⬆
Societate
Pagina 111
Premiile acestei rubrici pentru 2012
De cele mai multe ori, cînd mă uit la televizor bombănesc – şi lucrul acesta se vede şi în textele pe care le scriu aici. Televiziunea, aşa cum e făcută la noi, nu-mi prea oferă multe momente de satisfacţie. Dar acum e „vremea bilanţurilor“ şi, în plus, „spiritul Crăciunului“ ne face mai înţelegători, iar mama împodobeşte bradul, nu-i aşa?
Notă informativă a sursei "Şmecheru"
Vă informez cu respect că totul a început în barul de la parterul hotelului Double Tree din capitala americană, Washington DC. Aici am întreţinut comentarii de natură politică cu Anghel Adrian, candidatul organizaţiei numite Uniunea Social Liberală la alegerile tovărăşeşti din ţara noastră, Republica Socialistă România.
Sîntem sau nu sîntem un stat laic?
"În cursul lunii noiembrie crt., trei dintre temele dosarelor par a se înlănţui: „Ce-i învăţăm pe copii despre Dumnezeu“, „Cei 7 ani de acasă“ şi „România înapoiată“. M-am gîndit mult (mai ales la prima temă) şi am ajuns la concluzia că, în toată această ecuaţie a educaţiei religioase, familia pare a nu fi prea prezentă."
Cu ochii-n 3,14
● Într-un metrou, exasperată de succesiunea staţiilor cu „peron pe stînga“, o fetiţă se întoarce către mama ei, cu un ton revoltat: „Iar stînga? Stînga şi numai stînga, m-am săturat de atîta stînga!“. Ca să fiu sinceră, şi eu. (S. G.)
● De-a lungul timpului, am avut fel şi fel de reclame cu „reduceri imbatabile“, „preţuri de criză“ sau „oferte speciale de Crăciun“. Anul acesta, însă, am auzit-o pe cea care le întrece pe toate: „Metro transformă sfîrşitul lumii într-o zi de sărbătoare“. Deh, nici
La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură
Ajuns în Spania la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie, am avut onoarea de a face cunoştiinţă repede cu cel mai rece sfîrşit de săptămînă al toamnei din provincia Castilla-La Mancha. În frumoasa lor limbă, cîteva meteorologiste iberice au furnizat la TV explicaţii pentru acel val de frig ce a sosit în zonă.
Ghearele lungi ale dregătoriilor
„Aşteptînd mila stăpînirii“, scrie boierul Dinicu Golescu pe la 1826, „noi numai ne naştem şi putrezim în oraş“. Or, această aşteptare nu e uşoară, „cîte cinci şi zece ani, sau pînă ne va veni rîndul“. Aşteptarea este deseori recompensată cu accesul la putere, la slujbe, la bani, chiar dacă presupune abandonarea moşiilor.
Scriitori cu corp
În articolul „Scriitori fără corp“ puneam în discuţie felul în care sînt prezentate personalităţile culturii române în şcoală: fie că sunt scriitori sau oameni de ştiinţă, ei sînt reduşi la o efigie solemnă, la un profil prelucrat bombastic, în clişee preţioase, goale de orice semnificaţie.
Despre domnul Goe, cu simpatie
„Vrei să-ţi arăt ce am învăţat la balet, la grădi?“ Mi-am încleştat involuntar maxilarele. Fetiţa e frumuşică, are păr blonziu şi-i iute ca spirtul. „Arată-mi“, zic, cu gîndul doar la vecinii mei de dedesubt. Adică o pereche de moşi cărora li se pare că pisica mea umblă pe patru perechi de tocuri prin casă.
(Alte) filme de Crăciun
Nici n-a venit bine Crăciunul, că nu m-am putut abţine să nu mă uit la tradiţionalele filme de Crăciun. Acestea au, de obicei, o serie de caracteristici comune, la îndemînă: abundă în decor de sezon, cu brazi, globuri, cozonaci, zăpadă; au o problemă morală la mijloc, pe care spiritul Crăciunului o rezolvă, pînă la urmă.
