⬆
Societate
Pagina 110
Lumea muncheneză privită prin sticlă
Am aterizat la München în plin decembrie, la debutul unei ninsori de pomină. Pe parcursul zborului am realizat că ajunsesem, în timp, să am o istorie deja îndelungată legată de acest oraş, care devenise o constantă în viaţa mea – prin faptul că destinul îmi hărăzise evenimente ce mă legau într-un fel sau altul de el.
Cu ochii-n 3,14
● O persoană străbate pe jos, de-a lungul vieţii, cam 160.000 de kilometri. Ca şi cum ar face de patru ori înconjurul Pămîntului. Dacă mai pui că face anual, laolaltă cu planeta, şi un tur în jurul Soarelui, poţi spune despre oameni că sînt destul de plimbăreţi. (M. C.)
● Consiliul Judeţean din Botoşani a hotărît să-l facă pe Mihai Eminescu cetăţean de onoare al judeţului Botoşani. Pasul următor e să primească Steaua României în grad de comandor, apoi honoris causa de la Universitatea „Babeş-Bol
Trebuia sau nu incinerat Sergiu Nicolaescu?
Cu toţii bănuiam – ne-o şi spunem, în exces – că e dificil să trăieşti în România. Sergiu Nicolaescu, fără voia lui, ne-a arătat în ăste zile că, la noi, ceea ce urmează după viaţă e încă şi mai greu de suportat! Riscurile la care, aici, se expune un om notoriu prin moartea-i sînt extreme.
O societate în căutarea onoarei - duelul
Societatea românească se află astăzi, ca şi ieri, într-o permanentă căutare a valorilor pe care, deşi le are, nu ştie cum să le recunoască. Onoarea este una dintre aceste valori. Cum se defineşte această onoare? Prin intermediul duelului – încearcă să ne arate Mihai Chiper, cercetător la Institutul de Istorie „A. D. Xenopol“ din Iaşi.
Pistruiatul, o madlenă a memoriei comuniste
Decesul unui cunoscut regizor român, cu o bogată filmografie pre şi postrevoluţionară, a declanşat o amplă dezbatere publică: au fost valoroase sau nu filmele lui? Merită recuperate filmele poliţiste cu iz comunist şi cele istorice, cu iz megaloman şi ideologic, sau ar trebui mai curînd să le excomunicăm ritos din biografia celor care le-au văzut?
Mulţumim, Martin Cooper!
Biblioteca John F. Kennedy din Boston are un exemplar din Ulysse al lui Joyce, ale cărui pagini – în afară de cîteva de la început şi alte cîteva de la sfîrşit – sînt complet neatinse, netăiate. Exemplarul îi aparţinuse lui Hemingway. Mulţumim, Martin Cooper, că ne-ai dat mobilul!
Treceri şi desprinderi
În fiecare an, aceeaşi dramoletă – cel puţin pentru mine: ies greu din timpul sărbătorilor şi intru şi mai anevoie în cel al vieţii de zi cu zi. Nu-mi place, recunosc, rutina cotidiană. Mi-aş dori cu adevărat să fie Crăciun în fiecare zi. Ştiu că nu se poate, că astea sînt fiţe de adult necrescut destul, împotmolit într-o copilărie generică.
Şaorma de după Anul Nou
Nu ştiu cum se face, dar pe 1-2 ianuarie era plin la şaormăria Dristor şi la McDo şi la KFC. Parcă o altă populaţie se îndopase cu o noapte înainte şi alta acum murea plesnită peste stomac pe băncile fast-food-urilor. Parcă – doar că era aceeaşi populaţie, nu alta.
Papricaş Victor Margueritte
Iată reţeta pe care Victor Margueritte – locotentent de dragoni convertit la literatură şi autor al subversivului, la acea vreme, roman best-seller La garçonne/Băietana (1922) – o întîlneşte în Ungaria.
Libia - între salafism şi sufism
De la discursul public de unitate naţională pentru democraţie, proclamat de liderii rebelilor libieni în timpul revoltelor anti-Gaddafi, acum o nouă formulă este folosită în spaţiul public – reconcilierea naţională.
Omniprezentul, dar discretul Bănică Jr.
