⬆
Societate
Pagina 111
No comment
Am ales cîteva replici din discuţiile destul de încinse, purtate de profesori şi părinţi pe forumul Ministerului Educaţiei. Subiectul: „Asigurarea calităţii educaţiei“ (am păstrat ortografia şi punctuaţia autorilor).
La poştă
„E o singură coadă, toată lumea stă la coada asta! Unde te duci domnişoarăăăăă?!!!!“ O tanti se agaţă cu mîinile şi cu sacoşele de haina mea. Îmi gîfîie în ureche. „Nesimţito!“ Restul cozii vociferează în sprijinul femeii. Păreau cu toţii excedaţi de atîta aşteptare, descheiaţi la paltoane şi cu personalităţile vraişte.
Decembrie timpuriu
În prima parte a lui decembrie, cea de pînă la Crăciun, senzaţiile pe care le trăieşti, în aşteptarea sărbătorii în sine, sînt diverse. E, evident, o aşteptare a unui moment miraculos. Aşteptare pe care, ca bun creştin consumist ce eşti, nu ştii cum s-o gestionezi: cu sfinţenie sau cu febra cumpărăturilor.
Vizavi de Eneida
Nu ştiu dacă e bine sau rău, este nesăbuinţă sau prostie, dar au fost zile în care mi-a fost foame rău. Zile în care nu puteam să-mi potolesc foamea cu un covrig, în care mi-era rău la gîndul că aş roade un biscuit, zile în care îţi zici că te îngraşi de mănînci. Nu ştiu ce era în capul meu.
Clafoutis - Jules Claretie
Alături de brégeaude – supa de varză şi costiţă descrisă ca „La soupe épaisse et fumante, Où la cuiller tient debout.“ (Supa groasă şi aburindă, În care lingura stă singură.) –, clafoutis e un fel specific regiunii franceze Limousin, asemănător cu un pandişpan de cireşe negre.
Experiment în orizontul tradiţiei
Cînd l-am cunoscut mai îndeaproape pe Radu Teacă, prin intermediul mentorului nostru comun, profesorul Cezar Radu, era la începutul anilor ’90, amîndoi tinere cadre didactice (eu, o ţandără mai tînăr, eram preparator); el lucra la un proiect de catedrală ortodoxă pentru Oradea.
Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta
Acum, că jocurile sînt făcute – de popor, prin vot –, e cazul să ne oprim un pic din calculul procentelor parlamentare şi să vedem ce probleme de imagine are fiecare dintre liderii care au rămas pe eşichier. De ce tocmai de imagine? Fiindcă de substanţă politică nu putem vorbi, în ultimele luni.
Cine pleacă, cine rămîne
Avem parte de o boare de aer curat de fiecare dată cînd, în atmosfera îmbîcsită de pe micile noastre ecrane, mai apar şi oameni care chiar fac ceva valoros în viaţă. Aşa e cînd televiziunile îşi aduc aminte că în România nu există numai vedete de carton şi producători de vorbe goale pe bandă rulantă, ci şi tineri eminenţi.
FILB - 5 ani de festival
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti aducîndu-i în faţa cititorilor pe Will Self, Jonathan Coe, Andrew Cowan, George Szirtes etc. Pentru că această ediţie a fost exclusiv masculină, am invitat cîteva scriitoare şi jurnaliste (plus o blogger-iţă) să facă un bilanţ personal al celor cinci ani de festival.
Cu ochii-n 3,14
Amanda Lear, una dintre muzele şi iubitele lui Dalí, povesteşte într-un interviu acordat recent publicaţiei VSD cum pictorul i-a vîndut lui Yoko Ono un fir de păr din mustaţă pentru suma de 10.000 de dolari. De fapt, nu era chiar un fir din mustaţă, ci o iarbă uscată. Bine că nu era altceva. (L. V.)
Într-un taxi aud, deodată, în staţie: „Răsărit de soare!“. Sună tare poetic, dar, repetat, devine enervant. Îl întreb pe şofer şi aflu că este un destul de nou cartier „rezidenţial“ de blocuri prin T
Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?
