Jocul de-a demonizarea

Publicat în Dilema Veche nr. 449 din 20-26 septembrie 2012
Festivalul Enescu al unui simplu consumator de muzică jpeg

- filmul Inocenţa musulmanilor şi manipulările extremiste ale religiilor -

Acum cîţiva ani, caricaturile profetului Muhammad publicate de un ziar danez au avut parte de o furioasă mediatizare în ţările musulmane. Au stîrnit proteste furibunde, condamnări ale Occidentului, demonstraţii, agresivitate. Acelaşi lucru se întîmplă astăzi cu filmul Inocenţa musulmanilor, produs de astă dată de un cetăţean al SUA cu o identitate vagă, dacă nu mistificată, şi cu porniri etnico-religioase grobe. În momentul cînd scriu (14 septembrie 2012), ziarele îl indică pe un nebulos israelo-american Sam Bacile (sau Bassiel) care ar fi legat sau totuna cu un creştin copt, Nakoula Basseley Nakoula, condamnat în 2010 la 21 de luni de închisoare pentru escrocherie bancară. Un personaj obscur şi suspect pentru un filmuleţ ieftin, cu o ideologie primară. Ca şi caricaturile, filmul e o grosolănie golănească la adresa islamului. Extrasul de promovare începe cu o scenă din Egiptul de azi, în care musulmani îi agresează pe creştinii copţi, în pofida unei poliţii prezente, dar ineficace. Restul e o versiune în cheie ofensatoare a vieţii Profetului, înfăţişat ca un tiran, campion al violenţei şi al tuturor viciilor. Se pare că filmul a fost proiectat o singură dată într-o sală de cinematograf din California. După o jumătate de oră de la începerea proiecţiei, nu se vînduse nici un bilet. Nici extrasul de anunţ al filmului, plasat de YouTube, n-a prea avut efect în Occident. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu difuzarea sa pe acelaşi YouTube, într-o traducere egipteană anonimă. Site-ul a avut în scurt timp un milion de vizitări. A urmat inflamarea presei din ţările musulmane, iar apoi izbucnirea violenţelor: mişcări de stradă în Egipt, Libia, Yemen, Tunis, Sudan, Kenya, Liban, moartea la Benghazi a ambasadorul SUA în Libia şi a altor trei funcţionari americani.

Între timp, poliţişti patrulează protector în jurul casei producătorului extremist. Căci, potrivit regulilor democraţiei, libertatea de expresie trebuie respectată, asigurată, apărată. Dar a fi cetăţean al unei democraţii nu înseamnă doar să te bucuri de libertatea de expresie. Înseamnă şi să asumi „responsabilitatea de expresie“. Or, personajul cu pricina se piteşte sub o identitate vagă, se simte apărat de aparatul de securitate publică. În interviurile pe care le-a dat unor publicaţii americane, declară că „regretă“ uciderile şi violenţele, făcînd totuşi recomandarea ca ambasadele americane să fie mai bine apărate pe viitor. În sfîrşit, culmea deriziunii, susţine că filmul nu intenţiona decît „să apere o idee“. A vrut „să atragă atenţia“ asupra situaţiei grave a copţilor creştini, o minoritate de veche tradiţie în Egipt, aflată sub presiune musulmană. Şi şi-a ales limbajul cel mai potrivit: violenţa de expresie, una de joasă speţă. De fapt, ideea sa directoare, ca şi a altor extremişti, e aceea că a te bucura de libertăţi, în democraţie, e totuna cu a călca în picioare valorile celorlalţi, a-i umple de murdării, a promova ura, a demoniza o întreagă religie.

Cum era de aşteptat, producătorul americano-copt şi-a găsit o mulţime de parteneri bine antrenaţi în acest joc de ping-pong al violenţei şi al extremismului etnico-religios. Grupările islamiste radicale declară doar şi ele că Occidentul e „marele Satan“, ameninţarea apocaliptică la adresa valorilor musulmane. Între cele două extremisme se joacă aceeaşi minge, pe care şi-o aruncă de la unul la celălalt cu semn schimbat, spre hrănirea reciprocă a violenţei: diabolizarea unei societăţi contra diabolizării unei religii. Elucubraţia unui individ sau a unor grupuri restrînse din Occident e numai bună pentru extremiştii musulmani. O flutură ca dovadă a unei agresiuni organizate de întregul Occident la adresa islamului. Fanatismul grupărilor islamiste e numai bun pentru extremiştii creştini sau pentru xenofobii occidentali. Îl flutură ca dovadă a ferocităţii islamului, a incapacităţii sale intrinseci de a lucra cu modernitatea.