În timp ce presa îşi dă ochii peste cap fiindcă tot ea, presa, a răscolit prin sicriul şi înmormîntarea lui Sergiu Nicolaescu, iar topurile de vizibilitate media includ pe primele locuri personaje ca Bianca Drăguşanu, Oana Zăvoranu sau Pepe, Ştefan Bănică Jr. îşi vede de emisiuni şi concerte. Şi cîştigă: bani, dar nu numai.
Semne nebune anul are!
De Revelion, cu cîteva minute înainte de 12 noaptea, am deschis televizorul să văd cînd se face ora. Era 12 fără două minute, iar la PRO TV asistam la un dans erotic, în care Victor Slav (cel care prezintă meteo), în boxeri şi în veşnicii lui bocanci, mima o acuplare cu Bianca Drăguşanu.
Locurile care ne aparţin - despre case şi acasă
De aproape patru ani, locuiesc într-un apartament de două camere dintr-un bloc tipic, „socialist“, şi de ceva vreme mă bate gîndul să mă mut. Parcă acasă nu-mi mai găsesc locul. Biroul meu e chiar în faţa ferestrei din sufragerie, iar lumina de afară care intră prin jaluzele e mereu una confuză, ca şi mine.
Cu ochii-n 3,14
Mi-a povestit cineva că în ziua de Crăciun, în aeroportul de la Otopeni, călătorii erau întrebaţi dacă nu vor, în loc de tradiţionalele sendvişuri de tranzit, stuffed cabbages, adică de-a dreptul sarmale. Cu Coca-Cola, desigur, că anumite lucruri nu se schimbă niciodată. (S. S.)
Cei de la The Atlantic s-au întrebat cum poţi să mori de rîs (LOL – laughing out loud) altfel decît în engleză şi au găsit: 55555 (în thailandeză, 5 se pronunţă „ha“), jajaja (spaniolă), xaxaxa (greacă), mdr (franceză: m
Război şi pace în Spania - şi un happy end cu vin roşu
Punctul critic al istoriei spaniolilor în secolul al XX-lea a fost, fără îndoială, Războiul Civil (iulie 1936 – martie 1939), în care s-au masacrat unii pe alţii cu o uluitoare fervoare – şi cu ajutorul Germaniei naziste, al Uniunii Sovietice şi al unor divizii de voluntari de ocazie, de la comunişti francezi pînă la legionari români etc.
Taifas şi iluzii de Anul Nou
Era zăpadă în Bucureşti pe 19 decembrie 1903, iar Margo scria cît de mult şi-ar fi dorit să zburde cu sania: „A dat prima ninsoare, şi nimic nu mi se pare mai plăcut decît ca să mă plimb pe stradă, lăsînd să mă acopere fulgii de zăpadă. Prin tot oraşul s-a întins ca un covor alb şi saniile..."
Dreptul constituţional de a ucide
În ţara care pare să fi luat toate măsurile de precauţie imaginabile, astfel încît copiii săi să se simtă protejaţi, douăzeci de copii cu vîrste cuprinse între 5 şi 10 ani au fost asasinaţi de un adolescent. Arma cu care el a înfăptuit crima a fost cumpărată în virtutea unui drept înscris în constituţia ţării: acela de a avea armă.
Călătoria
China, provincia Guangdong, Shenzen. Chen Dongmei s-a trezit într-o dimineaţă ploioasă, exact cum s-a întîmplat în ultimele două săptămîni. Aerul e saturat de umezeala care pare că a intrat în pereţi, în asfalt, în aşternuturile colorate, cam copilăreşti pentru cei 28 de ani ai ei.
Dăruim, zice-se...
De Crăciun – ştim, cu toţii – ar trebui să fim generoşi. Să dăm ceva cuiva, cît şi cum putem. Sau să facem vreun gest pe care, altfel, nu prea îl facem. În fiecare an, de Crăciun, încerc să nu fiu Scrooge. Ştiţi că nu-i uşor?
Bradul de Crăciun
Discuţii de prin noiembrie. Luăm şi anul ăsta? Da, tradiţia o cere. Bucuria. Vine verde, vînjos, puternic la tine în casă. Stă pe afară un timp. Ţiganul-ţăranul te păcăleşte. Nu e niciodată perfect. Păi, natura nu e perfectă, ce credeai? Cînd îl înfigi în stativ, descoperi. E prea mare, prea mic. O creangă ruptă. Un capăt uscat.
