Perle inutile
Momentul „perlelor de la bacalaureat“ este, în fiecare an, intens mediatizat şi savurat de întreaga naţiune: ziarele şi televiziunile aloca spaţii largi formulărilor inepte, cu haz sau fără, găsite în lucrările elevilor. Tineri dezinhibaţi povestesc cum n-au învăţat mai nimic peste vară, cum eşecul de la examen nu-i chiar o catastrofă. Cu cît îşi maschează mai bine jena în spatele unei aroganţe juvenile sau false voioşii, cu cît au răspunsuri mai obraznice sau mai îndărătnice, mai cool, cu atît sînt mai căutaţi de camerele de luat vederi.
Ar fi multe de spus în legătură cu acest moment „vesel“ descoperit de media românească: mai întîi, dacă tot sîntem pregătiţi să exemplificăm cu ample citate eşecul învăţămîntului românesc, de ce n-am scoate în evidenţă şi micile lui succese? De ce, cu alte cuvinte, nu se semnalează şi nu se publică şi fragmente din lucrări remarcabile ale tinerilor care au trecut bacalaureatul cu succes? (Ştiu, au fost date în ziare şi pe net fotografiile celor care au luat nota zece la examen. Dar portretele lor au fost afişate mai curînd ca ale unor ciudăţenii, ca ale unor inşi care n-au nimic de-a face cu „normalitatea românească“, aceea în care bacul e un eşec naţional. Sau, mai rău, tinerii de succes au fost invitaţi în studiourile de televiziune pe post de muniţie împotriva opoziţiei responsabile de eşecul şcolar.) Spectacolul oferit de nişte tineri debusolaţi, cu gînduri confuze la viitorul îndepărtat, nelămuriţi în faţa standardelor care li se impun, nu este unul nici prea vesel, şi nici prea mobilizator.
Mai apoi, trebuie spus că, de bine, de rău, pentru perlele lor, elevii sînt sancţionaţi. Există bareme de corectare şi de trecere a examenului. N-au înţeles prea bine ce e cu Luceafărul şi ce a vrut el de la Cătălina? Vor fi depunctaţi drastic. Nu folosesc corect mai mult ca perfectul? Nu iau diploma. De ce nu aplicăm sancţiuni echivalente tuturor acelora pentru care limba română este unul dintre instrumentele cu care îşi fac meseria: redactori, moderatori, politicieni, artişti, scriitori, guvernanţi, analişti şi comentatori? Or, aici, lucrurile stau mai curînd pe dos: nu ştiu să scrie corect numele unei burse sau să construiască o frază corectă cap-coadă? Îi facem miniştri. Stau prost cu interogaţia? Îi punem moderatori ai unor emisiuni în prime time. Au poticneli serioase în a descifra textul unei legi? Îi invităm des „pe sticlă“, pe post de comentatori politici.
Aud din ce în ce mai des în jurul meu reproşuri amare la adresa generaţiei abia ieşite de pe băncile şcolilor sau ale facultăţilor: în faţa treptelor profesionale pe care le au de urcat sînt iritaţi, iresponsabili, neserioşi, dar, mai ales, nepregătiţi. Vor să ajungă degrabă, fără prea multe eforturi, şi fără prea multe cunoştinţe, în fruntea ierarhiei. Vor să fie manageri, şefi, imaginîndu-şi că astfel de posturi oferă multe drepturi şi doar firave responsabilităţi. Privesc către seniorii din firmă sau către angajatori nu ca la un model de urmat, ci ca la cineva mai norocos decît ei, care a reuşit „să se descurce“ mai repede. Vocaţie, pasiune, interes, dorinţă de a învăţa, toate sînt, pentru mulţi dintre ei, anexe dispensabile în drumul spre succes. Şi cred că undeva, pe parcursul acestor ani de interminabilă tranziţie, am uitat să îi învăţăm pe copiii şi tinerii noştri să admire. Dar şi să fie admiraţi, atunci cînd îşi fac bine treaba. Deocamdată nu au acces la „notorietate“ decît autorii de „perle“. Ratingul şi başcălia sînt mai importante decît educaţia.
Maria Iordănescu este psiholog.
