Am fost în clasă cu "Missa"!

Publicat în Dilema Veche nr. 460 din 6-12 decembrie 2012
Nebuna din cartier jpeg

De cîţiva ani încoace, balurile bobocilor organizate de liceeni au devenit subiecte de ştiri care sînt tratate cu seriozitate, ca nişte mici evenimente mondene. Două aspecte sînt scoase cu precădere în evidenţă: “depravarea” sau maturizarea precoce a tineretului de azi şi sumele impresionante cheltuite de părinţi pentru ca odraslele lor să intre în rîndul lumii. Totuşi, privite la o distanţă de 20 de ani, balurile bobocilor nu sînt, în esenţă, foarte diferite. (Adina Popescu)

Mă uit la o fotografie pe Facebook cu fostul meu coleg de liceu care într-a IX-a a fost ales Mister Boboc. Acum e un tip jovial, cu burtică, cu părul tuns periuţă, pentru a-şi ascunde chelia, genul corporate afabil, pasionat de job. Un băiat serios. De altfel, poza e făcută la „locul de muncă“, urmează altele de pe la diferite seminarii şi conferinţe, în care fostul Mister discută pe marginea unor ppt-uri, sau de la cîte un business lunch, înconjurat de colege zîmbitoare. Mi-amintesc că în liceu nu era cu mult diferit. A căpătat brusc popularitate în momentul în care a devenit Mister, deşi nu avea un statut de tip cool, „băiat interzis“ care să le înnebunească pe fete. De obicei, şmecherii şi rebelii nu participau la Mister şi mergeau la balul bobocilor doar ca să fumeze şi să se îmbete criţă în toaletă (asta era „pe vremea mea“, acum altele sînt euforizantele), ca mai apoi să facă mişto de unul şi de altul. Nu urcau ei pe scenă, nu răspundeau la întrebări de cultură generală, nu dansau vals. Fiecare clasă a IX-a îşi desemna o pereche care să o reprezinte, „copii buni“, agreaţi de dirigă. Frumuseţea nu era nici pe departe un criteriu, totuşi trebuiau să arate cît de cît „într-un fel“. Adică, băieţii să nu fie din cei timizi abia ieşiţi din pubertate, cu vocea în schimbare şi un puf oribil de mustaţă, fetele să nu fie grase şi pline de coşuri. De altfel, Miss Boboc din anul meu (pe care nu am găsit-o pe Facebook) era o fată smart, la locul ei. Ea chiar nu a devenit mai populară după bal, pentru că pur şi simplu n-o interesa asta. Nu purta tocuri de zece centimetri, nu se machia deloc, avea un păr negru lucios pe care nu şi-l vopsea fistichiu pentru că ar fi fost fără rost. Mai populară decît ea era Miruna care slăbise 15 kilograme în două luni, deşi nu era grasă nici înainte, ba dimpotrivă. După „cură“ arăta ca un schelet ambulat şi era catalogată drept cea mai slabă fată din şcoală, şi asta dădea bine.

Dar să revenim la Miss şi la Mister... Nu mai ştiu de ce am ratat balul într-a IX-a, poate pentru că treceam prin cea mai complexată perioadă a vieţii mele, cu blugi vîrîţi în bocanci şi cămăşi lălîi, şi un astfel de eveniment „monden“ nu mi se potrivea. Din cîte mi s-a povestit, balul s-a ţinut ca de obicei în sala de festivităţi, a cîntat „în deschidere“ corul şcolii, apoi o trupă alcătuită tot din liceeni, a vorbit directorul ca să le ureze bobocilor bun-venit. Nu mi s-a părut atunci că am pierdut mare lucru, mai ales că mă săturasem ca toată lumea să vorbească tot trimestrul I numai despre bal. A doua zi am aflat că Mister-ul şi Missa erau de la noi din clasă. Asta îţi dădea un soi de statut pe parcursul celor patru ani de liceu. Erai în primul rînd mai uşor de „identificat“, mai ales că existau clase a IX-a de la A pînă L: „Aha, eşti în clasă cu Missa, nu?“. Mister-ul a încercat o vreme să se folosească de titlul pe care îl cucerise ca să vrăjească fetele. Nu prea i-a ieşit. Missa şi-a cam văzut de treaba ei, nu i s-a urcat deloc la cap. Cîteodată, profii erau mai indulgenţi cu ei la clasă, căci erau din start vedete. Unii îi credeau un cuplu şi-i priveau de parcă ar fi fost căsătoriţi de mulţi ani, asta doar pentru că cîştigaseră un concurs împreună.

