Ce-are friptura cu prefectura

Publicat în Dilema Veche nr. 443 din 9-15 august 2012
Limbi de cod pane Jean Claude Izzo jpeg

Cînd spui, la noi, „primărie“ ai înaintea ochilor un imobil impersonal sau un căsoi delabrat, naționalizat fără urmă, transformat într-un cuib al birocrației, corupției și ineficienței: cozi interminabile, probleme insolvabile, funcționari impertinenți, indicații contradictorii.

Primăria germanică (germană, austriacă sau elvețiană deopotrivă) – o clădire, de altfel, istorică, centrală, reprezentativă a orașului – adăpostește, în subsolul răcoros, cu arcade roșii de cărămidă, „crama primăriei“ (Rathauskeller) – o instituție în sine, o instituție în instituție. În fața ei se desfășoară cele mai bogate, pestrițe și spectaculoase piețe, în care agricultorii din împrejurimi înșiră pe tarabe tot ce au mai bun în vie, pe cîmp, în cămări și în grajduri. (Închipuiți-vă cum ar fi să găsești cele mai dulci roșii, cei mai gustoși mititei și cea mai bună bere din oraș taman la Primăria Bucureștilor. Parcă altfel ai încasa un „refuz de eliberare a autorizației de construire“.)

O astfel de primărie devine un bun punct de plecare pentru înțelegerea culinară a întregii regiuni. Tradițiile, vinurile, berile și bucatele locului sînt la fel de bine reprezentate aici, ca și cetățenii urbei. Comunitatea gravitează firesc și organic în jurul primăriei germanice; iar crama o transformă într-o instituție cu pîntec; centrul orașului devine buricul tîrgului.

Un localnic îmi spune că nici aici nu-i o bagatelă să obții o autorizație: te confrunți cu proceduri elaborate, cu multe formulare colorate și cu funcționari cumsecade, dar lenți (prin firea locului, nu în așteptarea unei „atenții“). Ai însă unde să-ți îneci amarul: te necăjești la ghișeu, te potolești în cramă. A primăriei, se înțelege. 

