Domnul C.
Munceşte de sare cămaşa de pe el. A fost plecat o perioadă în Austria; placa faţade de clădiri. Acum s-a întors pentru că, din 30 de euro cît plăteau austriecii la metru pătrat, lui îi ajungeau în buzunare doar firimituri. A plecat prin intermediari care, la rîndul lor, luau banii prin intermediari şi, uite-aşa, după ce-şi rupea oasele pe schele o zi întreagă, la final se alegea cu mai nimic. Aşa că s-a întors la nevastă şi la copil. Zice că, dacă le pune cap la cap, şi aici cîştigă cam tot atît, dar măcar nu e între străini.
Îl cunosc pe domnul C. de cîţiva ani. M-a ajutat în cele mai dificile situaţii gospodăreşti. La vopsit, la reparat zidărie, la montat calorifere, la instalat şi dezinstalat diverse chestii prin baie şi bucătărie. Ne-a ajutat cînd am ajuns în situaţii imposibile, ca atunci cînd am înfundat vasul de toaletă cu unul din deodorantele alea care se agaţă pe marginea lui. A venit mustăcind şi a început să rîdă cînd i-am explicat că am încercat să dizolvăm obstacolul cu bicarbonat. După ce domnul Muscolo nu avusese nici un efect. Dar aşa citisem pe un forum, pe net. Ştiu că încercările noastre timide de a meşteşugi cîte ceva de capul nostru îl amuză la infinit.
O persoană plină de bun-simţ, mai degrabă tăcut, îşi vede de treaba lui; abia îl simţi prin casă. Drept e că e şi lăsat în pace. Între noi n-a fost niciodată situaţia tipică între meseriaşul bătut la cap că a vopsit nu ştiu cum sau că a pus gresia strîmb şi angajatorul privit amabil, dar înjurat cu sete pe la spate. E lăsat în pace să-şi facă treaba cum ştie. Oricum nu m-aş pricepe să-i spun că a greşit pe undeva. De unde să ştiu eu care e consistenţa chitului? Sau cum se fixează o plintă? Eu nu întreb, el lucrează bine. Pînă una-alta, nimic din ce a reparat, fixat, montat prin casă nu ne-a căzut în cap. La final, curăţă şi mătură mizeria ce se va fi strîns şi o duce singur jos, la gunoi. Pare un vis frumos. Cel puţin aşa mi-a părut mie după ce m-am canonit amar de vreme cu tot felul de meseriaşi coşmareşti. Dintre cei ultravolubili, veniţi ca în vizită, dintre cei cărora le lua o lună să bată un cui sau dintre cei care îţi cer bani la cinci minute, pe motiv că iar s-a terminat ipsosul.
Între noi există o convenţie. Nu ne tîrguim la bani. Îşi evaluează munca rezonabil şi nu vine cu răspunsul ăla care, pe mine personal, mă scoate din sărite: „Păi, daţi-mi cît credeţi dumneavoastră, doamnă“. Nu îmi cere mie cleştii, cuiele sau cheile franceze de care are nevoie. Mă întreabă la telefon ce am păţit şi vine apoi cu propria trusă de scule, ca un medic de ţară cumpătat. Vine dis-de-dimineaţă (un cusur are, vine mult mai devreme decît zice) cu hainele în care munceşte împăturite şi puse într-o pungă de la Billa. N-are maşină, stă pe undeva la margine de oraş. E mîncat, cu cafeaua băută. Dacă îl prinde prînzul pe la noi, fug să îi iau ceva de mîncare. Săracul, n-are pretenţii, numai să fie cu destulă pîine. Sînt sigură că a rămas totuşi cu o mirare. Cum într-o casă de oameni nu e o ciorbă, o mîncare, cum de s-or hrăni cu toţii numai cu uscături. Aş vrea să-i răspund la întrebările nepuse şi să-i explic că, nu ştiu cum se face, dar ne prinde întotdeauna cu frigiderul gol. Şi că se mai întîmplă ca frigiderul ăsta să fie şi plin. Şi că pe el, care munceşte din greu şi nu stă toată ziua în faţa calculatorului, ca noi, nu-l putem hrăni doar cu chips-uri cu wasabi.
E povestea banală a domnului C., pe care am vrut s-o împărtăşesc cu dumneavoastră. Ca el or mai fi o grămadă. Dacă îl vezi la metrou, negricios, moderat de burtos, cu bermude, şlapi şi şapcă, cu o pungă răspurtată de la Billa în mînă, ce ai crede despre el? Că e mîncător de mici, băutor de bere şi ascultător de manele (de parcă asta ar fi o vină)? Că miroase a transpiraţie pentru că, în general, nu se spală? Că eşti mai bun decît el? Mă întreb ce o povesti el acasă despre noi.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-şef la ştiri, radio Kiss Fm şi Magic FM.
