La tarabă

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Nebuna din cartier jpeg

La începutul anilor ’90, oamenii se împărţeau în două categorii: cei cu spirit întreprinzător, care aveau curajul să înceapă o afacere, şi ceilalţi, care nu îndrăzneau să-şi părăsească slujbele cu lefuri sigure de la stat şi asistau la schimbările din jurul lor ca nişte spectatori. Nu vorbim aici de marile afaceri şi marile tunuri de atunci, ci de cetăţenii obişnuiţi, care şi-au dat repede seama că în capitalism se pot scoate bani din nimic. E adevărat că cei mai mulţi dintre ei aveau antecedente şi ceva relaţii şi se ocupau cu mici învîrteli şi pe vremea cealaltă.

Mulţi ospătari şi şefi de sală au devenit peste noapte proprietarii unor birturi, responsabilii cu aprovizionarea de prin întreprinderi, care ştiau de unde se pot procura carne, ouă şi alte bunuri pe care le vindeau „pe sub mînă“ la suprapreţ, au făcut în continuare comerţ, de data aceasta în mod legal, înfiinţîndu-şi mici firme. Însă unul dintre cele mai interesante fenomene (care nici astăzi nu a dispărut cu desăvîşire) a fost cel al „afacerilor“ stradale, pe principiul cumperi ieftin şi vinzi mai scump. Şi pentru că nu exista nici o lege care să reglementeze acest fenomen, tarabagii au început să apară şi să se înmulţească peste tot unde era cît de cît un vad comercial. De obicei, erau afaceri „de familie“ şi nu presupuneau cine ştie ce strategie sau cercetare a pieţei, iar banii se făceau „cu cîrca“: mergeai zilnic, uneori chiar şi pe jos, pînă „la angro“ (în Bucureşti tocmai se deschisese complexul Europa, această Mecca a comercianţilor din anii ’90), făceai „aprovizionarea“ cu marfă, eventual o aduceai pe strada ta şi o vindeai la taraba din faţa propriei tale locuinţe. Cunosc un caz, dintr-un oraş din nordul Moldovei, în care doi fraţi au început cu o navetă de bere rece, pe trotuar, printre blocuri, iar acum sînt printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din oraş; însă aceasta e o poveste „de succes“. Cei mai mulţi dintre tarabagii acelor ani s-au ocupat cu comerţul o scurtă perioadă de timp, cît le-a mers, au strîns nişte bani pentru zile negre, apoi au revenit la vechile ocupaţii. Afacerea unora a evoluat de la tarabă la butic non-stop, apoi la minimarket, însă cu timpul acestea au fost „înghiţite“ de marile lanţuri de supermarket-uri şi au fost sortite să dispară.

În blocul nostru de pe Calea Moşilor exista o astfel de familie de „afacerişti“, alcătuită din doi soţi, amîndoi în jur de 40 de ani, şi doi copii adolescenţi. Taraba lor – o măsuţă pliantă şi un scăunel de pescar – era postată chiar la intrarea în scara de bloc şi era „deschisă“ între orele 8 şi 21. Vindeau gumă de mestecat – inclusiv din acelea cu surprize, bomboane „la bucată“, pufuleţi, acadele, ciocolată, biscuiţi turceşti, sticksuri şi grisine, mentosane, Bonibon – nişte bombonele care imitau celebrele M&M, diferite sucuri la cutie de carton, cu pai. Concurenţa, adică cea mai apropiată tarabă, se afla pe trotuarul de vizavi. La colţ, chiar în intersecţie, se postase un individ cu un van, care vindea cu mare succes sucuri Tec – el deţinea monopolul pe sucuri în întreg cartierul. Şi mai era magazinul arabului, cu cafea şi cu de toate, însă acolo era o coadă mai ceva ca la Alimentara, cînd se băga unt.

Aşadar, în familia din blocul nostru sarcinile erau cu stricteţe împărţite. Tatăl era şofer şi conducea zilnic Dacia 1300 a familiei undeva în afara oraşului, la depozitul cu marfă. Mama, probabil, era „creierul“ afacerii, căci ea decidea ce şi cîtă marfă să aducă la tarabă, ea avea iniţiativa de a testa piaţa cu produse noi (la un moment dat apăruseră timid pe tarabă şi cîteva perechi de şosete). Şi pentru că era plină de aur (turcesc), vecinii o bănuiau că are propria sa „afacere“ şi că „face Turcia“. Băiatul, un vlăjgan de aproape doi metri, era responsabil cu căratul mărfii şi îl puteai vedea aproape în fiecare zi cu cîte un sac de pufuleţi în spate. Deşi voluminos, sacul nu era greu, dar puştiul se cocîrja dinadins cînd îl aducea de la maşină la scara de bloc, ca să demonstreze cît de mult munceşte. Iar fata, blondă, finuţă, cu ochii verzi, stătea pe scăunelul de pescar şi vindea la tarabă pentru că era frumuşică şi dădea bine la clienţi. De multe ori, noi, ceilalţi copii din bloc, stăteam cu ea ca să-i ţinem de urît şi probabil cu speranţa ascunsă că vom mai căpăta pe gratis cîte o caramea din acelea „la bucată“, aşa că mereu se forma un mic cîrd gălăgios care invada trotuarul din faţa scării noastre. Îmi amintesc cît de plină de importanţă mă simţeam atunci cînd vecina cea blondă urca pînă sus, la apartament, şi mă lăsa pentru zece minute să stau la tarabă. Îi ocupam scăunelul de pescar şi, printre toate acele fleacuri care erau de vînzare, Calea Moşilor îmi părea altfel, mai colorată.

Afacerea le-a mers un an sau doi, apoi taraba a dispărut ca şi cum nici n-ar fi fost. Pentru că ne-am mutat din bloc, nu ştiu ce s-a întîmplat mai departe cu familia respectivă şi dacă aventura lor comercială i-a ajutat într-adevăr la ceva. Am aflat doar că fata cea blondă s-a măritat cu un arab, însă asta e deja o altă poveste.

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Ziua 55 a războiului Ucraina - Rusia Bucha FOTO Gettyimages
„Sunt al naibii de civili”: apelurile telefonice interceptate dezvăluie mărturisiri făcute de soldații ruși
Un soldat rus l-a expus pe președintele Vladimir Putin cu o recunoaștere uluitoare în timpul unei conversații înregistrate cu iubita sa, conform unui articol apărut pe https://www.dailytelegraph.com.au/.
Vladimir Putin alături de cei 4 lideri ai teritoriilor ucrainene anexate FOTO EPA-EFE
Putin, pirat geopolitic. Scenariul periculos care poate fi replicat la nivel mondial
Noua confiscare de teritorii ale Ucrainei de către Rusia, un act de piraterie geopolitică care poate fi replicat de alte regimuri autoritare, potrivit CNN
politia nu treceti
Un polițișt român a fost bătut pe stradă în Republica Moldova
Un polițist român, detașat la punctul de trecere a frontierei Costești – Stânca din Republica Moldova, a fost agresat pe o stradă din municipiul Bălți.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.