Piaţa duminica de dinainte de Crăciun
Un pustiu sfîşietor. Morcovi ici-colea, cartofi mai des iviţi. Un moş îl întrebă pe vînzătorul de mere: „ţi-ai pus cojocul?“. Şi vînzătorul zice: „da, da, doar azi-noapte că a fost frig“. Imortele. Greu am găsit fasole uscată. Greu hrean. Mi-a dat unul un hrean la 5 lei: „ăsta nu îngheaţă niciodată“.
Salata „japoneză“ Francillon
Fierbeţi cartofi într-o supă, tăiaţi-i în felii, ca pentru o salată obişnuită, şi potriviţi-i de sare şi piper, cîtă vreme sînt încă fierbinţi. Asezonaţi-i cu un ulei de măsline fructuos, de cea mai bună calitate, cu oţet de Orleans (din vin, adică) şi cu o jumătate de pahar de vin alb (Château d’Yquem, dacă se poate).
Brandul Moş Crăciun
Înţelepciunea comună a comerciantului spune că de Sărbători se vinde orice. Iar orice-ul e potenţat cel mai bine de asocierea cu o simbolistică şi un nume care sînt în acelaşi timp mai mult şi mai puţin decît un brand, ale lui Moş Crăciun. Cariera comercială a acestuia e de investigat.
Actorul şi televiziunea
Oare cum se justifică faţă de sine un actor bun, ce circumstanţe atenuante îşi acordă cînd acceptă să joace într-o telenovelă sau într-o producţie penibilă? Desigur, înainte să se justifice, se gîndeşte la bani. Va cîştiga mult, va lua într-o lună cît salariul de la teatru pe zece ani, va putea să-şi cumpere o casă mai mare etc.
Ce este codependenţa
Acum cîţiva ani, undeva în inima Apusenilor, urcam pe munte şi discutam cu un prieten despre un scenariu: eşti căsătorit cu un alcoolic şi dependenţa sa devine din ce în ce mai gravă. Ce faci atunci? Rămîi alături de el/ea şi te străduieşti să-i oferi ajutor să îşi revină, sau pleci pentru a te salva?
Cu ochii-n 3,14
Dacă zilele astea vi se pare cumva că oraşul e blocat, că iarna a venit prea brusc şi că nu mai aveţi nici un răgaz în cursa contracronometru, vă propun o călătorie nu în timp, ci în Bucureşti cu tramvaiul. Ritmul e cu totul altul, lumea e mai liniştită, ca să nu mai pun la socoteală că puteţi afla multe, de la reţete de murături la leacuri pentru reumatism. (A. M. S.)
Dacă vă bucuraţi că aţi scăpat de sfîrşitul lumii de pe 12.12.2012, mai gîndiţi-vă o dată. S-ar putea să descoperiţi că sînteţi
De ce UE chiar merită Premiul Nobel
Iată-mă-s la început de decembrie ajuns prin Spania – la fix ca să constat, pe (sub) cămaşa mea, cum e să-ţi fie frig sub soarele unei ţări în care, teoretic, ar trebui să-ţi fie (mai) cald. În momentul în care am ajuns la Madrid (final de noiembrie), surpriză, era mai frig decît în Bucureştiul din care plecasem.
Despre vrăjitori şi vrăjitoare
Vrăjitoria şi practicile magice au fascinat întotdeauna. Citind cartea cercetătoarei Ulrike Krampl despre vrăjitorie şi escrocherie, m-am gîndit tot timpul, şi fără să vreau, la bietele noastre „vrăjitoare“ atît de prezente astăzi în media.
No comment
Am ales cîteva replici din discuţiile destul de încinse, purtate de profesori şi părinţi pe forumul Ministerului Educaţiei. Subiectul: „Asigurarea calităţii educaţiei“ (am păstrat ortografia şi punctuaţia autorilor).
La poştă
„E o singură coadă, toată lumea stă la coada asta! Unde te duci domnişoarăăăăă?!!!!“ O tanti se agaţă cu mîinile şi cu sacoşele de haina mea. Îmi gîfîie în ureche. „Nesimţito!“ Restul cozii vociferează în sprijinul femeii. Păreau cu toţii excedaţi de atîta aşteptare, descheiaţi la paltoane şi cu personalităţile vraişte.