De ambele părţi, ideologia extremistă şi tehnicile de interpretare sînt aceleaşi. Cel diferit e catalogat drept „adversar“ împotriva căruia e de luptat. Iar în acest scop, un aspect din devenirea istorică a „adversarului“ e absolutizat, fiind identificat cu esenţa religiei/ civilizaţiei sale. În cazul filmului despre care vorbim, tensiunile între majoritatea musulmană şi minoritatea coptă sînt înfăţişate ca represiune violentă şi sînt suprapuse pe momentul originar al islamului. Ni se prezintă imaginea unei religii care, din origine, prin însuşi fondatorul ei, e o (pseudo)religie a violenţei şi a viciilor. La rîndul lor, extremiştii musulmani intrepretează libertăţile occidentale drept ispite dizolvante pentru credinţă şi laicitatea drept agresor al religiei. Esenţa modernităţii constă, pentru ei, în caracterul său antireligios, dacă nu cumva „antimusulman“. E tocmai bună, aşadar, pentru diabolizare, pentru plasarea ei în osînda veşnică.

De o parte, ca şi de alta, extremiştii văd (sau se prefac că văd) istoria în situaţia ei finală, „eschatologică“, împărţită deja în grîu şi neghină, în oi şi capre. Evenimentele mărunte şi mari ale istoriei, cu toată încărcătura lor de contradicţie şi relativitate, cu întrepătrunderea unor poziţii diferite, ei le clasează scurt în două rubrici judiciare: cei drepţi şi vinovaţii. Iar în acest tablou – care şterge diferenţa de nivel între curgerea istoriei şi clarificarea sa finală – ideologii extremişti sînt, desigur, „cei drepţi“ şi totodată „judecătorii“. Ei, nu Dumnezeu decid că situaţia copţilor nu trebuie negociată politic, ci rezolvată prin condamnarea definitivă a islamului. Ei, nu Dumnezeu, decid că femeia care nu poartă văl calcă islamul şi trebuie ucisă. În formularea lui Mohammed Arkoun – musulman şi critic universitar al ideologizării religiilor – extremiştilor religioşi nu le pasă cîtuşi de puţin de manifestarea lui Dumnezeu în istorie. Ei se îndeletnicesc, dimpotrivă, cu „transcendentalizarea istoriei“, operaţie care „prin manipulări ideologice ale textelor revelate“ le transformă ideologia de luptă în „adevăr intangibil, sacru, înzestrat cu puterea de a-şi sacraliza aderenţii“ (vezi, de pildă, intervenţia lui Arkoun la colocviul La liberté religieuse dans le judaïsme, le christianisme et l’islam, Paris, 1981, pp. 109-125).

În Occidentul obişnuit cu diversitatea culturală, cu libertatea (uneori iresponsabilă) de expresie, precum şi cu religia devenită chestiune privată sau de grup confesional, penibilul filmuleţ nu a stîrnit interes. În schimb, în ţările musulmane, islamul nu e doar credinţă care irigă întreaga viaţă socio-culturală. Pentru foarte mulţi, el a devenit unicul loc de sens, de apărare, de recurs împotriva precarităţii economice şi a confuziei politice. Aşa încît orice atac, oricît de grosolan şi neînsemnat, la adresa islamului, stîrneşte indignare masivă, pe care mişcările extremiste se pricep să o canalizeze în favoarea ideologiei lor. Totuşi, nici Occidentul nu rămîne indiferent faţă de jignirea unei religii. Şi nici lumea musulmană nu e omogen manipulabilă de către extremişti. Secretarul de stat american H. Clinton a calificat filmul drept „scîrbos“ şi ofensator, subliniind – pentru un public neobişnuit cu regulile democraţiei americane – că administraţia SUA nu are nimic de-a face cu realizarea lui. Dar, mai ales vizita papei Benedict al XVI-lea în Liban (14-16 septembrie), unde i-a întîlnit fratern şi pe şefii diferitelor comunităţi musulmane, poate fi un moment de luciditate pentru raportul între religii şi instrumentările lor extremiste. Papa nu a condamnat numai filmul în cauză. A caracterizat „orice fundamentalism drept o falsificare a religiei“, afirmînd că revine Bisericii şi religiilor sarcina unei „autopurificări“, a „luminării şi educării conştiinţelor“ pentru a se ajunge „la dialog, la reconciliere şi la pace“ (cf. Le Monde, 14 sept.). El a pledat pentru convivialitatea religiilor, pentru o civilizaţie de simbioză în Orientul Apropiat (cf. Le Figaro, 15 sept.).

