Copiii de azi ştiu tot

Bătălia adulţilor cu Internetul şi cu mass-media pare a fi pierdută: copiii noştri sînt la un click distanţă de orice informaţie pe care şi-o doresc şi de orice dialog pe care vor să-l înfiripe. Reţelele de socializare sînt mai tari decît orice întîlnire în parc sau la film, referatele în format electronic stau la îndemîna oricărui elev necăjit de tema la istorie sau geografie. Copiii noştri pot fi, cu doar o apăsare de buton, experţi în Socrate, fotosinteză, particula lui Dumnezeu, relaţii cu sexul opus, modă etc.

În vremurile de dinaintea Internetului, un om cult era un „om citit“. Astăzi, internauţii ceva mai insistenţi şi cu preocupări ceva mai diverse pot aspira la acelaşi titlu. Mi-aduc aminte cum, în anii şcolii de dinainte de Revoluţie, informaţiile livrate de profesori şi părinţi ne lăsau cu gura căscată: adulţii din preajma noastră păreau singurii, şi cei mai autorizaţi, depozitari ai nenumăratelor poveşti despre scriitori şi timpuri demult trecute, ai celor mai noi informaţii din ştiinţă şi artă, ai răspunsurilor complete şi spectaculoase despre lume şi viaţă.

Astăzi, un adult poate fi pus în dificultate de viteza cu care circulă informaţiile printre copii şi tineri. Autoritatea lui pedagogică poate fi lesne pusă la încercare de uşurinţa cu care orice informaţie poate fi căpătată fără studiu prelung, de rapiditatea cu care modele superficiale, inconsistente (chipuri anonime de pe bloguri sau site-uri), îşi fac loc în viaţa tinerilor, de invitaţiile la chat şi de comentariile de pe forumuri care par a arunca în aer constrîngerile unui dialog civilizat într-o limbă corectă, bazat pe informaţii verificate. Un educator bun, dascăl sau părinte, are nevoie să-şi diversifice competenţele pedagogice, pentru ca atracţia, firească, a copiilor, tinerilor, pentru Internet să devină un aliat, şi nu un competitor. Copiii de azi ştiu sau pot afla tot. Virtuţile de bun pedagog ale adultului ar trebui puse la bătaie ca să afle ce nu ştiu şi ce nu pot copiii de azi, mai greu de ghicit sub masca siguranţei pe care ţi-o dă conectarea permanentă la întregul univers, prin intermediul computerului. Iar ceea ce nu ştiu copiii de azi, în ciuda multitudinilor surselor de informaţii, este ceea ce nu ştiu copiii dintotdeauna: cum să utilizeze informaţiile pe care le află, ce e fals şi ce e adevărat din ceea ce aud şi văd, unde să caute informaţiile care le vor fi de folos, şi nu cele care îi vor dezorienta, cum să-şi aleagă autorităţile şi modelele care îi pot ajuta să obţină performanţe pe termen lung, şi nu superficiale, cum să-şi folosească eficient aptitudinile şi să-şi dezvolte deprinderile etc. Scopul Internetului este acela de a oferi utilizatorului său răspunsuri. Cel al educatorului, acela de a-l face pe tînăr să cadă pe gînduri şi să(-şi) pună întrebări.

Copiii de azi sînt la fel de neştiutori ca cei de ieri, de nesiguri, de temători în faţa opţiunilor care li se deschid, nu toate oneste, în faţa avalanşei de tentaţii către facil şi rapid, în faţa necunoscutului amplificat de volatilitatea informaţiilor şi versatilitatea normelor. Copiii de azi au nevoie mai mult ca oricînd de un pedagog bun care să surclaseze falsul dialog propus de Internet, tăcerile din faţa computerului, risipa de informaţii şi de certitudini contrafăcute răspîndite pe site-uri, prin încurajarea dialogurilor inteligente, disponibilitatea de a afla şi a asculta, generozitatea, dar şi capacitatea de a oferi instrumente de studiu autentic. Şi, nu în ultimul rînd, prin frecventarea riguroasă a Internetului.

Maria Iordănescu este psiholog.