Decembrie timpuriu
În prima parte a lui decembrie, cea de pînă la Crăciun, senzaţiile pe care le trăieşti, în aşteptarea sărbătorii în sine, sînt diverse. E, evident, o aşteptare a unui moment miraculos. Aşteptare pe care, ca bun creştin consumist ce eşti, nu ştii cum s-o gestionezi: cu sfinţenie sau cu febra cumpărăturilor.
Vizavi de Eneida
Nu ştiu dacă e bine sau rău, este nesăbuinţă sau prostie, dar au fost zile în care mi-a fost foame rău. Zile în care nu puteam să-mi potolesc foamea cu un covrig, în care mi-era rău la gîndul că aş roade un biscuit, zile în care îţi zici că te îngraşi de mănînci. Nu ştiu ce era în capul meu.
Clafoutis - Jules Claretie
Alături de brégeaude – supa de varză şi costiţă descrisă ca „La soupe épaisse et fumante, Où la cuiller tient debout.“ (Supa groasă şi aburindă, În care lingura stă singură.) –, clafoutis e un fel specific regiunii franceze Limousin, asemănător cu un pandişpan de cireşe negre.
Experiment în orizontul tradiţiei
Cînd l-am cunoscut mai îndeaproape pe Radu Teacă, prin intermediul mentorului nostru comun, profesorul Cezar Radu, era la începutul anilor ’90, amîndoi tinere cadre didactice (eu, o ţandără mai tînăr, eram preparator); el lucra la un proiect de catedrală ortodoxă pentru Oradea.
Probleme de imagine - Antonescu, Băsescu, Diaconescu, Ponta
Acum, că jocurile sînt făcute – de popor, prin vot –, e cazul să ne oprim un pic din calculul procentelor parlamentare şi să vedem ce probleme de imagine are fiecare dintre liderii care au rămas pe eşichier. De ce tocmai de imagine? Fiindcă de substanţă politică nu putem vorbi, în ultimele luni.
Cine pleacă, cine rămîne
Avem parte de o boare de aer curat de fiecare dată cînd, în atmosfera îmbîcsită de pe micile noastre ecrane, mai apar şi oameni care chiar fac ceva valoros în viaţă. Aşa e cînd televiziunile îşi aduc aminte că în România nu există numai vedete de carton şi producători de vorbe goale pe bandă rulantă, ci şi tineri eminenţi.
FILB - 5 ani de festival
A cincea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti aducîndu-i în faţa cititorilor pe Will Self, Jonathan Coe, Andrew Cowan, George Szirtes etc. Pentru că această ediţie a fost exclusiv masculină, am invitat cîteva scriitoare şi jurnaliste (plus o blogger-iţă) să facă un bilanţ personal al celor cinci ani de festival.
Cu ochii-n 3,14
Amanda Lear, una dintre muzele şi iubitele lui Dalí, povesteşte într-un interviu acordat recent publicaţiei VSD cum pictorul i-a vîndut lui Yoko Ono un fir de păr din mustaţă pentru suma de 10.000 de dolari. De fapt, nu era chiar un fir din mustaţă, ci o iarbă uscată. Bine că nu era altceva. (L. V.)
Într-un taxi aud, deodată, în staţie: „Răsărit de soare!“. Sună tare poetic, dar, repetat, devine enervant. Îl întreb pe şofer şi aflu că este un destul de nou cartier „rezidenţial“ de blocuri prin T
Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?
Aceste alegeri, deşi vor avea un învingător şi un învins (pronosticurile-s futile, din moment ce distanţa finală dintre competitori se poate să fie mai mare decît în oricare alegeri din ultimii 15 ani), s-ar putea să nu rezolve prea mult din problema noastră de fond.
„Sminteala limbii“: despre sudălmi şi ocări
„Cel ce va grăi rău de domnul locului aceluia şi-l va înjura cu mînie şi cu tot deadinsul într-acest chip cît, de-ar putea, i-ar face toată răotatea, pre unul ca acela să-l certe, de vreme ce face lucru ca acela împotriva legii şi a pravilei.“
Un plagiat uriaş, mai greu de desluşit decît atomii
Într-o emisiune de televiziune, doamna Ecaterina Andronescu, ministru al Educaţiei, a avut de răspuns la două întrebări importante: 1) De ce nu îi retrage titlul de doctor, obţinut fraudulos, lui Victor Ponta şi 2) Cum comentează acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse de un important ziar german.
