Realitatea bate filmul - interviu cu Alin TOMOZEI

După organizarea unei vizionări a cîtorva filme ale tatălui meu, regizorul Slavomir Popovici, primesc, pe mail, un mesaj neaşteptat: acesta venea, nici mai mult, nici mai puţin, decît de la urmaşul unui personaj din filmul Uzina (realizat în 1963, un eseu cinematografic despre Uzina 1 Mai din Ploieşti). Domnul în cauză, Alin Tomozei, tînăr inginer la o multinaţională, este nepotul lui Dimitrie Tomozei, nimeni altul decît directorul Uzinei din film. La doi ani de la filmări, bunicul său a fost găsit mort în uzină. Circumstanţele morţii sale din 1965 nu sînt nici acum total elucidate. Nepotul se străduieşte să facă ce se mai poate pentru restabilirea adevărului.

Cine era bunicul dumneavoastră?

La data morţii sale (din 11 decembrie 1965) deţinea funcţia de director general al Uzinei 1 Mai Ploieşti (actuală Upetrom 1 Mai Ploieşti), precum şi de deputat ales al aceluiaşi oraş.

Cum a ajuns director la Uzina 1 Mai Ploieşti?

La începutul anului 1958, bunicul primeşte funcţia de director tehnic al Uzinei 1 Mai Ploieşti, prin transfer de la Uzina Mecanică Cugir, se pare la propunerea lui Constantin Tuzu, care cunoştea corectitudinea, ambiţia, capabilitatea profesională şi spiritul organizatoric al bunicului (printre altele, şi un bun vorbitor al limbilor franceză, germană şi rusă). Constantin Tuzu deţinea în acea perioadă funcţia de ministru adjunct la Ministerul Metalurgiei şi Construcţiilor de Maşini.

Cum îi mergea Uzinei sub conducerea lui Dimitrie Tomozei?

Uzina 1 Mai cunoaşte, în acea perioadă, o dezvoltare rapidă, reuşind promovarea de noi produse de utilaj petrolier la un nivel calitativ şi de performanţă apreciat, permiţînd obţinerea de contracte comerciale şi de colaborare cu străinătatea (R.D. Germania, R. F. Germania, Franţa, Italia, Olanda, Belgia, Elveţia, Austria, China, Brazilia, Argentina, SUA, state din Africa etc.). De amintit faptul că, sub mandatul său de director tehnic, Uzina 1 Mai (devenită din anul 1961 Întreprinderea 1 Mai Ploieşti) obţine primul mare succes internaţional cu echipament de foraj – medalia de aur la Tîrgul Internaţional din Leipzig în anul 1964.

Am fost uluită să aflu că, la doi ani de la turnarea filmului, bunicul dvs. a fost găsit mort în incinta uzinei. Cum s-a întîmplat acest lucru?

În seara zilei de 11 decembrie 1965, în jurul orelor 20,00, bunicul este găsit mort (cu capul zdrobit), în incinta Uzinei 1 Mai Ploieşti, pe drumul de legătură dintre aceasta şi fosta Uzină Mecanică Unirea (tot o secţie a celei dintîi), la ieşirea de sub tunelul de beton al căii ferate. Datorită volumului mare de comenzi şi a perioadei scurte rămase pînă la sfîrşitul anului, Dimitrie Tomozei deprinsese obiceiul de a face vizite inopinate la schimbul doi, pentru a se asigura de bunul mers al producţiei. Vizitele aveau, în general, aceeaşi rută şi treceau, în final, prin tunelul mai sus amintit.

Înţeleg că a fost găsit mort sub un tractor, dar nu tractorul a fost cel care i-a cauzat moartea. S-a discutat despre sinucidere… Cauza adevărată a morţii lui a rămas un mister?