Quiche lorraine André Theuriet
Iată reţeta de quiche lorraine a romancierului şi poetului francez André Theuriet (din Lorena, după mamă), scrisă cîndva în secolul al XIX-lea, cînd quiche-ul nu era atît de popular şi de răspîndit în lumea întreagă, ci mai degrabă „o patiserie provincială, puţin cunoscută parizienilor“.
Apocalipsa.TV
Acum, că au trecut nu numai anul 2000, ci şi apocalipsa mayaşă, sfîrşitul lumii pare a fi o afacere răsuflată. Dar, aşa răsuflată, e destul de productivă la TV, iar un inventar al cîtorva tipuri de formate dacă nu de-a dreptul apocaliptice, cel puţin infestate de milenarism, merită încercat.
Puţină gramatică
Din păcate, nimeni nu-şi mai aminteşte astăzi sau pare să nu-şi mai amintească de Alexandru Graur şi de extraordinarul lui demers de popularizare a normelor de vorbire şi de scriere ale limbii române. Graur avea o excelentă emisiune la radio care i-a învăţat pe mulţi să vorbească o limbă română corectă.
Bucureştiul explicat străinilor
Dacă întrebi un bucureştean care ar fi locurile pe care merită să le vezi ca turist novice prin Capitala României, acesta, cel mai probabil, va ridica la început, instinctiv, din umeri. Se pare că atunci cînd vine vorba de obiective turistice ale oraşului lor, bucureştenii nu prea au multe de povestit.
Cu ochii-n 3,14
Deci un prim-ministru plagiator (conform Comisiei de Etică a Universităţii Bucureşti) şi un preşedinte al ICR informator al Securităţii (conform CNSAS). Anul trecut, cam pe vremea asta, îngheţam ca proştii protestînd pentru schimbare în Piaţa Universităţii. Mulţumim mult, „USL-aceeaşi-mizerie“! (M. C.)
Pregătiţi-vă să vă schimbaţi buletinele de identitate. În 2013 se introduc noile cărţi de identitate europene, cu cip electronic şi date biometrice. Asta înseamnă: cozi, ghişee, hîrţogăraie. Pentr
Cînd dna Merkel va primi ajutoare de la Madrid (şi Bucureşti)
Pentru că la finele poveştii de săptămîna trecută vă lăsam oarecum în aşteptare, în pivniţa de vinuri a unui hotel din oraşul spaniol Ciudad Real, e cazul să vă scot puţin la lumină – măcar pentru ca, alături de dvs., să-i bîrfim puţin pe spanioli.
Cui i-e frică de prostime?
„Se înnoptase. Am sosit cu oiştea ruptă la uşa unui bordei aşezat în mijlocul pădurilor. O gaură în podea slujea drept vatră pe care patru buturugi ardeau în picioare. Coliba era plină de fum; nu puteai răsufla şi trebuia să stai ghemuit ca în Laponia."
Moş Crăciun cu ATV
E nedrept ca pentru cadourile de Crăciun să avem la dispoziţie doar cîteva zile: am avea nevoie de ani întregi ca să cotrobăim printre zecile de mii de jucării, jocuri, păpuşi, maşinuţe, gadget-uri, cărţi care invadează oraşele ţării.
O Cola de sfîrşitul lumii
Dincolo de milioanele de glumiţe pe seama sfîrşitului lumii, dincolo de grămezile de indivizi care iau în serios asemenea premoniţii şi dincolo de dezminţirile care au venit deopotrivă de la Nasa şi de la Vatican, tot a fost cumva bine pentru că am mai apucat să citim cîte ceva despre calendarul şi mitologia mayaşe.
Listă de cadouri
Moş Crăciun a trecut, deja, cu siguranţă, pe la cei mai mulţi dintre voi. Desigur că aţi primit cadouri mirobolante, senzaţionale şi, în special, dorite. Şi totuşi, uitîndu-mă mai ales pe diverse site-uri de... daruri, îmi permit să fac o succcintă şi neîndemînatică Listă de cadouri posibile, dar... Slavă Domnului (veţi vedea), pierdute.
Oh, porcule, cît de mult ţi-am dus dorul!
Porcul, ce durere, ce destin, ce soare, ce deliciu! Tăiere. Şorici. Caltaboşi. Ah, mi-e dor de pomana porcului. Cînd o să fiu bătrîn, o să fac un muzeu în care să se taie porcul şi să se arate lumii cum se face bucăţi porcul. Aş băga un live şi un life să moară toată mahalaua!