Timp
„Timpul trece acum altfel pentru mine“, zice domnul ăsta de vreo şaptezecişiceva de ani. „E zdrenţuit, e poticnit, e bolnav deodată cu mine“, zice. Dacă îmi spunea şi că, de fapt, el nu mai trăieşte timpul, ci timpul îl trăieşte pe el, o dădeam naibii de treabă şi-l bănuiam că-mi serveşte citate ieftine, de tataie poet.
Viaţa-n poze
Pe vremuri, cînd eram mică, fotografia era o chestiune de durată. Oamenii făceau eforturi pentru poze, se aranjau, se grupau, îşi alegeau locul şi veşmintele. Chiar statul la poze era un eveniment. Rezultatul întregului aranjament regizat nu era imediat vizibil. Îl aşteptai, cu sufletul la gură, să vezi dacă ai ieşit... memorabil.
Vai de oasele noastre! Sîntem urşi
Frigul intră-n oase. De-acum plapuma coboară din cui plină de aromele de levănţică. Toamna fuse bogată şi, uite, chip de te bucură de post. Avem de unde, cu toate că nu te-ndeamnă nimic la postire, decît spiritul, slabă speranţă. Dă-i cu conopidă, dă-i cu zacuscă, dă-i cu sarmale cu orez.
Marmeladă de acerole
Fierbeţi acerolele în apă. Cojiţi-le de pieliţă şi scoateţi-le sîmburii. Puneţi-le apoi într-un vas larg, adăugaţi zahăr după gust, de obicei, 4 uncii la fiecare 15 fructe, şi presăraţi deasupra puţină scorţişoară. Fierbeţi la foc moderat, amestecînd frecvent, pentru ca fructele să nu se lipească de fundul vasului.
Tiranul
Prima calitate a unui tiran este comportamentul său dublu, schizoid. Pentru cei ce nu-l ştiu, el pare a fi o fiinţă atipică, venită din alte lumi. Dacă se află într-o poziţie umilă, de executant, atunci el este cel care stă numai în preajma şefului său, încercînd în permanenţă a-l convinge de competenţa sa.
Nimic despre Japonia
Sînt la Tokyo de mai bine de jumătate de an şi nu pot să spun nimic despre Japonia, mă exprim cel mult prin poze; mulţi amici m-au întrebat de ce nu scriu un blog. În afara faptului că ideea de blog ca jurnal nu-mi surîde, cred că pur şi simplu n-aş putea, mi-e foarte greu să pun în cuvinte toată povestea asta.
Patria ca baby sitter, de 1 Decembrie
Pe 30 noiembrie, seara, atunci cînd i-am spus fetiţei că putem merge a doua zi la paradă, nu m-aşteptam să văd o asemenea explozie de entuziasm. Fetiţa are 7 ani şi ceva şi e amatoare de tot felul de sindrofii; totuşi, ce i-a venit cu parada?
Ordonanţa pe furiş
Pe la începutul lui noiembrie, apăreau nişte informaţii în presă că Guvernul ar avea un proiect de modificare a Legii Audiovizualului. Ştirea a stîrnit reacţii din partea agenţiilor de publicitate, iar proiectul a fost criticat de Asociaţia Europeană a Agenţiilor de Comunicare, care vorbea despre „impact anticoncurenţial major“.
Permis minorilor
Baluri, baluri ale bobocilor (de raţă, pe rîu), tocuri, rochii cu volănaşe, mănuşi albe de mătase, fundiţe în păr, coafuri deosebite cu tot felul de încolăcituri şi bucle, trăsuri, dovleci – hopa, cred că am greşit povestea şi secolul. Acum nu mai e vorba de dansuri lente şi de domniţe îmbrăcate extravagant de elegant.
Am fost în clasă cu "Missa"!
De cîţiva ani încoace, balurile bobocilor organizate de liceeni au devenit subiecte de ştiri care sînt tratate cu seriozitate, ca nişte mici evenimente mondene. Două aspecte sînt scoase cu precădere în evidenţă: “depravarea” sau maturizarea precoce a tineretului de azi şi sumele impresionante cheltuite de părinţi.