DilemaVeche (1) (1) jpg
De ce ne exfoliem atât? Scurtă istorie a obsesiei moderne pentru pielea „perfectă”
Într-o cultură care asociază tinerețea cu vitalitatea și frumusețea, apariția semnelor îmbătrânirii poate fi percepută negativ. Suntem evaluați, adesea fără să vrem, și prin felul în care arătăm, iar îngrijirea pielii a devenit pentru mulți un mod de a recâștiga senzația de ....
dilemaveche ro 258 0 jpg
A îmbătrâni nu este un diagnostic. Când schimbările de după 65 de ani merită evaluate medical
Există o formulă pe care o folosim cu o ușurință surprinzătoare atunci când vorbim despre părinții sau bunicii noștri: „E de la vârstă.”
inkstar 04 jpg
După un piercing, primele zile contează: ce merită să clarifici cu salonul despre îngrijirea de bază
Primele zile după un piercing sunt mai ușor de gestionat atunci când pleci din salon cu instrucțiuni clare, potrivite zonei în care a fost făcut și bijuteriei folosite.
1786610560 SAWn jpg
Blender Philips pentru smoothie-uri, supe și sosuri: ghid pentru rezultate constante
Îți place să începi dimineața cu un smoothie cremos, să mănânci la prânz o supă fină și să completezi cina cu un sos făcut în casă? Cu un blender potrivit, pregătești toate aceste lucruri rapid, fără complicații și fără să umpli bucătăria de vase.
Greseli pe care le faci cand alegi un fiset metalic pentru birou jpg
Greșeli pe care le faci când alegi un fișet metalic pentru birou
Amenajarea unui birou eficient înseamnă mai mult decât alegerea unui mobilier cu un design plăcut.
GettyImages 2154796506 jpg
Bănci cu credite de nevoi personale 100% digitale în România: cum alegi rapid și fără surprize
Pentru un credit de nevoi personale de până la 10.000 de lei, cele mai importante criterii sunt DAE, rata lunară, comisioanele, suma totală de rambursat și posibilitatea de a finaliza întregul proces online. BCR, ING, Banca Transilvania, Raiffeisen, CEC Bank și UniCredit oferă variante care pot fi s
Monteaza hota din inox profesionala si scapa de mirosurile neplacute din bucatarie jpg
Montează hotă din inox profesională și scapă de mirosurile neplăcute din bucătărie
Mirosurile persistente din bucătărie nu reprezintă doar un disconfort temporar, ci pot influența întreaga experiență de lucru, pot afecta calitatea aerului și pot crea un mediu mai puțin plăcut atât pentru angajați, cât și pentru clienți.
e1f968fcf438071d07be7afbd697630df3 jpg
Hotel aproape de plajă sau resort mare în Grecia: ce alegi pentru vacanța de vară?
Grecia rămâne una dintre primele opțiuni pentru vacanța de vară. Zbori două ore până în Creta sau Rhodos, mergi cu mașina până în Thassos sau Halkidiki, iar la finalul drumului te așteaptă mare limpede, plaje curate și seri lungi în taverne.
e11cab09fc205ea2eea18828db7a4d97e9 jpg
8 modele de sandale cu toc care alungesc vizual silueta
Vrei să pari mai înaltă fără să îți schimbi garderoba complet? Începe cu pantofii. Sandalele cu toc bine alese pot modifica proporțiile ținutei și pot crea o linie vizuală mai lungă a picioarelor.
dilemaveche png
Anvelope all season în oraș: soluție practică sau compromis?
În oraș, mașina este folosită diferit față de drumurile lungi sau traseele montane. Distanțele sunt mai scurte, opririle sunt mai dese, vitezele sunt mai mici, iar asfaltul poate trece rapid de la uscat la umed, mai ales în perioadele cu vreme schimbătoare.
cpap7 jpg
Sforăitul, somnul fragmentat și oboseala care nu trece: când zgomotul nopții e un semnal medical
Există o scenă familiară multor cupluri: unul doarme, celălalt se holbează la tavan. Nu din insomnii propriu-zise, ci pentru că ritmul haotic al sforăitului din camera alăturată sau din același pat transformă noaptea într-un exercițiu de răbdare.
clasicii literaturii n ediii de colecie jpg
Clasicii literaturii în ediții de colecție
Portretul lui Dorian Gray rămâne același roman, fie că îl citești într-o ediție simplă sau într-una legată elegant. Totuși, dacă ai ținut vreodată în mână o carte bine făcută, știi că experiența nu este chiar aceeași.
Cum s a transformat industria fashion de a lungul marilor epoci istorice Magnific jpg
Cum s-a transformat industria fashion de-a lungul marilor epoci istorice
Modul de a se îmbrăca oamenii de-a lungul timpului a reflectat valorile, resursele și transformările societății din care făceau parte.
autobronzant jpg
Autobronzant gradual: Ce este și cum funcționează
Autobronzantul gradual este o loțiune sau cremă care îți oferă un bronz treptat, prin aplicări repetate, fără expunere la soare. Îl folosești zilnic, ca pe o cremă de corp, iar culoarea se intensifică de la o zi la alta. Rezultatul? Un ton cald, uniform, pe care îl controlezi ușor.
BRAT jpg
BRAT își prezintă poziția față de textul curent al Digital Omnibus VII și atrage atenția asupra importanței acestuia pentru sustenabilitatea și libertatea presei
Biroul Român de Audit Transmedia (BRAT) își exprimă poziția față de textul actual al Digital Omnibus VII, propus de Președinția Cipriotă a Consiliului Uniunii Europene în data de 21 mai 2026, si susține propunerea de excludere din acest proiect de lege a prevederii privind gestionarea ...
pexels artbovich 6301180 (1) jpg
Produse esențiale pentru confortul casei tale
Confortul unei locuințe nu este dat doar de dimensiunea spațiului sau de aspectul mobilierului, ci de modul în care toate elementele funcționează împreună pentru a crea o atmosferă echilibrată.
e128e6605e07942ba1046d597fed6e22cf jpg
Cum să îți alegi sandalele pentru ținutele din această vară? 7 recomandări
Vara îți schimbă ritmul și garderoba. Rochiile devin mai lejere, pantalonii mai subțiri, iar încălțămintea trebuie să țină pasul cu temperaturile ridicate și cu planurile tale spontane. O pereche bine aleasă de sandale îți susține ținuta, dar și confortul zilnic – fie că mergi la birou...
e1bc93b4bddb4412281d9fc37921f51f77 jpg
Utilizări mai puțin cunoscute ale ipsosului în amenajări interioare
Ipsosul (pulbere obținută prin arderea și măcinarea gipsului, care face priză rapid în contact cu apa) apare frecvent în reparații. Îl folosești pentru a umple găuri sau pentru a fixa doze electrice și, de multe ori, te oprești aici.
Vinuri premium selectii exclusiviste pentru cunoscatori jpg
Vinuri premium - selecții exclusiviste pentru cunoscători
În lumea vinului, diferența dintre un produs obișnuit și o experiență memorabilă este dată de origine, rafinament și atenția la detalii. Pentru cunoscători, alegerea nu se rezumă la o simplă băutură, ci la o expresie a terroir-ului, a tradiției și a măiestriei vinificatorului.
DilemaVeche jpg
Cât din ce cumpărăm este necesar și cât este doar influența trendurilor
Trăim în era consumului. Nu doar de produse, ci și de informații, de social media, consumăm aproape orice. Oare care este linia dintre nevoile noastre și influența exterioară care ne împinge (sau ne atrage?) spre această tendință generalizată de a absorbi totul?
featured image jpg
Fenomenul gamblingului social: cum devine uneori comunicarea mai importantă decât rezultatele în sine
Jocurile de noroc online au fost proiectate în mare parte ca resurse pentru distracție pe cont propriu, de la distanță, oferind intimitate - utilizatorul interacționează asumat doar cu operatorul platformei iGaming.
e18e438df050be644c7c891ab6c3aa68e6 jpg
„Insula” care unește. Cum aduni într-un spațiu mic o comunitate de cititori?
O comunitate de cititori nu are nevoie de o sală mare sau de bugete generoase. Are nevoie de intenție clară, organizare și cărți potrivite.
e1fa43dd4e6a9e6a00f697cba5dfa0391c jpg
Tipuri de skateboard-uri: Ce model să alegi?
Vrei să te plimbi prin oraș mai rapid, să înveți primele trick-uri sau să ai o alternativă cool la mersul pe jos? Alegerea plăcii potrivite face diferența între o experiență frustrantă și una care te motivează să ieși zilnic la skate.
masina jpg
De ce fraudarea kilometrajului rămâne o problemă majoră pe piața mașinilor second-hand?
O mașină este un mare ajutor în repetate rânduri. În mediul urban este o necesitate. De asemenea, și în cazul celor care stau în mediul rural și fac naveta este un mijloc de transport obligatoriu. Însă, oscilațiile economiei afectează puterea de cumpărare.