Înainte de a relata cîteva aspecte esenţiale privind modul cum s-a încercat închiderea cazului Tomozei, de către securitatea statului, vă voi prezenţa o întîmplare care, din punctul meu de vedere, are legătură cu moartea/uciderea bunicului. Cu o seară înainte, vineri 10.12.1965, acesta face o vizită la CAP Bucov. Scopul vizitei îl reprezenta potenţialul ajutor pe care Uzina îl putea acorda CAP-ului pentru a realiza anumite cazane necesare sistemului de încălzire a serelor. Ei sînt întîmpinaţi, pe lîngă preşedintele CAP-ului, şi de şeful Direcţiei regionale de Securitate Ploieşti, colonel Nicolae Dumitrescu, care se afla acolo de mai bine de o oră (venise singur, se pare pentru a-şi completă rezerva de băuturi alcoolice, de care era dependent, după spusele multora care l-au cunoscut). La o anumită perioadă de timp, colonelul Nicolae Dumitrescu (aflat într-o stare avansată de ebrietate) îl învită pe bunicul într-o cameră alăturată, laboratorul CAP-ului, unde are loc o discuţie de 10-15 minute, la început calmă, apoi din ce în ce mai violentă (se face remarcată şi vocea ridicată a bunicului). La puţin timp după aceasta, colonelul Nicolae Dumitrescu părăseşte clădirea CAP-lui. Interesantă este mărturia şoferului său, Mircea Nicolau, care declară că, odată suit în maşină, colonelul îi aduce injurii bunicului, încheind cu „....Îl aranjez eu şi pe ăsta!“. La mai puţin de 24 ore de la acest incident, Dimitrie Tomozei este descoperit mort în incinta Uzinei 1 Mai, în circumstanţele deja relatate anterior. Se pare că direcţia regională de securitate Ploieşti, prin colonelul Nicolae Dumitrescu, planificase minuţios eliminarea lui, dorind să acopere această crimă printr-un stupid accident de circulaţie.

De ce voiau să-l elimine?

O întrebare la care nu pot să răspund decît printr-o supoziţie, care cred că este cea mai plauzibilă... Deţinea informaţii care nu erau în beneficiul anumitor persoane din conducerea securităţii Ploieşti şi nu numai. Era cunoscut de ceva timp că bunicul urma să fie transferat la Ministerul Construcţiilor de Maşini într-o poziţie importantă, fapt îngrijorător pentru Nicolae Dumitrescu şi aghiotanţii săi (pleca din aria lor de supraveghere, se simţeau într-un fel descoperiţi). Ştiau că nu-l puteau compromite aşa uşor, protejat fiind chiar şi prin poziţia sa de deputat (avea o anumită imunitate), aşa că au recurs la metoda cea mai simplă – eliminarea fizică. Aşa-numitul accident de circulaţie este iniţial confirmat, în urma cercetărilor realizate la faţa locului, sub coordonarea procurorului Ion Mazăre, fiind ulterior stabilit că tractoristul Dumitru Geangu l-ar fi accidentat mortal (la acea oră circulaţia auto era aproape inexistentă, fiind singurul care a circulat cu tractorul pe sub tunel).

Cum a evoluat, în timp, ancheta?

Surpriza apare la mai puţin de şase luni de la incident, cînd Dumitru Geangu este eliberat din arest, printr-o ordonanţă de încetare a începerii procesului penal, motivîndu-se că, în baza cercetărilor, s-a conturat clar „voinţa lui Tomozei Dimitrie de a se sinucide“. Cunoscîndu-se „şi boala de care suferea, nevroza, fapt ce a putut să-l determine să ia această hotărîre“. Elegant şi cunoscut deja modul de închidere a unor astfel de cazuri... „Pionul“ folosit e eliberat (îşi îndeplinise chiar şi fără voia sa misiunea – chiar nu era vinovat de acest „accident“ mascat) şi... mortul este de vină. Moartea sa va naşte o stare de nelinişte, iritare şi mai ales confuzie în rîndul populaţiei ploieştene, devenind un subiect tabu ce capătă forme îngrijorătoare pentru cei implicaţi. Faptul că, la puţin timp după decesul bunicului, întreaga conducere a Direcţiei regionale de Securitate Ploieşti este schimbată/destituită, din ordinul Consiliului Securităţii Statului, subliniază într-un fel recunoaşterea vinovăţiei acesteia.

Acesta este momentul cînd Procuratura (eliberată de presiunea exercitată de vechea conducere a Securităţii Ploieşti) iniţiază primele cercetări obiective, încercînd să găsească un răspuns privind cauzele morţii bunicului. În dată de 28.12.1967, anchetatorul penal de securitate, maiorul Virgil Ionescu, va emite o notă cu concluzii, arătînd că varianta accidentului de circulaţie este aproape imposibilă.

Posibilitatea sinuciderii a mai fost luată în calcul?