Cu ochii-n 3,14
Într-un newsletter am primit cîteva sugestii de cadouri de Moş Crăciun. Pentru adolescente, sugera reclama, potrivite ar fi lip-gloss-urile (termenul modern pentru strugurel). Pentru tinere – farduri şi fonduri de ten, pentru mame – creme antiriduri, iar pentru bunicuţe… deodorante de cameră. (S. G.)
„Îi blestem şi îi condamn pe realizatorii acestui serial şi pe proprietarii acestui post de televiziune, care se joacă cu valorile poporului. Ei trebuie să primească o lecţie“, a zis premierul turc
1 decembrie 1918 - şi ce a urmat
Unirea României mici cu Basarabia, Transilvania şi Bucovina, în cursul anului 1918, a fost rezultatul unui amestec de şansă istorică şi de încăpăţînare politică naţională în sensul bun al cuvîntului. După 1 deecmbrie 1918, România mare avea o suprafaţă de 295.000 de km2 şi o populaţie de 16,5 milioane de locuitori.
Locuri vacante la putere
Patruzeci de mii de copii sînt abandonaţi în spitalele României. Mulţi dintre ei au nevoie de tratamente şi intervenţii chirurgicale, care însă nu pot fi iniţiate pentru că doctorii au nevoie de acordul scris al tutorelui legal. Adică al părinţilor. Care sînt de negăsit.
Cine sîntem
A plecat acum mulţi ani, dintr-un oraş mic, spre Capitală. A lăsat în urmă prietenii din copilărie cu care bătea grădinile şi cîmpurile la ţară, la mamaie. A lăsat în urmă apartamentul mic pe care-l împărţea cu părinţii şi cu fratele mai mic. A ajuns la facultate în anul I cu lînurile tricotate de mama.
Kitsch-ul cel mai dulce
Nu e kitsch mai dulce decît cel al tarabelor de Crăciun. Cel puţin eu, una, aşa consider. La fel de dulce precum gustul punsch-ului care se vinde la tîrgul de Crăciun din faţa Primăriei din Viena. (Să fie de vină terminaţiile asemănătoare?)
Varza
Munţii de varză din pieţe mi-s dragi. Bogăţie, viitor. Visez deja la sarmale, raţă pe varză, varză à la Cluj. Ciolan cu varză. Totul cu varză. Bineînţeles, eu sînt varză pe lumea pe care o parazitez. Şi asta îmi dă măsura lucrului trăit.
O sută de ani de istorie edificată
În perioada 1850-1950, istoria, dar şi geografia politică a zonei desemnate astăzi prin sintagma Europa Centrală şi de Est s-au schimbat dramatic. Ţările de astăzi pe care sintagma le acoperă au făcut parte din cîteva state mari, imperii sau federaţii şi şi-au schimbat frontierele ca urmare a diferitelor războaie.
Desert din rădăcină de lotus
Cojiţi, curăţaţi şi tocaţi mărunt o jumătate de livră de rădăcină de lotus. Încălziţi într-un vas două uncii de ulei de arahide. Cînd s-a încins bine, adăugaţi patru uncii de zahăr alb. După ce s-a topit tot zahărul, puneţi şi rădăcinile de lotus. Amestecaţi bine şi lăsaţi să fiarbă cîteva momente.
JR, stafia capitalismului
Blondă, sofisticată, serafică, filolog, o cunoştinţă de-a mea de la începutul anilor ’90 avea o soră brunetă, la fel de sofisticată şi serafică, tot filolog. Fetele stăteau împreună în casa părintească şi, ca tot filologul, au rămas neputincioase atunci cînd li s-a stricat televizorul.
Declaraţii oneste
Umberto Eco scria, prin 1994, în cadrul rubricii sale din l’Espresso, „Pliculeţul Minervei“: „Una din datoriile jurnalistice ar fi să spui: «astăzi nu avem nimic de spus, sau tot ce vă putem spune este rutină, trăncăneală, nimicuri. Aceleaşi fleacuri». E păcat să simulezi. Şi totuşi ăsta e blestemul jurnalismului.