Pe de altă parte, reporterul TV5 la Tunis vorbea despre dezolarea studenţilor tunisieni, pentru care violenţa mişcărilor de protest „sînt dovada că li s-a furat revoluţia“. Pe forumul cotidianului algerian El Watan din 14 sept., o mulţime de intervenţii condamnau aceste violenţe şi ideologia care le stîrneşte. Neînsemnatul film a stîrnit o furtună internaţională. Dar în această furtună, se pot auzi şi voci ale bunului-simţ religios, şi voci ale speranţei; se poate cîştiga şi ceva luciditate împotriva manipulărilor extremiste ale religiilor.

Anca Manolescu este cercetător în domeniul antropologiei religioase şi doctor în filozofie. Cele mai recente cărţi publicate sînt Nicolas de Cues ou l’autre modernité (L’Harmattan, 2010) şi Stilul religiei în modernitatea tîrzie, Polirom, 2011.

Foto: commmons wikimedia

Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.
Zizi și neantul jpeg
Spre prima zi de școală
În prima zi de școală, cîndva prin anii ’70, aveam părul foarte scurt. Arătam ca un băiețel trist. Nu numai că eram tunsă băiețește, ci și părul meu, pînă atunci plin de bucle, stătea turtit și parcă apăsat de o uriașă rocă.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Armînlu nu cheari! – despre călătoria mea în Albania (4) –
Doi oameni drăguți, deschiși, prietenoși, ca mai toți oamenii pe care i-am întîlnit în Albania și de care m-am simțit încă din primele momente legată afectiv. Acum mi-e dor de ei de parcă toți ar fi rudele mele.
p 19 WC jpg
Cacealmaua de la Airport Plaza
Sînt un român cu domiciliul în străinătate care, la ultimul lui sejur în România, a fost jefuit cu sălbăticie de compania de închiriat mașini.
p 20 WC jpg
Cei neștiuți care întîrzie
Despre katechon, cuvîntul misterios al Sfîntului Apostol Pavel din 2 Tesaloniceni 2, 6-7, s-a scris enorm.
640px Faculty of Theology (personification) 1 jpg
Spre o teologie laică (2)
Lumea nu era nici ea privită ca un stadiu trecător. Ea a devenit în şi de la sine, aşa cum atestă într-adevăr Scripturile, „foarte bună“ (Gen. 1: 31), dacă nu de-a dreptul sacră.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
Pe stradă, o tanti cu o geantă de plastic pe umăr, colorată în nuanțe de albastru, pe care scrie: „În interior am armonie“. Ce să zic, bravo ție!
Cea mai bună parte din noi jpeg
Vîrsta de mijloc, fără prospect
A jongla pe un pod de sfoară între ce cunoști și ce te așteaptă încă.
Zizi și neantul jpeg
Urși
Ursul respectiv intră și prin curțile oamenilor. Sare gardurile, fără probleme, și te trezești cu el la geam ori dormind pe gazon, sau devorîndu-ți mîncarea pentru pisici. Devine o realitate tragicomică a existenței tale, care nu pare a avea mari șanse de rezolvare.

Adevarul.ro

Scandal în Parlament FOTO: Captură Video George Simion
George Simion şi Gabriel Zetea, la un pas de bătaie. Ironii pentru liderul AUR: Domnule Georgeta Simeleone
George Simion și social democratul Gabriel Zetea au fost la un pas de a se lua la bătaie în Parlament, la dezbaterile pe tema creșterii salariilor aleșilor locali. De altfel, liderul AUR a fost ținta ironiilor unora dintre parlamentari, fiind numit „Georgeta Simeleone” cu aluzie la Giorgia Meloni.
Roger Waters FOTO EPA EFE jpg
Roger Waters, scrisoare deschisă către Putin: „Dacă vrei asta, du-te dracului!”
Roger Waters, co-fondatorul trupei Pink Floyd, i-a adresat o scrisoare deschisă președintelui rus Vladimir Putin, în care îl îndeamnă să se angajeze la o încetare a focului și la o înțelegere diplomatică pentru a pune capăt actualui război în Ucraina.
aaneiungaria Sursapolitianeamt(1) jpg
Sfârşit tragic al unui român dat dispărut în Ungaria. Abia ieșit din spital, a murit într-un accident
Un român dat dispărut în Ungaria a sfârşit tragic. În drum spre Anglia, lui i se făcuse rău și a fost internat într-un spital. Externat în aceeași zi, bărbatul din Neamț a fost ucis într-un „eveniment rutier“.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.