14
Crin Antonescu despre Traian Băsescu: „E şi mai epavă, după referendum“. Să înţelegem că, după interimat, Crin Antonescu e pe val? (M. V.)
Din limbajul corporatist, o întrebare care mi-a părut de-a dreptul injurioasă, deşi îmbrăcată, la prima vedere, într-o formulă politicoasă: „Vrei să-ţi dau feedback pe obiective?“. N-am prea ştiut ce să răspund. (S. G.)
Legătura directă între Caragiale, orgasm şi breaking news
În literatura română există cel puţin două exemple notorii despre ce înseamnă citirea unui ziar. Există, la Caragiale, ziarul citit – în noaptea furtunoasă – de Nae Ipingescu şi Jupîn Dumitrache, după cum există ziarul citit, în Moromeţii lui Preda, de frecventatorii Poienii lui Iocan.
Adevărata tragedie a avortului
Din rezultatele unui studiu recent al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii reiese că avorturile făcute în condiţii precare duc anual la moartea a 47.000 de femei, cele mai multe decese fiind înregistrate în ţările în curs de dezvoltare. În plus, 5 milioane de femei rămîn anual cu traume ireparabile.
Supărarea maturilor
Un jurnalist e supărat foc pe tinerii patriei, mulţi, care au eşuat la examenul de bacalaureat. În editorialul său afirmă că generaţiile ieşite azi de pe băncile liceelor sînt viitorul rău al patriei: o generaţie fără cultură este o generaţie aflată neîncetat în proximitatea răului şi, deci, vulnerabilă la derapaje.
Ceva de groază
Mi-au plăcut întotdeauna poveştile cu fantome. Îmi amintesc de una dintre povestirile lui Oscar Wilde, pe care am citit-o şi răscitit-o în copilărie, pînă la memorare deplină. „Fantoma din Canterville“ îi zicea şi-şi găsise locul într-o antologie de proză englezească.
Consum parizian
Evident, Parisul nu se reduce, nici pe departe, la consum. Nu-mi voi permite, în cele ce urmează, să… caracterizez în vreun fel Parisul: îmi dau seama că mă depăşeşte. Ci doar să semnalez mici accente consumiste întîlnite în scurta-mi incursiune pariziană.
Aeroportul Otopeni – crimă cu premeditare
Sîmbătă iată-mă în Otopeni. Nu-i aşa, cartea de vizită a unei naţiuni. La ieşire te aşteaptă guşaţii, matahale de taximetrişti cu preţuri ucigaşe. Sticla de apă plată este 7 lei, în condiţiile în care mai mult de 2 lei nu-i la orice butic. Euro are un preţ de plîngi, la furat.
De mîncare, de mirare, prin Germania (IV)
Priveliştea halbelor goale dintr-o berărie. La ora închiderii, valurile de bere se retrag şi lasă în urmă o întindere de halbe pe care spuma imprimă pete uscate sau pufoase, pelicule irizate, dîre fine, ca de nisip, bulgări afînaţi, ca norii: contururi, volume şi figuri cu mult mai expresive decît zaţul rămas în ceştile de cafea.
Cine hotărăşte soarta societăţii civile?
În ultima vreme s-a vorbit din ce în ce mai mult despre banii europeni şi POSDRU, titrîndu-se cu litere de-o şchioapă că, din nou, „şi-au bătut joc“ de fondurile nerambursabile destinate dezvoltării societăţii româneşti. Despre ce este vorba şi „cine“ şi-a bătut joc de „cine“?
Ce se întîmplă cu ONG-urile?
În spatele discursurilor oficiale despre blocarea Programului Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane stă realitatea: beneficiarii direcţi - ONG-uri, fundaţii şi asociaţii non-guvernamentale - se văd obligaţi să amîne sau să întrerupă programele destinate categoriilor vulnerabile, urmînd ca, dacă situaţia nu va fi remediată, să dispară în faliment.
Simptomaticul domn Prigoană
Despre Silviu Prigoană am mai scris anul trecut, de Sărbători, cînd se transformase în Moş Crăciun mutant, verde, ca să transmită la TV mesajul de sărbători al Rosal-ului, în spoturi publicitare. Între timp, energicul om de afaceri a pierdut ruşinos, cu 16,5%, la alegerile pentru Primăria Bucureştiului, iar luni şi-a dat demisia din PDL.
Cum să ai succes în România
În 2003, scriam despre el: „Este spilcuit, frumuşel şi are un zîmbet atît de dulce, încît îţi vine să-l întinzi pe pîine, cu unt, în loc de miere. Dacă l-ar mai fi prins, cu siguranţă bunică-mea s-ar fi înnebunit după el. Numai că, în afară de faptul că ar fi putut face deliciul bunicuţelor, Mihai Gâdea de la Realitatea TV nu prea are multe motive să se afle în centrul atenţiei.
La capătul geografiei, unde poţi să cazi în mare
La Sfîntu Gheorghe, viaţa are alt ritm. Drumul de peste patru ore cu vaporul, de la Tulcea, te pregăteşte pentru ritmul ăsta. Te simţi de-al locului, de cum pui piciorul pe drumul nisipos care leagă debarcaderul de sat. Printre cei care se pregătesc să coboare de pe Catamaran, un bărbat încă tînăr îşi face loc printre călătorii amestecaţi: turişti şi localnici.