Cîrnatul cu varză şi Miss France
Cîrnăţăriile şi varza sînt spaima stomacurilor sensibile. Nu ar trebui să ne permitem astfel de excese decît la prima masă a zilei sau la prînz, cu corectivul plimbărilor lungi în aer liber. Altminteri, cîrnaţii sînt gustoşi din cale-afară. Iar varza rumenită dă mezelurilor o aromă pregnantă, dar şi un plus de savoare şi prospeţime.
Ministrele şi pompa
Cu excepţia cîtorva personaje politice cunoscute, numele miniştrilor din ultimele guverne Boc-Ungureanu-Ponta nu prea spun nimănui nimic. E motivul pentru care azi ne ocupăm mai degrabă de numele ministerelor din Guvernul Ponta, fiindcă o bună parte dintre ele amintesc de Societatea de Patafizică a lui Alfred Jarry.
Premiile acestei rubrici pentru 2012
De cele mai multe ori, cînd mă uit la televizor bombănesc – şi lucrul acesta se vede şi în textele pe care le scriu aici. Televiziunea, aşa cum e făcută la noi, nu-mi prea oferă multe momente de satisfacţie. Dar acum e „vremea bilanţurilor“ şi, în plus, „spiritul Crăciunului“ ne face mai înţelegători, iar mama împodobeşte bradul, nu-i aşa?
Notă informativă a sursei "Şmecheru"
Vă informez cu respect că totul a început în barul de la parterul hotelului Double Tree din capitala americană, Washington DC. Aici am întreţinut comentarii de natură politică cu Anghel Adrian, candidatul organizaţiei numite Uniunea Social Liberală la alegerile tovărăşeşti din ţara noastră, Republica Socialistă România.
Sîntem sau nu sîntem un stat laic?
"În cursul lunii noiembrie crt., trei dintre temele dosarelor par a se înlănţui: „Ce-i învăţăm pe copii despre Dumnezeu“, „Cei 7 ani de acasă“ şi „România înapoiată“. M-am gîndit mult (mai ales la prima temă) şi am ajuns la concluzia că, în toată această ecuaţie a educaţiei religioase, familia pare a nu fi prea prezentă."
Cu ochii-n 3,14
● Într-un metrou, exasperată de succesiunea staţiilor cu „peron pe stînga“, o fetiţă se întoarce către mama ei, cu un ton revoltat: „Iar stînga? Stînga şi numai stînga, m-am săturat de atîta stînga!“. Ca să fiu sinceră, şi eu. (S. G.)
● De-a lungul timpului, am avut fel şi fel de reclame cu „reduceri imbatabile“, „preţuri de criză“ sau „oferte speciale de Crăciun“. Anul acesta, însă, am auzit-o pe cea care le întrece pe toate: „Metro transformă sfîrşitul lumii într-o zi de sărbătoare“. Deh, nici
La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură
Ajuns în Spania la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie, am avut onoarea de a face cunoştiinţă repede cu cel mai rece sfîrşit de săptămînă al toamnei din provincia Castilla-La Mancha. În frumoasa lor limbă, cîteva meteorologiste iberice au furnizat la TV explicaţii pentru acel val de frig ce a sosit în zonă.
Ghearele lungi ale dregătoriilor
„Aşteptînd mila stăpînirii“, scrie boierul Dinicu Golescu pe la 1826, „noi numai ne naştem şi putrezim în oraş“. Or, această aşteptare nu e uşoară, „cîte cinci şi zece ani, sau pînă ne va veni rîndul“. Aşteptarea este deseori recompensată cu accesul la putere, la slujbe, la bani, chiar dacă presupune abandonarea moşiilor.
Scriitori cu corp
În articolul „Scriitori fără corp“ puneam în discuţie felul în care sînt prezentate personalităţile culturii române în şcoală: fie că sunt scriitori sau oameni de ştiinţă, ei sînt reduşi la o efigie solemnă, la un profil prelucrat bombastic, în clişee preţioase, goale de orice semnificaţie.