Aceste alegeri, deşi vor avea un învingător şi un învins (pronosticurile-s futile, din moment ce distanţa finală dintre competitori se poate să fie mai mare decît în oricare alegeri din ultimii 15 ani), s-ar putea să nu rezolve prea mult din problema noastră de fond.
„Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări
„Cel ce va grăi rău de domnul locului aceluia şi-l va înjura cu mînie şi cu tot deadinsul într-acest chip cît, de-ar putea, i-ar face toată răotatea, pre unul ca acela să-l certe, de vreme ce face lucru ca acela împotriva legii şi a pravilei.“
Un plagiat uriaş, mai greu de desluşit decît atomii
Într-o emisiune de televiziune, doamna Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei, a avut de răspuns la două întrebări importante: 1) De ce nu îi retrage titlul de doctor, obţinut fraudulos, lui Victor Ponta şi 2) Cum comentează acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse de un important ziar german.
Timp
„Timpul trece acum altfel pentru mine“, zice domnul ăsta de vreo şaptezecişiceva de ani. „E zdrenţuit, e poticnit, e bolnav deodată cu mine“, zice. Dacă îmi spunea şi că, de fapt, el nu mai trăieşte timpul, ci timpul îl trăieşte pe el, o dădeam naibii de treabă şi-l bănuiam că-mi serveşte citate ieftine, de tataie poet.
Viaţa-n poze
Pe vremuri, cînd eram mică, fotografia era o chestiune de durată. Oamenii făceau eforturi pentru poze, se aranjau, se grupau, îşi alegeau locul şi veşmintele. Chiar statul la poze era un eveniment. Rezultatul întregului aranjament regizat nu era imediat vizibil. Îl aşteptai, cu sufletul la gură, să vezi dacă ai ieşit... memorabil.
Vai de oasele noastre! Sîntem urşi
Frigul intră-n oase. De-acum plapuma coboară din cui plină de aromele de levănţică. Toamna fuse bogată şi, uite, chip de te bucură de post. Avem de unde, cu toate că nu te-ndeamnă nimic la postire, decît spiritul, slabă speranţă. Dă-i cu conopidă, dă-i cu zacuscă, dă-i cu sarmale cu orez.
Marmeladă de acerole
Fierbeţi acerolele în apă. Cojiţi-le de pieliţă şi scoateţi-le sîmburii. Puneţi-le apoi într-un vas larg, adăugaţi zahăr după gust, de obicei, 4 uncii la fiecare 15 fructe, şi presăraţi deasupra puţină scorţişoară. Fierbeţi la foc moderat, amestecînd frecvent, pentru ca fructele să nu se lipească de fundul vasului.
Tiranul
Prima calitate a unui tiran este comportamentul său dublu, schizoid. Pentru cei ce nu-l ştiu, el pare a fi o fiinţă atipică, venită din alte lumi. Dacă se află într-o poziţie umilă, de executant, atunci el este cel care stă numai în preajma şefului său, încercînd în permanenţă a-l convinge de competenţa sa.
Nimic despre Japonia
Sînt la Tokyo de mai bine de jumătate de an şi nu pot să spun nimic despre Japonia, mă exprim cel mult prin poze; mulţi amici m-au întrebat de ce nu scriu un blog. În afara faptului că ideea de blog ca jurnal nu-mi surîde, cred că pur şi simplu n-aş putea, mi-e foarte greu să pun în cuvinte toată povestea asta.
Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie
Pe 30 noiembrie, seara, atunci cînd i-am spus fetiţei că putem merge a doua zi la paradă, nu m-aşteptam să văd o asemenea explozie de entuziasm. Fetiţa are 7 ani şi ceva şi e amatoare de tot felul de sindrofii; totuşi, ce i-a venit cu parada?
Ordonanţa pe furiş
Pe la începutul lui noiembrie, apăreau nişte informaţii în presă că Guvernul ar avea un proiect de modificare a Legii Audiovizualului. Ştirea a stîrnit reacţii din partea agenţiilor de publicitate, iar proiectul a fost criticat de Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare, care vorbea despre „impact anticoncurenţial major“.
