1001 de nopţi la doi lei volumul
Cînd am ascultat „Lucy in the Sky with Diamonds“ nu mi-am dorit decît un lucru: Beatles-ul tot la mine în casă. Nu erau vremurile de aşa natură, nu m-am priceput, am uitat, l-am pizmuit în tăcere pe Ion Barbu care-l avea, apoi Luca, sistematic, l-a strîns. Ascult la Radio acum şi, rar, cîte-un disc. Cînd am citit pe sărite 1001 de nopţi, mi-am dorit tot 1001 de nopţi în dormitor. Nu le-am avut.
De cîţiva ani, însă, uite-le, zeci de volume traduse, la chioşcuri. Erau prea scumpe, erau prea multe, erau prea în drum, eram prea fără chef, eram supărat, n-aveam bani. Uite că pe strada Doamnei, într-un anticariat, am găsit vreo cinci volume din 1001 de nopţi, cu doi lei volumul, şi am luat cinci. Dar acum ce fac? Nu-s toate. Sînt ştirb. Şi alte volume nu-mi mai ies în cale. Nu ştiu de unde să le iau. Să mă întorc la anticariat, poate le mai aduc, să mă duc la buchiniştii din Piaţa Romană, le-or avea pe toate? Uite aşa vin sentimentele, trec. Mi-e greu. Aştept să-mi iasă-n cale iar. Mi-or ieşi? De ce pasiunea asta autoritară care îmi răpeşte viitorul, mă absoarbe? Vreau tot H&M cînd n-am leţcaie, dup-aia cînd am nu mai vreau nimic, mă doare-n cot. Iubesc 1001 de nopţi mai mult decît orice cîrpă şi, cu toate astea, reflexele mele rumegătoare-cumpărătoare funcţionează compulsiv. Azi – da, mîine – nu. Superficial. Lipsit de constanţă. 1001 de nopţi la doi lei volumul – ce minunat sună, dar ce ştirb arată în bibliotecă.