Despre domnul Goe, cu simpatie
„Vrei să-ţi arăt ce am învăţat la balet, la grădi?“ Mi-am încleştat involuntar maxilarele. Fetiţa e frumuşică, are păr blonziu şi-i iute ca spirtul. „Arată-mi“, zic, cu gîndul doar la vecinii mei de dedesubt. Adică o pereche de moşi cărora li se pare că pisica mea umblă pe patru perechi de tocuri prin casă.
(Alte) filme de Crăciun
Nici n-a venit bine Crăciunul, că nu m-am putut abţine să nu mă uit la tradiţionalele filme de Crăciun. Acestea au, de obicei, o serie de caracteristici comune, la îndemînă: abundă în decor de sezon, cu brazi, globuri, cozonaci, zăpadă; au o problemă morală la mijloc, pe care spiritul Crăciunului o rezolvă, pînă la urmă.
Piaţa duminica de dinainte de Crăciun
Un pustiu sfîşietor. Morcovi ici-colea, cartofi mai des iviţi. Un moş îl întrebă pe vînzătorul de mere: „ţi-ai pus cojocul?“. Şi vînzătorul zice: „da, da, doar azi-noapte că a fost frig“. Imortele. Greu am găsit fasole uscată. Greu hrean. Mi-a dat unul un hrean la 5 lei: „ăsta nu îngheaţă niciodată“.
Salata „japoneză“ Francillon
Fierbeţi cartofi într-o supă, tăiaţi-i în felii, ca pentru o salată obişnuită, şi potriviţi-i de sare şi piper, cîtă vreme sînt încă fierbinţi. Asezonaţi-i cu un ulei de măsline fructuos, de cea mai bună calitate, cu oţet de Orleans (din vin, adică) şi cu o jumătate de pahar de vin alb (Château d’Yquem, dacă se poate).
Brandul Moş Crăciun
Înţelepciunea comună a comerciantului spune că de Sărbători se vinde orice. Iar orice-ul e potenţat cel mai bine de asocierea cu o simbolistică şi un nume care sînt în acelaşi timp mai mult şi mai puţin decît un brand, ale lui Moş Crăciun. Cariera comercială a acestuia e de investigat.
Actorul şi televiziunea
Oare cum se justifică faţă de sine un actor bun, ce circumstanţe atenuante îşi acordă cînd acceptă să joace într-o telenovelă sau într-o producţie penibilă? Desigur, înainte să se justifice, se gîndeşte la bani. Va cîştiga mult, va lua într-o lună cît salariul de la teatru pe zece ani, va putea să-şi cumpere o casă mai mare etc.
Ce este codependenţa
Acum cîţiva ani, undeva în inima Apusenilor, urcam pe munte şi discutam cu un prieten despre un scenariu: eşti căsătorit cu un alcoolic şi dependenţa sa devine din ce în ce mai gravă. Ce faci atunci? Rămîi alături de el/ea şi te străduieşti să-i oferi ajutor să îşi revină, sau pleci pentru a te salva?
Cu ochii-n 3,14
Dacă zilele astea vi se pare cumva că oraşul e blocat, că iarna a venit prea brusc şi că nu mai aveţi nici un răgaz în cursa contracronometru, vă propun o călătorie nu în timp, ci în Bucureşti cu tramvaiul. Ritmul e cu totul altul, lumea e mai liniştită, ca să nu mai pun la socoteală că puteţi afla multe, de la reţete de murături la leacuri pentru reumatism. (A. M. S.)
Dacă vă bucuraţi că aţi scăpat de sfîrşitul lumii de pe 12.12.2012, mai gîndiţi-vă o dată. S-ar putea să descoperiţi că sînteţi
De ce UE chiar merită Premiul Nobel
Iată-mă-s la început de decembrie ajuns prin Spania – la fix ca să constat, pe (sub) cămaşa mea, cum e să-ţi fie frig sub soarele unei ţări în care, teoretic, ar trebui să-ţi fie (mai) cald. În momentul în care am ajuns la Madrid (final de noiembrie), surpriză, era mai frig decît în Bucureştiul din care plecasem.
Despre vrăjitori şi vrăjitoare
Vrăjitoria şi practicile magice au fascinat întotdeauna. Citind cartea cercetătoarei Ulrike Krampl despre vrăjitorie şi escrocherie, m-am gîndit tot timpul, şi fără să vreau, la bietele noastre „vrăjitoare“ atît de prezente astăzi în media.