Europenii şi americanii
Unul dintre posturile mele preferate este Viasat History. În situaţia în care nu am canalul Arte – care, din păcate, nu a venit în România, aşa cum ni se promitea anul trecut –, Viasat History este postul cu cele mai multe programe culturale pe care mi-l oferă operatorul de cablu la care sînt abonat, RCS-RDS. Şi cînd spun asta nu mă gîndesc la faptul că oricum istoria înseamnă cultură, ci că la Viasat History pot vedea o mulţime de emisiuni dedicate artelor – de la arhitectură şi plastică la literatură, muzică sau film.
Acest post are, de exemplu, un excelent documentar despre Beethoven (În căutarea lui Beethoven), care-şi propune să afle cum a fost cu adevărat omul de dincolo de efigia romantică a artistului chinuit. De altfel, Viasat History are o întreagă serie dedicată compozitorilor: Pe urmele lui Berlioz, Pe urmele lui Chopin, Pe urmele lui Bizet etc. De asemenea, remarcabil e şi un documentar despre Van Gogh (Vincent: Întreaga poveste), în care se relatează despre lunile de nebunie ale pictorului sau despre fanatismele lui religioase, dar şi despre perioada în care a fost profesor sau pasionat lingvist. Mai există şi o serie dedicată impresioniştilor, unde scriitorul Waldemar Januszczak caută locurile pictate de ei (un inteligent pretext pentru a face critică de artă şi a călători din Indiile de Vest pînă la Paris sau Londra). Sau un serial, prezentat de acelaşi Waldemar Januszczak, despre barocul european. Sau un fascinant documentar despre catedralele gotice de la Sens, Canterbury, Chartres şi Köln (Giganţii stilului gotic). Sau filmele din seria Cum a modelat arta lumea, în care am putut vedea un foarte bun episod despre cum portretul politic şi reprezentările de propagandă din zilele noastre îşi au obîrşia, ca demers, într-un portret al lui Alexandru cel Mare sau într-o statuie a lui Octavian Augustus. La acestea se adaugă documentarele dedicate filmului, cum sînt O sută de ani de Hollywood şi Vedete de cinema. Subiecte diverse, domenii diverse, dar toate abordate în acelaşi stil dinamic şi inteligent. În plus, discursurile sînt foarte bine susţinute la nivelul imaginii – cu filmări în multe locuri din lume sau cu reconstituiri de tip docu-dramă. Desigur, toate acestea costă, însă cine a zis că o televiziune de calitate se face cu mijloace puţine?
Dar ceea ce apreciez cel mai mult la documentarele de la Viasat History e felul cum este privită cultura. Ea nu e nici pe departe ceva la care să te prosternezi şi despre care să vorbeşti dîndu-ţi ochii peste cap cu patos. Valorile sînt valori, dar ele nu-i împing pe cei care le prezintă la Viasat History în deliruri mistico-poetice, iar oamenii îşi păstrează în orice moment un sănătos spirit critic.
Viasat History este deţinut de o firmă suedeză de media, dar transmite de la Londra, iar multe dintre documentarele prezentate pe post sînt făcute de BBC.
În grila de programe pe care mi-o oferă RCS-RDS, mai am un canal dedicat istoriei – unul american, care se numeşte simplu History Channel. Cîtă diferenţă între acesta şi cel european! Ce e istoria pentru americani? Vedem mai multe emisiuni în care nişte indivizi, în general supraponderali, caută prin toată America „antichităţi“ şi-şi freacă palmele că au făcut o afacere bună achiziţionîndu-le, pentru a le revinde sau a le restaura (şi, desigur, a le revinde apoi). „Antichităţile“ respective sînt pompe de benzină din anii ’50, reclame cu Pepsi-Cola din anii ’40, automobile vechi de 50 de ani etc. E adevărat, asemenea emisiuni sînt explicabile într-o perioadă de criză, cînd oamenii trebuie să fie încurajaţi să-şi valorifice vechiturile de prin şoproane, dar mă tem că nu asta e singura raţiune pentru care sînt ele difuzate.
Pe scurt, Viasat History şi History spun foarte multe despre europeni şi, respectiv, americani, despre cum văd ei lucrurile. Iar eu mă bucur că sînt european.
