Rutine şi fericiri (anti)bovarice
Cînd ai mult de lucru acasă, treci prin cîteva faze, mereu aceleaşi, dar pentru care niciodată nu te simţi destul de pregătit. Întîi, trăieşti un sentiment de imensă libertate, ţi se pare că ai tot timpul din lume şi poţi face absolut ce vrei.
Eşti propriul tău stăpîn, îţi stabileşti propriul program. Nimeni şi nimic nu te pot opri, nimeni nu te poate organiza sau nu-ţi poate impune ceva. Ziua se prefigurează clară şi senină, mustind de potenţial.
Începi cu cafeaua şi, eventual, cartea sau filmul de dimineaţă. Cafeaua îţi întăreşte senzaţia de putere şi potenţial, aroma ei te face să te simţi – vezi reclamele! – puternic şi gata de orice. Cît o sorbi, şi citeşti cîteva pagini, timpul disponibil se dilată: un timp al tău propriu, pe care-l poţi modela după imaginaţia şi dorinţele tale. Posibilităţile încă par nelimitate, cafeaua accelerează senzaţia, e o preaşteptare cu sufletul la gură, a ceva ce ţi se pare că nu va începe niciodată.
Starea ideală este tocmai cea de preaşteptare, în care încă ai toate şansele, nimic nu s-a făcut, nu ai optat pentru nici o variantă. Atunci chiar simţi că ai libertate.
Trece cafeaua şi te apuci de treabă. La început, ai spor, mintea ta e stăpînă pe ce are de făcut şi mulţumită că-şi stăpîneşte treaba. Te bucuri că înaintezi, că rezolvi situaţii nebănuite (cum ar fi o întorsătură de frază sau un sinonim la un cuvînt nepotrivit…).
După un timp, bucuria micilor victorii e umbrită de inevitabila rutină. Faci aceleaşi lucruri, aceleaşi gesturi de nenumărate ori: oricît de creativă ar fi munca, gesturile rutinei tot apar, nu pot fi ocolite.
În sinea ta, ştii foarte bine că fără ele nu ajungi, niciodată, la vreun rezultat final. Desigur, începuturile sînt fabuloase şi palpitante, dar cîte începuturi poţi colecţiona într-o viaţă? Eşti conştient de simţul datoriei, ştii foarte bine că viaţa nu e făcută doar din senzaţional şi plăceri, că trebui să tragi şi să înghiţi în diverse feluri, că doar proştii se plictisesc…
Şi totuşi, organismul tău, şi creierul tău, precum şi sufletul tău nu destul de mare în toate situaţiile, în loc să-şi vadă de treabă, au reacţii de apărare. Ce pot face toate aceste părţi ale noastre atunci cînd avem de dus la bun sfîrşit o treabă şi nu avem chef de ea?
Să bovarizeze. Să-şi aducă aminte de posibile sau trecute amoruri, stări, vise sau utopii care, prin filtrul unei imaginaţii pleziriste şi compensatoare, apar mai strălucitoare şi mai neobişnuite decît au putut fi vreodată. Utopii care te fac să visezi aiurea şi să te îndepărtezi de anosta, dar necesara treabă de la care ai plecat.
Visarea ţine şi ea o perioadă, perioadă în care nu mai lucrezi cu spor, ci îngreunat, mîlos, superficial…
După visare vine, evident, trezirea din irealitate. Contactul dintre meandrele acesteia şi concreta realitate, discrepanţa dintre cele două nu pot duce decît la… depresie. O nouă fază a rutinei zilnice specifice oamenilor slabi de înger şi supuşi unor ispite mai curînd patetice decît tragice. Depresia că nu eşti în stare să-ţi duci treaba la bun sfîrşit, ca un automat bine uns. Depresia că lucrurile plăcute sînt doar la nivel utopic (sau îţi pare că sînt aşa, pentru că bovarizezi).
Depresia că mereu cazi în aceleaşi capcane, deşi le cunoşti foarte bine.
Lucrezi înainte, şi cu depresie, dar cu randament mult diminuat. Dacă ar fi să analizezi fiecare paragraf al unei traduceri pe care o faci, de pildă, ai putea să-ţi dai seama în care din… faze ai scris: măcar că ai ales alte cuvinte, darămite că le-ai schimbat ordinea în propoziţie şi virgulele care le leagă…
După depresie vine un moment plăcut, dar mai puţin plăcut decît cel strălucitor, al dimineţii: cel al apropierii sfîrşitului zilei, cînd ţi se „permite“ să mai faci şi altceva. Ţi-ai făcut treaba, cît ai putut. Ai voie să te „destrăbălezi“… Poţi să comanzi, de pildă, mîncare chinezească, să bei bere, să mănînci îngheţată, să vezi un film sau să vorbeşti la telefon.
Nu mai bovarizezi, ai mai dus la capăt o zi. Te-ai mai înfrînt şi înfrînat pe bucăţi, rămînînd nevătămat. Poţi fi fericit, ţi-ai mai îndeplinit o dată rutina.