Chiar şi posibilitatea sinuciderii este combătută, arătîndu-se, printre altele, că un om cu pregătirea şi caracterul său nu şi-ar fi ales ca loc de sinucidere tocmai curtea Uzinei în care lucra, date fiind şi situaţia materială bună, faptul că fusese promovat de curînd în cadrul Ministerului Construcţiilor de Maşini. Pe de altă parte, alegerea unei astfel de soluţii de sinucidere este puţin probabilă şi datorită vitezei reduse de deplasare a tractorului, ce ar fi permis ca victima să fi fost văzută oricînd de tractorist. Concluziile astfel finalizate determină Consiliul Securităţii Statului să ceară o expertiză medico-legală (Ordonanţă din 30.03.1968) ce se va realiza de către o comisie de specialişti. Aceştia analizează toate actele medicale emise pînă la acea dată şi reautopsiază cadavrul bunicului, care fusese între timp deshumat. Expertiza medico-legală demonstrează imposibilitatea ca acel tractor să fi fost sursa accidentului, arătînd că observaţiile medico-judiciare emise converg spre „o izbire, deosebit de violentă, a capului aşezat pe planul dur al şoselei, cu un corp cilindric netăios, greu... aceste izbituri fiind repetate de mai multe ori“.

S-a discutat despre Servicii secrete, române şi străine… Bunicul dvs. făcea parte dintr-un asemenea serviciu? Ştiu că a călătorit mult în străinătate într-o perioadă în care nu era uşor să o faci, că a avut afaceri cu întreprinderi de acolo…

Pentru a fi compromis şi pentru a justifica gestul unei posibile sinucideri, Dimitrie Tomozei a fost acuzat că ar fi fost spion industrial pentru Servicii secrete străine, că a fost depistat avînd conturi în Elveţia de sute de mii de dolari sau că şi-ar fi înscenat moartea ajutat fiind de nu ştiu ce servicii şi că ar fi fugit în America sau Australia.

Deplasările în străinătate nu se realizau în interes personal, el fiind angajat oficial de Ministerul Construcţiilor de Maşini şi/sau Comerţului Exterior să reprezinte Uzina 1 Mai Ploieşti în calitatea sa de director general şi specialist, la diversele expoziţii de profil, pentru contractarea utilajelor necesare Uzinii sau pentru stabilirea unor prime negocieri cu potenţiali clienţi. În general, din aceste delegaţii făceau parte şi alţi specialişti, agreaţi de Minister, însoţiţi fiind în permanenţă de securişti sub acoperire, deci este greu de presupus că îţi puteai permite realizarea unor aşa-zise „afaceri“ de interes personal... Era aproape imposibil.

Din documentele parvenite de la CNSAS (peste 2000 de pagini) nu reiese să fi fost colaborator al Securităţii, neexistînd nici măcar o propunere de recrutare din partea lor. 

Raportările făcute după deplasările în străinătate erau strict tehnice. Ele se expediau către Ministerul de resort sau Maşini-Import (Întreprindere de Stat pentru Comerţul Exterior) singurele în măsură să analizeze, să gestioneze şi să aprobe viitoarele negocieri /contracte cu societăţile vizitate.

Modul cum Direcţia Regională de Securitate Ploieşti a gestionat acest caz, probînd încă din seara crimei intenţia vădită de a muşamaliza cazul şi de a stopa orice acţiune ce ar fi permis aflarea adevărului, mă determină să cred cu tărie într-o execuţie la comandă a bunicului.

Cum aţi reuşit să aflaţi adevărul în ce-l priveşte? Cum aţi obţinut documentele despre cazul lui?

În 2009 am avut privilegiul (după foarte mulţi ani de stăruinţe la CNSAS) să intru în posesia unei părţi însemnate din dosarele emise de Securitate. Cunoştinţele mele iniţiale privind cazul, coroborate de unele cercetări personale (discuţii cu foşti angajaţi ai Uzinei, cu foşti ofiţeri de securitate sau persoane ce l-au cunoscut personal) mi-au permis să „sustrag“ din acele dosare informaţiile pe care vi le-am relatat anterior (dosare în mare parte contrafăcute, menite să protejeze vechiul sistem de ororile săvîrşite... nu există în dosare nici o declaraţie a celui văzut de mulţi ca adevăratul vinovat – colonelul Nicolae Dumitrescu).

Alin Tomozei e director de calitate la OMA Romania.

a consemnat Iaromira POPOVICI