Permis minorilor
Baluri, baluri ale bobocilor (de raţă, pe rîu), tocuri, rochii cu volănaşe, mănuşi albe de mătase, fundiţe în păr, coafuri deosebite cu tot felul de încolăcituri şi bucle, trăsuri, dovleci – hopa, cred că am greşit povestea şi secolul. Acum nu mai e vorba de dansuri lente şi de domniţe îmbrăcate extravagant de elegant.
Am fost în clasă cu "Missa"!
De cîţiva ani încoace, balurile bobocilor organizate de liceeni au devenit subiecte de ştiri care sînt tratate cu seriozitate, ca nişte mici evenimente mondene. Două aspecte sînt scoase cu precădere în evidenţă: “depravarea” sau maturizarea precoce a tineretului de azi şi sumele impresionante cheltuite de părinţi.
Cu ochii-n 3,14
Într-un newsletter am primit cîteva sugestii de cadouri de Moş Crăciun. Pentru adolescente, sugera reclama, potrivite ar fi lip-gloss-urile (termenul modern pentru strugurel). Pentru tinere – farduri şi fonduri de ten, pentru mame – creme antiriduri, iar pentru bunicuţe… deodorante de cameră. (S. G.)
„Îi blestem şi îi condamn pe realizatorii acestui serial şi pe proprietarii acestui post de televiziune, care se joacă cu valorile poporului. Ei trebuie să primească o lecţie“, a zis premierul turc
1 decembrie 1918 - şi ce a urmat
Unirea României mici cu Basarabia, Transilvania şi Bucovina, în cursul anului 1918, a fost rezultatul unui amestec de şansă istorică şi de încăpăţînare politică naţională în sensul bun al cuvîntului. După 1 deecmbrie 1918, România mare avea o suprafaţă de 295.000 de km2 şi o populaţie de 16,5 milioane de locuitori.
Locuri vacante la putere
Patruzeci de mii de copii sînt abandonaţi în spitalele României. Mulţi dintre ei au nevoie de tratamente şi intervenţii chirurgicale, care însă nu pot fi iniţiate pentru că doctorii au nevoie de acordul scris al tutorelui legal. Adică al părinţilor. Care sînt de negăsit.
Cine sîntem
A plecat acum mulţi ani, dintr-un oraş mic, spre Capitală. A lăsat în urmă prietenii din copilărie cu care bătea grădinile şi cîmpurile la ţară, la mamaie. A lăsat în urmă apartamentul mic pe care-l împărţea cu părinţii şi cu fratele mai mic. A ajuns la facultate în anul I cu lînurile tricotate de mama.
Kitsch-ul cel mai dulce
Nu e kitsch mai dulce decît cel al tarabelor de Crăciun. Cel puţin eu, una, aşa consider. La fel de dulce precum gustul punsch-ului care se vinde la tîrgul de Crăciun din faţa Primăriei din Viena. (Să fie de vină terminaţiile asemănătoare?)
Varza
Munţii de varză din pieţe mi-s dragi. Bogăţie, viitor. Visez deja la sarmale, raţă pe varză, varză à la Cluj. Ciolan cu varză. Totul cu varză. Bineînţeles, eu sînt varză pe lumea pe care o parazitez. Şi asta îmi dă măsura lucrului trăit.
O sută de ani de istorie edificată
În perioada 1850-1950, istoria, dar şi geografia politică a zonei desemnate astăzi prin sintagma Europa Centrală şi de Est s-au schimbat dramatic. Ţările de astăzi pe care sintagma le acoperă au făcut parte din cîteva state mari, imperii sau federaţii şi şi-au schimbat frontierele ca urmare a diferitelor războaie.
Desert din rădăcină de lotus
Cojiţi, curăţaţi şi tocaţi mărunt o jumătate de livră de rădăcină de lotus. Încălziţi într-un vas două uncii de ulei de arahide. Cînd s-a încins bine, adăugaţi patru uncii de zahăr alb. După ce s-a topit tot zahărul, puneţi şi rădăcinile de lotus. Amestecaţi bine şi lăsaţi să fiarbă cîteva momente.
