În pădure

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Spital, în Franţa jpeg

Multe dintre poveştile copilăriei noastre se petrec în păduri. Nu degeaba, dacă ar fi să-l ascultăm pe Vladimir Propp (Morfologia basmului, 1928), ci pentru că acolo se desfăşurau iniţierile băieţilor ajunşi la adolescenţă... În nişte spaţii ascunse, misterioase, precum în filmul The Brothers Grimm (2005, regia Terry Gilliam), în care pădurea colcăia de personaje şi magii obscure, descrise într-o manieră naturalistă.

Hansel şi Gretel dau de casa vrăjitoarei în pădure. Albă-ca-Zăpada în varianta Disney se pierde, noaptea, în pădurea în care fiecare copac pare o fiinţă ostilă, gata s-o înşface. Scufiţa Roşie dă de lup în aceeaşi pădure. Merida, din actualul film Disney Brave (2012, regia Mark Andrews, Brenda Chapman), tot în pădure se duce să-şi regleze relaţiile cu mama ei (desigur, conotaţiile psihanalitice sînt nenumărate...).

În pădurea din Cumpătu mă jucam şi eu cînd eram mică, dar şi adolescentă. Ciudat, dar nu-i simţeam – în general – apăsarea şi nici (explicit...) încărcătura metafizică. O luam... ca atare. Nu o interpretam, nu vedeam în ea un spaţiu cu potenţial de trecere, în relaţie cu transcendentul.

În cazul mării, vezi linia orizontului, vezi explicit contactul dintre ea şi cer. Pădurea e un spaţiu de trecere, dar, în special la vîrstele mai... ingenue, o tratezi ca atare fără să conştientizezi. Adolescenţi fiind, ne refugiam, de cîte ori aveam ocazia, în pădure, unde jucam „faţea“, făceam focuri de tabără, drumeţii sau, pur şi simplu, stăteam.

Pădurea din Cumpătu era conform tipicului din orice pădure, din poveşti şi nu numai: una de foioase, dar şi de conifere, cu veşnicul drum întunecat care ducea, în cele din urmă, la clasica poiană. Poiană care nu era locul de întîlnire al zînelor, nici al ielelor, ci al militarilor care-şi făceau stagiul şi tragerile în zonă. Nu degeaba se numea, lipsită de poezie, Poligon.

În Poligon am dat printre primele şuturi într-o minge. În poiana cu scorbură, de lîngă Poligon (un copac retezat pînă la mai puţin de jumătate în care te puteai cocoţa, intrînd pe-o parte şi ieşind pe alta), m-am aventurat pentru prima dată într-un pom. Tot aici am făcut cele dintîi focuri, zise de tabără, la care am prăjit primele ciuperci, culese din pădure.

În jurul focurilor de tabără am trăit printre cele dintîi, să le spunem, idile. Sau iniţieri mai mult sau mai puţin romantice adolescentine: dacă nu „prindeai“ un partener la focul de tabără, rămîneai de fraier(ă).

Şi iniţieri de alt tip: am învăţat (noi, gaşca de la Casa de Creaţie locală) să culegem şi apoi să prăjim ciuperci din aceeaşi pădure. Am aflat de drumuri şi poteci nebănuite, care duceau pe vîrfuri de care nu auziserăm pînă atunci. La care am reuşit să ajungem.

Nu ne era frică de urşi, lupi şi mistreţi. Erau nişte fiare aproape mitice, despre care ştiam poveşti, dar pe care nu le văzusem ochi în ochi niciodată. Nu ne era neapărat frică de ele, intrau în mentalul colectiv, pluteau undeva prin lumile real-imaginare din preajmă, menţinînd atmosfera mai interesantă.

Interesantă şi uneori iniţiatică şi într-ale urii. Îmi amintesc, cu evidentă neplăcere, cum un grup de copii au aruncat, în Poligon, cu pietre într-una dintre fetiţe, pentru că era grasă.

Tot prin pădure mai ajungeai într-o altă lume, pseudorurală, de unde se lua laptele. Un lapte curat, de vacă autentică. Din cătun. Cătunul era un loc secret, la care ajungeai trecînd un pîrîu, urcînd un deal şi mergînd pe lîngă un releu şi o pepinieră.

Azi, în locul cătunului sînt cartiere: de vile. În general, ale oamenilor din Capitală. Locul a fost, demult, descoperit. Ca, de altfel, întreaga pădure. Prin ea, acum, odată ce treci de Poligon, se poate vedea pînă hăt, la linia de cale ferată din vale. Copacul cu scorbura a dispărut.

În poiană a apărut un hotel (despre care am mai scris), plin de animale împăiate pe pereţii din hol. Acum, în pădure se poate bea o cafea, sau un vin, admirînd peisajul (dar şi copacii tăiaţi).

Dintre animalele altădată mitice, s-a întrupat, real de astă dată, ursul. El e „fiul pădurii“ ce s-a săturat de sălbăticia şi poveştile ei, şi vine, ades, în civilizaţie, căutînd de mîncare. Şi aducînd lucrurile în alt registru. Mai simplu.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

ioan gyuri pascu 465x390 jpeg
Ce face Ana Iarina, fiica lui Ioan Gyuri Pascu, la 6 ani după moartea tatălui său
În timpul vieții, Ioan Gyuri Pascu a vorbit de nenumărate ori despre cea mai dragă persoană din lume: fiica sa, pe nume Ana Iarina, despre care astăzi nu se mai cunosc detalii, tânăra preferând discreția.
carbune
Senatul a adoptat OUG pentru decarbonizarea sectorului energetic
Senatul a adoptat proiectul de lege pentru aprobarea OUG privind decarbonizarea sectorului energetic.
Vladimir Putin FOTO EPA EFE jpg
Putin susține că Occidentul are un comportament de prădător pe piața mondială a alimentelor
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a afirmat, marți, în cadrul unei întrevederi privind munca sezonieră din Rusia, că Occidentul are un comportament de prădător pe piața mondială a alimentelor.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.