Parteneri

Semnele unui infarct  Foto Magnific com jpg
Cele patru semne de avertizare care pot apărea cu câteva zile înaintea unui infarct. Simptomele care nu trebuie ignorate
Un infarct poate fi precedat de simptome care apar cu zile sau chiar săptămâni înainte, arată specialiștii. Potrivit medicilor durerea sau presiunea în piept, durerile care iradiază spre gât, umăr ori maxilar, dificultățile de respirație sunt printre acestea.
shutterstock 23084461 barbat calculator computer laptop plata plati online internet comanda comenzi jpeg
Lucrurile pentru care oamenii spun că ar fi plătit și mai mult. Le-au economisit ore întregi în fiecare lună
Uneori, o cheltuială în plus ne poate scuti de ore întregi pierdute cu treburile de zi cu zi. De la cumpărături și gătit până la curățenie, oamenii au împărtășit pe Reddit lucrurile pentru care au dat bani și care le-au făcut viața mai ușoară.
Untitled jpg
Secretele celui „de-al doilea creier” al omului. Se află acolo unde puțini s-ar aștepta, are sute de milioane de neuroni și de el depinde fericirea noastră
Mai puțin cunoscut publicului larg este faptul că fiecare om are un „al doilea creier”. Are sute de milioane de neuroni, mai mulți decât șira spinării iar de sănătatea lui depinde întregul organism.
Manchester John Rylands Library James Joyce 16 10 2009 13 55 16 jpg
Trei cărți celebre care au scandalizat lumea. Au fost interzise chiar și în țări democratice
Mai mult cărți celebre au fost interzise în secolul XX. Unele la care nimeni nu s-ar fi așteptat și culmea, în țări cât se poate de democratice. Majoritatea au scandalizat la nivel de moravuri, altele din punct de vedere al sistemelor politice descrise.
image jpeg
De ce nu a mai ajuns Loredana Chivu la lansarea Asia Express? Cum a scuzat-o Ana Maria Mocanu?
Ana Maria Mocanu, dezvăluiri, în exclusivitate pentru Click!, despre experiența Asia Express.
Cazanele Dunarii  Banatul Montan  Foto Daniel Guta ADEVARUL (37) JPG
„O săptămână de concediu pentru fiecare fugar prins, viu sau mort”. Mărturia românului care a scăpat de gloanțele grănicerilor peste Dunăre
După două tentative eșuate, Dan Sprînceană a reușit, în august 1977, să treacă Dunărea spre Iugoslavia. A fost la un pas de moarte după ce grănicerii români au deschis focul. O jumătate de secol mai târziu, scriitorul stabilit în Franța a relatat pentru „Adevărul” despre acele momente.
suc sfecla hipertensiune jpg
Ce se întâmplă în organism atunci când consumi suc de sflecă zilnic. Efectele observate de specialiști
Deja știm cu toții cât de sănătoasă este sfecla pentru buna funcționare a organismului nostru. Iar, pentru a se asigura că reușesc să consume suficient de des sfeclă, mulți oameni apelează la sucul făcut din această legumă delicioasă.
Back to School 2026 în uniforme sau outfituri școlare mai relaxate Foto Daciana Stoica pentru Ghidul Cumpărătorului Adevărul jpg
Back to School: Are haine, dar are tot ce-i trebuie pentru școală? Garderoba unei fete în 2026–2027, de la dress-code strict la relaxat
Are haine, dar are tot ce-i trebuie pentru școală? Vezi ce îi trebuie, de fapt, unei fete pentru un an întreg de școală în 2026–2027 și cum alegi în funcție de vârstă și dress-code.
Orasul victoria  Foto Daniel Guta ADEVARUL jpg
Secretele orașelor crescute dintr-o singură uzină. Cum a schimbat industria de apărare Cugirul, Victoria și Zărneștiul
Ascunse la poalele munților, Bumbești-Jiu, Cugir, Victoria și Zărnești s-au dezvoltat în jurul unor uzine strategice ale industriei militare, atent păzite și urmărite în anii ’50 chiar și de spionajul american. Fabricile au atras mii de muncitori și au schimbat din temelii localitățile.