Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta

Acum, că jocurile sînt făcute – de popor, prin vot –, e cazul să ne oprim un pic din calculul procentelor parlamentare şi să vedem ce probleme de imagine are fiecare dintre liderii care au rămas pe eşichier. De ce tocmai de imagine? Fiindcă de substanţă politică nu putem vorbi, în ultimele luni. Aşadar, în ordine alfabetică:

Crin Antonescu. Aşa cum spuneam şi altădată, e beneficiarul mai tuturor conjuncturilor politice din România ultimilor ani. Problema lui e că nu a ştiut să se ridice deasupra lor, chiar dacă a cîştigat constant. Trăieşte nu într-o contradicţie, ci în mai multe. Prima e că în 2009 a defilat cu „România bunului-simţ“, iar în 2012, cu „România puternică“. Un mesaj civic, în filiaţia tîrzie a Chartei ’77 (răzbunarea defunctului PAC), se bate cap în cap cu un discurs de dreapta anacronic. A doua contradicţie e între tonul luminos de la începutul lui 2009 (mulţi au uitat discursul de la congresul la care a cîştigat preşedinţia PNL) şi obişnuinţa de a ricana acum.

În momentul de faţă, are suficient spaţiu de manevră încît să-şi crească statura. Dacă nu învaţă să facă un pas înapoi şi să uite de scandalurile zilei, e condamnat.

Traian Băsescu. Nu mai rîde, nu mai e sentimental, ironia lui s-a transformat în sarcasm şi gluma în insultă. Forţa lui de politician e ca pielea de şagri: rezervele îi scad ameţitor, pe măsură ce uzează de ea. Are trei opţiuni. Prima e coabitarea prietenoasă cu USL, care e împotriva a tot ceea ce a predicat pînă acum. A doua, conflictul mizerabil în care îi place tot mai mult să se situeze şi din care nu a mai tras profit nici măcar pe termen mediu, cu atît mai puţin lung, în ultimii ani. În fine, a treia e un proiect generos, un plan politic de perspectivă, născut de consilieri competenţi şi transmis electoratului de cei mai pricepuţi oameni de imagine cu care a lucrat în decursul carierei.

După alegeri, nu mai are mare lucru de pierdut, deci ar putea cîştiga destule. Pentru a supravieţui politic, trebuie să înveţe să nu mai urască.

Dan Diaconescu. Pare ciudat că îl luăm în serios, dar votul l-a uns ca al treilea lider politic al ţării. Situaţia lui e cea mai complicată: a creat un Twin Peaks cu buget redus la OTV, pretinzînd chiar şi după exit poll-uri că scorul partidei pe care a jucat-o cu Ponta e pe dos decît cel real. Are probleme cu DNA-ul, cu ambele blocuri politice, cu ANAF-ul şi cu cine mai ştie cine. Nu posedă platformă, credibilitate, forţă de negociere. Contează doar în ochii celor 13-15 procente care au pus ştampila pe PP-DD. Riscă să facă implozie aşa cum s-a umflat, în timp foarte scurt. Primele zile ale negocierilor pentru noul guvern sînt cruciale pentru el, fiindcă are şanse relativ puţine să scape nevătămat.

Dacă anul viitor îl prinde tot în libertate, în Parlament şi cu un partid la remorcă, trebuie să înveţe să vorbească serios, să îşi asume promisiuni pe care le va respecta, acceptabile şi pentru poporul OTV, şi pentru celelalte forţe politice. Să negocieze de pe picior de egalitate cu granzii scenei politice, ceea ce e o problemă pentru un om care a avut de-a face pînă acum doar cu „ciocoii“ acestora.

Victor Ponta. A fost la remorca lui Năstase, apoi s-a spus despre el că e un soi de fraier trimis la Palatul Victoria de baronii locali şi ceilalţi sforari din PSD, dar fraierul a căpătat o susţinere populară de peste 50%. Are o relaţie foarte proastă cu Traian Băsescu şi una nu tocmai frăţească cu Crin Antonescu. Plagiatul contează – din păcate – mai puţin, în economia imaginii lui, decît genul de obrăznicie imberbă pe care îl practică. Ponta e, la timpul prezent, iremediabil „obraznic“, într-un mod care se asociază cu „pantaloni scurţi“, „necopt“ sau „cîrlan“ (gura păcătosului Iliescu...). Chiar şi atunci cînd cîştigă în faţa adversarului, victoriile sînt penibile, sau o anumită presă are grijă să le facă aşa.

Ca să crească, ar trebui să renunţe la obrăznicie. Să se gîndească la faptul că e cel mai tînăr reprezentant al unui partid mare şi că încrîncenarea pe care o practică adesea e un preţ politic prea mare, raportat la porţia mai mare de viitor pe care o are la dispoziţie.

Iulian Comanescu este analist media, autor al volumului Cum să devii un Nimeni (Humanitas, 2009).