Balul a fost atît de repede dat uitării, încît nu înţelegeam de ce se făcuse atîta tam-tam. Mulţi dintre noi, adolescenţii de atunci, aveam o idee destul de vagă despre petrecerile şcolare şi ce presupune să te distrezi în mod organizat, „instituţionalizat“. Cam tot ce ştiam despre asta era ceea ce văzusem în filmul Liceenii – „dansul“ de sîmbătă seara din sala de sport transformată în discotecă, unde profi şi elevi se bîţîiau laolaltă pe ritmuri din anii ’80 sau petrecerea „de acasă“ unde fusese invitată toată clasa, cu mama care servea aperitive şi tatăl care descoperise sticla de vodcă ascunsă de Ionică. De altfel, în anii ’90 nu eram departe de ceea ce se întîmpla în film. „Fiţele“ nu fuseseră încă inventate, balurile bobocilor nu se ţineau la cluburi închiriate în acest scop, ci la şcoală, în sălile de festivităţi sau chiar în cele de sport. „Ţoalele“ nu erau de firmă căci nu existau magazine Zara sau H&M. Erau blugi turceşti şi rochiţe cu sclipici încropite de mame peste noapte, din te miri ce. Atmosfera era una sărăcăcioasă şi cam kitsch, de unde atîta glamour ca acum? Iar muzica era, invariabil, proastă.

La sfîrşitul clasei a IX-a, profa de engleză a organizat o mică petrecere în laboratorul de limbi străine. De data asta am fost nevoită să merg, pentru că îmi plăcea de un băiat dintr-o clasă paralelă, cu care mă întîlneam doar la orele de engleză. Am renunţat la bocanci şi mi-am pus o fustă-pantalon, ciorapi cu lycra, pantofi maro, cu un mic toc. Mă simţeam destul de ridicolă, iar petrecerea a fost un dezastru. Profa de engleză, o tipă tînără şi timidă, încerca să facă pe gazda, cumpărase din banii ei fursecuri şi suc, adusese chiar şi un casetofon de la „materiale didactice“. La început, am stat toţi ca-mpăiaţii pe nişte scaune, iar profa, ca să destindă atmosfera, ne-a pus să ne conversăm în engleză. Cum nimeni nu scotea un cuvînt, a luat decizia brusc să dea drumul la muzică – nişte hit-uri la modă, ca să ne arate că e de gaşcă. „Now, let’s dance!“ Am făcut „cercul“ ăla stupid, iar noi, fetele, ne legănam indecise, în timp ce băieţii tropăiau neconvingător. Cu băiatul din clasa paralelă nu s-a înfiripat nimic, cu tot efortul meu de a purta decent o fustă (pantalon) şi nişte pantofi cu toc. Dar nici nu s-a trecut la blues-uri. Doar ne-am prefăcut că dansăm vreo oră, după care am plecat acasă. Cred că şi profa a fost dezamăgită că nu i-a ieşit mica serbare, deşi ea chiar încerca să ne dea senzaţia că se distrează. Nici măcar fursecurile nu s-au mîncat.

Nu ştiu cum mai sînt petrecerile şcolare de azi, doar aud că fetele dau sute de euro pe rochii şi că îşi fac apariţia în maşini scumpe, după ce i-au convins pe unul şi pe altul să le conducă la bal. Şi că mai lipseşte doar covorul roşu ca la MTV Music Awards. Nici nu mai ştiu dacă la balul bobocilor Mister şi Missa sînt aleşi dintre copiii cuminţi care ştiu să răspundă la întrebări de cultură generală. Am senzaţia că poveştile din adolescenţa mea sînt prăfuite şi şterse, faţă de cele de acum, însă tot nu-mi dau seama cum e mai bine: baluri în alb şi negru care nu-ţi mai produc nici măcar nostalgii, sau party-uri sclipicioase care le imită pe cele din filmele americane şi unde distracţia devine „obligatorie“, ca să merite întreaga isterie cu care au fost organizate. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

Avion American Airlines FOTO Shutterstock
Gemete și țipete bizare la bordul unui avion. Cum a reacționat pilotul VIDEO
Pasagerii unui avion al companiei aeriene American Airlines s-au plâns că au auzit gemete și zgomote neobișnuite prin sistemul de comunicații. Unul dintre oameni a înregistrat aceste sunete și a postat videoclipul pe Twitter.
poza 01 Colagen Carmen Bruma png
Tu știi care este colagenul preferat de Carmen Brumă?
Carmen Brumă, una dintre vedetele care dau trendul în materie de sănătate și frumusețe în România, împărtășește periodic în social media din rutina sa de fitness, dietă și suplimente.
4 gripa jpeg
Deosebirea dintre gripă și răceală. Asemănări și diferențe ale celor două afecțiuni
Afecțiunile respiratorii au explodat în ultima perioadă ca urmare a variațiilor de temperatură. În cele mai multe cazuri, gripa și răceala sunt confundate, deoarece simptomele sunt asemănătoare.

HIstoria.ro

image
Care este importanța strategică a Insulei Șerpilor?
De mici dimensiuni, având doar 17 hectare, Insula Șerpilor are cu toate acestea o importanță geostrategică semnificativă. Controlul insulei și al apelor înconjurătoare afectează toate rutele de navigație care leagă Ucraina de restul lumii.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.