Cu ochii-n 3,14
Ultimul update neaoş al numelor scriitorilor ruşi, autori printre altele ai Viţelului de aur, a circulat pe net şi e memorabil: „Ilfov şi Petrov“. (A. M. S.)
Piaţa (Sudului, de exemplu) poate fi un spaţiu al surprizelor, adesea lingvistice. Aici privirea va întîlni împerecheri bizare de cuvinte, cum e asta: „burtă vită prefiartă“. (D. S.)
Iris - un brand naţional
Din punctul meu de vedere, întrebarea acestui final de vară nu este de ce tace dl Traian Băsescu, ci mai curînd de ce pleacă din muzică – şi de la Iris – Cristi Minculescu. În faţa unor contemporani trebuie să-ţi măsori bine cuvintele – orice laudă exagerată cade-n penibil, mai ales într-o ţară care de pe urma cultului personalităţii a suferit binişor.
Dreptul evanescent
Deplîng de ceva vreme, cu amărăciune şi ciudă, şubrezirea dreptului ca sistem de norme juridice, desconsiderarea dreptului ca ştiinţă socială, batjocorirea dreptului ca ordine statală. Trăim într-o ţară şi-ntr-o epocă în care dreptul pare că se dezarticulează şi se travesteşte într-un amalgam flasc precum ceasurile care curg ale lui Dalí.
Perle inutile
Momentul „perlelor de la bacalaureat“ este, în fiecare an, intens mediatizat şi savurat de întreaga naţiune: ziarele şi televiziunile aloca spaţii largi formulărilor inepte, cu haz sau fără, găsite în lucrările elevilor. Tineri dezinhibaţi povestesc cum n-au învăţat mai nimic peste vară, cum eşecul de la examen nu-i chiar o catastrofă.
Pacheţelul
Prima pe care am văzut-o ţinea atîrnată de braţ una din plăsuţele alea de hîrtie cu mînere de sforicică. De la Sephora. Din plăsuţa destul de roasă de atîta purtare, se iţea creştetul unei sticle de apă minerală mică. A doua s-a urcat o staţie mai încolo. Cu o plăsuţă aproape identică, numai că pe ea scria The Body Shop.
Ultimul Woody (Allen)
De foarte curînd, am avut plăcuta surpriză să constat că ultimul film al lui Woody Allen, To Rome, with Love (Din dragoste pentru Roma) rulează la Cinema Studio, în avanpremieră. Am alergat să-l văd, cu nerăbdare. Şi a fost o revelaţie. Mi-a plăcut cum nu mi-a mai plăcut demult un film de-al lui, de la Match Point (2005) încoace.
Cauciuce
Eşti şofer? Ai rămas în pană. Eu în ultima vreme o păţesc des. Maşina trage, dar cauciuce mici de vară mi-au făcut festa. La fiecare bordură (că la Bucureşti urci borduri ca să parchezi) mi se dezumfla cauciucul. Pană. Mi-am dat jantele la frecat de rugină. Aceeaşi poveste.
Democraţie şi prosperitate
De fiecare dată cînd vine vorba despre bani sau bogăţie, îmi amintesc întîmplarea pe care mi-a povestit-o un amic, aflat pentru o lungă perioadă de timp la studii în Franţa. În după-amiaza pe care amicul mi-o evoca, se întorsese mai devreme acasă, fiind una dintre acele zile mohorîte de toamnă în care orice oraş respiră un aer apăsător.
De mîncare, de mirare, prin Germania (III)
În Domul Sf. Bartolomeu din Frankfurt, în transeptul nordic, se găseşte un basorelief din lemn pictat cu Cina cea de taină. În farfuria din mijlocul mesei se află nu peştele, ci un cîrnat. Poate chiar un sîngerete, dacă ne luăm după culoare. O adaptare candidă şi firească la bucătăria locului.
Înţelepciuni sîrbeşti pentru noii rebeli
Fiecare revoluţie nonviolentă este diferită în funcţie de pattern-uri etnice, religioase sau regionale. Un singur aspect rămîne constant: violenţa este sărutul morţii. Ea oferă regimului scuza ideală pentru a strivi mişcarea, sporeşte riscul escaladării, alienează opinia publică şi deraiază mesajul mişcării.
Inversarea loialităţilor - cum porţi un război nonviolent inteligent
Rezistenţa nonviolentă este, în esenţa sa, o metodologie de război asimetric. În mod predictibil, dictatorii se bazează pe avantajul forţei brute pentru a-şi învinge adversarii. De aceea, insurgentul inteligent caută să lupte în terenul propriului avantaj comparativ – acela al mobilizării puterii celor fără de putere.
Aoleu, s-a măritat EBa!...
Nunta Elenei Băsescu a devenit un eveniment naţional, într-un sezon de secetă, în care au scos capul cel mult buruienile mondene de la Capatos şi Cancan TV, pseudocelebrităţi care îşi petrec viaţa mai degrabă la televizor decît pe-acasă ori la un ipotetic serviciu.