Meseria, brăţară de tinichea
Rezultatele de la bacalaureatul de anul acesta, ca şi cele de anul trecut, au lăsat în urmă doar vociferări inutile, mari promisiuni pentru viitor şi mari reproşuri adresate guvernărilor anterioare. Soluţii, proiecte, programe – nici vorbă.
Un fost ministru al actualei guvernări a propus ca televiziunea de stat să fie obligată să încropească emisiuni-meditaţii pentru elevii din zonele defavorizate. A dat şi sugestii despre cum emisiunile pot deveni interactive: copiii pot lua legătura cu profesorul meditator de la TV prin e-mail. Soluţia televiziunii pe post de meditator naţional pare dată mai degrabă de un ONG caritabil – care-şi doreşte să ajute cum poate, nu să rezolve problemele majore ale învăţămîntului –, decît de un fost ministru care se presupune că a ocupat acest post tocmai fiindcă are un program, o analiză, o expertiză. (Ca să nu mai vorbim că un copil cu e-mail, calculator, conexiune rapidă la Internet şi televizor nu locuieşte chiar într-o zonă defavorizată.)
Actualul ministru a dat să rezolve situaţia intensificînd controalele inspectoratelor şcolare în instituţiile de învăţămînt, pregătind diferenţierea subiectelor pe diverse categorii de licee şi cerînd şcolilor să suplimenteze meditaţiile. Adică tot peticeli ale efectelor dezastruoase lăsate de legile prin care acelaşi ministru desfiinţa şcolile profesionale şi introducea obligativitatea bacalaureatului, atît pentru viitorul instalator, cît şi pentru viitorul student. (În privinţa inspecţiilor în şcoli, cei care au cît de cît legătură cu învăţămîntul ştiu că ele se termină de obicei cu o chermeză de înfrăţire între controlaţi şi controlori, în care sînt deplînse starea jalnică a învăţămîntului românesc şi dezinteresul copiilor pentru carte.)
Pe scurt, nici anul acesta nu pare să fie cu noroc. Din păcate, devine din ce în ce mai clar că lipsa unei reforme majore în învăţămînt transformă educaţia într-un demers inutil, ineficient. Investiţia societăţii în şcoală, chiar şi aşa zgîrcită cum e, sau tocmai pentru că e aşa, are toate şansele să fie perdantă. Astăzi, şcoala, sub toate formele ei, nu reuşeşte să livreze buni meseriaşi, fie că se numesc tinichigii sau constructori. Tot şcoala este cea responsabilă de inflaţia de diplome care nu acoperă nici măcar o competenţă minimală. Şcoala are dificultăţi în a preciza şi a legifera care este parcursul şcolar de care are nevoie cineva pentru a pune bazele unei performanţe într-un anumit domeniu: la tot pasul întîlneşti politehnicieni convertiţi în jurnalişti sau analişti economici, absolvenţi de liceu care ajung primari, sau profesori de liceu care ajung senatori, absolvenţi de management care devin operatori de imagine sau sunet, doctori care devin comentatori politici etc., fără o minimă certificare a competenţelor lor. (Şcoala cheltuieşte timp, resurse umane şi materiale pentru ca cineva să devină profesor sau medic, dar nu e sigură că la final va putea justifica această cheltuială: profesorul, medicul pe care mizează azi devine taximetristul sau medicul pe care mizează Occidentul mîine.) Tot şcoala este de vină, pe de altă parte, că o mulţime de absolvenţi străluciţi ai ei nu-şi găsesc locul în învăţămîntul acaparat de interese politice şi materiale.
Aşa cum se vede azi, şcoala nu pare a avea un proiect, un scop pe termen lung: rostul ei se opreşte strict la a furniza noi şi noi contingente de elevi şi studenţi, fără să livreze buni meseriaşi pe piaţa naţională. N-au luat mulţi elevi bac-ul? Să nu ne îngrijorăm: şcoala de azi are diplome pentru toţi.
Maria Iordănescu este psiholog.
