Departe
Cît timp tu beai un Sex on the Beach sau nu știu ce altă porcărie într-un bar pe la Romană, cam la vreo trei sute de kilometri de București, într-un oraș mai degrabă mic, murea o mătușă ajunsă la 80 de ani, cu plămînii inflamați de o pneumonie a bătrîneții, mai înmicită decît atunci cînd era mică, mai adunată în ea decît atunci cînd tăcea ca semn absolut al supărării pe toată lumea, mai modestă și mai simplă decît simplitatea ei de o viață întreagă, menită a fi în planul secund, întotdeauna în planul secund, doar a doua, sau a treia, sau a patra în planurile tuturor.
Mătușa asta ajunsese tare departe de tine. Mai departe ca Australia. Ea îți făcea în lungile vacanțe de vară cele mai bune vinete coapte și cele mai bune ouă-ochiuri – rumeioare la margini și fără clisa aia de albuș nefăcut, și totuși moi – onctuoase și aurii ouă-ochiuri. Îmbrăcată într-un capot înflorat de diftină, ea te spăla pe cap, pe părul lung de fetiță în clasa a treia. Te spăla ca pe rufe, îți lua capul foc de durere, dar rezistai și-i priveai cu un ochi înspumat și lăcrimos un colț din capotul cu flori. Mătușa asta – pe care o priveai mirat ca pe o versiune feminină a lui taică-tu, același zîmbet, același set de gesturi, reconfortant și dubios deopotrivă – se purta cu tine cu o delicatețe altfel decît cu fie-sa. Cică erai un copil frumos și deștept și o vietate în același timp altfel. O vietate de la București care venea cu miros de beton armat în geantă și care năvălea spre seară în rîndurile de regina-nopții, în mirosul călduț și dulceag, așa cum năvălesc cotoii în lavandă. Erai un copil apucat care îi omora puii de găină cu dragostea și-i mușca mîțele languroase de prin curte tot de atîta iubire. Te desprindea femeia cu greu, ventuză umană ce te aflai, de grumazul cîinelui sufocat și el de atîta dragoste.
Bei mizeria aia de Sex on the Beach în crîșma din Romană și ți se pare firesc să ți se pună Grana Padano pe macaroane. Ești departe de mătuși-ta ca de Australia. N-o mai văzusești de vreo douăzeci de ani. De fiecare dată cînd ai fi putut s-o vezi, cîndva, prin primăvară tîrzie, îți apăreau treburi de rezolvat și amicii, pe care-i vezi săptămînal, de văzut. Era de mers la mare, la nuștiuce petrecere, la dracu’ în praznic, la filme plicticoase, dar despre care se spune că ne ating sufletele, în city-break la Bruxelles sau naiba știe unde, era de trăit, de vorbit mult, mult, mult, era vreme de citit, de iubit, de făcut aprovizionarea – mere, lapte, piept de pui, țigări, Grana Padano, naiba să-l ia.
Bei amestecul ăsta de vodcă, suc de portocale, suc de afine, lichior de piersici inventat în 1987 în Fort Lauderdale, Florida. Ești într-un bar din Romană și mătuși-ta e deja la finele unei săptămîni de cînd a căzut bolnavă și tu habar n-ai, pentru că ai tăi te scutesc de grijile astea, ca nu cumva să-ți clintească propria ta realitate, confortul tău de om modern și ocupat. „Las-o, le are și ea pe ale ei, nu vezi ce slabă e săraca“, zice maică-ta pentru care etern vei fi slab și etern vei fi îngropat pînă peste cap în probleme de adult și de serviciu. Stai acolo, vorbești verzi și uscate, ești de un cinism moderat, fix cît să dea bine, îți cumperi Newsweek de la supermarket, mănînci cereale dimineața, ești departe ca de Australia de vinetele coapte pe care ți le făcea mătuși-ta, urăști patetismele de orice fel (în sensul englezesc al cuvîntului), sorbi împuțenia aia dulce, ești în burta unui oraș est-european, dar nu mai prejos decît un neamț sau un francez la fel, ești un caraghios.
Bei un cocktail ratat, un pic din el s-a scurs prin pai, paharul e lipicios, seara e fierbinte și la fel de lipicioasă, la trei sute de kilometri depărtare moare, după ce moartea i-a hîrîit în coastele subțiri ca lamele, mătușa asta a ta, parte din trecutul tău, din cine ești și ai uitat definitiv, din rahatul ăsta de copilărie. Habar nu ai. Totul e îndepărtat ca un punct minuscul pe un iris albastru.
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss Fm și Magic FM.
