Un ministru care numără atomii
„Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să închidem subiectul de a trăi în minciună, de a trăi într-o lume virtuală, într-o lume în care majoritatea populației se zbate în sărăcie, iar cei care s-au aflat la putere întotdeauna au arătat ce lucruri minunate au făcut pentru țara aceasta....“ – este un citat din discursul ținut la Bistrița Năsăud de doamna Ecaterina Andronescu. O analiză rapidă a felului în care se exprimă ministrul Educației provoacă o persistentă depresie: mai întîi, „cred că“ introduce, fără să mai fie nevoie de vreo explicitare, un punct de vedere personal. Nu pot spune „din punctul de vedere al lui Gigi, (eu) cred că ar trebui să închidem subiectul“. Mai apoi, sintagma „subiectul de a trăi în minciună“ na[te oarecari melancolii stilistice... Nu în ultimul rînd, dacă lumea în care majoritatea populației se zbate în sărăcie este una virtuală, nu înțelegi de ce se face mare tapaj de declinul economic al țării?! (Sigur că am înțeles ideea doamnei ministru cu privire la lumea virtuală în care trăiesc politicienii, nu populația săracă. Dar felul în care o exprimă mă duce cu gîndul la stuporile care mă năpădeau atunci cînd primeam un răspuns de la un elev, nu tocmai strălucit, pe care tocmai îl convinsesem să spună cu cuvintele lui impresiile dintr-o călătorie.)
Întreg discursul doamnei Andronescu este mai curînd cel al unui activist de partid, decît al unui ministru al Educației. În fapt, nu numai acest discurs, ci toate vorbele, tot comportamentul doamnei mai sus-amintite, de cînd a fost instalată în funcție, au ilustrat mai curînd un zel aprig de demolare a guvernării anterioare, o teamă pe alocuri înduioşătoare de a nu devia de la linia partidului, o preocupare perdantă pentru „a repera onoarea“ şefului său prins cu plagiatul. Agenda doamnei ministru a fost, e adevărat, bogată, dar nu în acțiuni menite să oblojească rănile învățămîntului, ci în apariții dese la televizor sau la mitingurile simpatizanților USL: s-a zbătut să găsească soluții pentru depistarea numărului corect de cetățeni cu drept de vot, a propus înlocuirea şefului INS fiindcă nu s-a grăbit cu procesarea datelor recensămîntului, a încercat să-l scoată basma curată pe prim-ministrul proaspăt semnatar al unui document care sugera desființarea Curții Constituționale şi a DNA-ului, a participat la lungi dezbateri despre praguri electorale, a depus eforturi mari să adune oamenii la votul inițiat de partidul din care face parte etc. „Să invităm oamenii să-şi exercite dreptul nu este decît o încercare de a-i încuraja pe cetățeni să-şi folosească un drept constituțional pe care nu-l au în fiecare zi, dar atunci cînd îl au, trebuie să decidă(!)“, spune doamna ministru, în acelaşi discurs de la Bistrița Năsăud. Felul în care se exprimă un ministru al Educației ar trebui să depăşească nivelul unui propagandist de duzină: dreptul constituțional de a vota îl am în fiecare zi, dar îl exercit doar atunci cînd sînt chemat s-o fac. Altfel, este ca şi cum ai spune că dreptul la libera circulație nu-l am decît în fața vămii, în rest sînt privat de el. Şi apoi, dacă a vota este un drept, atunci sînt liber să decid în ce mod îl voi folosi, ca să fie eficient pentru oamenii sau ideile pe care le susțin.
Am avut pînă acum miniştri ai Educației nepricepuți, oportunişti, impostori. Galeria nu ar fi fost completă fără un ministru activist de partid. Cu exprimare lîncedă: „Eu, care sînt învățată să număr atomii, vreau să vorbesc în concret atunci cînd vom avea soluțiile concretizate şi cu ele vom merge spre Parlament“. Mai concret nu se poate concretiza număratul atomilor...
Maria Iordănescu este psiholog.
