Dai în mine, dai în fabrici şi uzine!
Privind în urmă la cele întîmplate în ultimele săptămîni, vestea că 44% dintre tinerii ţării au luat bacalaureatul nu mai este o veste chiar aşa de proastă. Dimpotrivă: avînd de rezolvat subiecte stranii şi inutile, cu un sistem de învăţămînt apăsat de ineficienţă şi delăsare, tinerii patriei s-au descurcat chiar onorabil.
În schimb, tot de cîteva săptămîni încoace, ţara are numai veşti proaste pentru copiii ei. Una dintre ele ar fi aceea că o comisie de etică, cel mai înalt for de judecare a performanţelor academice, nu are obraz. Că ea poate decide că o lucrare care conţine 80 de pagini copiate dintr-o altă lucrare nu poate fi etichetată drept plagiat. Cu alte cuvinte, o comisie (una dintre ele) formată din doctori în Drept poate avea standarde mai fragile decît orice om de bun-simţ care a făcut măcar o singură dată o lucrare la limba română, cu reguli de citare a căror origine „se pierde în noaptea timpurilor“. Tinerii români oneşti au căpătat în acest fel o nouă povară: Occidentul, dar şi forurile academice autohtone, şi aşa uluite de numărul destul de mare de diplome eliberate de facultăţile noastre, vor privi chiorîş la orice titlu de doctor ataşat veunui nume cu iz românesc. Diploma falsă a unui prim-ministru nedemis pentru plagiat va relativiza pînă la anulare orice tentativă onestă de afirmare academică.
Ţara mai are altă veste îngrijorătoare: ministrul Învăţămîntului poate ameninţa cu desfiinţarea o comisie de specialişti care ar avea curajul să-l supere pe prim-ministru. La rîndul lui, prim-ministrul îşi compară teza de doctorat cu un motor de maşină din 2003 testat după standardele din 2012. (Comparaţia ar avea noimă dacă motorul ar fi fost nou şi funcţional în 2003, or, după cum s-a stabilit deja, motorul nici măcar atunci cînd a fost scos pe piaţă nu era altceva decît o înnădire îngălată de piese vechi care-l făcea total inutilizabil.)
O altă veste proastă pe care ţara o are pentru tinerii ei este aceea că, de acum încolo, trebuie să aibă grijă la ce vorbesc în public, aici sau în străinătate: critici Parlamentul, te vaiţi în lume că legile nedrepte îţi pun în pericol libertatea (şi ai şi argumente validate de îngrijorare a Uniunii Europene), că ai dubii serioase în privinţa felului în care funcţionează justiţia, atunci te faci vinovat de subminarea economiei şi de defăimarea ţării. Vorba veche din anii stalinismului: „Dai în mine, dai în fabrici şi uzine!“. Conform aceleiaşi logici, dacă spui ceva de rău despre un medic, denigrezi Ministerul Sănătăţii, dacă cerţi un profesor că nu-şi face treaba cumsecade la catedră, secătuieşti resursele Ministerului Educaţiei, sau dacă înjuri primarul din sat că n-ai canalizare, îi alungi cu vorba ta pe toţi investitorii. (Dacă e un păcat să critici ilegalităţile celor care te guvernează, lauda deşănţată a mai marilor vremii devine o virtute. Atunci e greu de înţeles de ce Doina Cornea sau Radu Filipescu, care i-au „turnat“ pe şefii comunişti Occidentului, au devenit eroi, iar Ştefan Andrei a făcut închisoare.)
Ţara are, după cum spuneam, din ce în ce mai multe veşti proaste pentru viitorul ei: libertatea cuvîntului, onoarea căpătată prin ani lungi de rîvnă, legile clare care te apără de abuzurile puterii, toate capătă fisuri de nereparat. Ar fi o greşeală imensă să credem că ameninţările îi privesc doar pe cei angrenaţi în lupta politică sau că îngrijorările Occidentului ne pot proteja: la urma urmei, bunicii noştri la fel au sperat, 40 de ani, să vină americanii.
Maria Iordănescu este psiholog.