JR, stafia capitalismului
Blondă, sofisticată, serafică, filolog, o cunoştinţă de-a mea de la începutul anilor ’90 avea o soră brunetă, la fel de sofisticată şi serafică, tot filolog. Fetele stăteau împreună în casa părintească şi, ca tot filologul, au rămas neputincioase atunci cînd li s-a stricat televizorul.
Declaraţii oneste
Umberto Eco scria, prin 1994, în cadrul rubricii sale din l’Espresso, „Pliculeţul Minervei“: „Una din datoriile jurnalistice ar fi să spui: «astăzi nu avem nimic de spus, sau tot ce vă putem spune este rutină, trăncăneală, nimicuri. Aceleaşi fleacuri». E păcat să simulezi. Şi totuşi ăsta e blestemul jurnalismului.
Sate şi oraşe
Brasilia, oraşul preconstruit despre care am învăţat prin gimnaziu, m-a fascinat ca idee. Cum o fi să faci un oraş şi abia apoi să se mute lumea în el? Ei bine, asta se întîmplă la Belval, unde am locuit pentru un an. Aici, a fost cîndva o uzină siderurgică.
Cu ochii-n 3,14
În sectorul 2 din Bucureşti vor să devină deputaţi Vulpoiu Dorel, Pelican Dumitru şi Păuniţă Marius. Oare ce o să se aleagă din toată fauna asta? (A. P.)
Se pare că melcii pot dormi fără întrerupere timp de trei ani fără să moară de foame. Oamenii mănîncă în jur de 50 de tone de alimente de-a lungul vieţii şi li se face foame în fiecare zi. Iar somnul nu-i ajută prea mult. De cînd cu tăierile astea de salarii, condiţia melcului (care, apropo, nici nu plăteşte chirie) mi se pare, brusc, mult sup
Alicia, în noaptea aceea
O femeie în pat este o specie cu totul diferită de cea a noastră, a bărbaţilor. Şi nu mă refer aici la femeia „adusă la pat“ sau „luată în stăpînire“ prin actul posesiei; a aduce la pat şi a lua în stăpînire sînt formule pur masculine, verbe ale vanităţii noastre; ele arată doar perspectiva bărbatului.
„Omului făcut“ sau despre succesul social
Campania electorală din acest an e aşa cum n-a mai fost vreodată în ultimele două decenii şi cum nu va mai fi de aci înainte... Dincolo de limbajul grobian şi colorat, de trivialitatea promovată ca stil de viaţă, ceea ce mă impresionează este ubicuitatea mediocrităţii: oameni ieşiţi din nimic încercînd din răsputeri să fie „cineva“.
Scriitori fără corp
Au apărut zilele acestea, la Editura Humanitas, într-o selecţie realizată de Dan C. Mihăilescu, scrisorile lui Caragiale. Cu ceva timp în urmă, a apărut, la aceeaşi editură, un audiobook cu texte jurnalistice, ale aceluiaşi autor. Nu-mi aduc aminte să le fi studiat la şcoală, nici pe unele, nici pe celelalte.
Chestiuni nerezolvate
Eşti răcit şi vai de capul tău. Îţi bubuie tîmplele, nu poţi respira şi o tuse seacă îţi chinuie pieptul. Poţi să ai cincisprezece sau cincizeci de ani, mama ta îţi va reproşa că umbli gol pe stradă şi de-aia ai răcit. Îşi va aminti că iarna umbli cu capul gol şi că ieşi afară imediat după ce faci duş.
Sat şi oraş
S-a tot vorbit, şi pe bună dreptate, de discrepanţele evidente, flagrante, între sat şi oraş. Din România. Recent, mergînd prin niscaiva sate, după o oarecare pauză, constat că, în anumite privinţe, lucrurile nu mai stau chiar aşa. Discrepanţele pe care le tot comentam s-au mai diminuat.
S-a umplut sectorul 3
De corturi cu primarul Robert care cică a zis-făcut 0% taxa la gunoi. Tocmai acum au apărut corturile, cînd el trebuie să dea socoteală de mansardele de lemn construite aiurea pe blocurile de beton şi care au luat foc. Bună şmecherie: ard mansardele – trosc, realizăm ceva!
Fibre de carne deshidratată (Ròuso-ng)
Reţeta este valabilă pentru orice fel de carne: pui, porc sau peşte. Spălaţi cu apă rece o livră de carne, maceraţi-o o vreme în vin de orez şi puneţi-o apoi la fiert. Cînd e gata, înveliţi bucata de carne într-un sac de pînză şi stoarceţi-o cu putere, în repetate rînduri, pînă cînd e aproape uscată.
„Comunismul şi capitalismul nu sînt două epoci complet separate“ - interviu cu Anca PUŞCĂ
Este profesoară de studii internaţionale la Goldsmiths, University of London, şi se ocupă de cercetare la Columbia University, în New York. Anca Puşcă face parte dintre românii cu o carieră reuşită în străinătate, motiv pentru care i-a stîrnit interesul Claudiei Silaghi de la Romanian Education Foundation.
Bicolorul naţional
A ajuns în România odată cu frigul şi dă aceeaşi senzaţie de amorţeală: campania electorală de la parlamentare e un exerciţiu democratic formal şi plicticos. Nici măcar insultele nu dinamizează, deocamdată, lucrurile. Cum se spune, jocurile sînt făcute.
Vocea lui Dan Voiculescu
Giovanni Sartori observa, în volumul său Homo videns, că televiziunea are un cuvînt decisiv de spus în privinţa votului, dar că ea personalizează alegerile. „Pe micul ecran vedem persoane, nu programe de partid“ – spunea el. „Video-politica tinde să distrugă – mai mult sau mai puţin, în funcţie de loc – partidul“.
Mexicul meu cît o boabă de năut
Am plecat spre Festivalul de Film de la Morelia cu un ghid răsfoit în grabă şi avînd în minte poveştile lui Mihai Chirilov, care fusese de mai multe ori acolo. Mai trecusem Oceanul, dar de data asta pămîntul s-a învîrtit, la propriu, mult mai mult pentru mine.
Cu ochii-n 3,14
E plantă, se numeşte Amorphophallus şi pute în asemenea hal încît cercetătorii au catalogat după miros cîteva din cele peste 170 de specii cunoscute, astfel: peşte/urină, bălegar/fecale, hoit şi brînză rîncedă. Cu toate astea, o specie de Amorphophallus japoneză miroase a fructe/ciocolată şi e cultivată ca ingredient pentru bomboane. Este, cum ar veni, rebela speciei. (M. C.)
Întrebat de jurnaliştii de la Adevărul de ce a demis directori de institute „cu rezultate remarcabile“, Andrei Marga (da,
Iurie Darie la televizor
Unele dintre primele mele amintiri legate de televizor au legătură cu un bărbat simpatic foarte, care, nu ştiu prin ce minune, desena şi vorbea în acelaşi timp – ceea ce pentru unul ca mine, care în probleme de desen mereu a avut două mîini stîngi, reprezintă un mister chiar şi azi, cînd mi-aduc aminte.
Cum să mori în România în anul de graţie 2012
Cum sînt o persoană mai „nevricoasă“, protestez pe toate căile posibile şi imposibile împotriva expunerii vizibile a morţii publice. Trăim şi aşa într-un oraş tare urît, plin de gropi de toate felurile, lipsit de afecţiune şi mai ales de orice regulă. Nu vreau să aud claxoane, să văd alaiuri funerare, să particip la exhibiţionismul „îndurerat“ de pe străzile oraşului.
Basme cu sclipici
Cărţile de poveşti ale copilăriei noastre comuniste erau, cu cîteva mici excepţii, urîte, sărace, meschine: cu pagini gri, pe care cu greu puteai descifra literele, cu chipuri bucălate de fetiţe şi băieţi angajaţi, deja, în lupta pentru eradicarea inechităţii sociale, cu siluete incerte în culori dubioase ale unor prinţi şi prinţese scăpătate.